#JobInRomania-Piaţa muncii: Salarii mici, meseriaşi puţini şi şomeri veniţi de pe băncile facultăţii

 Opt milioane de români au venituri din muncă, doar 4.7 milioane pe contracte

Opt milioane de români au, în momentul de faţă, venituri din muncă, dintre care 4,7 milioane sunt salariaţi cu acte înregistrate şi alţi trei milioane de conaţionali care au ales să plece peste hotare. Aşa arată piaţa muncii. Angajatorii se plâng că nu mai găsesc specialişti, în timp ce, de cealaltă parte, cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă spun că cerinţele sunt mari, se lovesc de lipsa experienţei, iar acolo unde se încadrează, salariile sunt prea mici. În aceste condiţii, se pune problema cine mai munceşte şi cum poate statul să ajute populaţia activă, numai anul trecut 5% dintre şomeri fiind absolvenţi de facultăţi, în timp ce 18% dintre cei fără loc de muncă terminaseră studiile liceale sau post-liceale.

Jumătate din şomerii României au ajuns la maturitate profesională, având vârste între 30 şi 49 de ani. Tinerii absolvenţi şi studenţii cu vârste între 18 şi 25 de ani reprezintă, la rândul lor, 14- 15% din şomerii României şi spun că în momentul în care bat la o uşă se lovesc de paradoxurile de pe piaţa muncii. Veniţi de pe băncile şcolilor, ei au nevoie de muncă pentru a acumula experienţă, în timp ce angajatorii pun, în cele mai multe cazuri, la primul punct al condiţiilor de angajare exact nevoia de experienţă.

„Am absolvit anul trecut Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) a UBB, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice. Acum lucrez ca hair-stylist într-un salon. Viaţa m-a constrâns să mă reprofilez”, este povestea unui absolvent pe care o vom prezenta detaliat într-un material ulterior.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *