O companie românească a primit o finanţare de două milioane de dolari pentru un proiect lansat în Mexic

Potrivit reprezentanţilor Netopia, Mobilender este o aplicaţie disponibilă gratuit în AppStore şi Google Play, prin care utilizatorii pot împrumuta, într-un interval de până la 40 de minute, până la 5.000 de pesos (340 dolari). Serviciul se adresează, deocamdată, doar pieţei din Mexic şi a fost dezvoltat de echipele Netopia din Bucureşti si Sillicon Valley.

„Întotdeauna am susţinut că tranzacţiile de pe smartphone sunt viitorul, tot mai multe servicii financiare vor fi simplificate la maxim, pentru că tehnologia o permite, iar utilizatorul are nevoie de ele. De aceea am lansat Mobilender. Această rundă de finanţare ne întăreşte încrederea în capacităţile noastre de a inova, iar piaţa din Mexic este perfectă pentru natura proiectului. Este foarte aproape de Statele Unite, are o populaţie extrem de largă şi ne oferă premisele de a extinde serviciul pe tot teritoriul Americii Latine”, declară Antonio Eram, CEO şi fondator Netopia.

Mobilender este singura companie din Mexic care împrumută bani în orice moment al zilei, termenul de rambursare fiind de maxim 31 de zile. În România, Netopia este lider de piaţă în ceea ce priveşte procesarea plăţilor mobile şi online, prin serviciul mobilPay.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *