Favoritul la alegerile prezidenţiale din Ucraina îndeamnă Germania să boicoteze gazul rusesc

 “Uneori trebuie să plăteşti preţul democraţiei”, a afirmat el pentru cotidianul german Bild. “O boicotare a gazului rusesc ar fi o sancţiune corectă şi ar pune în genunchi Rusia din punct de vedere economic”, a adăugat Petro Poroşenko, un om de afaceri şi deputat în vârstă de 48 de ani care are o avere estimată de Forbes la 1,6 miliarde de dolari.

“Există posibilitatea unor noi sancţiuni, unor embargouri economice, chiar ca Germania să boicoteze gazul rusesc până când Rusia va pune capăt invaziei în Crimeea”, a mai afirmat miliardarul proeuropean.

Petro Poroşenko şi-a oficializat vineri candidatura la Preşedinţia Ucrainei.

Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută, el ar obţine 24,9% din sufragii, plasându-se în faţa fostului campion mondial la box Vitali Kliciko (8,9%), care s-a retras din cursă, şi a fostului premier Iulia Timoşenko (8,2%).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *