O orădeancă a câştigat titlul de vice-campion Mondial în Magie Mentală la FISM 2015. Cu show-ul lor, The Mind-Reading Revolution, orăeanca Anca Lucian împreună cu soţul ei, iluzionistul Lucca Lucian, au reprezentat Austria şi au câştigat al doilea loc în magie mentală la cel de-al 26-lea Campionat Mondial al Magiei organizat de Federatia Internaţională a Cluburilor de Magie (FISM), între 6 şi 11 iulie 2015 la Rimini, Italia, scrie Vocea Transilvaniei.
Peste 150 de concurenţi din toată lumea au participat la 8 categorii ale magiei şi au fost evaluaţi atât prin punctajul strict al unui juriu internaţional, cât şi de către aplauzele celor 3,000 de magicieni veniţi să asiste la campionat.
Vice-campionii mondiali în magie mentală spun că show-ul lor „The Mind-Reading Revolution“ s-a remarcat printr-o interpretare inovativă şi umoristică a iluziei clasice de citire a gândurilor spectatorilor. Cu acest show Anca şi Lucca au câştigat în categoria magie mentală, în 2014 titlurile de campioni în Austria, vice-campioni în Germania şi locul 1 în Elvetia, iar în 2015 titlul de vice-campioni mondiali.
„Atât juriul, cât şi publicul au fost impresionaţi de imposibilitatea prezetării noastre. A trebuit să demonstrăm juriului într-o şedinţă separată o parte a metodei noastre, pentru a-i convinge că nu am folosit maşinării electronice şi nici complici în public pentru a crea iluzia de citire a gândurilor“, povesteşte Lucca, potrivit sursei citate.
Leave a Reply