Remus Borza, deputatul ALDE:”Studenţii pe banii Guvernului Grindeanu vin să strige jos Grindeanu, un paradox. Asta este o dictatură a străzii”

“În mod normal, raportat la ceea ce se întâmplă astăzi în stradă, noi ar trebui să suspendăm dezbaterile pe bugete, pentru că, până când nu vom avea o soluţie finală la aceste convulsii sociale, care îmbracă germenii unei veritabile lovituri de stat şi care pot să degenereze întru-un război civil, orice discuţie a noastră este de prisos, câtă vreme am plecat de la construcţia bugetară pe nişte premise care s-ar putea să nu se mai îndeplinească”, a spus deputatul ALDE Remus Borza în timpul dezbaterilor din comisiile reunite de Buget.

Remus Borza a explicat, la finalul şedinţei, că membrii PSD şi ALDE ”clocotesc” în ţară şi vor să organizeze o contramanifestaţie pentru că şi-au dat seama că este o ”manipulare grosolană”.

”Studenţii pe banii Guvernului Grindeanu vin să strige jos Grindeanu, un paradox. (…) Asta este o dictatură a străzii”, a susţinut el, afirmând că se crează prejudicii.

Întrebat dacă prejudiciile sunt cauzate de proteste sau de OUG 13, Borza a afirmat că ”simplele proteste crează prejudicii ireparabile României”.

 

”Dragii mei, simplele proteste – că sunt de 100 de mii, 200 de mii, 300 de mii de oameni în stradă, în toate marile oraşe, crează prejudicii ireparabile României în imaginea externă. Iubiţilor, aici e foarte multă ipocrizie şi vorbim de un dublu standard”, a răspuns deputatul ALDE.

Borza a susţinut că în orice democraţie se aplică regula majorităţii, făcând trimitere la protestele din SUA generate de măsurile adoptate de Donald Tump, care nu reusesc să-i clintească preşedintelui SUA ”niciun fir de păr”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *