ING va lista la Amsterdam divizia de asigurări NN Group, cu operaţiuni şi în România

 ING, care deţine în prezent integral NN Group, are planuri să listeze pachetul de acţiuni rămas până la 31 decembrie 2016, se arată într-un comunicat al grupului.

Oferta publică se referă doar la pachetul de acţiuni deţinut de ING, astfel că nu vor fi emise noi titluri.

NN Group are în România operaţiuni de asigurare de viaţă, pensii private obligatorii, pensii facultative şi administrare de investiţii. Compania este prezentă pe piaţa locală prin ING Asigurări de Viaţă, ING Pensii şi ING Investment Management International.

Grupul olandez trebuie să vândă afacerile de asigurări ca urmare a condiţiilor Uniunii Europene la un pachet de ajutor financiar primit de la stat în contextul crizei financiare din 2008. Vânzarea NN marchează ultimul pas al acestei restructurări, după ce ING a vândut operaţiunile de asigurări pe care le avea în SUA, America Latină şi Asia, scrie cotidianul Wall Street Journal.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *