James Franco a fost unul dintre actorii şi cineaştii care, la gala Globurilor de Aur 2018, ce a avut loc duminică, la Los Angeles, şi-au arătat susţinerea pentru campania Time’s Up, o iniţiativă lansată de aproximativ 300 de vedete de la Hollywood în sprijinul victimelor abuzurilor sexuale la locul de muncă.
Dacă majoritatea actriţelor au optat să poarte ţinute negre în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală de la Hollywood, bărbaţii, printre care şi James Franco, au putut purta insigne cu textul “Time’s Up” (“S-a sfârşit”).
Actriţa Violet Paley a scris pe platforma online Twitter, chiar în timpul ceremoniei de duminică, despre faptul că Franco a încercat să o violeze. Paley nu a fost însă singura care a apelat la reţelele de socializare pentru a face comentarii despre comportamentul sexual nepotrivit al lui James Franco.
Leave a Reply