Ale cui drone zboară deasupra centralelor nucleare franceze?

Compania EDF, care operează 58 de reactoare în Franţa, a anunţat că au fost zărite, în ultimele săptămâni, un număr de drone zburând peste şapte din centralele sale, noaptea târziu sau în zori. Nu s-au înregistrat pagube, dar compania făcut o plângere la poliţie, pentru că legea interzice zborurile sub 1000 de metri şi într-un spaţiu cu diametrul de cinci kilometri în jurul centralei.

Primele acuzaţii s-au îndreptat către Greenpeace, dar organizaţia a negat. Cu toate acestea, Greenpeace a folosit, de fapt, drone, în trecut, în campaniile sale privind securitatea nucleară franceză, iar urmarea a fost că EDF a cheltuit multe milioane de euro în sisteme de securitate.
Acum este destul de greu de spus dacă dronele aparţin militanţilor ecologişti, altei grupări sau vreunei organizaţii teroriste. Franţa este o mare putere nucleară şi este chiar interesant dacă investigaţia ministrului Cazeneuve va avea vreun rezultat public, palpabil.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *