Tag: democratie

  • Povestea miliardarului care impreună cu ce doi fii ai săi sunt atât de puternici încât au DISTRUS GUVERNE şi au DESTABILIZAT cea mai importantă democraţie din lume

    Murdoch, fiii săi şi imperiul său media au fost atât de puternici încât au distrus guverne şi au destabilizat cea mai importantă democraţie din lume. În faţa foamei lor de putere au stat doar ambiţiile personale.

    În doar câteva luni, Rupert Murdoch s-a căsătorit cu un fost fotomodel, s-a implicat activ în referendumul istoric al Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi a jucat un rol esenţial în alegerile americane. În doar câteva luni, şi-a construit o relaţie strânsă cu premierul britanic Theresa May şi una chiar mai strânsă cu cel ce avea să devină preşedintele Americii, Donald Trump. Sunt câteva luni care au marcat istoria Occidentului şi care arată pofta de putere şi influenţa clanului Murdoch.

    Rupert Murdoch, fondatorul unui imperiu media mondial care include Fox News, a spus cândva că„nu a cerut niciodată nimic unui
    prim-ministru.Însă acest imperiu i-a dat o influenţă asupra lumii pe care puţini cetăţeni au avut-o vreodată, punând în mâinile familiei Murdoch pârghii eficiente cu efecte nu doar în Statele Unite, ci şi în ţările vorbitoare de limbă engleză din întreaga lume.

    O investigaţie de şase luni a The New York Times care acoperă trei continente şi cuprinde mai mult de 150 de interviuri descrie modul în care Murdoch şi fiii săi (în conflictul cu celălalt) au transformat mijloacele de informare în instrumente de influenţă politică de dreapta care au destabilizat democraţia în America de Nord şi Australia. Ancheta dezvăluie rolul familiei Murdoch în promovarea unui val politic iliberal, de dreapta, care cuprinde mapamondul.

    Fox News a exercitat de mult timp o atracţie gravitaţională asupra Partidului Republican din Statele Unite, unde a amplificat recent revolta nativistă care a alimentat ascensiunea extremismului de dreapta şi a dus în cele din urmă la alegerea lui Trump ca preşedinte.
    The Sun, ziarul lui Murdoch, a demonizat ani de zile Uniunea Europeană sub ochii cititorilor săi din Marea Britanie, unde a avut un rol important în campania pentru Brexit care a convins o majoritate slabă de alegători să susţină într-un referendum în 2016 retragerea ţării din blocul comunitar. De atunci, haosul politic domină în Marea Britanie.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Povestea cu final nefericit a lui Lajos Simicska, eminenţa cenuşie din spatele succesului lui Viktor Orbán

    Împreună, Viktor Orbán şi Lajos Simicska au remodelat peisajul politic şi economia Ungariei, creând ceea ce Orbán a numit mai târziu un „stat iliberal“. Acest nou sistem, construit pe capturarea instituţiilor statului şi pe corupţie neîngrădită, va întări moştenirea lăsată de Orbán în politica maghiară zeci de ani de-acum încolo, scrie Rényi Pál Dániel într-o analiză publicată pe portalul de ştiri 444.hu despre cum au ajuns la putere premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi partidul său, Fidesz. Această poveste de loialitate şi trădare îl are ca personaj principal pe Lajos Simicska, arhitectul-şef al acestui sistem. În Gazdagret, una dintre numeroasele suburbii ale Budapestei, există o casă aflată la doar câţiva paşi distanţă de autostrada care duce spre Austria. Situată într-un cartier modest, casa în sine nu iese cu nimic în evidenţă. A fost construită cândva în anii 1970. Tipic, geamurile din faţă sunt acoperite cu perdele pentru a bloca vederea de pe şosea. Însă în ultimul deceniu, această casă aparent obişnuită a jucat un rol esenţial în modelarea viitorului Ungariei. După ce Viktor Orbán şi partidul său au câştigat majoritatea parlamentară în 2010 şi au început transformarea Ungariei, cele mai importante decizii politice şi de afaceri ale ţării au fost luate între zidurile acestei case cu două etaje.
    Până în 2014, casa din strada Radóc numarul 8 a găzduit întâlniri ale celor mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Ungaria – miliardari, miniştri, secretari de stat şi oficiali de partid de nivel înalt. În weekenduri, vederea dubelor Audi şi Volkswagen, cu numere ale vreunei instituţii de stat, blocând strada îngustă nu era ceva neobişnuit. Oaspeţii – cum ar fi János Lázár, fostul lider al grupului parlamentar Fidesz, care mai târziu a devenit şeful de cabinet al primului-ministru, şi Antal Rogán, ministrul responsabil de comunicarea guvernamentală – de multe ori trebuia să aştepte câteva ore până să îl întâlnească pe stăpânul casei. Vizitatorii trebuia să-şi lase telefoanele la intrare şi erau obligaţi să treacă prin detectoare de metale.
    Casa nu a fost niciodată o locaţie oficială guvernamentală, dar a fost un loc în care s-au luat decizii importante: ce firmă de construcţii austriacă, germană sau maghiară va câştiga achiziţii publice, cine va primi contracte de publicitate de la stat şi chiar şi decizii privind numirile în funcţii publice. Casa i-a aparţinut lui Lajos Simicska, primul trezorier al Fidesz. 
    Timp de zeci de ani, Simicska a fost cea mai influentă şi temută persoană din culisele financiare din Ungaria, eminenţa cenuşie a politicilor maghiare. Victoria Fidesz din 2010 l-a făcut rapid cel mai puternic jucător politic şi financiar din Ungaria.
    Până în 2014, Simicska şi Orbán au condus Ungaria împreună. Aceşti doi bărbaţi au construit fundaţia unui stat modern monopartid. Orbán se asigura că primesc voturi şi conducea în politică, în timp ce Simicska oferea ajutor financiar şi economic. După ce Fidesz a câştigat majoritatea parlamentară pentru a doua oară, în 2014, relaţia dintre cei doi s-a stricat până la nivelul la care nimic nu mai putea fi reparat. Orbán a decis că trebuie să-l scoată pe Simicska din peisaj. Ultimii trei ani din politica maghiară au fost despre războiul lor. Începând cu mijlocul anilor ’90, Simicska şi Orbán au început să construiască un sistem precis, bazat pe finanţarea partidelor corupte folosind o reţea obscură de companii, proiectată să transfere fonduri publice în mâini private. Simicska a fost creierul din spatele pactelor de coaliţie infame, al înţelegerilor secrete de formare a cartelurilor politice şi a afacerilor oculte dintre Fidesz şi MSZP, succesorul partidului comunist, pentru împărţirea contractelor cu statul.
    Rolul esenţial al lui Simicska în victoria Fidesz din 2010 este incontestabil. Între anii 2010 şi 2014, el a controlat, practic, agenda legislativă prin proiectele depuse de membrii individuali ai parlamentului. De-a lungul anilor, companiile sale de construcţii şi mass-media au generat un profit de peste 35 de milioane de euro. Conflictul neaşteptat, dar inevitabil, dintre Orbán şi Simicska a venit în lunile de după alegerile din 2014. Insultat şi trădat, Simicska a promis răzbunarea împotriva premierului şi le-a spus prietenilor şi patronilor că îl va doborî pe Orbán. Dar eforturile sale de trei ani au eşuat atunci când Fidesz a câştigat pentru  treia oară alegerile naţionale, în 2018. Simicska avea să piardă tot.
    Simicska şi Orbán au studiat la aceeaşi liceu din fosta capitală medievală Székesfehérvár. Armata au făcut-o tot împreună, după care s-au dus la acelaşi colegiu special, Colegiul Bibó István din cadrul Facultăţii de Drept ELTE, unde Fidesz a fost înfiinţat în 1988. Acolo au fost studenţi şi preşedintele parlamentului László Kövér, şi preşedintele ţării János Áder, dar şi alţi oficiali ai viitorului Fidesz. Într-un interviu din tinereţe, Orbán l-a descris pe Simicska ca fiind cea mai strălucită minte a Fidesz. Lajos, un student foarte capabil, dar rebel şi impulsiv, a fost exmatriculat din liceu. În timpul facultăţii, el era celebru pentru capacitatea sa de a bea cantităţi impresionante de alcool. În ciuda faptului că nu au jucat fotbal împreună, Lajos a influenţat profund abordarea lui Orbán faţă de politică. Simicska nu a fost niciodată popular printre cei care au condus Fidesz, partid în care legăturile care unesc eşaloanele superioare au fost făurite pe terenul de fotbal. Participarea sa la procesul de luare a deciziilor a avut loc prin intermediul lui Orbán. Orbán a crescut în Alcsútdoboz, un sat de 1.500 de locuitori în Ungaria rurală. Tatăl sau, Győző Orbán, a fost membru al Partidului Comunist, iar Viktor a fost membru al Ligii Tinerilor Comunişti. Simicska însă a fost puternic influenţată de sentimentele anticomuniste ale părinţilor săi.
    Prietenia lor s-a adâncit în anii de armată, unde ambii au fost sancţionaţi disciplinar: Orbán pentru că a urmărit meciurile din Cupa Mondială din 1982 şi Simicska pentru că a făcut comentarii contra partidului. Atunci, declaraţiile anticomuniste ale lui Simicska i-au lăsat o impresie profundă lui Orbán. În primele zile ale lui Fidesz, politicile partidului au fost formate de două grupuri. Simicska (şi oameni care gândeau ca el) vedeau în partid o investiţie pentru a-şi realiza ambiţiile de îmbogăţire şi putere. Alţii, cum ar fi János Áder şi László Kövér, au avut viziuni mai politice, punând pe piedestal „revoluţionarii“ imperiului austro-ungar. Orbán a înţeles importanţa ambelor abordări. Partidului tânăr avea să-i fie uşor, pentru că trebuia să înfrunte partidul socialist, care avea deja o reţea solidă de active imobiliare, funcţionari şi legături. Orbán şi Simicska au realizat că partidului îi trebuia o bază financiară.
    Anii următori s-ar dovedi a fi vitali pentru Fidesz. După primele alegeri libere ale celei de-a treia republici Ungare, Fidesz a obţinut 9% din voturi şi a intrat în parlament, dar era doar a doua forţă liberală după SZDSZ, Alianţa Democraţilor Liberi. Înţelegând oferta excesivă de partide de stânga, Orbán şi Simicska au decis să aducă Fidesz la mijloc.
    Simicska a lucrat iniţial pentru Fidesz în calitate de consilier juridic. El era relativ necunoscut publicului larg când Orbán i-a cerut ulterior să devină trezorierul Fidesz. În secret, Simicska a negociat un acord cu Forumul Democrat Maghiar (MDF), partidul conservator de guvernământ. Ca parte a acestei înţelegeri, a fost introdus un proiect de lege pentru a oferi partidelor nou formate proprietăţi imobiliare pe care le-ar putea vinde mai târziu. Proiectul de lege a fost justificat prin faptul că partidul socialist maghiar avea un „avantaj competitiv“ faţă de partidele mai noi.
    Principalii beneficiari ai proiectului de lege au fost MDF şi Fidesz. Ambele au primit câte o jumătate de clădire ca sediu de partid. Ulterior, imobilul a fost vândut pentru echivalentul a 3 milioane de euro. Cu bani în mână, Simicska avea acum resursele necesare pentru a construi o reţea de companii care să pună bazele imperiului de afaceri al Fidesz. La începutul anilor ’90, echipa Orbán-Simicska a făcut tot ce-i stătea în putere pentru a consolida financiar Fidesz şi pentru a construi o infrastructură de partid. Această atitudine de jaf i-a îndepărtat pe alegătorii de stânga şi pe liberali, dar a arătat clar că Orbán şi Simicska erau singurii care înţelegeau politica modernă din Ungaria. După un scandal imobiliar izbucnit în presă, cei doi au lucrat la stabilirea propriului imperiu mediatic.
    În 1994, Simicska a preluat controlul Mahir, o companie de publicitate valoroasă de stat, printr-o procedură de achiziţii publice. De asemenea, el a obţinut controlul asupra Hirlapkiadó, una dintre cele mai mari companii de edituri din Ungaria, care deţinea drepturile de publicare a unui ziar maghiar important. Simicska a format o alianţă cu Gábor Liszkay, pe atunci CEO al Hirlapkiadó, pentru a obţine drepturile de publicare ale companiei pe cinci ani.
    Operaţiunile lui Simicska aproape că au distrus Fidesz. În ciuda succesului iniţial după tranziţia democratică a Ungariei, popularitatea partidului a scăzut la un nivel istoric. Fidesz a obţinut doar 7% din voturi în alegerile din ’94, puţin peste pragul de intrare în parlament. Gábor Fodor, unul dintre fondatori, a plecat să continue politica liberală la SZDSZ, la fel ca István Hegedűs şi Zsuzsa Szelényi. Însă Orbán a avut încredere în planurile directorului său financiar.
    Simicska, care nu era popular printre membrii de bază ai Fidesz, a căutat întotdeauna aliaţi. El l-a invitat pe Szilárd Kövér, fratele unui dintre liderii Fidesz László Kövér, să intre în boardul Mahir. În ciuda faptului că şi-a făcut o mulţime de adversari cu afacerile sale dubioase, cu această mişcare, Simicska l-a adus de partea sa pe László Kövér, unul dintre cei mai importanţi confidenţi ai lui Orbán.
    După cum revista maghiară Élet és Irodalom a descoperit cinci ani mai târziu, echivalentul a aproximativ 3 milioane de euro obţinuţi prin afacerea cu sediile centrale s-au dus într-o companie minieră controlată anterior de tatăl lui Orbán. Cu ideologul-şef László Kövér implicat în afacere, nimeni nu a îndrăznit să critice nimic. Simicska a fost protejat de oficialii Fidesz la nivel înalt. În 1994, Orbán şi Simicska au preluat controlul asupra finanţelor partidului şi şi-au consolidat complet puterea.
    Din 1994, Orbán a fost ocupat cu realizarea transformării conservatoare a partidului. Principalul partid liberal, SZDSZ, a format coaliţie cu MSZP, partidul de guvernământ. Pentru a se repoziţiona, Fidesz s-a concentrat asupra ocupării dreptei politice după declinul Forumului Democrat Maghiar. În timp ce Orbán făcea turul ţării, împărtăşind noile sale idei, Simicska a început să construiască finanţele şi mijloacele de propagandă ale partidului.
    Între 1995 şi 1997, Simicska şi colegii săi au vândut 16 societăţi unor persoane care nu existau. Cu ajutorul acestor companii fantomă, ei au evitat plata a 1 milion de euro în impozite, făcând disponibile fonduri pentru înfiinţarea primului cotidian al  Fidesz, Napi Magyarország.
    Datorită dedicării şi muncii lui Orbán, Fidesz a câştigat alegerile generale din 1998. Simicska a lucrat la extinderea canalelor de publicitate ale partidului. Un confident de-ai săi a fost numit director al Postabank, o bancă de stat, care a achiziţionat imediat drepturile de publicare a Magyar Nemzet, cel mai mare cotidian. Ei au plătit echivalentul a 3.000 de euro pentru a finaliza tranzacţia. Folosind bani din fondurile private ale partidului, au fondat şi o nouă revistă, Heti Válasz.
    Doi confidenţi de-ai lui Simicska au fost invitaţi să conducă Magyar Nemzet: prietenul de colegiu şi avocatul Tibor Győri şi Gábor Liszkay. Cei mai mari 10 clienţi ai lor au fost toţi companii de stat, cu compania de jocuri de noroc deţinută de statul Szerencsejáték Zrt. şi cabinetul primului-ministru fiind facturate pentru mai mult de 1 milion de euro pentru publicitate.
    Veţi putea citi a doua parte a poveştii lui Lajos Simicska în următoarea ediţie a revistei. 

  • Murdoch, fiii săi şi imperiul său media au fost atât de puternici încât au distrus guverne şi au destabilizat cea mai importantă democraţie din lume

    În doar câteva luni, Rupert Murdoch s-a căsătorit cu un fost fotomodel, s-a implicat activ în referendumul istoric al Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi a jucat un rol esenţial în alegerile americane. În doar câteva luni, şi-a construit o relaţie strânsă cu premierul britanic Theresa May şi una chiar mai strânsă cu cel ce avea să devină preşedintele Americii, Donald Trump. Sunt câteva luni care au marcat istoria Occidentului şi care arată pofta de putere şi influenţa clanului Murdoch.


    Rupert Murdoch, fondatorul unui imperiu media mondial care include Fox News, a spus cândva că„nu a cerut niciodată nimic unui
    prim-ministru.Însă acest imperiu i-a dat o influenţă asupra lumii pe care puţini cetăţeni au avut-o vreodată, punând în mâinile familiei Murdoch pârghii eficiente cu efecte nu doar în Statele Unite, ci şi în ţările vorbitoare de limbă engleză din întreaga lume.

    O investigaţie de şase luni a The New York Times care acoperă trei continente şi cuprinde mai mult de 150 de interviuri descrie modul în care Murdoch şi fiii săi (în conflictul cu celălalt) au transformat mijloacele de informare în instrumente de influenţă politică de dreapta care au destabilizat democraţia în America de Nord şi Australia. Ancheta dezvăluie rolul familiei Murdoch în promovarea unui val politic iliberal, de dreapta, care cuprinde mapamondul.

    Fox News a exercitat de mult timp o atracţie gravitaţională asupra Partidului Republican din Statele Unite, unde a amplificat recent revolta nativistă care a alimentat ascensiunea extremismului de dreapta şi a dus în cele din urmă la alegerea lui Trump ca preşedinte.
    The Sun, ziarul lui Murdoch, a demonizat ani de zile Uniunea Europeană sub ochii cititorilor săi din Marea Britanie, unde a avut un rol important în campania pentru Brexit care a convins o majoritate slabă de alegători să susţină într-un referendum în 2016 retragerea ţării din blocul comunitar. De atunci, haosul politic domină în Marea Britanie.

    Iar în Australia, unde controlul său asupra presei este cel mai extins, instrumentele media ale lui Murdoch au promovat şi obţinut abrogarea taxei pe carbon şi au ajutat la răsturnarea unei serii de premieri ale căror agende nu au plăcut. Unul dintre ei este Malcolm Turnbull, care a demisionat anul trecut.

    În centrul acestor perturbări se află familia Murdoch, un clan ale cărui disfuncţii au dat forma şi au oglindit în acelaşi timp turbulenţele globale din ultimii ani.

    The Times a explorat aceste dinamici ale familiei şi impactul lor asupra imperiului Murdoch, aflat în plină febră a succesiunii pentru că patriarhul, în vârstă de 88 de ani, se pregăteşte să predea puterea fiului a cărui politică seamănă cel mai mult cu a sa: Lachlan Murdoch.

    Un pas esenţial în această succesiune a fost în mod paradoxal dezmembrarea parţială a imperiului, care s-a restrâns semnificativ luna trecută, când Murdoch a vândut una dintre companiile sale, studioul de film 21st Century Fox, către Walt Disney Company pentru 71,3 miliarde de dolari.

    Afacerea i-a transformat pe copiii lui Murdoch în miliardari şi l-a lăsat pe Lachlan la controlul unei arme politice formidabile: o companie restructurată pentru eficientizare, Fox Corporation, al cărei cel mai puternic activ este Fox News. Succesiunea a fost o sursă de tensiuni în familia Murdoch de ani de zile, în special între fiii lui Murdoch Lachlan şi James.

    Cei doi urmaşi sunt oameni foarte diferiţi. James a vrut ca Fox Corporation să se concentreze mai mult pe digital şi să fie mai moderată din punct de vedere politic, în timp ce Lachlan dorea să se amestece în politicile reacţionare ale momentului.

    Fraţii şi-au consumat vieţile concurând pentru a-şi succeda tatăl, iar ambii bărbaţi au simţit că merită cea mai înaltă poziţie. Când bătrânul Murdoch a decis să îl promoveze pe Lachlan peste James, Lachlan i-a transmis vestea lui James la masă, ceea ce a erodat şi mai mult relaţia deja proastă dintre cei doi bărbaţi.

    James a renunţat pentru scurt timp la companie în semn de protest. Însă a fost atras înapoi de un compromis atent cizelat care l-a pus pe Lachlan la conducere, dar l-a lăsat pe James să-şi salveze imaginea păstrând iluzia publică că el este moştenitorul.

    Dar toate aceste planuri de succesiune – precum şi acordul bănos cu Disney – au fost aruncate în haos anul trecut când Murdoch şi-a rupt coloana vertebrală şi şi-a pierdut cunoştinţa pe un iaht.

    Seniorul a fost dus de urgenţă la un spital şi părea să fie atât de aproape de moarte încât soţia sa, modelul Jerry Hall, i-a chemat pe copii să-şi ia rămas bun. Murdoch a supravieţuit, dar trânta lui cu moartea a scos în evidenţă instabilitatea din familia sa – şi din inima imperiului său.
    Instrumentele mass-media ale lui Murdoch au promovat politicienii de dreapta şi au zgândărit populismul reacţionist pe tot globul în ultimii ani.

    În timpul campaniei electorale pentru preşedinţie din 2016, moderatorul-vedetă de la Fox News Sean Hannity l-a sfătuit pe un fost avocat al preşedintelui, Michael D. Cohen, să le caute pe fostele partenere sau pe foştii angajaţi ai lui Trump pentru a se asigura că nu-i vor provoca probleme acestuia. Cohen a fost ulterior condamnat la trei ani de închisoare deoarece a plătit pentru a obţine tăcerea a două femei care au spus că au avut legături amoroase cu Trump.

    Imperiul Murdoch şi-a încordat cu îndrăzneală muşchii în Australia, care a fost pentru mulţi ani moşia lui Lachlan. În Australia, Lachlan şi-a exprimat dispreţul faţă de eforturile de combatere a schimbărilor climatice şi se ştie că o dată a mustrat personalul unuia din ziarele familiei sale, The Australian, pentru un editorial în sprijinul căsătoriei între persoane de acelaşi sex (el a spus printr-un reprezentant că este în favoarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex). De asemenea, Lachlan a devenit apropiat al politicianului Tony Abbott, a cărui alegere în 2013 ca premier a fost încurajată de ziarele imperiului Murdoch.

    Familia Murdoch a schimbat politica australiană în 2016, când a preluat controlul Sky News Australia şi a importat acolo modelul Fox News. Ei au introdus rapid o serie de emisiuni cu opinii orientate spre dreapta spectrului politic, concentrate pe rasă, imigraţie şi schimbările climatice. Programul a devenit cunoscut sub numele de Sky After Dark.

    Anul trecut, Turnbull şi oamenii săi i-au acuzat pe Rupert şi pe Lachlan Murdoch de folosirea mijloacelor de informare în masă pentru a ajuta la răsturnarea conducerii în interiorul partidului, în urma căreia politicianul a fost alungat din funcţie în luna august. Turnbull, un duşman vechi al lui Abbott, dar moderat politic, a fost înlocuit de naţionalistul de dreapta Scott Morrison. Familia Murdoch a negat orice rol în prăbuşirea politică a domnului Turnbull.

    James Murdoch a fost deziluzionat de imperiul familiei în anii de dinainte ca Lachlan să fie numit moştenitor. A ajuns să vadă în special Fox News ca pe o sursă de poveri ideologice dăunătoare care îngreunau eforturile companiei de a inova şi de a creşte.
    Însă Lachlan şi Rupert nu i-au împărtăşit credinţa. Când Roger Ailes, directorul executiv al Fox News, a fost înlăturat în 2016 pe fondul unui scandal de hărţuire sexuală, James a vrut să reformeze televiziunea de ştiri astfel încât aceasta să fie mai puţin partizană. El chiar a vehiculat ideea de a-l angaja pe David Rhodes, un executiv de la CBS. Propunerile sale n-au ajuns nicăieri. Lachlan şi Rupert s-au opus oricărei schimbări a ceea ce au considerat că este o formulă câştigătoare şi au decis să rămână cu modelul editorial incendiar al Fox.

    Însă James credea că a văzut cu ochii lui daunele pe care instrumente ca Fox News le fac companiei. El a fost chipul imperiului Murdoch în Marea Britanie în timpul unei încercări de a prelua British Sky Broadcasting în 2010, în care compania deţinea o participaţie minoritară.
    Atacul a fost spulberat de un scandal de nerespectare a dreptului la intimitate din 2011 care i-a forţat pe James şi pe tatăl său să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a explica de ce angajaţii lor au intrat în mesageriile vocale ale unor cetăţeni, printre care o fată moartă la vârsta de 13 ani. Scandalul a forţat clanul Murdoch să renunţe la oferta pentru Sky.

    Cinci ani mai târziu, confruntată cu presiunile unor rivali digitali precum Netflix şi Amazon, familia a făcut o a doua şarjă pentru Sky. James a acţionat din nou din rolul de faţă publică a imperiului. Ofensiva s-a blocat într-un scandal umilitor.
    De data aceasta, scandalul priveşte cultura Fox News, în care acuzaţiile de hărţuire sexuală şi cheltuielile de milioane de dolari pe înţelegeri secrete au condus la plecarea lui Ailes, a moderatorului vedetă Bill O’Reilly şi a lui Bill Shine, un executiv care mai târziu s-a dus să lucreze pentru preşedintele Trump.

    Comportamentul lui Hannity, care s-a folosit de emisiunea sa pentru a răspândi teorii ale conspiraţiei despre moartea unui membru al personalului Comitetului Naţional Democrat cu numele de Seth Rich, a hrănit, de asemenea, îngrijorări în Marea Britanie cu privire la etica Fox Corporation.
    După luni de cercetări din partea autorităţilor de reglementare – şi încurcături în interiorul 21st Century Fox – guvernul britanic a dat o lovitură uriaşă clanului Murdoch anul trecut. Marea Britanie nu numai că a blocat oferta companiei pentru Sky, dar a şi decis că niciun membru al familiei Murdoch nu ar putea fi angajat la Sky în nicio calitate, inclusiv în board. La vremea aceea, James era preşedintele Sky. A fost o umilinţă profundă care l-a convins pe James o dată pentru totdeauna că imperiul familiei sale nu putea supravieţui propriei politici şi culturi. Lachlan a văzut-o în schimb ca pe o validare a credinţei sale că James, care nu a reuşit să achiziţioneze Sky, nu a fost omul potrivit pentru misiune.

    Oricum, plasarea unui flux de venituri mult mai necesar în afara controlului familiei a ajutat ca vânzarea 21st Century Fox să devină inevitabilă.
    Părerile lui James şi Lachlan erau profund împărţite în ceea ce priveşte posibilitatea vânzării 21st Century Fox către Disney. James a tras din greu pentru această afacere, care a fost finalizată luna trecută, iar Lachlan s-a opus ferm.

    Lachlan s-a opus gălăgios acordului deoarece a redus substanţial compania pentru care s-a întors din Australia cu scopul de a o conduce într-o bună zi, spun oameni apropiaţi de fratele său. S-a simţit atât de puternic, încât la un moment dat l-a avertizat pe tatăl său că nu va mai vorbi cu el dacă va insista cu afacerea nedorită. Murdoch tatăl a ignorat această ameninţare. (Lachlan a negat ameninţarea.)

    Opoziţia lui Lachlan a fost, de asemenea, alimentată parţial de suspiciunea lui că judecata fratelui său fusese întunecată de ambiţia personală, au explicat oameni apropiaţi de Lachlan. El a crezut că James era dispus să vândă 21st Century Fox pe mai puţin decât merita compania pentru că dorea ca înţelegerea să includă o poziţie pentru el la Disney.

    Afacerea a transformat Disney într-un colos media, iar un post acolo i-ar fi permis lui James să se poziţioneze ca succesor al directorului său executiv, Robert A. Iger. De asemenea, i-ar permite să scape din compania de familie, de povara ei politică şi de perspectiva de a lucra pentru Lachlan.

    Cei doi fraţi se înfruntau pentru orice. Când James a vrut să răspundă interdicţiei de călătorie emise de preşedintele Trump din 2017 cu o declaraţie care să îi liniştească pe angajaţii musulmani ai companiei, Lachlan s-a opus cu dârzenie. Când James a cumpărat conacul din Beverly Hills al tatălui lor pentru 30 de milioane de dolari, Lachlan, care şi-a dorit casa, a fost atât de supărat încât tatăl său i-a dat o parte din mobilierul antic pentru a-l calma. James a crezut că şi el a cumpărat mobilierul.de mult faptul că ambiţiile lui James ar putea interfera cu afacerea, încât a decis să îl asigure pe Iger că aceasta nu este condiţionată de angajarea fiului său de către Disney. În cele din urmă, vânzarea s-a realizat, însă James nu a obţinut un post acolo. Astăzi, cei doi fraţi abia dacă-şi mai vorbesc.

    După acordul Disney, angajamentul fiilor lui Murdoch faţă de ceea ce rămâne din imperiul media a fost pus sub semnul îndoielii.
    Afacerea Disney le-a adus tuturor o sumă enormă de bani: Murdoch senior a primit 4 miliarde de dolari, iar copiii săi au primit câte 2 miliarde de dolari. În calitate de directori executivi la 21st Century Fox, Lachlan şi James au primit în plus 20 de milioane de dolari sub forma acţiunilor Disney plus înţelegeri de genul paraşutelor de aur în valoare de 70 de milioane de dolari fiecare. Paraşutele de aur sunt acorduri între companie şi angajat, de obicei director de top, care dau dreptul acestuia la beneficii semnificative dacă este concediat

    Murdoch şi-a structurat firmele, 21th Century Fox şi News Corporation, astfel încât trustul familiei Murdoch să păstreze controlul asupra acestora pentru ei. Murdoch senior a păstrat jumătate din cele opt voturi ale trustului, iar restul de patru au fost împărţite celor patru copii adulţi. Aceştia au fost împiedicaţi să vândă aceste acţiuni unor persoane din afară. James a dat lovitura pe cont propriu la sfârşitul anului 2018. Pentru a-şi reteza complet legăturile cu compania, el şi surorile sale Elisabeth şi Prudence s-au oferit să-şi vândă acţiunile lui Lachlan.

    Murdoch a îmbrăţişat ideea şi l-a îndemnat pe Lachlan să cumpere ce îi oferă fraţii. După aceea, tatăl şi fiul aveau să deţină compania împreună. Bancherii au întocmit documentele pentru efectuarea vânzării, dar Lachlan s-a retras, spunând că tranzacţia nu este posibilă din punct de vedere financiar. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la angajamentul său faţă de companie

    Persoanele apropiate lui James au declarat că s-ar putea ca Lachlan să nu fi fost sigur că dorea să rămână la companie după încheierea înţelegerii cu Disney. Au mai spus că acesta poate chiar ar vrea să se întoarcă în Australia.

  • Premierul ungar Viktor Orban trece prin testul democraţiei: Parlamentul European trebuie să decidă dacă guvernul „iliberal” de la Budapesta este sau nu un pericol la adresa UE

    Organele europene de reglementare vor trasa concluziile finale cu privire la guvernul „iliberal” condus de premierul ungar Viktor Orban şi vor decide dacă acesta ar trebui să se confrunte cu cele mai stricte sancţiuni ale blocului european ca urmare a ameninţării democraţiei şi statului de drept, potrivit Bloomberg.

    Cei 751 de membri ai Parlamentului European nu au votat niciodată pentru declanşarea Articolului 7 din tratatul UE împotriva unui stat membru – aplicarea acestor sancţiuni pot duce la suspendarea dreptului de vot în cadrul UE. Orban va vorbi în cadrul unei dezbateri din Strasbourg, Franţa, cu o zi înainte de vot.

    Două treimi dintre parlamentari trebuie să fie de acord că Ungaria prezintă „un risc serios de derapaj” de la valorile UE pentru a fi demarat procesul. 

  • AROGANŢĂ fără limite: ce a făcut acest şef de stat ca să scape de ziarişti la o conferinţă de presă – VIDEO

    Prim-ministrul thailandez Prayuth Chan-ocha, cunoscut pentru ieşirile sale nervoase, a adoptat o tactică inedită pentru a evita întrebări capcană din partea jurnaliştilor.

    Chan-ocha a decis să lase în locul său un carton cu faţa lui pe care jurnaliştii să “îl chestioneze”.

    Gestul a fost însă aspru criticat de activiştii pentru drepturile omului, care au spus că denotă “dispreţ faţă de criticile din partea presei” într-o ţară care se luptă să restaureze democraţia încă din 2014.

    17 cartoane în mărime naturală au fost amplasate sâmbătă în jurul clădirii guvernului, prezentându-l pe Prayuth Chan-ocha în diverse ipostaze: în costum, în haine tradiţionale din Thailanda sau în haine de sport.

    Guvernul condus de Prayuth Chan-ocha a anunţat că va organiza alegeri generale în noiembrie 2018, după ce a amânat de mai multe ori decizia.

  • Foreign Affairs: Inteligenţa artificială poate reconfigura ordinea globală/ Riscul autoritarismului digital

    “Dezbaterea privind efectele inteligenţei artificiale a fost dominată de două teme. Una este teama de autonomie, o situaţie în care inteligenţa artificială depăşeşte inteligenţa umană şi scapă de sub controlul oamenilor, cu posibile consecinţe dezastruoase. A doua se referă la îngrijorarea că o nouă revoluţie industrială le va permite roboţilor să perturbe şi să elimine oamenii în toate – sau în aproape toate – sferele sociale, de la transporturi la armată şi servicii medicale.

    Există şi a treia posibilitate, în care inteligenţa artificială promite reconfigurarea lumii. Permiţând instituţiilor guvernamentale să monitorizeze, să înţeleagă şi să exercite control asupra cetăţenilor mult mai mult decât până acum, inteligenţa artificială le va oferi ţărilor autoritariste o alternativă plauzibilă la democraţia liberală, prima situaţie de acest fel de după Războiul Rece. Această situaţie va genera o nouă competiţie internaţională între sistemele sociale”, comentează editorialistul Nicholas Wright într-un articol publicat în revista Foreign Affairs sub titlul “Cum va reconfigura inteligenţa artificială ordinea mondială / Competiţia care se prefigurează între autoritarismul digital şi democraţia liberală”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un senator USR avertizează asupra prelungirii sesiunii extraordinare a Parlamentului până pe 10 august: Democraţia se face în secret

    “Este inacceptabil ce se întâmplă, tratează opoziţia parlamentară ca pe nişte slugi ai unui singur om! Mi-au trimis astăzi un mesaj prin care sunt convocat la Biroul Permanent al Senatului, MÂINE la ora 18, fără niciun fel de explicaţie, niciun fel de ordine de zi. Ne cheamă să decidem ceva mâine, dar nu ştim ce trebuie să decidem, nu ştim ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democraţia se face în secret în Parlamentul României din câte se vede”, a afirmat Vlad Alexandrescu, într-o postare miercuri pe Facebook.

    Acesta a adăugat că a încercat să afle de la Secretariatul General care va fi ordinea de zi a şedinţei, însă fără rezultat.

    “Am sunat la Direcţia Secretariatului General, am dat de şeful direcţiei şi l-am întrebat pentru ce ne convoacă mâine, ce trebuie să discutăm, care este temeiul întâlnirii. Răspunsul clasic: nici eu nu ştiu, am primit un telefon, eu sunt un simplu funcţionar etc. Oamenii ăştia acţionează în cel mai sovietic stil posibil, numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon. Nimic scris, regulamentul este complet ignorat. Cu Tăriceanu plecat, se pare că acum Claudiu Manda se află la butoane şi vrea să ne prezentăm drepţi, la raport, mâine la ora 18. Înţelegeţi cum stau lucrurile în fapt? Întreaga instituţie a Senatului României se află la dispoziţia unui singur om”, a completat liderul senatorilor USR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ludovic Orban, despre incidentele de la proteste: Cât de frică trebuie să îi fie lui Liviu Dragnea ca să ordone astfel de intervenţii agresive?

    “Cât de frică trebuie să îi fie lui Dragnea de oameni că să ordone jandarmilor astfel de intervenţii agresive, care nu au nicio motivaţie? De un an şi jumătate, toate manifestaţiile anti-PSD au fost civilizate, paşnice. Nimic nu poate justifica intervenţia în forţă, disproporţionată, la intimidare a unităţilor de jandarmi de seara trecută. Şi aşa există o mare tensiune în societate. O astfel de atitudine a unităţilor de ordine nu face altceva decât să pună gaz pe foc. Jandarmii nu trebuie să asculte orbeşte ordinele primite de la politicieni certaţi cu democraţia”, a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

    Aproximativ două mii de oameni au protestat, miercuri, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de adoptarea modificărilor la Codul de procedură penală. Au existat şi incidente. Zeci de protestatari s-au aşezat pe carosabil, în semn de protest, şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine. Traficul a fost parţial blocat în zonă. Opt protestatari au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la poliţie pentru audieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă, despre achiziţiile publice: Reducem democraţia…reducem birocraţia şi termenele

    ”Putem spune, pe scurt, că reducem democraţia şi reducem… reducem birocraţia şi reducem termenele”, a spus Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern, în timp ce vorbea despre modificarea pachetului de legi privind achiziţiile publice.
     
    ”Este un act normativ nmult aşteptat şi cerut atât de administraţia publică, cât şi de agenţii economici. Acest act normativ va contribui la ridicarea barierelor în calea investiţiilor din România. Aseară (miercuri seara – n.r.) dl ministru Eugen Teodorovici a prezentat pe larg în ce constau modificările pachetului de legi pe achiziţiile publice, dar şi faptul că aceste modificărui au fost făcute pe baza consultărilor cu Comisia Europeană.(…) Cred că este foarte important acest lucru şi cred că acest lucru e aşteptat de foarte mulţi români”, a afirmat premierul.
     
    Potrivit unui document prezentat de ministrul Finanţelor referitor la noul regim al achiziţiilor publice, controlul Curţii de Conturi se va realiza ex-post, după atribuire, şi se elimină dublulul control şi deciziile contradictorii între autorităţile statului. „După semnarea contractului de achiziţie singura autoritate care va mai controla legalitatea atribuirii va fi Curtea de Conturi”.
     
    De asemenea, „nu se mai iroseşte timpul pentru reluarea procedurilor de atribuire în cazul unor modificări neesenţiale ale contractelor de achiziţie”. Autoritatea contractantă va putea derula contractul în paralel cu procedura de achiziţie. Acest drept al autorităţii contractate se va putea exercita în situaţii de urgenţă (de exemplu, în caz de calamităţi naturale).
  • Iohannis, un nou atac la putere: „Auzim în România voci care dau vina pe Europa pentru orice. Fără stat de drept, ar exista doar privilegii pentru un grup restrâns”

    „Hrănindu-se într-un mod populist din seva euroscepticismului, unii politicieni puns sub semnul întrebării rolul şi relevanţa Uniunii Europene. Ei sunt cei care omit cu bună ştiinţă beneficiile uriaşe ale apartenenţei la acest proiect, sugerând că ne-ar fi poate mai bine în afara marii familii europene. Auzim în ultimama vreme în România voci care dau vina pe Europa şi Bruxelles pentru aproape orice. Este cel mai facil discurs al celor deranjaţi de standardele europene de democraţie autentică. Ceea ce nu spun aceşti politicieni este că fără democraţie, fără stat de drept, legi corecte nu există prosperitate şi bunăstare pentru majoritatea cetăţenilor. Ar exista doar privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info