„La data de 6.08.2018, s-a dispus clasarea faţă de Diaconu Gelu-Ştefan şi Gogancea-Vătăşoiu Mihai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conform art. 16 alin 1, lit. a (fapta nu există). Concret, din analiza probatoriului a rezultat că Diaconu Gelu-Ştefan şi Gogancea-Vătăşoiu Mihai nu au încălcat nicio dispoziţie legală în contextul emiterii circularelor nr. 10/07.01.2015 şi A-PRS 1391/08.05.2015 şi nu au produs în vreun fel un prejudiciu bugetului de stat, ci şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu”, a transmis DNA, în urma unei solicitări formulate de Agenţia de Presă MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, în data de 6 octombrie 2017, a fost dispusă clasarea şi faţă de societatea Niky Scorpion Alcom SR, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor şi faţă de fostul deputat Păun Nicolae, însă numai pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina lui Păun, cercetările fiind în continuare în derulare.
„De asemenea, cercetări se efectuează în continuare şi faţă de ceilalţi 8 inculpaţi pentru faptele descrise”, mai arată DNA.
Leave a Reply