Stare de PANICĂ în Turcia! Erdogan va aproba pedeapsa cu moartea pentru cei implicaţi în lovitura de stat eşuată

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat luni seară, pentru CNN, va aproba orice decizie cu privire la pedeapsa capitală adoptată de parlament, întrucât “poporul turc doreşte pedeapsa cu moartea”. Pe de altă parte el a subliniat că va cere Statelor Unite, în mod oficial, să îl extrădeze pe liderului religios Fethullah Gulen, considerat vinovat de organizarea loviturii de stat.

 CNN a difuzat un fragment din interviul realizat cu preşedinte turc, în care Erdogan a caracterizat lovitura de stat drept o “crimă de trădare clară.”

“Liderii se vor aduna şi vor discuta dacă acceptă, dacă vor pune în discuţie, iar eu, ca preşedinte voi aproba orice decizie va ieşi din Parlament”, a declarat Erdogan, cu privire la propunerea privind reintroducerea pedepsei cu moartea. Turcia a abolit pedeapsa cu moartea în 2002, urmată de o interzicere totală în 2004 ca parte a introducerii unor reforme privind drepturile omului întreprinse pentru a obţine statutul de membru al UE.

“Oamenii din stradă au formulat această cerere. Oamenii sunt de părere că aceşti terorişti trebuie ucişi… De ce să-i ţin şi să le dau de mâncare în închisori, ani la rând, asta spun oamenii”, a declarat Recep Tayyip Erdogan. “Ei vor un final rapid pentru că oamenii şi-au pierdut rude, vechini, copiii…ei suferă, deci oamenii sunt foarte sensibili şi vor să acţionăm judicios şi cu grijă în acest caz”, a adăugat preşedintele turc.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *