Tag: motiune de cenzura

  • BREAKING NEWS: Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă a fost adoptată de Parlament

    Deputaţii şi senatorii au adoptat moţiunea de cenzură denumită „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”, iniţiată de Opoziţie. Votul a fost secret, cu bile. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de cel puţin 233 de voturi.

    În cazul în care o moţiune de cenzură primeşte votul în Parlament, atunci este retrage votul de încredere al Legislativului pentru Guvern.

    – în curs de actualizare –

  • Iohannis: Îmi doresc mult ca moţiunea să treacă şi acest guvern eşuat să pice. Dar greul vine acum

    Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la Iaşi, că îşi doreşte mult să treacă moţiunea de cenzură, însă greul vine abia după demiterea actualului Guvern, deoarece va veni în locul lui un Guvern de tranziţie, care va trebui să organizeze alegerile prezidenţiale şi să construiască bugetul pentru 2020.

    „Urmează moţiunea de cenzură. Noi aici în sală toţi suntem de acord că trebuie să treacă. După care, însă, cineva trebuie să îşi asume guvernarea României. Nu va fi un mandat lung, va fi un Guvern cu un mandat scurt, de tranziţie. Avem nevoie de un guvern care să se ocupe de organizarea perfectă a alegerilor prezidenţiale care va construi şi promova bugetul pentru anul viitor, foarte dificil. deja ministrul de Finanţe în funcţie a recunoscut că a gafat. Trebuie porganizate alegeri locale, parlamentare. Ca să ne fie tuturor foarte clar, eu aştept implicare maximală, totală, eficientă, de bună credinţă din partea PNL pentur a trece această perioadă de tranziţie. Refacerea României, modenrizarea sau drumul spre România nomală se face pornind de la votul românilor de la alegerile parlamentare. Atunci va începe normalizarea României”, a spus Klaus Iohannis, la Iaşi.

    Şeful statului a adăugat că îşi doreşte mult ca moţiunea de cenzură să treacă.

    „Moţiunea de cenzură este în procedură şi vă spun cu toată seriozitatea pregătiţi-vă pentru guvernare. Eu îmi doresc foarte mult şi o spun public pentru ca tot românul să înţeleagă. Eu îmi doresc foarte mult ca această moţiune de cenzură să treacă şi acest guvern eşuiat să pice. Am spus-o de multe ori, s-a spus, se ştie. Am început această perioadă electorală în forţă. Europarlamentarele au fost câştigate surprinzător pentru mulţi, aşteptat de mine ş de unii dintre voi, de PNL. Dragii mei, un pic cred că a contat şi referendumul pe care l-am convocat. Un referendum care a luat România din poziţia asta şi a readus-o în poziţia verticală. Felicitări, până aici este un început foarte bun. (…) Acum începe greul, fiidcă noi trebuie să reconstruim împreună România şi sunt dispus să conduc această muncă”, a adăugat Iohannis.

    Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul Parlamentului joi.

  • Răsturnare de situaţie în Parlament.Ce se intâmplă cu moţiunea de cenzură

    Moţiunea de cenzură nu va mai fi citită în plenul reunit de miercuri, după ce ordinea de zi a şedinţei a fost respinsă.
     
    Ordinea de zi a şedinţei a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abţinere, iar trei nu au votat. Urmează o întâlnire a liderilor grupurilor parlamentare şi posibil o nouă şedinţă a Birourilor reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a susţinut că, în aceste condiţii, moţiunea nu mai poate fi votată sâmbătă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Circ la programarea moţiunii de cenzură. Puterea cheamă OPOZIŢIA la vot, sâmbăta, când se împlinesc cele trei zile legale de la citirea ei

    „ Programul pe care Birourile Permanente Reunite l-au stabilit: Pentru astăzi la ora 15:00 e citirea şi sâmbătă la ora 11:00 dezbaterea şi votul. Ce a invocat domnul Ponta la ieşire este că dacă nu va fi cvorum va urma un nou BPR care va stabili o altă dată a moţiunii. Cei 237 care au semnat înseamnă că au şi citit ce au semnat.

    Au mai fost moţiuni care au fost citite şi duminica. Dacă e o urgenţă pentru a debarca acest guvern putem veni şi sâmbătă. Regulamentar se vine la trei zile de la prezentare. Regulamentar vine data de sâmbătă. Înţeleg că este o urgenţă să fie debarcat acest guvern. pentru noi este o urgenţă să arătăm că aceşti 237 care au semnat nu vor vota. Noi ne bazăm pe faptul că noi vom veni la această moţiune de cenzură şi nu vom vota”, a afirmat Florin Iordache, la finalul şedinţei BPR.

    El susţine că cei patru parlamentari din PSD care au semnat moţiunea de cenzură va trebui să îşi asume, iar parlamentarii PSD vor fi prezenţi sâmbătă, dar nu vot vota.

    „Fiecare îşi asumă. Fiecare coleg care a semnat are libertatea de a semna sau nu. Vom avea o discuţie la nivel de partid. Noi trebuie să fim prezenţi, tocmai de a da un semnal”, a adăugat Iordache.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Patru parlamentari PSD au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

    Potrivit listei de semnături ale moţiunii de cenzură depusă la cele două birouri permanente ale Parlamentului, patru aleşi ai PSD, doi senatori şi doi deputaţi, au semnat pentru demersul opoziţiei.

    Moţiunea a mai primit 95 de semnături din partea PNL, 40 de semnături de la USR, 30 de semnături de la UDMR şi 26 de semnături Pro România.

    De asemenea, ALDE a contribuit cu 20 de semnături, PMP cu 17 semnături, iar minorităţile cu 2 şi independenţii cu 4 semnături.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Corbyn: Partidul Laburist va depune moţiune de cenzură şi vrea un nou referendum pe tema Brexit

    “Vom colabora cu membri ai Parlamentului pentru a îndepărta ţara de la marginea prăpastiei. Voi depune o moţiune de cenzură în Parlament şi, dacă vom avea succes, voi încerca să formez un guvern tranzitoriu pentru a evita producerea unui Brexit fără acord şi voi convoca imediat alegeri anticipate pentru ca oamenii să poată decide asupra viitorului. Dacă parlamentarii vorbesc serios despre oprirea dezastrului unui Brexit fără acord, atunci vor vota pentru înlăturarea acestui guvern iresponsabil, iar liderul opoziţiei are responsabilitatea de a se asigura că nu se ajunge la Brexit fără acord şi să oamenii decid asupra viitorului”, a declarat Jeremy Corbyn, citat de cotidianul The Guardian.

  • Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost RESPINSĂ. Dăncilă:„Sunt sigură că PSD rămâne în istorie pentru deciziile bune pe care le-a luat pentru români”

    UPDATE ora 17.35 Moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă a fost respinsă

    Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, marţi, în plenul reunit, moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 202 voturi pentru şi 7 abţineri. Ca să fi trecut moţiunea erau necesare 233 de voturi.

    UPDATE ora 17.25 Dăncilă, către partidele de opoziţie: Aţi devenit mult prea devreme aroganţi. Vă va duce la pierzanie

    Viorica Dăncilă le-a transmis, marţi, parlamentarilor din opoziţie, că au devenit mult prea devreme aroganţi şi că acest lucru o să îi ducă la pierzanie. Premierul i-a întrebat pe liberali cum vor să guverneze dacă nu au un program stabilit.

    „Aţi devenit mult prea devreme aroganţi, iar această aroganţă vă va duce la pierzanie la fel cum s-a întâmplat şi altădată. Ne vom vedea la următoarele alegeri generale şi vom vedea dacă veţi vorbiîn acelaşi mod.Nu este o ameninţare, este încrederea pe care o putem genera din partea oamenilor, pe care oamenii ne-o vor da pentru ceea ce facem, nu pentru jignirile pe care dumneavoastră le aduceţi în prim-plan pentru ca nu aveţi altceva. Nu aveţi un program de guvermare, a zis chiar domnul Cîţu. Dacă nu aveţi un plan de guvernare cum vreţi să guvernaţi această ţară?”, a declarat Viorica Dăncilă, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.

    Premierul a adăugat că Opoziţia va rămâne în istorie pentru ura adusă în societatea românească.

    „Sunt sigură că PSD rămâne în istorie pentru deciziile bune pe care le-a luat pentru români. Nu a luat nicio decizie împotriva românilor. Alţii au făcut-o şi românii nu uită. Dumneavoastră veţi rămâne în istorie pentru ura pe care aţi adus-o în societatea românească. Acest lucru va fi taxat de către români”, a mai spus Dăncilă.

    În încheiere, şeful Executivului a precizat că nu a avut niciodată plângeri penale.

    „Nu am avut niciodată probleme penale, nu am probleme penale şi nu judceaţi oamenii”, a conchis Viorica Dăncilă.

  • Lovitură de teatru: Viorica Dăncilă avertizează că cei care vor vota la moţiunea de cenzură riscă excluderea din PSD

    Preşedintele interimar al PSD Viorica Dăncilă a declarat, că le-a transmis colegilor în CEx, parlamentarii social-democraţii care vor vota la moţiunea de cenzură riscă excluderea din partid.

    „Am spus acest lucru şi recunosc că l-am spus, dar excluderea nu o face preşedintele partidului. Riscă să fie excluşi de organizaţiile din care fac parte, pentru că eu am convingerea că fiecare primar din judeţul respectiv are proiectul cu care a venit în faţa cetăţenilor, cu care a candidat. Multe dintre aceste proiecte sunt legate de programul de guvernare. Multe dintre aceste proiecte sunt legate de deciziile care se vor lua în Guvernul României”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul CEx, întrebată dacă le-a transmis colegilor că riscă excluderea din PSD dacă votează moţiunea.

    „Sunt convinsă că cei care i-au votat, care i-au susţinut, nu i-au susţinut pentru a se poziţiona împotriva propriului Guvern sau a proiectelor la nivel de comunitate sau de judeţ. Se pot confrunta cu această situaţie. Am spus şi reafirm acest lucru că fiecare trebuie să îşi asume modul în care votează la moţiune în faţa electoratului care l-a susţinut, în faţa organizaţiei care l-a susţinut la nivel judeţean”, a completat liderul interimar al PSD.

    Aceasta a precizat că PSD va asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, însă nu va vota, decizia fiind luată de grupuril parlamentare ale PSD.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • BREAKING | UDMR votează moţiunea de cenzură, ca răspuns la „incapacitatea” Guvernului de gestiona situaţia din Valea Uzului

    Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Uniunea va avea o contribuţie la textul moţiunii de cenzură primit de la reprezentanţii PNL.

    „Am văzut textul, mi l-au trimis colegii din PNL, am avut nişte sugestii. Am avut, marţi, o întâlnire cu ei şi dacă lucrurile nu se vor schimba atunci înseamnă că vom avea şi noi o contribuţie la acel text al moţiunii. Dacă rămâne aşa, atunci vom semna şi textul moţiunii şi vom vota moţiunea de cenzură săptămâna viitoare.

    Decizia formală nu am luat-o, o vom lua prin vot în grupurile parlamentare reunite ale UDMR, înainte de moţiune, dar în principiu asta rămâne recomandarea mea, de a sancţiona, politic, prin vot, Guvernul.

    Aici a contat ceea ce s-a întâmplat zilele trecute şi, mai ales, joia trecută, când am văzut incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului de a opri anunte manifestaţii şi prezenţe în Valea Uzului. Este o sancţiune din partea noastră spre Guvern”, a spus Kelemen.

    Potrivit acestuia, contribuţia UDMR la textul moţiunii de cenzură se referă la situaţia creată în Valea Uzului şi legalitatea intervenţiilor Primăriei Dărmăneşti.

    „E o chestiune despre ce s-a întâmplat acolo. Şi a doua intervenţie în text a UDMR este legată de OUG care priveşte alegerea prin vot direct a preşedinţilor de consilii judeţene. Noi spunem că nu prin OUG se reglementează legislaţia electorală, nu este de acceptat să schimbi regulile prin OUG fără nicio dezbatere parlamentară. Contribuţiile noastre au fost acceptate de PNL şi de USR”, a afirmat Kelemen Hunor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen Hunor anunţă că UDMR va vota la moţiunea de cenzură alături de opoziţie, dar că nu va exista majoritate parlamentară

    “Nu am discutat despre acest scenariu (adoptarea unei moţiuni de cenzură-n.red.). O moţiune de cenzură este binevenită oricând. Nu neg că am avut discuţii cu PNL şi USR în această săptămână. Am făcut matematică cu ei. Nu există 233 de voturi nici cu noi. Acest lucru nu trebuie să conteze. Aseară am stat şi am calculat şi majoritate nu există”, a declarat, marţi, Kelemen Hunor.

    Totodată, liderul UDMR a transmis că parlamentarii Uniunii vor susţine o moţiune de cenzură la adresa Guvernului şi se vor consulta pe textul moţiunii de PNL.

    “Când va exista un text, aşa cum mi-au promis colegii din PNL, trimit textul şi la noi şi la USR, noi probabil că vom avea propunere de text în continuarea textului lor. Suntem pregătiţi pentru a susţine o moţiune de cenzură. Nu avem o problemă”, a mai spus Kelemen Hunor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro