Cum te pot ajuta indicii sa castigi pe Bursa

Statisticile bursiere arata ca perdantii anilor trecuti au
devenit performeri in 2009. Altfel spus, strategiile care au batut
piata atunci cand erau cresteri, au adus mari pierderi atunci cand
piata a intrat in declin. O privire la evolutia indicelui BET-FI
din ultimii doi ani confirma acest lucru. Din august 2007, cand a
inceput criza, si in februarie 2009, cand bursa a atins minimele,
indicele celor cinci societati de investitii financiare (SIF-uri)
s-a depreciat cu 90%, cea mai mare scadere din randul indicilor
bursieri. Din martie, cand a a inceput raliul, si pana la finele
lunii august, acelasi indice s-a apreciat cu peste 166%.

Construirea unui portofoliu dupa chipul si infatisarea indicilor
bursieri ii permite investitorului sa ia parte din plin la
cresteri, si il scuteste de permanenta cautare a acelor actiuni
care sa bata piata, pentru ca a devenit unul cu piata. Nu il
fereste insa de scaderi atunci cand piata se corecteaza, insa cu un
artificiu precum derivatele pe indici investitorul se poate proteja
de scaderi.

“Pe piata locala, oferta de indici bursieri “investibili” nu
este foarte variata. Pentru a putea fi administrat, portofoliu unui
investitor nu ar trebui sa cuprinda mai mult de zece actiuni.
Astfel, candidatii perfecti pentru un portofoliu pe indici sunt
indicele de referinta al bursei-BET si BET-FI”, este de parere
Lucian Isac, directorul general al societatii de brokeraj
Estinvest.

Din componenta indicelui BET fac parte cele mai lichide zece
companii listate. Astfel, un portofoliu ar trebui sa aiba o
expunere de peste 40% pe actiuni bancare (BRD si Banca
Transilvania), de aproape 30% pe actiuni petroliere (Petrom si
Rompetrol Rafinare), dar si pe utilitati (Transgaz si
Transelectrica) si farmaceutice (Biofarm). Indicele BET s-a
apreciat cu 122% de la inceputul raliului pana la finele lunii
august, raportand o pierdere de 58,6% de la inceputul crizei.

” Actiunile incluse in indici apartin unor emitenti lichizi, si
care in perioada de criza au performat mai bine decat actiunile
companiilor mici si putin lichide”, spune Radu Hanga, directorul
general al BT Asset Management. Selectia emitentilor eligibili
pentru a face parte dintr-un indice este realizata de un comitet
specializat al Bursei de Valori Bucuresti. Comitetul analizeaza
coeficientii de lichiditate, situatiile financiare, statutul
juridic si transparenta emitentilor. Altfel spus, companiile din
structura indicilor bursieri sunt printre cele mai lichide, mai
performante si transparente din piata.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *