Pesta porcină africană SE EXTINDE la un nou judeţ din România. Filtre de dezinsecţie, instalate în zonă

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că duminică dimineaţă a ajuns de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti buletinul care confirmă prezenţa virusului de pestă porcină africană în judeţ.

Cele două focare, care au legătură între ele, au fost descoperite în localităţile Lunca şi Pănătău, din comunele Pătârlagele şi Pănătău.

Autorităţile bănuiesc că virusul a fost adus din Tulcea.

“În Pănătău locuieşte o doamnă la care a venit tatăl în vizită, el fiind din Tulcea, unde este focar PPA”, a declarat Cozma.

Potrivit acestuia, femeia a sacrificat un porc şi a dus din carne şi mamei sale, care locuieşte în Lunca, unde s-a confirmat cel de-al doilea focar.

”Cel mai probabil virusul a fost adus din Tulcea”, a adăugat Cozma.

Potrivit acestuia, în comuna Pănătău au fost sacrificaţi doi porci pentru prelevarea de probe. De asemenea, au fost prelevate probe de la un al treilea animal, dintr-o gospodărie învecinată.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *