Feodor Mihailovici Dostoievski (n. 11 noiembrie 1821 – 9 februarie 1881) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, operele sale având un efect profund şi de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei şi teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creaţii ale sale sunt cele patru mari romane, Crimă şi pedeapsă, Idiotul, Fraţii Karamazov şi Demonii, precum şi nuvela Însemnări din subterană.
Dostoievski s-a născut în Moscova şi a făcut cunoştinţă cu literatura de la o vârstă fragedă, prin intermediul basmelor şi legendelor scrise de autori ruşi şi străini. După ce mama lui moare în 1837 de tuberculoză, el şi fratele său Mihail sunt trimişi de tatăl lor, un chirurg militar în retragere şi extrem de sever, la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg. În această perioadă, au început crizele de epilepsie.
După absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obişnuia să traducă cărţi pentru a-şi suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaş cu primul său roman, Oameni sărmani, şi se face remarcat de criticul şi filozoful Vissarion Belinski.
Dostoievski a fost arestat şi închis în 1849 pentru activităţi antistatale împotriva ţarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie 1849, a fost condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourierişti (condus de Mihail Petraşevski), în cadrul cărora se purtau discuţii subversive. Se pare că la cercul din 1849 acesta ar fi rostit o poezie de-a lui Puşkin împotriva robiei, la care unul dintre ascultători ar fi replicat că robia nu poate cădea decât prin revoluţie. La auzul acestor cuvinte, Dostoievski a exclamat „Fie şi revoluţie!”.