Tag: Interviu

  • Cele opt lucruri de care ai nevoie atunci când începi căutarea unui nou loc de muncă

    Căutarea unui loc de muncă nu este un proces uşor, însă poate fi mai bine gestionat dacă este privit ca un proiect, sugerează Cheryl Hyatt, cofondatorul Hyatt-Fennell Executive Search, într-un articol publicat pe site-ul fastcompany.com.
    „Listele strategice te pot ajuta să îţi concentrezi energia pe calitatea aplicaţiilor şi interviurilor mai degrabă decât să te pierzi în detaliile care te distrag”, a spus ea. Iată cele opt lucruri de bază de care trebuie să ţineţi cont când vine vorba despre progresul dvs. profesional:

    1. Angajatorii

    Începeţi cu o listă cu între 10 şi 15 potenţiali angajatori, spune Jill Gugino Panté, directorul Lerner Career Services Center din cadrul Universităţii Delaware. „Lista aceasta este importantă fiindcă vă ajută să aveţi parte de o căutare mai ţintită şi mai uşor de administrat”, adaugă el. „Odată ce ai lista alcătuită, poţi să începi să vezi ce job-uri sunt postate, ce studenţi lucrează acolo, la ce evenimente vor participa, ce conexiuni există pe LinkedIn şi, mai important, poţi să împărtăşeşti asta cu reţelele tale interne. Este greu de spus oamenilor că ai nevoie de ajutor pentru a te angaja în domeniul finanţelor, spre exemplu. Când spui că vrei să te angajezi la compania XYZ (în finanţe), oamenii pot deja să facă legăturile potrivite în reţelele lor.”

    2. Posturi

    Posturile interesante pot veni la voi prin multe căi, consideră Hyatt. „Fie că vezi un post pe LinkedIn, ai auzit de la el de la un prieten sau eşti contactat de o firmă de recrutare, trebuie să salvaţi postul respectiv pe o listă la care să reveniţi mai târziu”, adaugă el. „Căutarea job-urilor în această listă poate să vă ajute să stabiliţi dacă vi se potrivesc sau nu, să adunaţi informaţii despre companie pentru a scrie scrisoarea de intenţie şi CV-ul vostru.”

    3. Conexiuni

    Alcătuiţi o listă a persoanelor pe care le cunoaşteţi şi interacţionaţi cu ele atât personal, cât şi profesional, spune Debora Roland, vicepreşedinte de resurse umane pentru CareerArc, o firmă de angajare şi recrutări.
    „Oferiţi-le un discurs în care să le comunicaţi ce faceţi şi ce căutaţi la următorul vostru rol” spune ea. „Nu poţi să ştii niciodată de unde va veni noul tău job. Faceţi o listă a oamenilor care lucrează în companiile de care sunteţi interesaţi şi vedeţi dacă vreunul dintre contactele voastre cunosc pe cineva dintre aceşti oameni. Câteodată poţi să fii mai aproape de job doar solicitând o introducere.”

    4. Evenimente locale de networking

    Socializarea este una dintre cele mai bune modalităţi de găsire a unui loc de muncă fiindcă astfel veţi putea construi relaţii face to face sau chiar şi digitale cu persoane care vă pot pava drumul spre oportunităţi sau care vă pot oferi sfaturi şi informaţii, spune Carisa Miklusak, CEO al aplicaţiei de resurse umane tilr.  „Faceţi cercetări şi compilaţi o listă cu următoarele evenimente de networking din zona voastră, iar apoi alegeţi două sau trei la care participaţi, ca parte a procesului de vânătoare de joburi”, spune el. „Ajută de asemenea să pregătiţi o listă succintă de lucruri pe care speraţi să le realizaţi astfel încât să vă concentraţi pe misiunea voastră.”

    5. Răspunsuri la interviuri

    Majoritatea celor care vă intervievează vor solicita câteva dintre întrebările standard de interviu, precum „spune-mi câteva lucruri despre tine” sau „ce poţi aduce companiei noastre?” Faceţi o listă cu răspunsurile voastre şi repetaţi-le, astfel încât să le aveţi pregătite. „Acestea sunt câteva dintre cele mai populare întrebări referitoare la un interviu de angajare, totodată şi cele mai dificile”, spune ea. „Atleţii fac exerciţii de multe ori înainte să joace jocul propriu-zis. Gândiţi-vă la o carieră de atlet şi exersaţi singur, împreună cu prietenii, dar şi cu familia, înainte de <proba> propriu-zisă.”

    6. Puneţi întrebări

    În perioada interviului, trebuie să ţineţi cont de faptul că aveţi oportunitatea să şi puneţi întrebări. Faceţi o listă de întrebări pe care aţi putea să le adresaţi unui potenţial angajator sau recrutor – interviul trebuie să meargă în ambele feluri, adaugă Miklusak. „Trebuie să vă asiguraţi că postul este potrivit pentru voi înainte să semnaţi contractul de angajare, aşadar, gândiţi-vă la o serie de întrebări care vă pot ajuta să înţelegeţi cultura organizaţională a companiei, ce presupune postul respectiv, structura managementului, politicile de lucru de acasă şi procesul de evaluare a performanţei”, spune ea.

    7. Follow-up

    Odată ce ai înscris o aplicaţie, este normal ca acolo să existe lipsuri referitoare la faptul că managerul care angajează sau comitetul de căutare se va uita peste toate aplicaţiile primite, spune Hyatt.
    „Verificarea faptului că aveţi toate materialele necesare poate să preîntâmpine ignorarea aplicaţiei voastre din cauză că aceasta a fost incompletă”, adaugă ea. „Puteţi folosi asta şi ca să ţineţi cont de notiţele pe care le-aţi făcut la un moment dat referitoare la un interviu.”

    8. Paşi de acţiune săptămânali

    Specialistul în resurse umane Gugino Pante spune că, într-un final, ar fi bine să faceţi o listă de paşi de acţiune săptămânali. „Să staţi şi să aşteptaţi în procesul de căutare a unui loc de muncă nu este niciodată o idee bună”, adaugă ea. „E important să aveţi locuri de muncă în fiecare săptămână.” „Trebuie să vă stabiliţi obiective pe care să le realizaţi în fiecare săptămână.” Spre exemplu, să vă stabiliţi un număr de locuri de muncă la care să aplicaţi, oameni cu care să aveţi contact, locuri în care să faceţi networking şi companii pe care să le căutaţi. „Căutarea unui loc de muncă este ca un business plan pentru cariera voastră”, spune Roland. „Faceţi o listă cu activităţile voastre în fiecare zi, realizând câte puţin treptat – fiecare CV trimis, fiecare interviu, fiecare conversaţie. Asta vă poate ajuta să recunoaşteţi că mutaţi lucrurile înainte şi vă poate menţine pe linia de plutire.”

     

  • Cine este antreprenorul care conduce un business de 5 milioane şi jumătate de euro de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din România

    Anul trecut, cele cinci restaurante – Stadio, Social 1, Nor, Qreator şi Cişmigiu Bistro – conduse de Radu Dumitrescu au generat venituri totale de 5,5 milioane de euro, iar anul acesta antreprenorul se aşteaptă la venituri de 7,6 milioane de euro. Cu excepţia restaurantului Social 1, care operează sub firma Freen SRL, celealte patru unităţi sunt operate Freen Restaurant SRL, toate funcţionând sub umbrela Stadio Hospitality Concepts. 

    Dumitrescu povesteşte că este antreprenor de la 18 ani de când, după ce lucrase timp de patru luni ca şofer – singurul job din postura de angajat – a început să vândă pe cont propriu obiecte promoţionale: pixuri, brichete, calendare, agende personalizate. „Am luat pagini aurii, pentru că pe atunci nu prea existau mailuri, aşa că trimiteam faxuri cu oferta mea către companii. Aşa am început. Cumpăram de la nişte furnizori şi vindeam către companii.” În timpul facultăţii s-a mai asociat cu cineva şi a creat un nou business, bazat tot pe obiecte promoţionale. Făcuse însă şi o mică agenţie de producţie publicitară, „unde făceam orice, cum ar fi casete luminoase. Pentru vremurile alea – anii ’98-’99, era ceva SF”, îşi aminteşte el. 

    Ulterior a început să importe din Austria structuri de promovare de tip spider şi roll up. „Noi am fost primii din România care am vândut aşa ceva. Cei care le foloseau – companiile farmaceutice, multinaţionalele, aduceau de afară acest tip de produse pentru că nu aveau de unde să cumpere de aici, aşa că am deschis piaţa”, povesteşte Dumitrescu.

    În 2002-2003 s-a despărţit de partenerul său de business şi a mers singur mai departe, prin lansarea unui nou business: Rander, o tipografie de print de mari dimensiuni. A început cu o imprimantă de 10.000 de dolari şi, treptat, a ajuns la un parc de imprimante de 3 milioane de dolari.
    După câţiva ani a decis să intre şi în domeniul HoReCa, deschizând în 2011, cu o investiţie totală cumulată de 150.000-200.000 de euro, primul restaurant: Stadio Sports Bar, numit aşa deoarece l-a gândit iniţial drept un restaurant destinat clienţilor pasionaţi de sport, în italiană „stadio” însemnând „stadion”. „Am intrat în industria asta întâmplător, chiar dacă mă atrăgea, pentru că fiecare băiat îşi doreşte să aibă o cârciumă în care să vadă meciurile cu prietenii, de aici şi ideea de sports bar.” Iniţial a gândit restaurantul ca un bar de profil, unde clienţii puteau veni să urmărească evenimente sportive. „Voiam să facem un Hard Rock Cafe pe sport. L-am amenajat cu multe televizoare, am cumpărat foarte multe tricouri, haine, adidaşi, mingi purtate sau folosite de sportivi celebri, şi aşa că am creat o atmosferă în bar.”

    În 2013 a deschis, alături de un partener, un alt restaurant cu o capacitate de peste 400 de locuri la Cluj – Livada, în care spune că au investit între 500.000 şi 600.000 de euro. Un moment important în parcursul antreprenorial al lui Dumitrescu a fost în vara anului 2013 când, întorcându-se din Cluj, de la Livada, unde văzuse că oamenii stăteau la coadă la intrare, a mers la Stadio şi a găsit restaurantul gol. „Mi-am dat seama că aveam drept clienţi doar băieţi, cărora le plăcea foarte mult localul, dar care veneau doar la evenimentele sportive, însă nu şi cu soţiile sau cu iubitele, iar fetele singure, la fel, nu ieşeau acolo”. I-a sunat aşadar pe designeri şi le-a spus că trebuie să schimbe ceva, pentru că ideea de „sports bar” nu atrăgea suficienţi clienţi. A închis barul pe 1 august şi l-a redeschis, total schimbat, pe 2 septembrie, transformându-l din Stadio Sports Bar în Stadio – Restaurant cu atrium, cum a rămas şi în prezent. Investiţia în redecorarea restaurantului spune că a fost foarte mare, până la aproape 150.000 de euro, cât investise în primul an, la deschidere. „Într-o săptămână, două, au început să vină oamenii, am început să ne ocupăm şi de partea de marketing, de promovare.”

    După un an şi jumătate de la deschiderea restaurantului din Cluj-Napoca s-a hotărât să iasă din acţionariat, deoarece în primul rând se născuse fiica sa, iar călătoriile dese la Cluj nu îi permiteau să petreacă suficient timp alături de ea, dar şi pentru că a realizat că nu poate să ducă, în paralel, şi ambele restaurante, şi tipografia.

    În iarna anului 2014-2015 a extins restaurantul Stadio cu un spaţiu adiacent, unde anterior fuseseră birouri, mărindu-i capacitatea cu 55 de locuri, până la 240-250 de locuri (cu un maxim de 270 de locuri), exceptând terasa, care dispune de alte circa 40 de locuri. În 2015 a deschis un nou restaurant, în faţa Casei Poporului – Social 1. Numele l-a ales datorită amplasamentului din Bd. Unirii nr. 1, numit iniţial Bd. Victoria Socialismului, pornind de la ideea de a deschide un spaţiu de socializare, decorat cu elemente din perioada socialistă, care amintesc de acele vremuri. Restaurantul are 100 de locuri în interior şi alte 80 pe terasă.

    Un an mai târziu a decis să vândă şi tipografia pentru că „am simţit că piaţa aceea se duce într-o zonă în care nu mai voiam să fiu, în care nu mă mai regăseam”, povesteşte antreprenorul. Şi asta pentru că echipamentele pe care le folosea erau foarte scumpe, iar între timp apăruseră fondurile europene, „şi foarte mulţi dintre noii noştri concurenţi au luat foarte multe echipamente pe fonduri europene nerambursabile. În momentul în care piaţa are o ofertă foarte mare, cum apăruse în momentul acela, preţul scade. Am ajuns la un preţ foarte mic şi foarte apropiat de cost, de multe ori sub cost”. A doua problemă spune că a fost legată de termenele de plată, deoarece, în momentul în care clienţii au sesizat că oferta este foarte mare, au început să pretindă termene de plată mai mari. „La un moment dat, când am ieşit noi, se ajunsese la nişte termene de plată de 150 de zile, ceea ce este aberant, în afara oricărei idei de business. Noi nu eram bancă, să putem finanţa 150 de zile.”
    Cu toate că încă renta să rămână şi pe această piaţă, mai ales că, spune el, „eram printre cei mari, eram profitabili”, în acea perioadă începuse să se dezvolte foarte mult partea cu restaurantele, aşa că a trebuit să aleagă, „pentru că nu puteam face două lucruri total diferite în acelaşi timp.”

    În mai 2017, după o negociere de un an şi jumătate pentru spaţiu, a deschis restaurantul Nor, situat la ultimul etaj – etajul 36 – al celei mai înalte clădiri din Capitală şi din România, Sky Tower. Dacă în deschiderea celorlalte restaurante a investit în jur de 1.000-1.200 de euro pe metru pătrat, în acest preţ fiind incluse podeaua, mobilierul, tacâmurile, decoraţiunile, mirosul, lumina, aerul condiţionat, sunetul – tot ceea ce alcătuieşte experienţa pe care un client o are într-o locaţie, chiria sau produsele fiind calculate separat, în cazul restaurantului Nor lucrurile au stat diferit, investiţia înainte de deschidere ajungând undeva la 1-1,3 milioane de euro, „pentru că sunt foarte mulţi metri pătraţi iar regimul de înălţime al clădirii se supune unor alte reguli din punct de vedere legislativ”, explică antreprenorul.

    Cât despre clientelă, Dumitrescu spune că „la Nor avem zona de prânz în timpul săptămânii, unde vin mulţi oameni de business. Avem prânzul de weekend, când vin familiile, în general din trei generaţii – copii mici, părinţi şi bunici. E plin de familii. Şi mai avem cina, care este şi în timpul săptămânii, cu întâlniri de business dar şi de sărbătorit ceva, pentru că nu e un restaurant unde doar să te hrăneşti, să îţi rezolvi o problemă fiziologică.” În weekend, la cină, spune că sunt mai puţine întâlniri de business, în general vin cupluri, grupuri de prieteni sau familii fără copii pentru aniversări sau alte evenimente, precum cereri în căsătorie. Iar mic dejunurile în timpul săptămânii sunt de business şi în weekend de leasure, de familii.

    Antreprenorul povesteşte că a lucrat cam patru luni pentru a se alinia normelor ISU necesare pentru deschidere, datorită amplasamentului restaurantului, la 136 de metri înălţime. Şi, cu toate că Nor s-a deschis la scurt timp după ce intrase în vigoare legea anti-fumat, Dumitrescu spune că nu a întâmpinat probleme legate de asta, deoarece în momentul deschiderii legea fusese dată deja de două luni iar oamenii, chiar dacă mai greu, se obişnuiseră deja să nu mai fumeze în restaurante. „Oricum clădirea este green şi nu se fuma nici înainte de această lege. Oaspeţii au venit deja obişnuiţi.”

    Un alt proiect important în care Dumitrescu s-a implicat este un parteneriat semnat în toamna lui 2017 cu Phillip Morris, de a opera împreună spaţiul Qreator, unde compania deţine un concept store pentru ţigările electronice iqos. „Avem şi un bistro în interior, evenimentele le fac ei dar tot ce înseamnă partea tehnică a evenimentului – mâncare, băutură, oameni, curăţenie, este acoperită de noi.” Practic, managementul restaurantului este asigurat de echipa sa.

    Povestea lui Radu Dumitrescu pare să demonstreze că atunci când „te îndrăgosteşti” de industria aceasta nu te mai vindeci. Şi asta pentru că în 2018 a mai deschis un restaurant, Cişmigiu Bistro la etaj, amplasat la etajul şase al hotelului Cişmigiu, cu o investiţie de cca. 300.000 de euro, cu o capacitate de 160 de locuri şi o terasă de 35-40 de locuri. Potrivit lui Dumitrescu, cele cinci restaurante funcţionează cu o echipă de 250-270 de angajaţi şi înregistrează, zilnic, în jur de 2.000 de oameni, valoarea bonul mediu pe tot grupul fiind undeva la 80 de lei de persoană, cu o medie de 2,9 persoane la o masă, aşadar, cam 230 de lei/masă.

    Clientela este alcătuită în mare parte din corporatişti şi antreprenori. „La Nor vin în special antreprenori cu venituri mai mari sau corporatişti de la middle management în sus, pentru că au prânzuri sau cine de business. Oamenii de afaceri obişnuiţi vin aici sau în celelalte restaurante în special seara”, menţionează el. Profilul clien­ţilor diferă. La Stadio şi la Social 1 spune că e cam acelaşi – „oameni de 22-45 de ani, smart casual, care vin cu copiii, cu venituri medii-mari, studii superioare, în proporţie de 55-60% femei, oameni foarte atenţi la detalii şi care călătoresc foarte mult, cu interes pe partea de food, design şi experienţe frumoase”.

    În momentul de faţă spune că nu are un plan bine definit vizavi de deschiderea unui nou restaurant şi că ar lua în calcul o deschidere dacă ar găsi un spaţiu care să se potrivească cerinţelor businessului din punct de vedere al dimensiunii spaţiului, locaţiei, terasei, preţului. „Luăm în calcul extinderea şi în alte oraşe, dar nu e o prioritate în acest moment. E loc destul pentru restaurante în Bucureşti, cât şi în alte oraşe”, adaugă Dumitrescu. În prezent spune că se concentrează pe menţinerea clienţilor mulţumiţi, să aibă în continuare restaurantele la fel de pline ca acum, iar ca obiective interne menţionează creşterea bonului mediu şi vânzarea anumitor produse.

    Printre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat de la intrarea în această industrie se numără, în primul rând, procesul de învăţare. „A durat un an şi jumate să învăţ, am dormit la propriu în restaurant ca să învăţ tot ce implică businessul acesta, pentru că nu ştiam nimic. Este foarte greu domeniul, lucrezi cu oameni, cu mâncare. Asta a fost prima provocare, în continuare apar lucruri noi din care trebuie să învăţ, e o luptă continuă.” Alte probleme pe care le-a întâmpinat au fost legate de materiile prime de o anumită calitate până la angajaţi de o anumită calitate. Spune însă că în ciuda faptului că în acest domeniu există adesea fluctuaţii mari de personal, în restarantele sale nu s-a lovit prea des de această situaţie. „Singurul lucru important nu este că sunt sau că nu sunt angajaţi, ci ce faci cu cei pe care-i ai. Este foarte important să ai nişte oameni care au grijă de ei. Angajaţii pleacă în general de la un loc de muncă nu neapărat din cauze financiare, ci pentru că nu se simt bine acolo. Noi, de exemplu, avem un om care numai cu asta se ocupă, vorbeşte cu ei. Dacă vorbeşti cu ei, dacă eşti corect şi îţi ţii promisiunile, nu vei avea probleme majore cu angajaţii.”

    În legătură cu schimbările din piaţă, Dumitrescu spune că în ultimii ani a observat o schimbare la nivel de aşteptări. „Pentru că în România, şi în special în Bucureşti se câştigă destul de bine, salariile fiind destul de mari, oamenii ies în afara ţării şi văd alte lucruri, alte restaurante, pot compara. Am observat că se aşteaptă un nivel calitativ mai mare decât înainte. Creşterea în calitate a restaurantelor e dată şi de clienţii care au cerut mai mult. Văd o schimbare foarte bună în design, sunt din ce în ce mai multe restaurante frumoase, din păcate sunt multe restaurante frumoase a căror bucătărie nu ţine pasul cu aspectul.”

    Cel mai nou proiect al antreprenorului, care s-a transformat, spune el, într-un adevărat hobby, este o platformă de rezervări pe care s-a gândit să o lanseze după ce a deschis Nor şi s-a lovit de foarte multe probleme din punct de vedere al managementului rezervărilor. „Aveam foarte multe rezervări şi ne-am gândit cum ar fi să creăm un sistem electronic, un sistem online de gestionare a rezervărilor. Şi aşa ne-a venit ideea să lansăm o aplicaţie de rezervări, cum e cea pentru taxiuri, care să nu aibă nicio legătură cu celălalt busienss. Pornind de la ideea aceasta am început să creionăm un sistem de rezervări care să conţină un website, o aplicaţie iOS, una Android, dar şi o aplicaţie care se pune în restaurante, aceasta fiind cea mai importantă, pentru că îi ajută pe reprezentanţii acestora să gestioneze foarte bine rezervările şi să ştie dacă au sau nu mese libere”, explică el.

    Dumitrescu spune că în jur de 30% din mesele unui restaurant se pierd deoarece, notând rezervările cu pixul, într-un caiet sau pe nişte hârtii, nu ai cum să gestionezi spaţiul la un nivel optim.

    A vorbit astfel cu o firmă de software, a finalizat aplicaţia în decembrie 2017, însă nu avea un nume. Pe parcurs însă a apărut oportunitatea de a cumpăra brandul Restograf, un site de recenzii pentru restaurante. „După ce l-am cumpărat am început să ne referim la aplicaţia noastră de rezervări drept Restograf. Am început să o dezvoltăm, pe parcurs ne-am dat seama că mai sunt necesare modificări şi am introdus-o în restaurantele noastre să vedem cum funcţionează.” Neoficial a lansat-o în urmă cu două luni, în iulie, având deja înscrise în jur de 185 de restaurante, urmând să o lanseze oficial luna aceasta.

    „Aplicaţia are două componente: cea de restaurante, de B2B, şi cea de utilizatori – B2C. Avem o echipă de vânzări care merge la restaurante pentru a încheia contracte, le implementează, le fac training, şi avem partea de marketing, care se ocupă de marketarea acesteia către potenţialii oaspeţi.” Antreprenorul spune că proiectul a fost extrem de bine primit de către cei din piaţă. „Toţi au înţeles că le este foarte utilă şi îi ajută să gestioneze partea de rezervări, să vadă dacă mai există cu adevărat loc, dacă mai au cum să bage încă o masă, să aibă clienţii care au trecut pragul restaurantului într-o carte de oaspeţi şi să ştie când au fost, de câte ori au fost. Până acum luau hârtia, o aruncau şi nu mai ştiau cine şi când a fost. Acum ai un istoric, îţi poţi nota preferinţele clienţilor, unde le place să se aşeze, ce alergii au, la a câta vizită sunt, de ce au mai venit, de ce nu au revenit, la ce oră se fac rezervările, dacă sunt făcute rezervări de proximitate, în ce zile se fac mai multe rezervări, ce eveniment vor să sebeze. Îţi dau foarte multe date despre restaurantul tău şi totodată îţi poţi face oaspeţii să se simtă foarte bine prin informaţiile pe care le ai despre ei, să îi saluţi pe nume când intră în restaurant. Statistici pe care nu aveai cum să le faci cu pixul, pe hârtie.”

    De asemenea, pentru a păstra şi ideea iniţială a site-ului, pe aplicaţie pot fi date reviewuri de către clienţii care au vizitat restaurantul făcând o rezervare prin Restograf, iar rezervările pot fi şi anulate tot de către clienţi. „După ce au vizitat restaurantul primesc un mail şi o notificare în care sunt rugaţi să facă o evaluare a restaurantului.” Dumitrescu spune că în general, 99% dintre recenziile restaurantelor sunt reale. „Dacă cineva spune că am reviewuri proaste pentru că are cineva ceva cu mine, nu este adevărat. Dacă ai mai mult de 100-150 de recenzii care spun acelaşi lucru într-o anumită direcţie e clar că aşa este”.

    Antreprenorul spune că acum vrea să meargă pe o zonă de live training, cu şedinţe de instruire care vor fi ţinute online pentru nou intraţii pe platformă. Restaurantele înscrise până acum sunt din Capitală, urmând ca la începutul lunii octombrie să mai includă restaurante din alte şase oraşe: Constanţa, Iaşi, Braşov, Sibiu, Timişoara şi Cluj. Dumitrescu vrea ca până la începutul anului viitor să acopere restaurantele de pe tot teritoriul României apoi să deschidă în ţările din jur: „în Ungaria şi în Bulgaria, apoi să continuăm cu fosta Iugoslavie, Austria şi Ucraina.” Pentru a intra în platformă reprezentanţii restaurantelor nu plătesc nimic, se plătesc doar rezervările care vin prin platforma Restograv. „E o taxă pe rezervare, extrem de mica, infimă”, precizează antreprenorul, comparând-o cu comisioanele platformelor de delivery, aflate la pol opus. „Există platforme de delivery care îţi scot oamenii din restaurant – e o mare problemă pentru proprietarii de restaurante, şi nu toţi îşi dau seama – te fac pe tine să rămâi în casă şi să nu mai ieşi la restaurant, şi după ce că scot oamenii din restaurant mai şi iau 30% comision pentru asta. Dacă cineva plasează o comandă de 100 de lei restaurantul plăteşte cam 30 de lei comision. Este un comision uriaş.”

    Acum, Restograf este principalul său focus. „Pentru că suntem la început vrem să facem ceva pe piaţa asta de restaurante, pentru că ştim ce probleme am avut noi, şi suntem convinşi că problemele pe care le-am avut noi cu restaurantele extrem de rezervate le au şi alţii din piaţă. Asta a şi fost ideea, că vrem să facem ceva pentru comunitate şi vrem să ajutăm piaţa să crească, bineînţeles făcând un business, că nu e nimic greşit în asta. Îmi doresc să revoluţionez piaţa rezervărilor, vreau să transform telefonul, pixul şi hârtia în ceva electronic.”

    L-am întrebat şi despre competiţie, însă mi-a spus că nu are competitori. „Sunt 3.000 de restaurante în Bucureşti. Nu văd în nimeni o competiţie. Cu cine să mă bat eu la etajul 36?”, mi-a răspuns amuzat.

    Cât despre el, Radu Dumitrescu este absolvent al Facultăţii de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. Când pleacă în concedii spune că mănâncă orice, deoarece îi place să experimenteze lucruri pe care nu le ştie sau gusturi noi care poate pot fi implementate şi la noi. Îi place de asemenea să schieze, să petreacă timp cu fiica sa, „dar nu să facem lecţii!”, şi să citească cărţi de business, leadership şi dezvoltare personală sau biografii.

  • Cine este avocata de doar 26 de ani care a apărat doi dintre cei mai celebri şi periculoşi infractori din istorie

    În aprilie 2017, Mariel Colón Miró  terminase Facultatea de Drept şi căuta o modalitate prin care să facă bani, în timp ce aştepta rezultatele examenului de barou. A găsit un job de asistent paralegal vorbitor de spaniolă pe platforma Craigslist, astfel că a aplicat imediat.
    A participat la un interviu, unde i s-a spus că firma avea nevoie de cineva ca să comunice cu un client referitor la un caz foarte important. Odată ce a obţinut jobul, a aflat cine era clientul apărat.

    „Am căutat pe Google numele persoanei – care îmi suna cunoscut”, povesteşte ea într-un interviu acordat publicaţiei americane New York Magazine.

    Numele pe care l-a căutat era „El Chapo”Archivaldo Guzmán Loera, liderul cartelului Sinaloa. Ea a ajuns astfel să facă parte din echipa clientului şi i-a impresionat pe ceilalţi avocaţi atât de mult, încât unul dintre ei a angajat-o apoi pentru a se alăturat echipei de apărare care urma să îl reprezinte pe Jeffrey Epstein, acuzat de agresiuni sexuale (înainte ca acesta să se sinucidă).

    La 26 de ani, Colón Miró poate spune că primii ei clienşi au fost doi dintre cei mai „populari” acuzaţi ai secolului.
    Ea a crescut în Puerto Rico şi a studiat businessul industriei muzicale la Universitatea Loyola din New Orleans. S-a înscris la studii de drept în Puerto Rico şi s-a transferat la Hofstra în primul an. Cântă într-un cor din care fac parte şi Justin Bieber, Chris Pratt şi Kevin Durant.
    „Suntem cu toţii păcătoşi. Câţiva dintre noi sunt păcătoşi care au încălcat legea” a răspuns ea referitor la modul în care se raportează la clienţii pe care i-a apărat şi la faptele acestora.

    Când a lucrat la apărarea lui El Chapo, a fost nevoită să se întâlnească singură cu el într-una dintre ocazii. Potrivit articolului citat, ea l-a salutat, iar el a răspuns punând mâna pe sticla care îi despărţea la închisoare. A reprodus gestul în scopul unei imitaţii a unei strângeri de mână în condiţii de maximă securitate. În următoarele trei ore, cei doi au povestit despre trecutul lor, politică şi despre alegerile care urmau în Mexic.

    „Este o persoană care se face uşor plăcută. M-am simţit foarte confortabil”, a spus tânăra avocat.
    Vizitele ei au continuat, ajungând apoi să fie avocatul principal care îl punea la curent cu evoluţia cazului său. Când a fost admisă în barou, El Chapo a întrebat-o dacă vrea să fie unul dintre avocaţii lui litiganţi.


    Într-o noapte din iulie – lui El Chapo i s-a alăturat un vecin în închisoare – după ce  fost arestat pe aeroportul Terebero, Epstein a fost pus într-o celulă chiar lângă el (timp de o noapte). La puţin timp după, tânăra avocat a fost aleasă în echipa care se ocupa şi de cazul acestuia.
    Cu trei zile înainte de sinuciderea acestuia, tânăra l-a vizitat şi a fost martor la momentul realizării testamentului său. Bloomberg a publicat un articol pe tema acestuia, care includea numele ei, în urma căruia a primit o serie de mesaje de revoltă: „Cum poţi dormi noaptea?” era principala întrebare.

    „Dorm cu conştiinţa împăcată”, răspunde tânăra în cadrul interviului publicat de New York Magazine. „Dacă ai o dilemă morală, atunci această profesie nu este pentru tine. Este uşor să pierzi perspectiva umană în această profesie. Ai crede că detaşarea face lucrurile mai uşoare pentru client, dar nu este aşa. Nu poţi să pierzi niciodată empatia pentru ei. Nu vreau să o pierd niciodată. Este ceea ce mă diferenţiază.”
     

  • INTERVIU EXCLUSIV | George R. R. Martin, autorul Game of Thrones, laudă efectele scrisului SF: Nu mai eram americani, ruşi, români sau chinezi

    Scriitorul George R. R. Martin a fost invitatul de onoare al celei de-a 77-a ediţii a Convenţiei Mondiale de Science Fiction şi Fantasy, eveniment desfăşurat weekend-ul trecut la Dublin, în Irlanda. Autorul romanelor care au stat la baza celebrului serial “Game of Thrones” i-a acordat un interviu scriitorului Marian Coman, redactor-şef al Armada, imprintul de SF, Fantasy şi Thriller al Grupului Editorial Nemira – primul interviu în exclusivitate pentru publicul român prin agenţia MEDIAFAX.

    George R. R. Martin a vorbit despre cea mai nouă carte a sa, despre proiectele la care lucrează, dar şi despre felul în care va evolua literatura în următorii ani şi despre cum vede viitorul omenirii.

    M.C: Anul acesta am publicat în Armada, la Nemira, cartea “Foc & Sânge”. Istoria continentului Westeros se întinde pe milenii întregi, însă din această istorie aţi ales să ne spuneţi povestea dinastiei Targaryen? De ce?

    R. R. Martin: Asta, să ştii, e o întrebare grea. Nu am ştiut niciodată de ce. Când am început să lucrez la “Cântec de gheaţă şi foc”, am creat şi lumea. Iniţial, nu aveam nicio poveste, nu aveam nicio lume. Aveam doar un capitol. L-am recitit şi am început să spun povestea pe măsură ce creştea, doar că aveam un sentiment încare nu-mi dădea pace. Aşa că m-am oprit, am desenat prima hartă şi am pus lucruri în ea. Aveam din ce în ce mai multe capitole, din ce în ce mai multe oraşe pe hartă, apoi am venit cu o listă a regilor din dinastia Targaryen. Nu am vrut ca istoria să fie inconsistentă şi am adus referinţe despre regii de dinainte. Apoi mi-am dorit să văd cum au condus aceşti regi, ce războaie au dus, care au fost relaţiile dintre ei. Dintre fii şi taţi, dintre fraţi, dintre primii născuţi şi ceilalţi. Când am creat toate aceste lucruri, poveştile au început să vină la mine. Am scris că unul dintre vechii regi a fost Baelor cel Binecuvântat, Baelor cel Iubit şi am început să mă întreb de ce este binecuvântat, de ce este iubit. S-a pornit ceva în spatele minţii mele. Apoi, în urmă cu câţiva ani, am vorbit cu editorul meu despre “Lumea de Gheaţă şi Foc”. Trebuia să fie o istorie care să acopere perioada în care se desfăşoară acţiunea romanelor din serie. Colaboratorii mei Elio M. García Jr. şi Linda Antonsson au luat fiecare referinţă din romane, istoria fiecărui rege, a fiecărui război şi le-au organizat pentru mine, iar eu le-am extins şi le-am finisat un pic. Mai trebuia să scriu nişte note despre istoria care nu a fost inclusă în romane. Şi am început să scriu aceste note, iar următorul lucru pe care-l ştiu este că ajunsesem la vreo 300.000 de cuvinte, prea multe pentru a fi incluse în carte. Aşa că am scos tot acel material şi am publicat “Lumea de Gheaţă şi Foc”. Apoi, cu toţii ştim, pe măsură ce serialul “Urzeala Tronurilor” se apropia de final, am început să dezvoltăm alte posibile seriale pentru HBO, toate fiind anterioare poveştii ecranizate. Unele dintre ele aveau acţiunea plasată în perioada descrisă în notele mele. După cum ştiţi, serialul a ieşit din cronologia cărţilor. Or, nu vreau să se întâmple asta din nou. Îmi doresc ca textele mele, variantele mele ale poveştii să fie publicate înainte ca orice serial să spună acele poveşti. Aşa că editorul meu mi-a propus să publicăm “Foc & Sânge”. A trebuit să mai umplu nişte goluri fiindcă notele mele acopereau istoria multor regi, însă nu pe a tuturor. Am făcut asta şi am încheiat “Foc & Sânge”. Dar, chiar şi aşa, este doar jumătate de poveste. Cartea spune povestea de la Aegon Cuceritorul până la regenţa copilului rege Aegon al III-lea. Prin urmare, mai am mulţi regi de acoperit. Războaie, trădări, bătălii, crime, intrigi. E multă istorie de spus. La un moment dat, o să mă ocup de “Foc & Sânge 2”. Dar nu înainte de a încheia “Winds of Winter” şi alte proiecte pe care le am pentru viitorul apropiat. Ştiu, ar trebui să plec acasă, nu ar trebui să fiu aici. Ar trebui să scriu chiar acum!

    Citiţi continuarea interviului pe mediafax.ro.

     

  • Christian Năsulea despre scandalul impozitării sectorului IT. “Toată lumea trebuie impozitată la fel şi toată lumea trebuie impozitată mai puţin”

    Scandalul impozitării sectorului IT a stârnit mai multe reacţii şi discuţii în contradictoriu. Pe de-o parte s-au aflat cei care susţin că toată lumea ar trebui impozitată la fel, pe de altă parte cei care sunt de părere că facilităţile fiscale acordate sectorului IT au contribuit masiv la dezvoltarea acestuia din ultimii ani şi că ar trebui ca această practică să continue. Profesorul universitar Christian Năsulea este de părere că dezvoltarea sectorului IT pe baza facilităţilor fiscale duce la o concluzie: toată lumea ar trebui impozitată mai puţin.

    „Avem o chestiune în economie care se numeşte curba Laffer şi care practic arată că există un punct optim în care statul colectează cei mai mulţi bani la buget şi că acest punct optim nu este acolo unde taxele sunt foarte mari, ci undeva unde taxele sunt relativ mici, suportabile, la un nivel pe care populaţia îl simte ca fiind just. Este o greşeală să crezi că vei colecta mai mulţi bani la buget crescând taxele”, a spus lect. univ. dr. Christian Năsulea, profesor de economie în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Astfel, profesorul a adus un argument pentru care dimensiunea şi numărul de taxe să fie mai mici în România. De asemenea, în cadrul interviului acordat revistei Business Magazin, Christian Năsulea mai spune că facilităţile fiscale acordate sectorului IT şi dezvoltarea ulterioară a acestuia arată că toate sectoarele ar trebui impozitate mai puţin.

    „E corect ca munca să fie impozitată la fel. Toată munca, până la urmă, e tot muncă. Munca pe care o depune un programator nu e cu nimic mai specială decât munca pe care o depune un şofer de TIR. Sunt tot nişte oameni, care cu eforturile şi capacităţile lor generează valoare adăugată. Ar trebui ca terenul de joc să fie egal pentru toată lumea, toată lumea să fie egală în faţa legii fiscale. Concluzia pe care putem să o tragem, văzând ce bine a mers sectorul IT scutit de impozite, este că ar trebui să impozităm mai puţin pe toată lumea.”

    Christian Năsulea mai crede că aparatul bugetar român actual este supradimensionat şi neproductiv, iar o parte dintre angajaţii din sectorul public ar putea contribui la dezvoltarea economică din România şi ar putea avea venituri mai mari în sectorul privat.

    „De fapt, trebuie să încetăm să mai luăm atât de mulţi bani de la oamenii productivi şi să facem sectorul public să fie mai mic, pentru că oricum un sector public atât de mare nu ne ajută, nu îi ajută nici pe oamenii aceia care sunt angajaţi acolo, de fapt, pentru că îi ţine blocaţi într-un fel de capcană a sărăciei. Ar avea venituri mai mari dacă s-ar duce să lucreze într-un sector privat care să nu fie tras înapoi atât de mult de greutatea sectorului public. Ar trebui să muncească mai mult, dar nu ar fi blocaţi într-un dead-end job (fără perspective – n.red.).”

    De asemenea, în ideea în care s-ar putea lua o măsură pentru creşterea colectării de taxe la bugetul de stat, profesorul mai crede că, dacă este greu să se reducă dimensiunea taxelor, numărul taxelor ar putea scădea şi astfel statul ar fi mai performant în colectarea acestora.

    „În primul rând cred că ne dezavantajează foarte tare în România faptul că avem taxe foarte mari şi foarte multe. Este mai greu să scazi foarte rapid dimensiunea taxelor, dar cred că se poate face ceva ca să scadă rapid numărul lor. Dacă s-ar putea ajunge de la zecile de taxe, impozite, accize şi contribuţii care trebui plătite în momentul de faţă, la o structură mai fiabilă cu un număr foarte mic de taxe şi contribuţii, ca să poată fi făcute declaraţiile mult mai uşor, cred că ne-ar ajuta enorm. Asta ar fi măsura numărul unu care ar trebui luată astăzi de Ministerul de Finanţe.”

    Continuând ideea optimizării fiscal-bugetare şi creşterea calităţii vieţii populaţiei, Năsulea mai spune că este nevoie de o reformă şi în zona serviciilor educaţionale. El dă ca exemplu ideea voucherelor, în care statul colectează banii pentru educaţie şi acordă automat un voucher pentru fiecare copil, cu care părinţii să se poată duce să achiziţioneze de unde doresc servicii educaţionale pentru copiii lor.

    „Este ineficient să fii obligat, ca părinte, să duci copilul la o şcoală pe care tu nu o consideri OK şi să fie nevoie să plăteşti suplimentar nişte sume ca să îi iei meditaţii dacă vrei să aibă parte de o educaţie de calitate. Învăţământul ar fi în continuare obligatoriu şi gratuit pentru copii, însă, lăsând decizia de achiziţionare a serviciilor educaţionale în mâinile părinţilor, am crea o piaţă concurenţială care ar duce la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii în învăţământul românesc.”

    Sectorul public arhaic şi sectorul privat în era tehnologiei

    România se află pe locurile de la coada clasamentului european în ceea ce priveşte gradul de digitalizare în sectorul public, dar şi în ceea ce priveşte competenţele digitale ale populaţiei. Cu toate acestea, sectorul IT este unul foarte dezvoltat, iar competenţele românilor din domeniu sunt recunoscute la nivel mondial.

    „Facem confuzia de a considera că statul român este egal cu România. România este o ţară care, din punct de vedere tehnologic, este foarte avansată. În mediul privat se întâmplă lucruri absolut incredibile”, explică profesorul. „România este, de fapt, superdezvoltată din acest punct de vedere; suntem în urmă doar în ceea ce priveşte sectorul public. Statul român este cel care este arhaic, care nu progresează, pentru că avem un stat supradimensionat, pentru că motivaţia celor care au condus în ultimii ani nu a fost să ducă societatea mai departe, ci să obţină foloase în nume propriu, şi astfel am ajuns să fim neperformanţi în domeniul ăsta.” Mai mult decât atât, completează Năsulea, sectorul public este cel care trage în jos sectorul privat.

    În următorii 15-20 de ani se vor accentua efectele a ceea ce se vede deja manifestându-se acolo unde apar tehnologii noi care schimbă modelele tradiţionale. Se observă că în foarte multe domenii apar tehnologii care schimbă regulile jocului din acel sector, mai spune profesorul, oferind exemplul conflictului dintre companiile de ridesharing şi cele de taxi.

    „Avem ca exemplu conflictul dintre Uber şi firmele de taxi, care, în opinia mea, este rezultatul unei schimbări ireversibile. Intrarea pe piaţă a serviciilor de ridesharing a schimbat modelul tradiţional de alocare a resurselor pe piaţa transportului de persoane, într-un mod care face să fie practic imposibil să stăm pe loc sau să ne mai întoarcem la modul în care se făceau lucrurile înainte. Oamenii care se luptă astăzi cu schimbarea asta sunt ca birjarii de acum 100 de ani care protestau împotriva automobilului. Nu au putut să oprească automobilul şi de fapt este nerezonabil să încerci să te lupţi cu o schimbare de genul acesta. Cred că acesta este trendul, acesta este tipul de modificări care se vor manifesta în toate sectoarele economice.”

    O altă tendinţă de viitor este mobilitatea ridicată a forţei de muncă şi a oamenilor în general. Persoanele nu se mai identifică neapărat cu locul în care s-au născut şi tind să aibă o mobilitate mult mai mare decât în trecut, crede Năsulea. „Ce observ eu, din interacţiunea cu studenţi din diverse ţări, este o creştere a mobilităţii oamenilor. Văd tot mai mulţi studenţi care, de exemplu, sunt născuţi în Guatemala, au făcut facultatea undeva în SUA, după care au venit în Europa să deschidă un start-up în Berlin, după care s-au înscris la un master în Marea Britanie şi s-au mutat în ultimul an la Sofia ca să lucreze în consultanţă. Este şi mai interesant că acest fenomen nu se manifestă doar într-o anumită pătură a societăţii, ci la nivel general. Aceasta este o modificare substanţială care a început recent şi va schimba regulile jocului.”

    Una dintre tehnologiile viitorului este blockchain, specialiştii apreciindu-i utilitatea în diferite zone – cu precădere în sistemul public, dar implementată de obicei în sectorul privat. Astfel, tehnologia blockchain ar putea fi folosită, spre exemplu, pentru a rezolva probleme legate de proprietate, eliminând în timp mare parte a litigiilor legate de cine deţine un teren, explică Năsulea. „Dacă ar fi folosit un blockchain pentru a securiza aceste date, ar fi preîntâmpinate problemele foarte frecvente în unele ţări, unde drepturile de proprietate asupra terenurilor sunt slabe pentru că nu există suficiente informaţii.” Tehnologia aceasta ar putea să scutească sistemul public de cheltuieli suplimentare cu personalul şi expertizele; de asemenea, ar putea elimina sau reduce riscul de fraudă.

    Întrebat ce crede despre datele de creştere economică ale României şi la nivel global, profesorul crede că cifrele nu sunt foarte concluzive şi că ar trebui o mai mare transparenţă când vine vorba de modul de calcul al acestora.

    „În România am declarat câţiva ani la rând rate de creştere economică mari. E important să înţelegem modul în care se calculează aceste creşteri şi e greu de spus câtă semnificaţie au cifrele acestea fără să avem acces la metoda de calcul. Oare modul în care s-au calculat datele este corect? Oare au fost luate în considerare toate variabilele? Oare cât de mari sunt acele porţiuni ale economiei care nu pot fi măsurate?”

    Printre porţiunile economice care nu pot fi măsurate cu precizie şi pot fi doar estimate se numără şi economia informală. Activităţile economice care implică mărfuri interzise sau produse legale, dar comercializate ilegal sunt dificil de măsurat din simplul motiv că actorii implicaţi nu vor să fie identificaţi. De asemenea, economia informală se poate referi şi la activităţi cum ar fi remiterile din străinătate sau darul de nuntă.

    „De exemplu, în cazul estimării dimensiunii economiei informale în 2005-2006, aveam remiteri din străinătate pentru care unele estimări vorbeau chiar de 5% din PIB, altele de 10% din PIB, am văzut şi estimări care vorbeau despre 12% din PIB-ul României. Era vorba despre bani care veneau prin Western Union sau cash pe autocar de la români care lucrau afară. Plauzibil, pentru că aveam la momentul respectiv oficial aproape un milion de români în străinătate, neoficial mai degrabă în jur de 2 milioane.”

    Economia României creşte în continuare mai ales pentru că economia României nu ţine atât de mult de ceea ce se întâmplă în sectorul public, ci mai mult de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, mai opinează Christian Năsulea.

    „Ca să fac o glumă, în SUA, în timpul campaniei electorale a preşedintelui Trump, mulţi oameni nu spuneau: «Uite, astea sunt datele», ci spuneau: «Eu simt că situaţia e aşa». Ei bine, eu «simt» că economia la nivel mondial este în creştere, la fel «simt» că în România economia este în creştere, în ciuda multelor măsuri foarte proaste luate de către guvernul României în ultimii ani, în ciuda faptului că deciziile proaste par să depăşească numeric cu mult deciziile bune. Dacă sectorul public ar fi mult mai mic, economia ar fi influenţată pozitiv şi mai mult de ceea ce se întâmplă în sectorul privat, probabil atunci am «simţi» cu toţii că lucrurile merg şi mai bine decât «simţim» că se întâmplă în acest moment.”

  • Sondaj BestJobs: Românii ezită să îşi negocieze salariul la interviu

    Aproape un sfert dintre angajatori spun că sub 10% dintre candidaţii care se prezintă la interviu negociază salariul oferit, în timp ce aproape 40% afirmă că între 10 şi 50% dintre cei intervievaţi fac acest lucru. Doar unul din zece recrutori susţine că procentul candidaţilor care îşi negociază salariul este între 75 şi 100%, arată analiza.

    Cu toate astea, peste şase din zece angajatori spun că salariul oferit unui candidat este negociabil. În cea mai mare parte (56,6%), recrutorii declară că suma oferită poate fi negociată cu până la 25%. Pentru aproape unul din zece angajatori, candidatul poate negocia cu peste 25% suma oferită. În schimb, circa trei din zece recrutori susţin că nu există nicio marjă de negociere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un psiholog spune că oamenii te judecă doar aceste două criterii la prima întâlnire. Care sunt acestea?

    Profesorul şi psihologul Amy Cuddy ce predă la Harvad Business School a studiat mai mult de 15 ani de zile primele impresii şi efectul acestora asupra oamenilor. În cartea sa “Presence”, Cuddy este de părere că oamenii răspund la următoarele două întrebări atunci când se văd pentru prima dată, potrivit Business Insider

    1. Pot să am încredere în această persoană?
    2. Pot să respect această persoană?

    Psihologii se referă la aceste două dimensiuni cu două categorii: căldură şi competenţă. Ideal, un candidat vrea să fie perceput şi prietenos şi inteligent, bun cunoscător.

    Într-un context profesional, oamenii tind să mizeze pe dovedirea competenţei şi mai puţin apropierea, căldura. Se pare că, deşi e important să arăţi că eşti bun pentru rolul cerut de angajator, este mai important să arăţi că cineva poate avea încredere în tine.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 3 iunie 2019

    COVER STORY: „Start-up-ul nu este antreprenoriat”
     
     

    IDEI DE AFACERI: Agricultură cu lupa
     
     

    TURISM: Vacanţă în stil rural în Republica Moldova
     
     

    TEHNOLOGIE: Optică augmentată
     
     

    SPECIAL: Cum se infiltrează cleptocraţia rusească în America

     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 3 iunie 2019

    COVER STORY: „Start-up-ul nu este antreprenoriat”
     
     

    IDEI DE AFACERI: Agricultură cu lupa
     
     

    TURISM: Vacanţă în stil rural în Republica Moldova
     
     

    TEHNOLOGIE: Optică augmentată
     
     

    SPECIAL: Cum se infiltrează cleptocraţia rusească în America

     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 27 mai 2019 – VIDEO

    COVER STORY: Generaţia Z
     
     

    STUDIU DE CAZ: Businessul care „schimbă becurile” corporatiştilor ocupaţi
     
     

    TEHNOLOGIE: Smartphone-ul – „călcâiul lui Ahile al omului modern”
     
     

    RETAIL: Viitorul DIY
     
     

    ANTREPRENORIAT: Turism pe patru roţi

     


    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.