De ce nu îşi recunosc antreprenorii români greşelile

“Suntem educaţi să nu ne recunoaştem greşelile” spune antreprenorul Mircea Scărlătescu, manager partener la compania de dezvoltare web FYB şi fondator al florăriei online 123Flori.ro. “La şcoală eşti pus la colţ, în loc să încerce transformarea exemplului negativ în ceva pozitiv. Asta începe de la primele clase şi se termină la facultate.

Asumarea unei greşeli nu este învăţată sub nicio formă, este chiar cumva împiedecată, iar pe de altă parte ideea de a pune pe cineva care conştientizează o greşeală să-i înveţe pe ceilalţi să nu o repete este un concept străin culturii noastre”. Trebuie să învăţăm să trecem de la o greşeală la alta, să nu le repetăm şi să învăţăm din asta, un proces evolutiv care lipseşte, pentru că nu avem o cultură antreprenorială definită şi o şcoală care te învaţă să fii angajat şi nu întreprinzător.

Spre deosebire de americani, care sunt mult mai antreprenoriali, noi nu vedem în încercare, şi, implicit, în probabilitatea de a eşua,  şansa de a învaţa ci stigmatul potenţial al celui care nu a reuşit, spune Cristian Bişa, fondatorul platformei de consultanţă manageranticriză.ro “Nu trebuie să neglijam faptul că suntem un popor în care indivizilor le pasă destul de mult de ce zic ceilalţi, prieteni sau duşmani, despre ei sau cum sunt priviţi.

Chiar daca nu le e uşor să recunoască, multor romani la place să fie invidiaţi şi urăsc să fie ironizaţi sau să se discrediteze prin acţiunile lor. Spus simplu – apare frica  de a încerca: pierderea potenţială de imagine sau avuţie are un impact mai mare decât caştigul similar de imagine si bani”, spune Bişa.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *