BusinessMagazin

Tag: coleg

  • „De abia acum, când am ajuns şi eu să am un business şi trebuie să plătesc salariile, am înţeles ce înseamnă acest lucru. În fiecare dimineaţă când mă trezesc, deja am cheltuieli de 500-600 de lei.”

    O discuţie cu Raluca, o fostă colegă care vindea publicitate şi care acum nu a avut ce face şi a devenit antreprenor, un mic patron la un start-up: 

    Cum este să fii antreprenor, să ai firma ta?

    Cum să fie, şi mâine aş vrea să mă las! Nu ştiu ce m-a apucat. Am intrat şi eu la Start-up Nation, am făcut credit la bancă şi am gajat casa, ca să mă mişc mai repede până îmi intră cei 40.000 de euro de la stat. De abia acum îi înţeleg pe cei care ne plăteau înainte salariile, când lucram la ei. Când am ajuns să am şi eu un business, şi trebuie să plătesc salariile, am înţeles ce înseamnă acest lucru. În fiecare dimineaţă când mă trezesc, deja am cheltuieli de 500-600 de lei. Cum le acopăr, cui îi vând ceea ce fac, cum găsesc clienţi, horror!“

    Când lucrezi într-o companie, fie că este românească, fie că este multinaţională, nu ai un stres aşa mare pentru că nu ai prea multe obligaţii. Dacă vânzările nu merg, dai vina pe piaţă, pe economie, pe clienţi, pe produs, pe campania de marketing, pe şefi. Dar la finalul lunii salariul îţi intră, poate şi bonusul, şi nu prea te interesează altceva.

    Când eşti tu patron, trebuie să vinzi, trebuie să urmăreşti încasările, trebuie să cauţi furnizori, trebuie să umbli după clienţi, trebuie să umbli după bani şi să-i recuperezi – poate nu ştiţi că facturile din România au un termen de plată între 90 şi 120 de zile, asta în cel mai bun caz, dacă îţi mai iei banii – trebuie să plăteşti salariile cu taxele la stat, trebuie să plăteşti TVA-ul şi tot aşa.

    Pentru mulţi angajaţi intrarea în lumea afacerilor, în businessul real, a fost un şoc. Tot ce au citit în cărţi, toate poveştile de succes, sunt departe de realitate, cel puţin în România. Toată lumea se uită la patroni, le numără banii şi cred că businessul este uşor, că afacerile se fac singure, contractele vin de la sine, clienţii stau la uşă şi de abia aşteaptă să le cumpere produsele şi serviciile.

    Mulţi nu se uită la legislaţie, la ce au de făcut şi când vin controalele sunt total nepregătiţi.

    La nivel de taxe pe companii, România stă destul de bine, dar în ceea ce priveşte taxele pentru salariile angajaţilor, nivelul este extrem de ridicat şi patronii sunt extrem de frustraţi.

    Pentru un salariu net de 2.000 de lei, mai trebuie să plăteşti taxe de 1.486 de lei, adică aproape cât salariul angajatului.

    Mulţi care intră în business nu înţeleg problemele de lichiditate, de cash-flow, că între plăţi şi încasări există un decalaj foarte mare care trebuie acoperit continuu cu bani de acasă. Dacă mai iei şi un credit de la bancă, a doua zi ai bani, dar ei se termină repede şi urmează rambursările, iar banii nu mai sunt în cont pentru că s-au cheltuit pe o maşină, pe un echipament, pe salarii, pe taxe şi impozite etc. Iar produsele şi serviciile nu se vând aşa uşor şi dacă ai norocul să găseşti clienţi, recuperarea banilor durează mult.

    După cum spunea şi Raluca, şi mâine aş vrea să las totul baltă şi să redevin un salariat fără griji, cu salariul care intră lunar şi fără alte obligaţii.
    România nu este o ţară extrem de antreprenorială, cu o legislaţie care să încurajeze afacerile mici şi mijlocii, nu numai prin prisma banilor din Start-up Nation, ci prin uşurinţa de a intra şi de a ieşi din business, printr-o birocraţie mai relaxată şi un mediu mai prietenos.

    România încurajează companiile mari, nu degeaba primele 1.000 de companii din România fac 49% din cifra de afaceri totală, iar la polul opus încurajează consultanţii şi brokerii de putere, de influenţă, atât de la stat, cât şi cei din multinaţionale sau companiile româneşti mari, care plimbă contracte.
    Dacă ar fi să-i daţi un sfat Ralucăi, să continue sau să închidă totul şi să redevină angajat, ce i-aţi spune? 

  • De ce au renunţat la costume pentru tricouri câţiva dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România şi ce au descoperit ei în mijlocul naturii, departe de birourile lor

    În sailing, la fel ca în business, este important să oferi siguranţă, să comunici bine şi, mai ales, să fii un bun coleg. Pe barcă nu ai timp să iei lucrurile personal, nu există competiţie între membrii echipei, toţi lucrează ca unul, iar factorii externi trebuie „îmblânziţi” cu măiestrie.  Mai mult decât atât, se spune că atunci când eşti pe barcă, te simţi şi arăţi cine eşti tu cu adevărat. Cel puţin aşa ne-au spus pasionaţii de sailing pe care i-am întâlnit la Marina Life Harbour, înainte de Regata Ziarului Financiar, parte din Cupa României Alpha Bank 2019.

    Sute de oameni de afaceri, antreprenori sau din mediul corporate au înlocuit, în weekendul 5-7 iulie, costumele de business cu tricourile de sailing şi au luat-o pe drumul care duce înspre Marina Limanu. La ceas de seară, pe terasa marinei, înainte de competiţie, ierarhiile păreau să fi dispărut – iar discuţiile însufleţite de aici arătau că fac echipă bună colegi, parteneri de afaceri sau oameni pe care nu îi leagă absolut nimic altceva în afară de pasiunea pentru sailing. Conversaţiile încep de obicei prin întrebarea: „Cum va bate vântul mâine?” – fiindcă acesta poate asigura succesul dacă este stăpânit cu măiestrie în regată – şi se încheie cu poveştile înflăcărate din mijlocul valurilor.

    Peste 300 de competitori şi peste 45 de ambarcaţiuni cu vele s-au înscris la ediţia de anul acesta a Regatei Ziarul Financiar, care face parte din Cupa României Alpha Bank 2019, cea mai de amploare competiţie de iahting offshore din România, ce se plasează, ca număr de ambarcaţiuni şi participare a sportivilor, la acelaşi nivel cu orice campionat european de anvergură.
    „Ne-au adus împreună valorile comune, rigurozitatea, dar şi dorinţa de a susţine o activitate sportivă, care, după anii ’90, deşi este un sport elegant, frumos, care construieşte caractere, a avut o promovare mai scăzută”, descrie Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank România, motivele pentru care alături de colegii săi de la Alpha Bank, a decis să se implice în acest sport, în urmă cu şase ani. „Cred că este cea mai longevivă colaborare dintre o companie privată şi organizatorii competiţiilor din zona acestor sporturi”, adaugă el, vorbind despre necesitatea dezvoltării acestei pasiuni, la fel de serios ca, poate, o strategie din banking. 
    Preşedintele executiv al Alpha Bank spune că prin intermediul competiţiilor precum Cupa României şi-au propus să creeze o comunitate a pasionaţilor de sailing – în contextul în care consideră că găsirea pasiunii în România intră în datoria tuturor. „Ne-am propus să creăm un ecosistem, iar acesta are trei dimensiuni posibile: cei care îl practică, fanii, susţinători ai sportului, şi cei pe care ne dorim să îi atragem către acest sport. În acest ecosistem cultivăm pasiunea pentru navigaţie, iar a găsi pasiunea în România este nu doar o artă, ci şi o obligaţie, vrem să creăm un curent de opinie pozitiv”, spune Sergiu Oprescu. Potrivit acestuia, iahtingul este o activitate a cărei versatilitate inerentă aduce împreună oameni din toate domeniile, este un sport care aduce entuziasm şi adrenalină atât la nivelul echipei, cât şi personal, chiar dacă viteza este moderată şi determinată de viteză vântului. „Nu trebuie comparată cu participarea la o cursă de Formulă 1, dar cu siguranţă putem crea mediul în care fanii să se bucure de ceea ce înseamnă sportul acesta, pentru că sentimentul de a «intra» în cursă e acelaşi”, constată el.


    În ceea ce priveşte provocările aduse de acest sport, spune că acestea se leagă de promovarea lui: „Este văzut ca un sport greu de făcut, costisitor şi exclusivist, dar este doar o imagine diferită de ce se întâmplă în realitate. Orice sport dus la nivel de performanţă necesită investiţii, dedicare şi rigoare personală.  În ultimii ani, însă, se simte, atât în zona competiţională privată, cât şi în zona deschisă tinerilor care îşi doresc să atingă performanţă în acest sport, creşterea numărului celor implicaţi”.
    De altfel, pasiunea pentru navigaţie a lui Sergiu Oprescu a început în urma unei regate organizate de Alpha Bank, când s-a urcat pentru prima dată pe un velier, în Grecia, fiindcă „dacă toate drumurile duc la Roma, toate rutele marine duc prin Grecia”.

    Leadership în viteza vântului

    Sergiu Oprescu a observat încă de pe atunci că dacă din exterior sailingul poate părea floare la ureche, când eşti parte din echipaj, lucrurile sunt foarte diferite, iar navigaţia, şi mai cu seamă participarea la o cursă, aduce cu sine numeroase învăţături. „Este o lecţie de leadership şi o şcoală de business trăită pe viu pe parcursul unei curse. Sunt lideri şi lideri, skipperi şi skipperi, diferenţa o dă capacitatea acestora de a construi, antrena şi motiva echipa din care fac şi ei parte”, spune executivul.
    Spre exemplu, observă el, în sailing, la fel ca în business, este important să gestionezi aşteptările, comunicarea este foarte importantă, iar navigaţia oferă o ocazie aproape unică de a înţelege dinamica creată între manageri / lideri şi echipele lor. „Pe barcă poţi avea marinari cu experienţă, pricepuţi, profesioniştii dintr-o companie, dar şi novici, iar motivaţiile lor sunt diferite. Trebuie să înţelegi dinamica echipei, să o administrezi fără eşec în situaţiile de criză. Este o muncă 24/7 în serviciul echipei. Este despre a pune coroana pe capul echipei şi de a duce oamenii şi barca, indiferent de condiţiile de mediu, în siguranţă pe tot parcursul cursei, de a înţelege riscurile şi a ţi le asuma în condiţii de control.” 
    Sailingul poate fi privit astfel ca o metaforă a leadershipului: cum ar spune autori celebri, pesimistul se plânge de vreme, optimistul speră să se schimbe vremea, dar skipperul sau liderul unei organizaţii sau echipe este pragmaticul din poveste, ştie că trebuie să ajusteze poziţia velelor în funcţie de condiţiile de mediu şi să găsească traseul optim. 
    „Navigaţia îţi cere să fii integru, agil, onest, să oferi siguranţă şi să fii flexibil în comunicare şi, mai ales, să fii un bun coleg de echipă. Pe barcă nu ai timp să iei lucrurile personal, nu există competiţie între membrii echipei, toţi lucrează ca unul, fiecare pe postul său şi nu există un post mai important decât altul – asta dacă skipperul a reuşit să explice şi să transmită mesajul conţinut de strategie”, observă Sergiu Oprescu. Subliniază, de asemenea, că la fel ca în orice echipă, oamenii trebuie să adere la viziunea liderului şi să aibă încredere în el. 
    La fel ca în business, Sergiu Oprescu trasează universul sailingului în două zone: factorul extern, ce nu poate fi controlat, şi factorul intern, acele atribute care fac compania diferită de competiţie  şi care sunt în administrarea internă. „Drumul începe cu o strategie bine definită, care se bazează pe condiţiile de mediu în care te deplasezi şi pe echipă ca să o ajustezi în mod constant la realitatea din jur.”
    Condiţiile de mediu – vântul care lucrează în favoarea sau împotriva celui care navighează – presupun ca el să ştie cum să aleagă o rută, cum să sincronizeze mişcarea echipajului ca un singur tot în momentul manevelor. „Asta înseamnă să petreci timp alături de ei, să dai feedback continuu, să înţelegi fiecare membru al echipei şi mai ales să nu îţi fie frică să îţi arăţi şi tu la rândul tău slăbiciunile, pentru ca acestea să poată să fi compensate de punctele tari ale celor de lângă tine.”
    Ca în orice comunitate care deschide canalele către alte discuţii, şi ecosistemul celor care andochează în marinele româneşti reprezintă un bun prilej de networking. „Cu cât este mai mare comunitatea, cu atât îşi realizează efectul de platformă de business şi poate reprezenta o rampă de succes.”

    Lecţii de bancher, desprinse din sailing
    Ce lecţii de business  a extras din sailing Sergiu Oprescu, preşedinte executiv Alpha Bank România:

     Glumind, prima regulă este să ţii apa afară din barcă şi echipajul în barcă; apoi să ajungi la destinaţie respectând prima regulă. 
     Serios acum, o lecţie bună este că pe apă, ca şi în viaţă, te poţi îndepărta de o ţintă şi destinaţie în prima fază ca să ajungi mai repede la ea în final.  Câteodată drumul în zigzag care anticipează condiţiile de mediu de la pasul următor este drumul cel mai drept.
     Atunci când ţi se pare că te răstorni şi eşti bandat la unghiuri incredibile, cu întreg echipajul asigurând echilibrul pe boardul celălalt, poate chiar atunci iei avantajul necesar de viteză că să te desprinzi de concurenţă.  Cam ca în banking în perioada crizei, nu-i aşa? 
     Succesul este asigurat de o bună administrare a tuturor factorilor: mediu, pregătire, strategie, execuţie şi finalizare; să nu ne împiedicăm înainte de a ajunge la mal, căci dacă se întâmplă, arată slăbiciunea skipperului/liderului de a fi văzut şi folosit în cel mai bun mod posibil toţi factorii; nu este însă un eşec, este o lecţie, parte din evoluţia personală şi a grupului. 

    De la hobby, la business

    Mihai Marcu, preşedintele executiv şi  acţionarul principal al grupului MedLife, este, de ani buni, gazdă pentru regatele româneşti, prin Marina Life Harbour, marina privată devenită unul dintre principalele locuri în care andochează ambarcaţiunile pe litoralul românesc; este totodată şi coorganizator al Cupei României. Îşi ia cât se poate de în serios rolul de gazdă – îi ghidează pe angajaţii marinei, prevăzută cu un hotel şi restaurant, pe skipperii de aici şi este nelipsit şi din competiţii.
    Dincolo de faptul că porneşte, în fiecare an, cu barca spre Istanbul împreună cu fiul său, după cum a declarat într-un interviu acordat anterior revistei Business MAGAZIN, la capitolul experienţelor sale interesante de sailing încadrează şi momentul când a ales să vadă ce înseamnă experienţa de skipper, într-un training pe barcă la care participau manageri dintr-o corporaţie. Fără să ştie cine este, de fapt, Mihai Marcu, respectivii l-au tratat ca pe un angajat, potrivit interviului anterior: „Mihai, adu-mi o bere“, „Mihai, ţine berea la rece“ şamd. Antreprenorul spunea că a intrat în joc, iar seara, când a venit CEO-ul corporaţiei, acesta s-a aşezat lângă Marcu, la masa skipperilor, vorbind cu el ca prieten. Cel care în cursul zilei îi adresase numeroasele ordine s-a apropiat de preşedintele MedLife, încercând să-şi ceară scuze. El în schimb a răspuns că îi mulţumeşte, pentru că a avut o experienţă interesantă, oferindu-i-se prilejul să înţeleagă că viaţa skipperilor este mai grea decât credea. Mihai Marcu a început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar la început era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 65 mile –, să stea trei zile în deltă şi să se întoarcă. „Nu erau prea mulţi care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ţine omul cât ţine barca. Dacă nu ai exerciţiul de a te lovi de câteva ori de asta, te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport aşa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie şi cheamă paza de coastă. Trebuie să ştii marea, să te uiţi la vreme, să-ţi iei ce-ţi trebuie“, spunea antreprenorul anterior. Romanian Yachting School, Colegiul Nautic Român, NauticLife, LifeHarbour, Piking, terenuri şi diverse investiţii în imobiliare, „care m-am gândit eu că vor fi de viitor“, sunt câteva dintre investiţiile sale derivate din pasiunea pentru navigaţie. „Cumva, am trecut de la una la alta. Nu avem şcoală, hai să facem, nu avem loc de acostare, am făcut şi asta“, descria antreprenorul proiectele sale inspirate din sailing în interviul acordat anterior.
    În ceea ce priveşte relaţiile posibile de afaceri create pe barcă sau în contextul unei regate, el spunea: „Eu evit să fac afaceri pe barcă“. Adaugă că, fără dubiu, pasionaţii de navigaţie sunt oameni de afaceri, iar comunitatea acestora creşte într-un ritm alert. „Nu e niciun sport, cu excepţia ciclismului, care este un sport de masă, care să înregistreze o creştere aşa spectaculoasă a numărului de pasionaţi. Cred că în fiecare an se adaugă cam 100 de oameni noi în acest domeniu.“

    Regata oamenilor de afaceri
    În perioada 5-7 iulie 2019 a avut loc Regata Ziarul Financiar, eveniment care face parte din Cupa României Alpha Bank 2019. Această regată reprezintă etapa a II-a a Cupei României Alpha Bank, cea mai de amploare competiţie de iahting offshore din România. Competiţia este organizată de Marina Limanu în parteneriat cu Black Sea Sailing Association şi Marina Eforie, sub egida Federaţiei Române de Yachting. La aceste campionat au participat peste 45 de ambarcaţiuni cu vele şi peste 300 de competitori, rivalizând cu orice campionat european de anvergură.

    Câştigătorii regatei ZF

    ORC* A
    locul 1            Quebramar
    locul 2            SetSail
    locul 3            LZ Yachting

    ORC B
    locul 1            Incognito
    locul 2            Hope
    locul 3            Irony

    ORC C
    locul 1            Odessos
    locul 2            Adria
    locul 3            Aria

    Sursa: Federaţia Română de Yachting; * Offshore Racing Congress

    Poveşti din marină: „Fair Winds”

    „Fair Winds” este urarea adresată celor care încep o competiţie de sailing şi se referă la un vânt favorabil, care să bată în direcţia de călătorie dorită. Aflu despre termen de la Antonio Eram, fondatorul şi CEO-ul procesatorului de plăţi Netopia, pe care, anterior, îl asociam mereu cu regretul de a nu fi cumpărat Bitcoin la momentul potrivit, după ce mi-a povestit de potenţialul criptomonedelor într-un interviu din 2013. Acum l-am reîntâlnit înainte de regată, urcându-se în ambarcaţiune alături de skipperul pe care toată lumea din marină îl ştie drept „Blondu’”. Antonio Eram avea acum rolul de pitman – unul dintre principalele roluri de pe o ambarcaţiune.
    „Am descoperit că pot să fiu şi foarte calm”, răspunde râzând CEO-ul Netopia, pe care l-am întrebat care sunt calităţile sale scoase la suprafaţă de competiţiile pe valuri. Iar principala lecţie de business descoperită de el este: „În sailing este vorba despre a cunoaşte regulile şi a le folosi în favoarea ta”. 
    Pentru Antonio Eram, regatele şi sailingul (pe care îl practică de aproximativ trei ani) îi aduc aminte de ceea ce putea fi cariera sa, cu totul diferită faţă de ceea ce face acum. Originar din Constanţa, a absolvit liceul de marină şi Academia Navală, însă viaţa l-a purtat într-o cu totul altă direcţie. Nu s-a făcut navigator, opţiunile la acea vreme fiind limitate, însă acum face sailing din pasiune: „Este altfel să faci navigaţie pe nave comerciale faţă de sailingul de pasiune, la fel cum este altceva să faci sailing de pasiune şi să îl duci spre performanţă, aşa cum am făcut noi”.
    Parte din echipa SetSail, el a participat recent chiar şi la un campionat mondial, în luna mai, şi participă constant la regate internaţionale: „Avem antrenori care sunt campioni internaţionali, lucrurile sunt mai elevate.”
    Despre începuturile sale în sailing îşi aminteşte: „M-am întâlnit cu Vali (Valentin Oeru, cofondator al şcolii de sailing SetSail – n. red.) şi citisem un articol despre şcoala de navigaţie înfiinţată de el – am vorbit despre aceasta şi m-a invitat în weekendul următor la o regată. Aşa a început”. Antreprenorul îşi aminteşte în detaliu prima experienţă în lupta cu valurile şi vântul: „A fost groaznic, am avut o febră musculară foarte puternică, dar apoi lucrurile au evoluat”, spune el.
    Observă că din ce în ce mai mulţi oameni se alătură acestei comunităţi, iar marina din Limanu devine neîncăpătoare. „Este o pasiune, este un mijloc de relaxare, este chiar mai mult decât atât. Spre exemplu, eu îmi iau echipa de la birou şi participăm cu ea la regate. Este o foarte bună metodă de a antrena spiritul acesta de echipă, de a comunica, de a crede în echipă, este foarte interesant, depinzi de colegi, este un fel de team building la un alt nivel.”

    „DA”pe mare

    Pe Alin Copîndeanu, cofondator şi CEO al afacerii cu costume made to measure Tudor Personal Tailor, l-am întâlnit la întoarcerea dintr-o etapă a regatei. Renunţase la costumul cu care se consacrase în presa de business, însă de pe cămaşa sa nu lipseau modelele cu ambarcaţiuni.
    Primul lucru pe care îl asociază cu navigaţia este, potrivit lui, sentimentul de libertate pe care îl aduce practicarea sailingului. „Noi suntem un echipaj care se axează şi pe distracţie, nu doar pe competiţie, de aceea suntem la clasa de cruisere, nu la racere, şi chiar dacă nu ieşim pe primul loc, vrem să ne distrăm”, mărturiseşte Alin Copîndeanu.
    „Am pornit dintr-o vacanţă, în 2013, şi apoi am făcut cursurile de sailing, apoi ne-am înscris la regate, iar din 2014 până astăzi, participăm la regate”, descrie el modul în care a evoluat pasiunea sa pentru acest sport.  Într-o vară, participă la circa 10 astfel de concursuri, iar în rest iese cu barca pe mare de câte ori este posibil. În urmă cu câteva săptămâni însă, a dus totul la un alt nivel, când a decis să se şi căsătorească pe barcă, cununat fiind chiar de profesorul lui de sailing: „Am ieşit cu o mini-flotă de şase bărci, iar soţia mea a primit un curs de sailing pe care urmează să îl facă anul viitor”. În afară de partea de competiţie, şi vacanţele le petrec în fiecare an tot pe valuri.
    „Noi ne dăm cu o barcă veche, dar care a ieşit, trei ani la rând, pe podium, am cumpărat-o special pentru asta” şi a costat 16.000 de euro. El spune însă că înainte au avut o barcă de cruising „care era foarte leneşă”; cu noua ambarcaţiune au ocupat pentru prima etapă locul 2.
    Ei fac achiziţiile de ambarcaţiuni, precum şi întreţinerea acestora, printr-o asociaţie de 10 oameni, creată în jurul acestei pasiuni, majoritatea antreprenori ca şi el. „Am avut o echipă bună, care s-a dezvoltat de la an la an, şi apoi ne-am unit într-o asociaţie, ca să avem o structură care să ne permită anumite facilităţi.”
    În ceea ce priveşte afacerea sa, spune că nu a luat încă în calcul dezvoltarea unei linii de îmbrăcăminte pentru sailing, dar nu exclude o influenţă a acestora în costumele Tudor Personal Tailor. „E un sport care de la an la an creşte, e loc de idei bune şi de dezvoltare.”
    „Pe barcă lucrezi în echipă şi este foarte important ca fiecare persoană să îşi cunoască rolul şi să înţeleagă ce impact are fiecare acţiune pe care o face în deplasarea bărcii. Partea interesantă pe barcă, la fel ca şi în business, este că efectul acţiunilor nu se vede imediat, există o inerţie şi o întârziere, ca şi în business”, descrie Copîndeanu una dintre principalele lecţii de business desprinse de el din sailing.
    De asemenea, observă că sunt extrem de importante comunicarea în echipă şi modul în care sunt transmise toate informaţiile de către skipper (lider): „Cu cât există mai multă claritate, cu atât oamenii vor înţelege mai bine ce au de făcut şi vor greşi mai puţin”. Pe barcă mai este nevoie şi ca, atunci când apar probleme tehnice, să fie găsite soluţii rapid, să improvizezi, să fii creativ: „Nu există o singură cale corectă de a rezolva problemele”.
    Iar în momentele dificile, furtună, vânt puternic, se văd cu adevărat sinergia din echipă, capacitatea de efort şi rezistenţa: „Cei slabi vor renunţa, cei rezistenţi vor deveni mai puternici şi mai experimentaţi”.
    Lucian Mâţu, un alt antreprenor pasionat de navigaţie, proprietarul firmei de consultanţă Aside MCD face sailing de aproximativ şase ani, perioadă în care spune că a observat că acest sport a crescut foarte mult: „Sunt oameni pasionaţi care investesc, care au bărci, e un lucru extraordinar că deşi nu există nişte mize reale, este vorba despre pasiune şi este un lucru fantastic”, descrie el comunitatea din care face parte. A început să practice sailingul când numărul băncilor era mai redus. Cei de la SetSail au cumpărat o barcă nouă, au mutat tot echipajul de pe un cruiser pe racer şi, spune el, „De atunci, mi-a intrat microbul în sânge” şi a ajuns chiar şi la nivelul de a fi vicecampion naţional la cruisere. „Este un sport ieftin dacă îl practici ca hobby, este un sport scump dacă vrei să îţi cumperi barcă”, descrie el costurile implicate de navigaţie. Lecţiile de business în bătaia vântului au fost deprinse şi de către el rapid: „Sportul cu vele este extraordinar din punctul de vedere a câteva lucruri foarte clare: decision making – este un sport în care trebuie să iei decizii, te ajută să te orientezi în funcţie de ce fac alţii, tu poţi să ai strategia ta, dar contează foarte mult ceea ce fac şi ceilalţi, ai o provocare majoră: să stăpâneşti cele două elemente foarte importante, apa şi vântul, nu poate face oricine asta”.
    SetSail, şcoala şi echipa de la care Lucian Mâţu „a preluat microbul sailingului”, a fost înfiinţată de Ovidiu Drugan şi Valentin Oeru, care au acordat şi ei în trecut interviuri revistei Business MAGAZIN. Ei fac parte din rândul antreprenorilor care au avut curajul să îşi transforme pasiunea în business. Grupul SetSail deţine cea mai mare flotă de ambarcaţiuni la Marea Neagră şi i-au molipsit, la rândul lor, cu acest microb pe alţi pasionaţi de sailing. Ovidiu Drugan povestea anterior că a fost poreclit de colegii săi „Primarul Mării Negre“: se fac din ce în ce mai multe căsătorii, iar printre beneficiile mai puţin ştiute ale meseriei de skipper se află abilitatea de a oficia căsătorii.
    Businessul Set Sail School este unul cu istorie, început în familie: tatăl său, Sorin Drugan, este, potrivit lui Ovidiu, unul dintre cei mai experimentaţi navigatori pe ambarcaţiuni de agrement, iar sora sa lucra în domeniul relaţiilor publice şi comunicării. Responsabilităţile au fost astfel uşor de împărţit: tatăl lui Ovidiu Drugan, pe partea de practică, el, pe predatul teoriei, iar sora sa, pe aspectele administrative. Drugan a început businessul în paralel cu ocupaţia sa de bază, iar colegii săi au ajuns să glumească, referindu-se la pasiunea lui despre navigaţie cu cuvintele: „Eşti avocat în timpul liber, de profesie iahtman“. Acest lucru s-a adeverit; atât el, cât şi restul familiei au ajuns să să îşi dedice tot timpul afacerii. „Nu a fost o decizie foarte uşoară şi cel mai mult a cântărit faptul că în avocatură oamenii veneau cu probleme, trişti, supăraţi, iar în iahting toată lumea vine veselă şi pleacă veselă; atunci am zis că este mai plăcută activitatea în iahting“, a povestit Drugan.  Originar din Brăila şi fost practicant de caiac-canoe, Valentin Oeru, partenerul său de business, s-a gândit să se apuce de navigaţie după ce a văzut permisul unui prieten. După ce a ieşit prima oară cu ambarcaţiunea, i-a spus lui Ovidiu Drugan că îşi doreşte şi mai mult de atât, astfel că a participat şi la primele regate: „A venit la o cursă de bărci în care a fost foarte combativ – atât pe apă, cât şi la arbitraj; el ţinea morţiş să se respecte regulile, reguli care se respectau aşa, un pic cam după ureche, pe vremea aceea, fiind nişte întreceri mai mult prieteneşti“, îşi amintea Drugan amuzat, anterior.
    România se află printre ultimele locuri în Europa când vine vorba de numărul de ambarcaţiuni raportat la numărul de locuitori, iar acest lucru se leagă mai ales de trecutul nostru, potrivit lui Valentin Oeru. „Comunismul a distrus mai întâi iahtingul – cluburile sportive. Se considera atunci că în jumătate de oră poţi să fugi în Bulgaria cu barca mică şi gata, ai scăpat; şi atunci s-a pus o frână puternică, s-au distrus cluburile şi am rămas în urmă.“ De altfel, el a observat un detaliu referitor la modul în care vechiul regim privea Marea Neagră. „În România, vechile hoteluri sunt făcute cu spatele la mare. Intrarea e undeva dinspre oraş şi în loc să intri – cum e în Turcia sau Italia – de pe nisip, la noi sunt invers.“
    Un efect colateral pozitiv este însă dezvoltarea competiţiilor, a regatelor, printre cele mai ample din lume în acest moment. „Am ajuns să avem la fiecare regată în jur de 40 de ambarcaţiuni – în Italia nu mai sunt atât de multe, depăşim şi Grecia.“ Potrivit antreprenorilor, un merit important în dezvoltarea regatelor îl au cele două marine private, Marina Limanu şi Marina Eforie.

