Noi probleme pentru Liviu Dragnea. Instanţa supremă a decis redeschiderea unui dosar Tel Drum în care este vizat liderul social-democrat

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă în dosarul Direcţiei Naţională Anticorupţie numai in rem şi numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată în minuta magistraţilor de la instanţa supremă.

Instanţa a decis şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi.

Ancheta în acest dosar a fost iniţial închisă în 2013, însă procurorii DNA au cerut redeschiderea urmăririi penale, motivând că că la momentul anchetei, probele nu au fost administrate în mod corespunzător şi acum deţin probe noi.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *