Ioana Petrescu: Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Fiscal au abordări diferite privind impactul profitului reinvestit

 “Opiniile MFP (Ministerul Finanţelor Publice – n.r.) şi Consiliului Fiscal au plecat de la abordări diferite. Tendinţa generală este ca din toţi agenţii economici care obţin profit, aproximativ 30% din profitul brut va fi folosit în investiţii. Dintre aceştia, 30,5% reinvestesc în instalaţii tehnice şi maşini, iar din acest procent doar 70% investesc în echipamente tehnologice incluse în subgrupa 2.1, pentru care se poate aplica facilitatea fiscală”, a afirmat Petrescu, după ce preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a declarat că Finanţele au subestimat impactul, respectiv 500-600 milioane lei anual, pe când Consiliul a calculat cel puţin 2 miliarde lei.

Dumitru a afirmat vineri că, raportat la PIB, impactul de peste 2 miliarde lei are o pondere de 0,3-0,4%, o sumă “deloc de neglijat”.

“La nivel anual, Ministerul de Finanţe spune că impactul este undeva în jur de 500-600 milioane lei, după calculele noastre, într-un scenariu conservator, discutăm de cel puţin 2 miliarde de lei”, a spus Dumitru după conferinţa “Cum «albim» economia şi creştem încasările la buget?”, organizată de Ziarul Financiar.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *