INDIRA CRASNEA este redactor-şef adjunct al Mediafax.
Acum, când primul tur este aproape istorie, se lucrează intens în bucătăria finalei. Evident, cel mai lesne este la „masa verde“. Este un fel de uvertură. Care la PSD pare să se fi încheiat, iar la ACL nu s-a produs, dreapta preferând să meargă înainte solitară.
PSD a adunat, prin înţelegeri pe hârtie, cam tot ce putea aduna din zestrea de voturi a candidaţilor care au părăsit competiţia. I-a promis omului-partid, Călin Popescu-Tăriceanu, că din al doilea bărbat al ţării îl va reface prim-ministru. Cu înţelepciune rabinică, Victor Ponta a promis această tentaţie prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale, Florin Georgescu, şi directorului SRI, George Maior. Dacă primul s-a arătat deschis, Maior nu pare să vrea să părăsească citadela unde a trăit şi a dirijat în ultimii opt ani.
În acelaşi spirit, Ponta (foarte pătruns de misiunea de viitor preşedinte „al tuturor“) i-a adus spre sine pe „exoticii“ Corneliu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, provocând furia şi nedumerirea unor voci şi categorii. Şi, pentru ca peisajul să fie complet, l-a adăugat pe independentul abscons Theodor Meleşcanu, care se va muta direct la Palatul Cotroceni, pe post de sfetnic. Undeva se insinuează şi victima inocentă a tuturor conspiraţiilor, Elena Udrea.
Evident, când ai pâinea şi cuţitul poţi oferi cu uşurinţă câte ceva oricui dispus să se înhame la căruţa ta. Este o cale clasică de întărire a senzaţiei de omniprezenţă şi mai ales potenţă.
Din partea cealaltă, ACL nu vrea şi nici nu prea are ce oferi pentru târguit. Dar are o ofertă izmenită, din partea Monicăi Macovei, cum că aceasta îşi va ceda voturile lui Klaus Iohannis, dacă primarul Sibiului se va dovedi alfabetizat cu statul de drept. Oricât de bun va fi fost la trecerea examenului challengerul prezidenţialelor, nu ştiu dacă se va alege cu ceva consistent din această parte, în aritmetica prezidenţială, suporterii „Luisei“ fiind cei mai „fără uniformă“ din armata celor care merg la vot.
Odată depăşit momentul „mesei verzi“, începe noua şi adevărata campanie electorală. Este timpul în care se pune în funcţiune la capacitate maximă tot arsenalul organizatoric al partidelor într-un război atroce al vorbelor şi faptelor.
Avangarda este cea din vorbe. „Trendul“ este acelaşi al campaniei abia trecute, dar cu ascuţimi mai pronunţate.
Şi ca în fiecare joc politico-electoral cu miză mare, ţara este în gura tuturor. România, folosită ca o armă, într-un fel prea ades grosier. Dar cei implicaţi în această confruntare au stomacul şi obrazul pe măsură. După ce cortina se va trage, patriotismul de conjunctură va fi trimis la odihnă pentru cinci ani. Efectele ascunse ale folosirii patriotismului într-un fel grosolan se vor perpetua şi nu este exclus ca la un moment dat să ajungă la un punct critic.
Deocamdată, farmecul naţionalismului este taman bun de sedus şi motivat o considerabilă proporţie a electoratului. Şi pe cei care deja au votat, dar mai ales pe nehotărâţi şi pe „negaţionişti“.
Înţelegerile pe hârtie nu duc la mutarea automată a votanţilor într-o direcţie sau alta. Este un adevăr validat de trecutele alegeri. Mai ales când este vorba de electorat neunitar, cu profil real dificil de alcătuit şi verificat, cum este cel al candidaţilor independenţi, de exemplu. A nu se uita că acesta nu este un electoral suficient de consistent. Totuşi, începând cu locul trei scorurile au fost foarte modeste.
Cu tot zgomotul şi revolta, îndreptăţite altfel, produse de alegătorii din străinătate, nici ei nu sunt o categorie impresionantă. Însă votul lor are o mare greutate psihologică.
Deci privirile, speranţele şi strategiile se îndreaptă spre majoritatea tăcută: nehotărâţii şi cei care resping votul. În afara unui nucleu dur, de cetăţeni care sancţionează orânduielile prin indiferenţa totală faţă de orice scrutin, orice mişcare se poate produce dinspre cele două categorii. Sunt oameni care nu au votat ani de zile şi care acum s-au decis să meargă la urne. Sunt foarte mulţi cei care au rămas în expectativă la primul tur şi acum, din diverse motive, au decis să intre în secţiile de votare pe 16 noiembrie, zicându-şi că acesta este de fapt momentul „bătăii peştelui“.
Asemenea voturi nu sunt obligatoriu pe principiul „să alegem răul cel mai mic“. Dimpotrivă, turul al doilea aduce mereu un feeling mai puternic, sentimentul că abia acum contează fiecare opţiune. Indiferent de atitudinea anterioară – activă sau pasivă faţă de vot – oamenii se simt mai mult parte a jocului şi vor să încline balanţa.
Turul al doilea al scrutinului prezidenţial poate descătuşa energii nebănuite şi consemna comportamente surprinzătoare. Alegerile rămân cu un final deschis, pentru că vor fi câştigate de acela care va şti să le anticipeze şi valorifice.
Leave a Reply