Consilierii locali din oraşul braşovean Ghimbav au aprobat la finele lunii februarie proiectul „Reconstrucţia ecologică”.
Potrivit acestuia, cei care solicită eliberarea de autorizaţii de construcţie pentru locuinţe au obligaţia de a planta pomi fructiferi sau arbori. Astfel, pentru fiecare casă care se va construi de acum înainte vor trebui plantaţi trei pomi fructiferi, în timp ce pentru blocurile de locuinţe care se vor construi în oraş vor trebui plantaţi câte un pom fructifer sau arbore de fiecare unitate locativă, scrie antena3.ro.
În caz contrar, amenzile sunt de 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi 3.000 de lei pentru dezvoltatori. În hotătâre se mai arată că „persoanele fizice care se căsătoresc vor putea planta pe domeniul public un pom”, dar şi că „pentru fiecare nou-născut , părinţii vor putea planta pe domeniul public un pom care va purta numele copilului”.
Leave a Reply