Susţinători din ambele tabere – Putere şi Opoziţie – s-ar putea întâlni în faţa Casei Poporului miercuri, în timpul votării moţiunii de cenzură. Unii – pro, alţii – contra. Luni, preşedintele PNL Ludovic Orban a îndemnat simpatizanţii liberali să iasă în stradă la mitingurile anunţate în ziua moţiunii de cenzură, atât în ţară cât şi în Bucureşti.
“Am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanţilor PNL, să fie prezenţi la toate manifestaţiile de susţinere a moţiunii de cenzură, atât în Bucureşti miercuri, în ziua moţiunii, cât şi în toate celelalte oraşe în care se vor organiza mitinguri şi le-am solicitat să fie prezenţi pentru a fi alături de cetăţenii români care vor ca România să revină pe drumul drept”, a declarat Ludovic Orban, la finalul şedinţei de luni a Biroului Executiv al partidului.
Citiţi mai multe pe www.gandul.info
Leave a Reply