Deţinuţii ar putea să nu mai beneficieze de posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate, potrivit unei iniţiative legislative pentru modificarea legii privind executarea pedepselor depuse la Senat. Iniţiatorii legii au pornit acest demers din cauza abuzului fcăut în ultimul an pe această temă. În special cei condamnaţi pentru acte de corupţie au scos cărţi pe bandă rulantă, într-o manieră care a fost remarcată şi în presa internaţională. Dan Voiculescu şi Dinel Staicu deţin recordul cu câte 10 titluri publicate de fiecare.
Propunerea legislativă prevede abrogarea literei f) de la art.96, alin (1), din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care oferă deţinuţilor posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile ”în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”.
Iniţiatorii susţin că ”actuala lege a executării pedepselor stimulează impostura şi permite fentarea pedepselor privative de libertate” şi că ”simpla activitatea de creaţie în penitenciar nu garantează că atitudinea antisocială a persoanei se va schimba în bine”, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, citate de Mediafax.
Leave a Reply