Carute trase de magarusi

Pe buna dreptate, criza economica tine capul de afis al presei
de specialitate, este preocuparea declarata a liderilor G20, ba
chiar si politicianul roman o invoca la nevoie, alaturi de FMI,
deficite si alte sperietori nationale. Dar dincolo de criza si de
toata zbaterea de acum stau pericole cel putin la fel de grave;
este vorba de pretul alimentelor, de schimbarile climatice, de
petrol sau de imbatranirea populatiei in Europa. Si, repet
intrebarea, ce poate face cetateanul roman in atare conditii?

Pentru ca uite, avem un sistem de pensii practic in colaps, pentru
care banii de la FMI sunt singurul sprijin, un nivel de trai serios
amenintat si o clasa politica imbecila si nesimtitoare. Daca acum
pensiile sunt in pericol, ce se va intampla peste un an? Dar peste
cinci? Ce se va intampla cu batranetea linistita a decreteilor care
astazi sunt populatia activa? Ar trebui ei sa priveasca pasivi
spectacolul politicului? Va deveni Romania suficient de potenta
economic incat statul sa poarte de grija si batranilor, si
tinerilor? Spre ce ne indreptam?

In urma cu cativa ani, un important industrias roman imi impartasea
un scenariu care atunci mi s-a parut literatura
stiintifico-fantastica, despre o zona a lumii ai carei lideri se
gandeau la eliminarea motoarelor cu ardere interna, la introducerea
transportului electric, la multe alte masuri cu tenta ecologista.
Spun SF pentru ca era vorba de California, cea mai nonconformista,
bronzata, ajustata cu silicon si cu haltere zona a Americii.

Peste ani, citesc in Guardian despre o Californie devastata de
criza, despre ceea ce a fost a opta economie a lumii si care acum
este amenintata de faliment, despre un Los Angeles cu o rata a
saraciei de 20% si de orase importante, ca Fresno, cu un somaj cat
in Detroit, dar si de taieri de miliarde de dolari din buget si de
concedirea a 60.000 de functionari guvernamentali. In toata aceasta
nenorocire, samburi de schimbare: activisti ecologisti californieni
ajunsi la Casa Alba, accentul pe energiile verzi (California
genereaza de doua ori mai multa energie solara decat restul
statelor americane la un loc), suburbii unde modul de viata ramane
confortabil, dar devine mai modest si mai prietenos cu
mediul.

Chiar daca Romania nu este California, o paralela functioneaza si
ofera si un posibil raspuns intrebarilor de mai sus: un cetatean
mai responsabil si o crestere a rolului comunitatilor locale, ca
principale sustinatoare ale modului de trai.

Despre cetateanul responsabil, s-o lasam balta. Sau, mai bune spus,
sa-l asteptam sa apara. Pentru ca schimbarea este din interior, nu
poate fi impusa de nimeni si are resorturi care nu pot fi puse in
miscare de niciun sfat, de nicio constrangere. Singura experienta
de viata si exemplul celorlalti pot face schimbarea spre un
cetatean mai econom, mai responsabil cu viitorul sau si al copiilor
sai, cu apucaturi ecologiste si cu vanitati moderate.

Dar, intr-o epoca pe care tot mai des sociologii o definesc drept a
inteligentei colective, comunitatea locala ar trebui sa devina
motor si sustinator si indrumator. Mutatia poate parea un paradox
in lumea globalizata si a internetului, dar este un aparent paradox
– pentru ca in lumea globalizata si plata se muta numai oamenii si
banii, nu si obiceiurile si cutumele, pe care noii veniti oricum le
adopta. Comunitatea locala, micul orasel sau cartier din suburbie
au generat puterea Americii, mai multa decat au oferit Wall
Street-ul sau Manhattan-ul; au dat bani si lucratori si hrana si
prosperitate.

O comunitate locala puternica, cu un mod de gandire suplu,
adaptabila dar cu reguli ferme si leadership real poate fi
raspunsul nu numai la problema demografica, ci si la dezvoltarea
viitoare a Romaniei, poate reechilibra balanta de importuri
alimentare, poate asigura un viitor atat tinerilor, cat si celor in
varsta, indiferent de starea sistemului de pensii de stat sau de
evolutia sistemului educational. Cum s-ar putea face trecerea de la
baroni locali la leadership autentic sau de la inertia taranului
roman si de la asteptatul banilor de la nepotii din Spania sau
Italia la angajament altruist in folosul comunitatii si cu ce bani
se poate face aceasta sunt intrebari cat se poate de justificate,
cat se poate de grele. Dar se poate.

Cel mai usor este aruncatul pisicii in curtea politicului; dar ar
fi o greseala, pentru ca nu numai politicul este responsabil.
Responsabila poate fi si religia, credinta. O sa merg la extreme,
pentru a fi inteles: comunitatatile amish, intr-o America
bulversata, sunt oaze de stabilitate. Fiecare generatie dubleaza
numarul de membri ai comunitatii, familiile au in medie cinci
copii, 85% din membri raman in comunitate, sunt educati, respecta
natura, decid sau nu sa foloseasca tehnologiile sau serviciile
medicale (este, pana la urma, o problema de libertate a
individului, nu?) si isi platesc taxele si impozitele catre stat.
Isi asuma plusurile si minusurile traiului cotidian, asa cum si-l
decid. Nu militez pentru o Romanie cu barbi ciudate, palarii
caraghioase, fuste pana la calcaie, bonete si carute trase de
magarusi (ceea ce nu-i o imagine prea rea, sa recunoastem), dar
sunt tentat sa spun ca nici consumerismul dus la extrem si
indatorarea peste masura nu ne-au folosit prea mult.