Cod GALBEN de furtuni în Capitală. De la ce oră se intensifică vântul în Bucureşti / Gabriela Firea le cere bucureştenilor să stea acasă.

“După ora 18.00, treptat vântul se va intensifica, intervalul critic pentru Bucureşti îl apreciem între orele 20.00 şi 1,2,3 noaptea, când norii de furtună îşi vor face apariţia şi aici şi intensificările de vânt le apreciem în jurul a 55-65 de kilometri pe oră. De asemenea, vântul poate lua aspect de vijelie, este posibil ca, în anumite cartiere, să atingă chiar viteze mai mari de 65 de kilometri pe oră”, a precizat meteorologul Gabriela Băncilă, la comandamentul de urgenţă care a avut loc la Primăria Capitalei.

Meteorologii au mai anunţat că, în medie, cantităţile de apă vor atinge, în Capitală, 25 de litri pe metru pătrat, dar e posibil ca în unele cartiere aceste cantităţi să fie chiar mai ridicate, în jurul a 30-35 de litri pe metru pătrat.

“Mare parte din aceste cantităţi se vor înregistra într-un interval scurt de timp, o oră, o oră şi jumătate, cel mult două ore. După ora 3 noaptea, treptat, fenomenele se vor diminua ca intensitate. Până dimineaţă, ploaia se va opri. Vântul va mai avea intensificări şi pe parcursul zilei de mâine (joi-n.r.) în zona municipiului Bucureşti, dar vorbim de rafale până la cel mult 40-50 kilometri la oră”, a completat meteorologul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *