Patru miniştri, anchetaţi în privatizarea Petromidia. Cum explica Mihai Tănăsescu de ce nu a luat banii de la Patriciu

Procurorii DIICOT au cerut Preşedintelui României încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru fosţii ministri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea, fiind suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, în dosarul Rompetrol II.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul economiei şi comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”, anunţă DIICOT într-un comunicat de presă.

Astfel, la data de 24 octombrie 2003, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, nefiind respectate prevederile legale, un exemplu fiind că nota de fundamentare a ordonanţei a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27 octombrie 2003, “conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ”.

Citiţi continuarea pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *