BusinessMagazin

Tag: Dinu Patriciu

  • Ce s-a întâmplat cu imperiul lăsat în urmă de Dinu Patriciu după ce acesta a decedat. Cine a moştenit afacerile omului care a fost cel mai bogat din ţară

    Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 2014 la Londra, unde se mutase la începutul acelui an. De la preluarea Rompetrol în 1998, numele lui Dinu Patriciu a fost legat indisolubil de evoluţia companiei. Strategia omului de afaceri a fost să folosească Rompetrol ca punct central al unui holding pe care l-a înfiinţat în Olanda şi care a ajuns să cuprindă în 2009 peste 20 de companii, cu afaceri de 8,7 miliarde de dolari în 2008. La momentul decesului, Dinu Patriciu se afla în proces de divorţ cu soţia sa Dana, care ceruse jumătate din averea omului de afaceri. Următorul termen al procesului era stabilit pentru finalul anului respectiv.

    În 1990 Dinu Patriciu, de profesie arhitect, înfiinţa prima firmă din România, Alpha, cu activităţi în demeniul arhitecturii şi construcţiilor. În 1993, Rompetrol se privatiza prin metoda MEBO; cifra de afaceri a companiei avea să scadă în anii imediat următori privatizării la sub 6 milioane de dolari. La cinci ani după privatizare, Dinu Patriciu şi Sorin Marin preluau Rompetrol, pentru ca un an mai târziu să preia şi rafinăria Vega Ploieşti. În doar nouă luni de la preluare, cifra de afaceri a rafinariei Vega se tripla, iar sediul central al companiei era mutat in Olanda.

    În 2007, compania kazahă KazMunaiGas achiziţiona 75% din acţiunile Rompetrol Group contra sumei de 1,6 miliarde de euro, transformându-l pe Dinu Patriciu în cel mai bogat om de afaceri din România. Doi ani mai târziu, la scurt timp după ce Rompetrol investea 16 milioane de euro în informatizarea benzinăriilor, KazMunaiGas devenea acţionar unic al grupului Rompetrol prin achiziţia pachetului de 25% rămas în posesia lui Dinu Patriciu.
    Dinu Patriciu şi Rompetrol au fost însă implicaţi în mai multe controverse, unele legate de datorii care s-au transformat într-o pagubă de sute de milioane de dolari pentru stat.

    Astfel, în 2003, în guvernarea Năstase, datoriile istorice ale Rompetrol, companie achiziţionată de Dinu Patriciu în 2000 cu 50 mil. dolari, au fost transformate în obligaţiuni subscrise de Ministerul Finanţelor ce urma să fie recuperate şapte ani mai târziu (în 2010). Afacerea este anchetată de DIICOT, iar sub acuzare au fost puşi deja foştii miniştri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu (în timpul cărora a fost perfectată înţelegerea), Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu (care în 2010 nu ar fi făcut, potrivit anchetatorilor, demersuri consistente pentru recuperarea banilor statului). În 2010, la termenul convenit, compania, trecută între timp în proprietatea KazMunaiGas, nu a răscumpărat obligaţiunile, iar statul s-a trezit proprietar pe 44% din Rompetrol, fără a avea însă un cuvânt de spus, fiind acţionar minoritar. În 2013 s-a realizat „Memorandumul de înţelegere“ între statul român şi The Rompetrol Group, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

    Acesta s-a transformat într-un proiect de lege care a fost adoptată în octombrie 2013 de Par­lament. Memo­randumul (devenit lege) prevedea ca statul român, care controla 44,6% din acţiunile Rom­petrol Rafinare, să cedeze un pachet de 26% grupu­lui Rompetrol pentru 200 mil. dolari. KazMunaiGas se angaja să constituie un fond de investiţii kazaho-român, în care Rompetrol să deţină 80% din acţiuni şi statul român 20%, care să investească în următorii ani un miliard de dolari în proiecte din sectorul energetic (între care 400 mil. dolari banii pe care îi datora statului român). În schimb, statul primea acţiuni la Rompetrol şi renunţa la litigiile care vizau recuperarea sumelor datorate din nerăscumpărarea în 2010 a obligaţiunilor.

    Preşedintele Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, care a declarat legea neconstituţională (pe motiv că o lege nu reglementează contracte). Astfel că în ianuarie 2014 premierul Ponta a semnat o hotărâre de guvern prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu kazahii. Acest mod de operare a atras atenţia procurorilor, scria ZF.

    La jumătatea lui 2018, Ana şi Maria Patriciu, fiicele lui Patriciu, precum şi a doua soţie a acestuia, Dana Rodica Patriciu, au fost condamnate la prima instanţă de către Tribunalul Bucureşti la plata a peste 200 milioane dolari către Ministerul Finanţelor Publice. Suma reprezenta o creanţă petrolieră a statului român asupra Libiei (valoarea lucrărilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră efectuate de statul român în Libia în perioada 1980-1992), recuperată de Rompetrol la începutul anilor ’90 şi care ar fi fost destinată bugetului de stat. Judecătorii au decis că fiecare dintre cele trei are obligaţii de plată proporţional cu cota care le-a revenit din moştenirea lăsată de Dinu Patriciu.

    Antreprenorii români au obiceiul de a controla afacerile cu o mână de fier. Pe de altă parte, studii realizate la nivel internaţional arată că 80% din firmele antreprenoriale au o durată de viaţă de maximum cinci ani.

    Iar dintre cele care depăşesc acest prag, 80% au o durată de viaţă de maximum 30 de ani – poate pentru că destinul lor se leagă strâns de perioada în care fondatorul se ocupă direct de firmă.

    Cititi mai multe astfele de povesti 

     

  • Şerban Patriciu, avocat asociat, Patriciu SCA: „Există standarde de piaţă la închirierea spaţiilor de birouri din România?“

    Din păcate, piaţa închirierii de birouri din România nu a atins încă un grad suficient de maturizare pentru a putea vorbi de adevărate standarde de piaţă conturate în mod neechivoc şi acceptate ca atare de către jucătorii de pe piaţă. Piaţa este într-o zonă gri, între începutul preluat ca atare din ţările civilizate, la pachet cu modelele de contracte de sute de pagini, specifice dreptului anglo-saxon, şi perioada de aşezare pe o linie proprie.
    Existenţa unor standarde de piaţă acceptate general ar facilita acest business şi ar aduce beneficii atât proprietarilor de clădiri de birouri cât şi chiriaşilor acestora, multe deal-uri fiind ratate din cauza unor aşteptări nerezonabile ale părţilor.
    Până atunci însă, vă prezint câteva dintre reperele ce pot fi luate în calcul de proprietarii sau potenţialii chiriaşi ai spaţiilor de birouri ce par să se fi cristalizat pe piaţă până în acest moment:

    Acordul
    Ca procedură, prima etapă după contactul iniţial cu reprezentanţii proprietarului clădirii de birouri este semnarea unui acord preliminar neangajant prin care se agreează principalii termeni comerciali (suprafaţă, chirie, durată, facilitaţi etc.). După această etapă, chiriaşii mai sofisticaţi analizează titlul de proprietate asupra imobilului, existenţa certificatului de performanţă energetică şi a autorizaţiilor necesare conform legii (securitate la incendiu, protecţie civilă, funcţionare – după caz şi ISCIR pentru lifturi şi cazane).

    Contractul
    Urmează negocierea şi semnarea contractului de închiriere. Chiriaşul notează apoi contractul de închiriere în cartea funciară a imobilului, se fac măsurarea şi predarea spaţiului închiriat, chiriaşul elaborează planurile de arhitectură şi instalaţii pentru amenajarea spaţiului închiriat şi obţine, după caz, autorizaţia de construire pentru partiţionările interioare, precum şi autorizaţia de securitate la incendiu, dacă este necesar.
    Reperele comerciale şi legale ale unui asemenea contract de închiriere sunt următoarele:
    • Spaţiul: spaţiul închiriabil este format din spaţiul net de birouri la care se adaugă o cotă din spaţiile comune ale clădirii. Această cotă, denumită add-on factor, este calculată ca raport între spaţiile comune ale clădirii şi spaţiul total al clădirii şi variază, de obicei, între 5 si 25%. Se închiriază complementar spaţii de parcare şi spaţii de depozitare.
    • Chiria: este exprimată în mod normal în euro (de regulă între 5 şi 25 euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil), plata fiind făcută lunar, în avans, la cursul de schimb comunicat de către Banca Naţională a României pentru data plăţii. În plus faţă de chirie, se datorează o taxă pe servicii, exprimată de asemenea în euro (între 3 şi 5) pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, taxă care cuprinde toate cheltuielile comune ale clădirii (inclusiv asigurarea şi taxele locale aferente clădirii), împărţite pro-rata între chiriaşi şi plătibile la fel şi odată cu chiria. Taxa pe servicii se regularizează anual pe baza cheltuielilor efective, chiriaşii având dreptul să verifice anual calculele proprietarului (sistem open book). De asemenea, chiriaşul va suporta costul utilităţilor consumate în spaţiu care sunt contorizate individual (de obicei electricitate şi apă).
    • Garanţia: chiriaşul constituie o garanţie în favoarea proprietarului, sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau a unui depozit, valoarea garanţiei fiind în mod uzual la nivelul a trei luni de chirie şi taxă de servicii.
    • Facilităţi: chiriaşul beneficiază în mod normal de două tipuri de facilităţi din partea proprietarului: o contribuţie pentru lucrările de amenajare (exprimată în euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, de obicei între 50 şi 150) şi o perioadă de scutire de la plata chiriei (de obicei între 3 şi 9 luni, împărţite pe perioada contractuală).
    • Termen: termenul închirierii este de obicei un termen ferm de minimum 5 ani, chiriaşul având uneori posibilitatea de a denunţa contractul (break option) la/după o anumită perioadă (de obicei minimum 3 ani). Predarea spaţiului către chiriaş se face cu o perioadă (de obicei minimum o lună) înainte de data începerii termenului pentru a permite chiriaşului să amenajeze spaţiul închiriat. Pentru această perioadă nu se datorează chirie, dar se plătesc taxa pe servicii şi utilităţile consumate în spaţiu.
    • Penalităţi: termenul ferm se traduce prin existenţa unor penalităţi datorate proprietarului de către chiriaş în cazul încetării contractului anterior împlinirii termenului (exceptând încetarea din culpa proprietarului), respectiv chiria şi taxa de servicii pe întreg termenul rămas (sau până la prima dată la care chiriaşul putea denunţa contractul). Chiriaşul poate rezilia contractul doar în situaţii strict limitate (de exemplu în cazul în care utilităţile sunt întrerupte pentru mai mult de două săptămâni sau spaţiul este neutilizabil într-un procent de minimum 50% pentru mai mult de o lună).
    • Extindere: uneori, chiriaşul beneficiază de un drept de preferinţă la închirierea spaţiilor adiacente,
    dar acesta se exercită ţinând seama de alte drepturi similare prealabile acordate altor chiriaşi (care au prioritate).
    • Prelungire: prelungirea termenului de închiriere iniţial se face, de obicei, în condiţiile de piaţă de la momentul respectiv şi nu în aceiaşi termeni comerciali.
    • Restituire: restituirea spaţiului închiriat către proprietar se face în mod uzual după înlăturarea amenajării chiriaşului şi curăţarea/repararea spaţiului, proprietarul urmând să predea spaţiul open space noului chiriaş. Costul demolării amenajării chiriaşului şi al efectuării curăţeniei şi a reparaţiilor necesare se ridică în mod normal la jumătate din costul realizării acelor amenajări. Noul chiriaş poate prelua amenajările chiriaşului anterior (de obicei fără vreun cost), preluând în acest mod şi obligaţia de a aduce spaţiul la starea iniţială (open space) la sfârşitul termenului închirierii.
    Piaţa închirierii spaţiilor de birouri se maturizează într-un ritm accelerat, cele de mai sus fiind deja cunoscute şi acceptate de către jucătorii din domeniu. Alte aspecte generează încă discuţii aprinse, dar tendinţa este una pozitivă, piaţa devenind din ce în ce mai matură.

  • St Martin, insula devastată de uraganul Irma, a fost o ţintă pentru miliardarii români. Dinu Patriciu, Remus Truică şi alţii au avut case de vacanţă în destinaţia exotică

    Dinu Patriciu a cumpărat casa de vacanţă din Saint Martin după 2008, anul declanşării crizei economice. În 2013, relatări din presă arătau că soţia lui Patriciu, Dana, s-a mutat pe insulă, într-o perioadă în care omul de afaceri avea probleme serioase de sănătate. În prezent, averea sa este disputată de moştenitori.

    Pe insulă, care este împărţită în două teritorii, o colectivitate de peste mări franceză şi o constituentă a Regatului Tărilor de Jos, a locuit fosta soţie a lui Remus Truică, Irina Truică, care a obţinut casa în urma divorţului. Imobilul a fost afectat de uraganul Sandy în 2013, dar conform celor mai recente informaţii poate fi închiriat pentru sume cuprinse între 10.000 şi 35.000 de dolari pe săptămână.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • St Martin, insula devastată de uraganul Irma, a fost o ţintă pentru miliardarii români. Dinu Patriciu, Remus Truică şi alţii au avut case de vacanţă în destinaţia exotică

    Dinu Patriciu a cumpărat casa de vacanţă din Saint Martin după 2008, anul declanşării crizei economice. În 2013, relatări din presă arătau că soţia lui Patriciu, Dana, s-a mutat pe insulă, într-o perioadă în care omul de afaceri avea probleme serioase de sănătate. În prezent, averea sa este disputată de moştenitori.

    Pe insulă, care este împărţită în două teritorii, o colectivitate de peste mări franceză şi o constituentă a Regatului Tărilor de Jos, a locuit fosta soţie a lui Remus Truică, Irina Truică, care a obţinut casa în urma divorţului. Imobilul a fost afectat de uraganul Sandy în 2013, dar conform celor mai recente informaţii poate fi închiriat pentru sume cuprinse între 10.000 şi 35.000 de dolari pe săptămână.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru miniştri, anchetaţi în privatizarea Petromidia. Cum explica Mihai Tănăsescu de ce nu a luat banii de la Patriciu

    Procurorii DIICOT au cerut Preşedintelui României încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru fosţii ministri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea, fiind suspectaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, în dosarul Rompetrol II.

    “În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul economiei şi comerţului, Popescu Ioan Dan şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale S.C.Rompetrol Rafinare S.A. la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”, anunţă DIICOT într-un comunicat de presă.

    Astfel, la data de 24 octombrie 2003, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, nefiind respectate prevederile legale, un exemplu fiind că nota de fundamentare a ordonanţei a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27 octombrie 2003, “conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ”.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu a demisionat. Cioloş: Am acceptat demisia

     Premierul Dacian Cioloş a acceptat luni demisia lui Patriciu Achimaş Cadariu din funcţia de ministru al Sănătăţii, confirmă Guvernul.

    Patriciu Achimaş-Cadariu a demisionat luni din funcţia de ministru al Sănătăţii, după o discuţie cu premierul Dacian Cioloş, care a avut loc la Palatul Victoria.

    Potrivit unor surse guvernamentale, Achimaş-Cadariu a luat decizia de a pleca de la ministerul Sănătăţii, pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanţilor din spitale.

    Premierul Dacian Cioloş a cerut sâmbătă Ministerului Sănătăţii să demareze o anchetă administrativă în ceea ce priveşte biocidele, toate produsele folosite în prezent la dezinfecţie în fiecare spital din ţară urmând să fie verificate din punct de vedere al concentraţiei şi eficienţei.

    Şi preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că aşteaptă din partea Ministerului Sănătăţii o analiză “exactă” şi un “plan clar”de măsuri de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul “Rompetrol II”, sechestru de trei miliarde de lei la rafinăria Petromidia

    Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul “Rompetrol II”, punând sechestre de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, potrivit Mediafax.

    Procurorii DIICOT au pus, luni dimineaţa, sechestre în valoare de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice. Dosarul este disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions şi SC Rompetrol Rafinare sunt introduse ca părţi responsabile civilmente în acest nou dosar, reprezentanţii societăţilor fiind citaţi la sediul DIICOT pentru audieri marţi, 10 aprilie.

    În primul dosar “Rompetrol”, au fost trimise în judecată 13 persoane, printre acestea fiind omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul ministru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu.

    În anul 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv în dosarul Rompetrol, pe senatorul Sorin Roşca Stănescu la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare şi pe fostul ministru Sorin Pantiş la doi ani şi opt luni de închisoare, tot cu executare. În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia în luna august a anului 2014. După proces, Ministerul Finanţelor a cerut, în instanţă, recuperarea prejudiciuluii de la urmaşii lui Dinu Patriciu, cererea ministerului fiind judecată în prezent.

    Irina Mihaela Popovici, fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM), a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului iar Gabriela Victoria Anghelache, fost preşedinte al CNVM, a primit tot o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului. Paul Gabriel Miclăuş, membru al CNVM la data faptelor, a fost condamnat la doi ani de închisaore cu suspendare pentru favorizarea infractorului.

    Prin aceeaşi decizie, Alexandru Bucşă, administrator şi director economic al Rompetrol la data faptelor, a fost condamnat definitiv la şase ani de detenţie. În cazul lui Florin Iulian Aldea, agent de servicii de investiţii financiare, reprezentant al SSIF Alpha Finance la data faptelor, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional, potrivit Mediafax.

    Claudiu Simulescu, agent de servicii de investiţii financiare şi reprezentant SSIF Eastern Securities la data faptelor, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe când Petrică Grama, fost şef al Direcţiei Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finanţelor Publice, a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare.

    Victor Eros, fost membru CNVM, a primit doi ani de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului, iar Cerasela Rus, agent de servicii de investiţii financiare şi trader la SSIF Alpha Finance la data faptelor, a fost condamnată la trei ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru aderarea la un grup infracţional organizat.

    Elena Albu, fosta şefă a Corpului de Control al CNVM, a fost achitată pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi pentru favorizarea infractorului. Prin decizia instanţei, Alexandru Bucşă şi Petrică Grama, în solidar cu Rompetrol, au fost obligaţi să plătească aproximativ 58 de milioane de dolari Ministerului Finanţelor.

  • Cazul copiilor din Argeş – Ministrul Sănătăţii: S-a identificat cauza îmbolnăvirilor

    Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că s-a identificat cauza îmbolnăvirii copiilor din Argeş, fiind vorba de o tulpină a bacteriei E.coli. Informaţia a fost confirmată şi de şefa secţiei de Nefrologie de la Marie Curie, Mihaela Bălgrădean. Este vorba despre verotoxina, care indică prezenţa acestei bacterii şi care a fost izolată în probele de coprocultură prelevate de la copii.

    Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, cere demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Piteşti, după ce un copil de un an şi patru luni a fost plimbat între spitale cu infecţie digestivă gravă, deşi medicii din Piteşti ştiau de situaţia lui încă din data de 13 februarie. Managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti, Vasile Stan, a declarat joi pentru corespondentul MEDIAFAX că nu are de gând să-şi dea demisia din funcţie .

    UPDATE 13:59 – Directorul DSP Argeş: Nu demisionez, aştept destituirea de la Ministerul Sănătăţii

    Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Sorina Honţaru, a declarat că nu are de gând să demisioneze din funcţie şi că aşteaptă destituirea de la Ministerul Sănătăţii, instituţie care a numit-o la conducerea DSP Argeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cu cât îşi plătea Dinu Patriciu piloţii care urcau la manşa avionului său de lux

    Avion personal, iaht şi vile luxoase. De toate acestea se bucura Dinu Patriciu. Om de afaceri prosper, bărbatul nu ţinea cont de bani atunci când venea vorba de confort, dar nici în ceea ce priveşte plata celor care lucrau pentru el.

    Spre exemplu, piloţii care urcau la bordul avionului său, a cărui valoare ajungea la 12 milioane de euro, primeau erau răsplătiţi regeşte de omul de afaceri decedat anul trecut în luna august.

    Ce beneficii primeau piloţii care urcau la manşa avionului de lux al lui Dinu Patriciu

     
     

  • “Tatăl downstreamului românesc” dezvoltă prima reţea de retail de carburanţi a Nobel Oil

    Într-un birou din Opera Center, de unde are o vedere panoramică asupra Dâmboviţei şi a Operei Romane, John Long îşi poate explica în fiecare zi de ce a venit în România în 1992 şi nu a mai plecat niciodată. După 22 de ani în România şi după peste 200 de staţii deschise numai în piaţa locală, managerul a acceptat să o ia din nou de la capăt. John Long va lansa în România brandul de retail al Nobel Oil, companie de servicii integrate, inginerie, achiziţii şi construcţii,  înfiinţata în 2005, specializată în industria de petrol şi gaze. Nobel Oil şi-a bazat modelul de afacere şi de programe CSR pe principiile create şi aplicate de fraţii Nobel, Ludvig şi Robert, în secolul XIX şi începutul secolului XX în Baku. Nobel Oil, un brand premium de staţii, ar trebui să intre pe piaţă cu prima benzinărie în vara lui 2014, România fiind piaţa de test pentru un brand de benzinării care s-ar putea extinde ulterior pe mai multe pieţe din Europa. Grupul de companii  din care face parte Nobel Downstream este înregistrat în Marea Britanie şi include companiile Nobil Oil Services UK, Nobel Oil Exploration and Production UK, activând în general în Azerbaijan şi Statele Unite. 

    John Long este o enciclopedie a retailului de carburanţi din România. A fost cel care a deschis prima staţie a unui investitor privat pe piaţă (Shell, în 1994), dar şi cel care a pus la punct intrarea pe piaţă şi strategia de dezvoltare a Lukoil Downstream şi a Rompetrol Downstream.

    Managerul de origine irlandeză şi-a început cariera în 1966 în Marea Britanie, în cadrul Shell, iar ulterior a condus operaţiunile de extindere ale companiei pe mai multe pieţe, printre care Oman, Cipru sau România. „Numărul carierei mele este 2.000. Am construit în jur de 2.000 de staţii, la nivel global, dintre care, în mai puţin de 8 ani, am construit în România 120 de staţii pentru Rompetrol, 80 şi ceva de staţii pentru Shell şi cam 20 pentru Lukoil. Construcţia de benzinării, dezvoltarea de reţele noi, intrarea pe pieţe a unor branduri noi este specialitatea mea, asta am făcut dintotdeauna şi sunt bun la asta. Mă bucură faptul că las o moştenire, că las în urma mea o construcţie la care am contribuit. Când am plecat din Oman, am lăsat o staţie Shell în faţa biroului ministrului economiei. El a fost întotdeauna un fan BP, dar am reuşit să construiesc multe staţii acolo şi când am plecat mi-a spus că nu mă va uita niciodată. Nu e drăguţ să îşi amintească oamenii de tine?“

    După 1990, Shell începuse să se uite cu interes spre ţările eliberate din comunism. România a fost una dintre ţintele de dezvoltare în zonă, aşa că John Long a fost mandatat de companie să vină la Bucureşti şi să analizeze piaţa timp de doi ani: „Shell mi-a dat doi ani să analizez piaţa de la faţa locului înainte de a lua o decizie dacă să investim sau nu. Am monitorizat marjele brute de profit din industrie, am învăţat piaţa, pentru că, dacă marjele nu ajungeau la un anumit nivel, nu am fi intrat pe piaţă. În 1994, am primit undă verde să începem investiţiile şi am început configurarea reţelei, compania fiind de acord să construim în jur de 90 de staţii în toată ţara. Evident, în primii doi ani făcusem lobby pentru intrarea Shell, dar între timp analizasem şi cele mai bune potenţiale locaţii pentru staţii, aşa că am ajuns să cunosc România destul de bine, ceea ce a fost cheia succeselor pe care am reuşit să le am aici ulterior“.

    În 1997, reţeaua Shell din România era funcţională şi profitabilă, aşa că i s-a propus de la headquarter să preia responsabilitatea dezvoltării unei reţele noi în altă ţară: „A fost momentul când le-am spus că aş prefera să mă pensionez anticipat, deoarece nu voiam să mai plec din România. Am ajuns să cunosc şi să iubesc România, sunt un românofil, deşi sunt irlandez din naştere, dar nu am nicio intenţie să mă întorc în Irlanda“. A rămas aşadar în România şi, la câteva luni distanţă, a fost recrutat pentru funţia de managing director de ruşii de la Lukoil, care doreau să înceapă dezvoltarea unei reţele de retail. „Lukoil a fost aşadar al doilea brand de staţii pentru care am făcut intrarea pe piaţă“, îşi aminteşte John Long, care a crezut iniţial că ieşirea din Shell va echivala cu ieşirea sa din industrie.

    După un an la Lukoil, s-a mutat la Rompetrol, unde Dinu Patriciu, „care nu era în politică în acea vreme“, i-a dat misiunea de a pune la punct o reţea de staţii a viitorului grup. „Grupul era format la acel moment din două staţii vechi şi o rafinărie care producea produse petrochimice (Vega – n.r.) şi asta era tot. Am pus la punct şi am construit o reţea de 120 de staţii, iar performanţele pe care le puteai obţine atunci erau mult mai bune“, povesteşte managerul, care a rămas în Rompetrol până în 2005, când „businessul nu mai avea nevoie de mine şi nici eu de el, aşa că am renunţat şi am decis să mă retrag“.