Pana la sfarsitul anului, compania estimeaza ca vanzarile
Granini in Romania vor depasi 15 milioane de euro, fiind cu 50% mai
mari comparativ cu vanzarile din 2008. Totodata, de luna aceasta
Granini lanseaza gama de juice&nectar intr-un ambalaj de 0.25 l
in locul celui de 0,20 l. Modificarea cantitatii se produce la
nivel international si are la baza adaptarea la cerintele
clientilor.
In urmatorii ani,Granini vizeaza sa dezvolte in mod special
segmentul exporturilor in zona.”Din luna martie, am inceput să
exportam in Bulgaria, ponderea exporturilor fiind de circa 5% din
totalul productiei”, a spus presedintele Shachar Shaine,
presedintele URBB & Carlsrom Beverage, imbuteliatorul marcii de
sucuri in Romania. Pe viitor compania isi doreste sa exporte
Granini in Turcia si Moldova, mizand chiar pe o dublare a volumului
exportului in urmatorii trei ani.
Cresterea vanzarilor Granini are loc in conditiile in care dupa
primele sapte luni ale acestui an, piata bauturilor racoritoare
necarbonatate a inregistrat o scadere de 8% comparativ cu perioada
similara a anului trecut.
Marca Granini se afla in portofoliul companiei United Romanian
Breweries Bereprod (URBB), unul dintre cei mai mari producatori de
bere de pe piata locala, din anul 2006
Leave a Reply