     

  • Simona Halep, din nou câştigătoare – de data aceasta după un meci la dublu

    Chiar dacă au avut şansele lor în primul set, Simona şi Julia au cedat primul set, 4-6, iar meciul se îndrepta spre o victorie logică a echipei ungaro-franceze. Doar că în setul al doilea a ieşit la suprafaţă superioritatea jucătoarelor de simplu, iar Halep şi Goerges au defilat, scor 6-1 în 27 de minute. În supertiebreak, retururile inspirate şi le-au dus pe Halep şi Goerges spre o victorie superbă, scor 4-6, 6-1, 10-6.

    Iar succesul e cu atât mai impresionant cu cât vine în faţa uneia dintre cele mai bune perechi din ultimii ani în circuitul de dublu. Baboş şi Mladenovic au jucat finalele de la Australian Open 2019 (3-6, 4-6 cu Stosur/Zhang) şi US Open 2018 (6-3, 6-7, 6-7 cu Barty/Vandeweghe). Câştigătoare la Australian Open 2018 şi finaliste la Wimbledon 2014, Baboş şi Mladenovic ocupă locul trei în ierarhia de dublu, la egalitate, iar în cursa pentru Turneul Campioanelor sunt pe locul al doilea, după cehoaicele Siniakova şi Krejcikova.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • De ce atât de mulţi angajaţi din România au relaţii amoroase la locul de muncă

    În mod normal, aş fi început un astfel de articol cu un exemplu de caz relevant pentru temă, însă, imediat ce am început să mă gândesc la găsirea unuia, au început să mi se ciocnească în minte poveşti de la locurile de muncă ale tuturor prietenilor mei. Toţi sunt familiarizaţi cu genul acesta de relaţii, fiind fie implicaţi direct într-o astfel de situaţie, ca martori, fie uneori, ca  victime colaterale ale unei relaţii la birou. ”Aş fi putut să am 100 de relaţii la birou – hai, poate nu chiar 100, da’ 90 sigur da“, îmi spune când am adus vorba despre acest subiect un prieten, angajatul unei multinaţionale, care lucrează de 15 ani în aceeaşi companie. ”Chiar directoarea de resurse umane are o astfel de relaţie acum. Pleacă de la birou la intervale de timp diferite faţă de un coleg; însă el o aşteaptă cu maşina în apropierea biroului. Un alt coleg şi-a luat concediu concomitent cu o colegă care şi-a luat concediu medical – problema e că, fiind în acelaşi departament, cei rămaşi trebuie să se ocupe acum de munca amândurora“, îmi povesteşte amicul meu, angajat într-o companie cu circa 2.000 de oameni răspândiţi la nivel naţional.

    Chiar dacă, în majoritatea cazurilor, o astfel de relaţie nu este dezvăluită de cei implicaţi, de cele mai multe ori semnele sunt evidente pentru restul angajaţilor, iar ”discuţiile“ de la ţigară sau de la pauza de prânz se concentrează în jurul acestora – chiar mai mult poate decât în cazul în care actorii implicaţi ar fi ales transparentizarea relaţiei lor. Amicul meu spune că ”din principiu“ nu a cedat unei astfel de tentaţii; cele mai multe studii spun însă că oamenii mint în ceea ce priveşte relaţiile la birou chiar mai mult decât în legătură cu cantităţile de alcool consumate.

    Fenomenul este unul global – situaţiile de acest tip sunt deopotrivă comune pe piaţa locală, cât şi în alte părţi ale globului. Statisticile internaţionale citate de Financial Times arată că două treimi dintre angajaţi au avut o relaţie cu un coleg de muncă la un moment dat, 1 din 10 cu un şef, iar un sfert dintre angajaţi şi-au cunoscut partenerii în birou. în România, un studiu publicat anul trecut de platforma de recrutare eJobs spune că mai mult de 56% dintre români au avut o relaţie la locul de muncă. Dintre acestea, 45% au fost relaţii serioase, de lungă durată, în timp ce pentru 11% dintre ei a fost doar o aventură. Mai mult, 25% dintre cei care au avut o relaţie la locul de muncă au ajuns la altar cu colegul sau colega de birou, ponderea fiind mai mare în rândul femeilor – 28%, în timp ce la bărbaţi aceasta a fost de 20%.
    ”Este o realitate cotidiană. Eu consider că procentul este chiar mai mare decât atât“, consideră psihoterapeutul Constantin Cornea; iar spusele lui pot fi justificate de faptul că majoritatea celor care au o astfel de relaţie nu sunt dispuşi să recunoască. Psihoterapeutul clasifică aceste relaţii în mai multe categorii: relaţiile din interes, care se nasc pentru a păstra un post sau pentru a avansa; relaţii bazate pe sex, în care doi colegi îşi îndeplinesc fantasmele; relaţii care merg în paralel cu cele oficiale ori relaţii care se consumă dramatic, provocând concedierea unuia dintre cei doi, dacă nu pleacă din companie de bună voie.

    Din punctul de vedere al psihoterapeutului, explicaţia pentru care se ajunge, de cele mai multe ori, la relaţii amoroase la locul de muncă este simplă şi se leagă mai ales de timpul petrecut la birou. ”La serviciu omul îşi petrece cel mai mult timp, se comportă şi se îmbracă cel mai bine, iar aceste elemente îl fac uşor de identificat şi eventual de dorit de o colegă. |n mintea colegei se vor bate două imagini: eventual a soţului şi a colegului. Cu soţul, odată cu trecerea timpului, nu mai are foarte multe în comun, ba, din contră, s-au dezvoltat diferit de când s-au căsătorit, iar acum au viziuni diferite faţă de viaţă.“ Pe de altă parte, cu un coleg dezvoltă un alt tip de relaţie. ”Cu colegul se ajută, se sprijină şi comunică mai uşor. Colegul este mereu disponibil şi dispus să ajute, pe când soţul tinde doar să reproşeze. Colegul complimentează modul în care se îmbracă, coafează sau comunică. Iar soţul este de cele mai multe ori nepăsător şi nu remarcă schimbările pe care le face, hainele pe care şi le cumpără“, descrie psihoterapeutul motivele pentru care, de multe ori, relaţiile la birou se întâmplă în cazul angajaţilor căsătoriţi.

    Vorbind la modul general, atractivitatea de la birou se leagă de apropierea de un comportament ideal în acest cadru al angajaţilor. ”|n fond, la serviciu, oamenii arată şi se comportă în general cât mai aproape de o formulă ideală. Pentru că vor să îşi păstreze jobul sau să îşi construiască o carieră. Şi din acest motiv nu îşi permit să aibă comportamente incorecte“, explică el motivele pentru care relaţiile dintre colegi sunt atât de des întâlnite.

    Lucy Kellaway, jurnalist la Financial Times care scrie de 15 ani pe tema locului de muncă şi care a realizat şi un studiu pe această temă, a sintetizat cinci motive pentru care relaţiile la birou sunt atât de frecvente. Unul dintre aceste motive este proximitatea: doi oameni sunt atraşi unul de celălalt pentru că îşi petrec majoritatea timpului împreună. |n plus, faptul că lucrează în acelaşi loc denotă cel puţin un interes comun al acestora. Al doilea motiv este plictiseala: munca poate fi plictisitoare şi puţin flirt îi poate adăuga puţină sare şi piper. A treia explicaţie este că a avea o relaţie la birou se dovedeşte a fi un lucru extrem de facil, iar tehnologia face astfel de cazuri mult mai uşoare. Al patrulea motiv, similar cu cel subliniat de Constantin Cornea, spune că oamenii arată cel mai atrăgător la serviciu. Kellaway subliniază însă un al cincilea factor, descris de ea drept cel mai important: ”O aventură la birou funcţionează ca o dependenţă de drog. Toate din cele şase femei interogate au spus că nu era ceva ce şi-au propus să facă. |ntr-adevăr era ceva despre care erau terifiate să afle că erau capabile. Au ajuns însă în situaţii în care s-au descoperit îndrăgostite peste cap şi fără control. Odată ajunse aici, abilitatea lor de a risca era distorsionată“.

    Când vine vorba despre vârsta celor implicaţi în acest gen de relaţii, în România, potrivit studiului eJobs, pe segmentul 18-25 de ani se înregistrează cea mai mare pondere a angajaţilor care nu au avut o relaţie de dragoste la job – 60%; procentul este egal cu al persoanelor care au avut o astfel de relaţie pe segmentul 25-55 de ani. Psihoterapeutul Constantin Cornea spune că motivele se leagă de faptul că persoanele trecute de 25 de ani au, de multe ori, o relaţie care durează de mai mult timp, apropiată de saturare. Pe de altă parte, după 25 de ani, presiunea vârstei face ca nemulţumirile din cuplu să pară că au o rezolvare în relaţia cu un coleg. ”După 25 de ani, şi bărbaţii, şi femeile sunt mai maturi, au o oarecare experienţă de viaţă şi încep să se gândească la modul în care ar putea să se bucure mai mult de ceea ce viaţa le poate oferi“, explică Cornea. Potrivit lui, lumea de la job devine în acest context una specială – ”Indiferent că vorbim despre o aventură petrecută într-un team building sau de dorinţa de a renunţa la soţ de dragul colegului cu care am mai multe de discutat şi împărtăşit, lumea de la job devine o lume aparte, cu regulile şi normele ei, cu alianţele şi certurile de rigoare“.

    În ceea ce priveşte consecinţele unei astfel de relaţii, potrivit studiilor internaţionale, acestea pot deopotrivă să crească motivaţia angajaţilor, în contextul în care astfel ei se simt mai bine la locul de muncă şi chiar ajung să lucreze mai mult; altele, dimpotrivă, spun că energia consumată într-o relaţie îndepărtează angajaţii de atingerea ţintelor legate de muncă. Constantin Cornea spune că ambele consecinţe sunt valabile, fiind conectate de etapa în care se află relaţia de la locul de muncă. ”La începutul relaţiei, când cei doi caută să se cucerească, să se impresioneze, să flirteze, timpul petrecut la muncă este mai mare. Pentru că îndrăgostiţii ar face orice pentru a sta împreună, chiar dacă acest aspect se întâmplă la serviciu. După ce relaţia se mai rodează, când apar sentimentele de gelozie, de invidie, când apar certurile, cei doi devin contraproductivi, pentru că sentimentele dintre ei sunt negative, iar ei îşi descarcă frustrările la muncă.“

    Studiul local realizat de eJobs a arătat că 17% dintre respondenţi au spus că unul dintre dintre parteneri a trebuit să părăsească firma în următorul an după începerea relaţiei; 16% spun că relaţia i-a ajutat să se dedice mai mult jobului, iar 7% au spus că relaţia i-a ajutat să avanseze în carieră. |n restul cazurilor, relaţia nu a influenţat evoluţia profesională a respondenţilor. Constantin Cornea spune însă că situaţiile cele mai frecvente sunt mai simple decât cele prezentate în studiu fiindcă, de cele mai multe ori, relaţiile de la serviciu, în majoritatea lor, nu ţin foarte mult. ”Este foarte dificil să îţi petreci tot timpul, la muncă, acasă, în societate cu aceeaşi persoană. De obicei, o astfel de relaţie duce la certuri şi la despărţiri, naşte tot felul de grupuri pro sau contra relaţiei respective, ceea ce face atmosfera de la serviciu destul de dificilă.“ El spune că, în general, marea majoritate a relaţiilor de la serviciu sunt la nivel de amanţi şi sunt trăite în paralel cu cea oficială de acasă. ”Dacă se află, se ajunge la divorţ, pentru că sunt foarte rare situaţiile în care partenerul înşelat acceptă. Dar şi mai interesant de atât este că după divorţ persoana respectivă rămâne singură pentru că cel de la muncă nu divorţează la rândul lui sau, dacă nu este căsătorit, nu are disponibilitatea de a renunţa la burlăcie.“

    Laura Chiculiţă, chief marketing officer al platformei de recrutare online eJobs, observă că este posibil ca relaţiile la locul muncă să influenţeze eficienţa angajaţilor şi, în cele din urmă, veniturile companiei, deopotrivă pozitiv sau negativ. ”Fiecare relaţie la birou este unică şi imprevizibilă, unii dintre angajaţii care au o astfel de relaţie devin mai atenţi şi mai conştiincioşi la locul de muncă, alţii dimpotrivă. Unul dintre parteneri îl poate influenţa pozitiv pe celălalt, sau invers, aşa că aproape totul pare să fie o «rulet㻓, explică Laura Chiculiţă. Ea observă că foarte rar implicaţiile unor astfel de relaţii sunt evidente şi sunt aceleaşi, indiferent de persoanele în cauză. Chief marketing officer-ul de la eJobs România spune că majoritatea departamentelor de HR au proceduri clare legate de conflictele de interese care pot apărea în urma unor relaţii amoroase la locul de muncă; situaţia devine şi mai sensibilă în cazul în care unul e şeful direct al celuilalt.
    ”Efectele sunt extrem de greu de prevăzut, ceea ce face ca unii manageri să folosească acest argument pentru a interzice relaţiile în firmă: «Dacă tot e atât de imprevizibil, de ce să ne asumăm riscuri şi să nu eliminăm de la început orice potenţial conflict de interese greu controlabil?»“, descrie Chiculiţă percepţia angajatorilor referitoare la relaţiile la locul de muncă. Totuşi, ea a observat că, în general, procedurile de resurse umane vizează doar căsătoria, şi aceasta în circumstanţe bine determinate (relaţii profesionale directe, subordonare ierarhică etc.). ”Celelalte tipuri de relaţii sunt mult mai greu de definit, de «măsurat» impactul lor şi, prin urmare, şi de reglementat“, explică ea.

    Oricât de frecvente şi intense sunt relaţiile la locul de muncă, statisticile nu favorizează acest gen de comportament, iar majoritatea acestora nu ţin foarte mult. Totuşi, o relaţie la birou este tocmai ce reuşesc deseori să atragă majoritatea oamenilor. Ce e de făcut? ”Antidot nu există. |ntr-un loc, societate sau firmă în care există persoane de sex opus care îşi petrec timpul sau îndeplinesc o anumită activitate, este imposibil să nu se nască şi sentimente. Dacă acestea sunt sau nu reciproce, dacă se trece sau nu la consumarea relaţiei, dacă se ajunge sau nu la divorţ, dacă acea relaţie influenţează în bine sau în rău calitatea muncii sau cariera, depinde de la o situaţie la alta. Nu putem vorbi la modul general despre relaţiile de la serviciu, pentru că nu există o regulă generală“, conchide Constantin Cornea.

     

    Acest articol Business MAGAZIN a fost unul dintre cele mai citite în 2018.

  • Vlăduţ, diagnosticat cu neuroblastom şi alte două tumori, are nevoie de fiecare dintre noi! A început investigaţiile medicale în Israel. Donează şi tu!

    După apelul făcut pentru Vlăduţ, băieţelul colegului nostru, s-a strâns o primă parte din suma necesară tratamentului său. Împreună cu părinţii, Vlăduţ a plecat în Israel unde a început analizele. Medicii de acolo i-au făcut analize de sânge, de urină, i-au făcut ecografie la inimă şi i-au extras măduvă.

    Rezultatele computerului tomograf confirmă diagnosticul de neuroblastom la glandele suprarenale şi alte două tumori la plămâni.

    Pentru saptamana viitoare, Vlăduţ este programat la biopsie. În urma rezultatelor complete ale acestor analize se poate stabili planul de tratament. Vlăduţ a trecut cu putere peste toate chinurile pricinuite de înţepături şi operaţia de extragere de măduvă, iar familia le mulţumeşte tuturor pentru gândurile bune.

    Lupta lui Vlăduţ abia începe, iar pentru a beneficia de tratament la clinica din Israel, copilul are nevoie în continuare de donaţii.

    Este unica lui şansă! Şi fiecare clipă contează. Ne-am mobilizat să luptăm pentru Vlăduţ, dar nu putem învinge singuri în această cursă nemiloasă cu timpul! Avem nevoie de voi să putem reaprinde în bradul de Crăciun lumina speranţei şi strălucirea vieţii în ochii şi sufletului copilului nostru! Donează şi tu pentru Vlăduţ şi dăruieşte-i înapoi bucuria copilăriei!

    Puteţi dona în conturile deschise pe numele mamei.

    Circiu Elisabeta Paula

    Codul IBAN pentru contul curent deschis in EUR la UniCredit Bank este RO29BACX0000003158410005/ codul SWIFT: BACXROBU

    Codul IBAN pentru contul curent deschis in RON la UniCredit Bank este RO56BACX0000003158410004

    De asemenea se poate dona şi prin SMS la numărul 8828 cu textul Vladut.

    Suma alocata cauzei este de 2 Euro.

    Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament.

    In retelele Digi Mobil, Orange si Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplatite, TVA-ul a fost retinut la achizitionarea creditului. Pentru donatiile de pe cartele preplatite, in reteaua Vodafone utilizatorii nu platesc TVA. Campanie sprijinita de Fundatia Ringier.

    Text si foto: mediafax.ro

     

  • APEL UMANITAR: Vlăduţ, copilul de doar 6 ani al colegului nostru, a fost diagnosticat cu neuroblastom şi alte două tumori la plămâni. Are nevoie urgentă de ajutor

    După ce au analizat dosarul lui Vlăduţ, oficialii spitalului din Israel au decis să îl accepte pentru operaţie şI tratament.
     
    Costurile estimate în această etapă se ridică la 500.000 de dolari.
     
    Pentru a-l accepta pe Vlăduţ şi pentru a putea începe tratamentul, familia trebuie să depună de urgenţă o garanţie în valoare de 120.000 de dolari.
     
    Dată fiind gravitatea bolii, este necesară internarea sa de urgenţă în Israel, iar părinţii nu pot acoperi singuri costurile spitalizării.
     
    Puteţi ajuta donând o sumă de bani în conturile  de mai jos.
     
    Conturile sunt deschise pe numele mamei:
     
    Circiu Elisabeta Paula
     
    Codul IBAN pentru contul curent deschis in EUR la UniCredit Bank este RO29BACX0000003158410005
     
    Codul IBAN pentru contul curent deschis in RON la UniCredit Bank este RO56BACX0000003158410004
     
    Pentru detalii suplimentare despre evoluţia cazului: sorin.circiu@m.ro 

  • Colegă a asistentei din Zimnicea, care a intrat în comă după ce a ieşit din gardă: Muncim până la epuizare

    O asistentă medicală din judeţul Teleorman a scris pe facebook faptul că personalul din Spitalul Zimnicea e suprasolicitat.Marinela Tănase lucrează de mai mult timp la Serviciul de Ambulanţă şi susţine că suprasolicitarea este principala „dramă” a celor care îşi desfăşoară activitatea în unităţile spitaliceşti.

    “Privim cum se fac nedreptăţi şi cum suntem neînteleşi si solicitati maxim în timpul gărzilor, pentru că suntem puţini, pentru că cei care-ar trebui sa ne înţeleagă nu ne iau în seamă, privim şi tăcem. Până când şi cu ce preţ? Şi-uite aşa asistăm neputincioşi cum o colegă de-a noastră, din spital, intră în comă în timpul turei de noapte. Până când mai băgăm capul sub nisip? Si pentru cine?
     
    De câte ori am scris câte ceva am primit aprobare doar din partea câtorva oameni, prea puţini pentru a reuşi să facem lumină, prea puţini curajoşi şi demni. Să tăcem în continuare pe principiul: <dacă eu n-am păţit nimic, nu ma interesează>. Mi-e lehamite!
     

  • Ministrul Carmen Dan face topul manipulărilor de după protestul din 10 august: Femeia prezentată ieşind din spital e o colegă a jandarmeriţei rănite

    „Jandarmeria trimisă în punctul de frontieră să prevină oamenii să vină la protest, fapt ce a dus la aglomerarea foarte mare. În realitate, punctul de trecere al frontierei Borş a fost tranzitat de 8.359 cetăţeni români şi străini, unii turişti, nu care aveau scopul de a veni la protest”, a fost prima informaţie pe care Carmen Dan a catalogat-o drept manipulare.

    De asemenea, ministrul a precizat că informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora forţele de ordine ar fi bătut o femeie în scaun cu rotile sunt false.

    „Au fost prezentate informaţii potrivit cărora jandarmii au bătut o persoană în scaun cu rotile. Este regretabil şi josnic faptul că sunt folosite persoane în scaunul cu rotile. Imaginile arată că aceasta s-a aruncat pur şi simplu din cărucior”, a completat Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Publicarea salariilor din companiile private, contra sau pro?

    În două săptămâni de la lansarea aplicaţiei, 26.000 de angajaţi cu studii superioare din oraşele mari ale României şi-au introdus salariile şi poziţiile pentru a afla unde se situează versus piaţa. Pentru a aduce rezultatul cât mai aproape de realitate, eJobs a introdus 150.000 de date referitoare la salariile din România, colectate din studii.
    Cele mai multe salarii introduse în aplicaţie au fost din industria IT, softiştii, programatorii şi cei care lucrează în această industrie încercând să afle dacă mai au marjă de creştere salarială acolo unde lucrează în prezent sau ce salariu să ceară în cazul unei negocieri cu alte firme.
    Cel mai mare salariu introdus a fost de 31.000 de lei pentru o poziţie de software development manager.
    În sectorul bancar, cel mai mare salariu introdus a fost de 28.000 de lei pentru o poziţie de management.
    Bogdan Badea, cel care conduce eJobs, spune că această aplicaţie va echilibra cererea cu oferta, adică în orice moment angajaţii vor şti unde este piaţa, cât trebuie să ceară şi nu vor mai veni cu cereri de 1.000 de euro la prima strigare. Într-un call center, prima opţiune pentru cei care vor să câştige un ban fără experienţă într-un domeniu, media este de 2.500 de lei net pe lună.
    Întrebarea este dacă firmele, angajatorii sunt fericiţi de această aplicaţie, având în vedere că poate deveni referinţa, un fel de ROBOR sau EURIBOR, atunci când se negociază salarii şi se cer majorări.
    România şi Bulgaria sunt printre pieţele cel mai puţin transparente din regiune în privinţa salariilor oferite şi plătite, spune eJobs. Cea mai transparentă piaţă este Slovacia.
    Firmele private îşi protejează organigramele şi salariile, pentru a extrage cel mai mult din negocierile cu angajaţii. Atâta timp cât nu ştii cât este piaţa, cât câştigă colegul de bancă sau de birou, cât câştigă şeful, ci doar bănuieşti, firma are un avantaj în negocieri.
    Odată ce a apărut această referinţă, marja de negociere se mută în favoarea angajatului, iar companiile vor deveni din ce în ce mai nervoase, mai ales pe piaţa muncii din România, unde cererea este mai mare decât oferta.
    Pe lângă faptul că nu se găsesc oameni, odată ce a apărut această aplicaţie, Paylab, care are potenţial pentru a deveni referinţă, vor apărea şi discuţiile, de data aceasta concrete, în privinţa salariilor din companiile private. Deşi firmele private reclamă tot timpul transparenţa, în realitate este exact opusul.
    Asta îmi aminteşte de discuţiile legate de preţul produselor din supermarket şi de realizarea unui indice care să urmărească evoluţia acestor preţuri în timp.
    Marile reţele s-au împotrivit tot timpul realizării şi publicării unui indice de acest tip, pentru a nu fi arătate cu degetul când majorează preţurile. Aceste majorări sunt îmbrăcate prin campanii de marketing menite să confuzeze clienţii.
    În capitalism, câştigă cel care reuşeşte să îşi construiască o poziţie de monopol, să controleze piaţa prin achiziţia rivalilor şi să îşi impună în final preţurile, fără să aibă parte de concurenţă. În capitalism nimeni nu vrea concurenţă. Aşa cum nicio companie privată nu vrea să se ştie care sunt salariile plătite şi cum se situează ele faţă de piaţă.
    Întrebarea este şi dacă angajaţii vor să se ştie care sunt salariile pe care le primesc. Toată lumea vrea să ştie cât are colegul, cât are şeful, cât plăteşte concurenţa, dar nu cred că ar vrea să se afle cât câştigă el. Asta este adevărata luptă de clasă. 

  • Jandarmeria spune cine este procurorul militar care a fost prezent la protestul din 10 august

    „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public, Jandarmeria Bucureşti face următoarea precizare: În data de 10 august a.c., în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei fiind prezent în intervalul orar 17.00-04.00 atât în punctul de comandă înaintat cât şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale”, a precizar Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

    Precizările vin după ce Ionel Corbu, procurorul care se ocupă de dosarul privind violenţele de la protestul din 10 august, a declarat că niciun procuror militar nu s-a aflat, în acea zi, alături de jandarmi pentru a supraveghea intervenţia, aşa cum a spus Carmen Dan, şi că Jandarmeria a cerut asistenţă abia pe 11 august.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.