La finalul unei reuniuni “informale şi scurte”, miniştrii şi guvernatorii băncilor centrale din statele membre G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – au anunţat că au trecut în revistă “evoluţiile importante şi recente ale economiei mondiale”, inclusiv în Ucraina.
Riscând probleme financiare grave, ţara a cerut ajutorul comunităţii internaţionale. La sfârşitul lui martie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a dat acordul pentru un împrumut în valoare de 14 până la 18 miliarde de dolari, care va fi completat prin finanţări la nivel bilateral.
Criza din Ucraina, pe care Moscova a ameninţat-o joi cu tăierea gazelor naturale, se află în centrul unor discuţii ale marilor creditori la nivel mondial, reuniţi în cadrul Adunării Generale a FMI şi Băncii Mondiale (BM) la Washington.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply