Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, în timpul Guvernului Dacian Cioloş, Horaţiu Anghelescu, a declarat, la ieşirea din sediul Poliţiei Buzău, că a fost citat în calitate de suspect într-o cauză de evaziune fiscală şi că a cerut timp să studieze dosarul, înainte să dea declaraţii. Toate cele nouă persoane audiate în dosar vor fi cercetate în libertate.
„Îmi pare rău, dar nu pot să fac declaraţii. Mi-au zis să nu fac declaraţii. Tot ce pot să vă spun este că sunt suspect într-un dosar din 2015, care vizează fapte de evaziune fiscală. Eu cred că sunt nevinovat. Nu s-a dispus o măsură preventivă. S-a făcut o percheziţie. S-au ridicat documente. Am mers la sediul Poliţiei Buzău, am cerut să pot să studiez dosarul şi ulterior să dau o declaraţie, în prezenţa avocatului. Nu am dat declaraţia, pentru că nu am avut posibilitatea să studiez dosarul. De ceilalţi nu ştiu nimic. Am înţeles că a fost o operaţiune de imagine, de forţă, un jurnalist m-a întrebat dacă ştiu de prejudiciu. Nu ştiu nimic”, a declarat pentru MEDIAFAX, Horaţiu Anghelescu, fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor.
Una dintre cele 27 de percheziţii făcute, joi dimineaţa, de poliţiştii din Buzău, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 360.000 de lei, a avut loc la locuinţa fostului secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, Horaţiu Anghelescu. Ulterior, acesta a mers la sediul IPJ Buzău, pentru a da declaraţii în acest caz.
Leave a Reply