Tag: fortare

  • Un pasager a încercat să pătrundă cu forţa în cabina de pilotaj a unui avion Wizz Air

    Poliţia din sud-estul Norvegiei a anunţat că a primit o notificare potrivit căreia un cetăţean islandez în vârstă de 60 ar fi încercat să intre în cabina avionului.

    Aeronava a fost forţată să se întoarcă în aer şi să aterizeze pe aeroportul Stavanger din sudul Norvegiei.

    Poliţia a anunţat pe Twitter că ”Avionul a aterizat. Un pasager de 60 de ani a fost reţinut. Nimeni nu a fost rănit. Încercăm să clarificăm ceea ce s-a întâmplat”.

    Bărbatul s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, potrivit postului TV2.

    Sursa: Mediafax

  • Tăriceanu anunţă coaliţia cu Pro România: Vom fi a treia forţă politică, după PSD şi PNL

    „Discuţii fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta : am hotărât o viitoare colaborare sub forma unei Alianţe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune, şi astfel vom fi a treia forţă politică parlamentară , după PSD şi PNL”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

    Liderul ALDE a adăugat că în perioada următoare „cele două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare”.

    Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că intrarea într-o alianţă a ALDE cu Pro Romania va duce la două variante: PSD să accepte şi Pro Romania la guvernarea sau, în caz contrar, nu este exclus ca ALDE să intre în Opoziţie.

    Potrivit surselor politice citate, construcţia are două variante, prima fiind aceea ca PSD să accepte noua alianţă şi să guverneze alături de ALDE şi partidul lui Victor Ponta.

    Este nevoie de o restartare a guvernării şi un nou program de asumare a responsabilităţii, au spus sursele politice citate, menţionând că acum mingea este terenul PSD.

    În cazul în care social democraţii vor respinge varianta, atunci ALDE nu exclude ieşirea de la guvernare şi intrarea în Opoziţie.

    Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că ALDE va avea o alianţă politică cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta. El a afirmat că alianţa va fi a treia forţă parlamentară, după PSD şi PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revenire în forţă a companiilor germane pe bursă în a doua jumătate a anului. Indicele DAX a crescut cu peste 20% în 2019

    Indicele bursier DAX din Germania începe a doua jumătate a anului în forţă şi se îndreaptă spre zona de bull market, adică spre creşteri de peste 10%.

    Potrivit Bloomberg, indicele de referinţă a crescut cu 1,8% în prima oră de tranzacţionare de luni, ceea ce aduce creşterea de la minimul din 27 decembrie până în prezent la 22%.

    Astfel, la ora 14.00, indicele DAX, reprezentând cel mai mari 30 de companii din Germania, era în creştere cu aproape 1,3%, la 12.555 puncte.

    Una dintre cele mai mari creşteri a fost înregistrată de producătorul de chipuri Infineon Technologies – în creştere cu 4,3% la ora 14.00. Acţiunile companiei au atins în cursul zilei de miercuri chiar şi o creştere de 8%, în contextul în care întreg sectorul de tehnologie din regiune a crescut.

    Alte creşteri au fost înregistrate de companiile automotive, precum Continental, după ce preşedintele Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping, au fost de acord să reia discuţiile pentru acordul comercial, care au eşuat în luna mai.

    Întoarcerea pieţei spre o zonă de bull market, adică o zonă cu creşteri de peste 10-20%, vine la doar şapte luni după ce indicele a intrat într-o zonă de bear market, adică o zonă cu scăderi de peste 10%.

    Problemele pieţei din Germania sunt legate, în principal, de temerile cu privire la rezultatul războiului comercial dintre SUA şi China, avertismentele cu privire la încetinirea economiilor globale, şi estimările reduse lansate de companiile mari din lume cu privire la aşteptările de vânzări.

     

     

  • Cum au reacţionat apropiaţii lui Dragnea: Este o execuţie clară/ Mesaj al instituţiilor de forţă – noi decidem cine trăieşte sau moare politic

    „Deci în primul rând încercăm să trecem peste şocul ăsta care sigur nu e, e o chestie care ne-a dat peste cap peste toţi pentru că nu ne aşteptam, mai ales când au fost toţi achitaţi pe bandă rulantă ca preşedintele PSD să fie condamnat. Pe bandă rulantă toţi cei care au fost în dosarul preşedintelui Dragnea au fost achitaţi pe bandă rulantă, singurul care a fost condamnat este preşedintele Dragnea. Este o execuţie clară a preşedintelui aşa cum s-a întâmplat şi cu Adrian Năstase, mesajul acestui preşedinte al ţării a fost transmis clar că hoţii trebuie să intre în puşcărie şi aşa mai departe, s-a înţeles şi toată lumea a văzut numai dumneavoastră, la nivel internaţional cum se fac execuţiile în România. Asta este, s-a dorit ca să se întoarcă în anii ’50 ne-am întors în anii ’50”, a afirmat Cătălin Rădulescu la Digi 24.

    Întrebat de ce ar mai fi fost nevoi de „o execuţie” după rezultatul alegerilor europarlamentare, social-democratul a răspuns: „Pentru că aşa a vrut şi aşa vor şi sistemul paralel nenorocit în care am funcţionat 5-6 ani de zile şi preşedintele Iohannis”.

    Reacţia acestuia vine după ce liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

    Magistraţii instanţei supreme au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în cazul preşedintelui PSD Liviu Dragnea.

    Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Viaţa în oraşul rusesc Norilsk nu este una uşoară. Norilsk  este un oraş minier localizat în cercul polar arctic. Este cel mai nordic oraş şi al doilea ca mărime (peste 100.000 de locuitori) din interiorul cercului polar arctic.

    Elena Chernysheva, câştigătoarea concursului de fotografie World Press Photo, a documentat viaţa în oraşul rusesc timp de un an (februarie 2012-februarie 2013).

    Oraşul, minele şi fabricile metalurgice au fost construite de prizonierii din lagărele de muncă forţată. Temperatura medie anuală este de -10 grade Celsius, iar pe timp de iarnă temperatura scade până la – 55 grade Celsius când oraşul este înghiţit pe o perioadă de două luni de noaptea polară.

    Norilsk este unul dintre cele mai poluate oraşe din lume şi mulţi dintre locuitori suferă de boli respiratorii sau cardiovasculare. Aici se află cel mai mare complex de topire a metalelor grele din lume. Peste 4 milioane de tone de cupru, plumb, nichel sau zinc sunt eliberate în aer în fiecare an. Unele estimări arată că 1% din emisiile globale de dioxid de sulf provine din Norilsk.

    Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, locuitorii sunt nevoiţi să apeleze la alte soluţii, amenajează mici gărdini în apartamente. 

  • Ce a păţit un politician din UK după ce a zis că hoţii din metroul londonez sunt români

    Sadjady, fost membru al Partidului Conservator, candida la europarlamentare din partea noii formaţiuni centriste Change UK.

     
    “Când aud că 70% din hoţii de buzunare prinşi la metroul din Londra sunt români mă cam face să vreau Brexit”, afirma Sadjady, într-un mesaj pe Twitter postat în noiembrie 2017.
     
    Pe lângă afirmaţiile privind cetăţenii români, politicianul a sugerat într-o serie de mesaje pe Twitter că cei care militează pentru un nou referendum pe tema Brexit “nu cred în democraţie”.
     
  • Program de sterilizare în masă: O ţară îşi cere iertare pentru că a sterilizat cu forţa persoane, pentru a preveni „naşterea descendenţilor de slabă calitate”

    În temeiul unei legi care a fost votată în parlament miercuri, victimele sterilizării în masă vor primi fiecare câte 22.000 de lire sterline fiecare drept compensaţie pentru suferinţa cauzată, precum şi o scrisoare prin care guvernul îşi cere iertare pentru „suferinţa mentală şi fizică creată de programul de sterilizare”.

    Premierul Shinzo Abe şi-a exprimat „regretul sincer” şi spune că guvernul „şi-a cerut scuze din toată inimă” pentru politicile terifiante, în vederea cărora chiar şi persoane în vârstă de 9 ani au fost sterilizate împotriva voinţei lor.

    „În perioada în care legea era în vigoare, numeroase persoane au fost supuse unor intervenţii chirurghicale pentru a nu mai putea procrea, aceste decizii find bazate pe faptul că persoanele sufereau de diferite dizabilităţi sau alte boli cronice”, afirmă premierul într-un comunicat.

    „Aş vrea să cer iertare din tot sufletul în numele guvernului”, continuă comunicatul. „Vom face tot posibilul pentru a crea o societate care nu discriminează pe nimeni şi respectă personalităţile şi individualitatea fiecăruia”, adaugă premierul.

    În jur de 16.500 de persoane, majoritatea femei cu dizabilităţi, au fost vizate între anii 1948 şi 1996, în temeiul legii care dorea să „prevină naşterea descendenţilor de slabă calitate”. În jur de 8.000 de persoane şi-au dat acordul, cel mai probabil din cauza presiunilor, în timp ce aproape 60.000 de femei au fost supuse intervenţiilor pentru avort, din cauza bolilor ereditare, potrivit presei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MESAJUL ascuns pe care Julian Assange l-a transmis în timp ce era scos cu forţa din Ambasada Ecuadorului | FOTO

    Cartea cu care Assange a fost fotografiat şi pe care mai târziu a citit-o în instanţă, se numeşte „Gore Vidal: Istoria Statului Securităţii Naţionale”. Este o carte „stranie”, care nu este scrisă de Gore Vidal, aşa cum se vehiculează în presă, ci conţine interviuri cu scriitorul american.
     
    Vidal a fost un critic vehement al societăţii şi al politicilor americane, în special cu trimitere la „sumele mari de bani care au fost scurse în forţele armate”, precum şi al istoriei privind politicile externe. În carte, Vidal este descris drept „un trădător adevărat, care ar fi putut să trăiască mai uşor dacă îşi ţinea gura închisă”.
     
    De asemenea, Vidal vorbeşte despre politicile statului american, metodele de fraudare ale alegerilor electorale şi gradul de corupţie din presă, transmite The Guardian. 
     
  • Pe ce pariază anul acesta retailerul danez JYSK, cu afaceri anuale de aproape 483 de milioane de lei

    În anul financiar început la 1 septembrie 2017 şi finalizat pe 31 august 2018, JYSK a înregistrat o cifră de afaceri de 482,8 milioane de lei, în creştere cu 33% şi un profit brut înainte de taxe de 67,2 milioane de lei, cu 23% mai mare faţă de anul financiar anterior.

    „Ultimii ani au fost foarte buni. Am avut constant o creştere a cifrei de afaceri, a EBIT-ului şi a numărului de clienţi. Piaţa a crescut în general, iar concurenţa noastră s-a schimbat, căci au apărut atât companii cu magazine fizice, cât şi e-retaileri. A crescut şi numărul retailerilor care comercializează mobilier specific scandinav, ceea ce ne arată că în România are succes, iar clienţii îşi doresc să-şi amenajeze locuinţele urmărind designul nordic. Credem că şi în perioada următoare va exista o creştere a pieţei de mobilier, dar ritmul de creştere va încetini faţă de 2018. Este un trend general al pieţei”, spune Alexandru Bratu, country manager la JYSK România şi Bulgaria.

    Retailerul scandinav de mobilier şi decoraţiuni pentru casă JYSK este prezent pe piaţa locală încă din 2007, când a deschis un prim magazin la Oradea, însă un moment cheie în evoluţia companiei a fost trecerea de la sistemul de franciză la grupul JYSK Nordic, în urmă cu şase ani. În momentul preluării, în 2013, businessul activa în România prin intermediul a 14 unităţi; preluarea a fost urmată de o expansiune rapidă, compania ajungând în prezent la 72 de magazine. Reprezentanţii JYSK şi-au propus să ajungă în următorii ani la 135 de magazine, pentru atingerea acestui obiectiv având planificate anual în jur de 10-15 magazine noi.

    „Suntem în martie şi deja am deschis şase magazine noi în 2019. Ne dorim să fim prezenţi în toate oraşele care au peste 20.000 – 30.000 de locuitori, dar există şi oraşe mai mici despre care credem că au potenţial şi, dacă găsim un spaţiu potrivit, deschidem şi în localităţi mai mici”, spune Bratu. În ianuarie, de pildă, compania a deschis un magazin în Vălenii de Munte şi, cu toate că oraşul are 15.000 de locuitori, „deschiderea magazinului a fost un succes, ceea ce ne arată că nu trebuie să ne ferim de oraşe mici”, explică reprezentantul JYSK. De altfel, investiţiile anuale ale companiei sunt direcţionate în principal către expansiune şi digitalizarea proceselor, iar pentru anul acesta reprezentanţii JYSK şi-au propus ca până în luna iunie să deschidă încă patru unităţi.

    Deschiderea de magazine în oraşe mici este un factor care stă la baza strategiei de expansiune a companiei în toate ţările în care activează grupul Jysk Nordic. „Este o strategie pe termen lung, pe care o abordăm de mulţi ani în toate ţările. Modelul de business al companiei este bazat pe conceptul de magazin de mici dimensiuni, aflat aproape de clienţi, unde aceştia pot găsi uşor ceea ce caută fără să piardă timp făcând drumuri lungi pentru a ajunge la noi”.

    Cu toate acestea, planurile de extindere ale companiei sunt puse la grea încercare de o problemă expusă tot mai des de către reprezentanţii businessurilor din mai toate domeniile:  lipsa forţei de muncă. „Pentru că deschidem magazine noi într-un timp foarte scurt, este dificil să găsim o întreagă echipă pentru magazin în doar câteva luni. Acest lucru se întâmplă mai ales în oraşele mici, de unde mare parte a forţei de muncă a plecat”, spune Bratu. Potrivit datelor AMPR citate de ZF, numărul de salariaţi din industria mobilei a scăzut cu 2% în ultima perioadă, lipsa forţei de muncă fiind şi unul dintre motivele pentru care producţia a trecut printr-o perioadă de stagnare. În ciuda crizei angajaţilor, personalul JYSK a crescut proporţional cu cel al magazinelor, în ultimii ani echipa mărindu-se cu aproximativ 150 de posturi noi pe an. Astfel, din 2013 până în prezent, businessul a evoluat de la 208 la 828 de angajaţi. La capitolul provocări legate de expansiune, reprezentantul JYSK spune că ar putea fi adăugat şi faptul că nu există suficiente spaţii comerciale libere, mai ales în oraşele medii şi mici: „De exemplu, de mult timp ne dorim să deschidem un magazin în Alba Iulia, dar până acum nu am găsit un spaţiu potrivit”.

    Bratu spune că în ultimii ani clienţii au început să prefere calitatea şi că nu caută doar un preţ mic, ci sunt dispuşi să cheltuiască mai mulţi bani pentru a avea un produs mai bun: „Un exemplu îl reprezintă saltelele, care la noi sunt împărţite în trei categorii de calitate şi preţ: basic, plus şi gold. În ultimul timp, saltelele din gama gold, gama noastră de top, sunt cele mai dorite de clienţi”.

    Potrivit lui, cu toate că până acum valoarea bonului mediu a crescut constant, în ultimul an ritmul de creştere a încetinit. Totuşi, pe segmentul online businessul înregistrează o valoare a bonului mediu de 3,6 ori mai mare decât a celor din magazinele clasice. În magazinele companiei, produsele au preţuri care încep de la 5 lei, pentru articole precum coşuri de gunoi, prosoape sau lumânări parfumate, care pot ajunge însă şi la peste 5.000 de lei pentru paturi din gama gold şi seturi de terase, de pildă. Potrivit lui Bratu, cel mai bine vândute produse sunt prosoapele, pernele şi feţele de pernă. Reprezentantul JYSK crede că în viitor casele românilor vor arăta, în general, din ce în ce mai asemănător cu locuinţele din alte state, deoarece „au acces la aceeaşi informaţie şi la aceleaşi produse la care au acces locuitorii din alte ţări –  din vestul Europei, din SUA, din China. Se inspiră din aceleaşi locuri, caută idei de amenajare pe Pinterest sau pe Instagram, văd care sunt noile trenduri”.

    La nivel global, în anul financiar 2017-2018 grupul JYSK a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,5 miliarde de euro şi un profit brut înainte de taxe de 474 milioane de euro. În prezent, compania activează în 51 de ţări, prin intermediul a peste 2.700 de magazine, cu o echipă de aproximativ 23.000 de angajaţi. Anul acesta, în luna aprilie, compania se va extinde şi pe piaţa din Irlanda.

    Potrivit ZF, care citează datele Producătorilor de Mobilă din România (APMR), anul 2017 a fost unul dificil pentru industria mobilei, valoarea producţiei industriale stagnând în jurul a 2,5 miliarde de euro, în timp ce exporturile au înregistrat un avans de doar 1,7% în 2017, cel mai mic din ulimii ani, comparativ cu cel din 2016, de 6,9%.

  • Dedeman CURĂŢĂ tot! Gigantul românesc se pregăteşte să dea un nou TUN major. Se anunţă o mişcare de forţă

    Compania fraţilor Pavăl a cumpărat terenul de 27.000 mp în a doua parte a anului 2017 de la producătorul de in şi cânepă Industria Iutei, într-o tranzacţie de circa 6,7 mil. euro.
     
    Retailerul de bricolaj Dedeman, controlat de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl din Bacău, a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului un acord de mediu pentru des­fiinţarea celor 18 construcţii existente pe terenul cum­părat de la Industria Iutei din Capitală, din Sectorul 5, amplasat la intersecţia dintre str. Veseliei şi str. Progresului.