Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea conducerii CEC: E decizia lui Chiţoiu. Susţin propunerea sa

 “Este decizia domnului Chiţoiu. Ministrul de Finanţe este cel care poate să ia o asemenea decizie şi, evident, propunerea domniei sale o voi susţine”, a spus Ponta.

El a arătat că din datele puse la dispoziţie de către comisia senatorială a reieşit că nimeni, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nu a beneficiat în România, cu atât mai puţin de la o bancă de stat, cum este CEC, de un asemenea credit.

“Deci este un credit pentru o singură persoană”, a spus Ponta.

Raportul comisiei senatoriale de buget privind activitatea CEC Bank a fost depus, în 18 decembrie, la Biroul Permanent al Senatului, documentul nefiind dat publicităţii.

Preşedintele Comisiei de buget din Senat, care a făcut ancheta privind activitatea CEC Bank, a declarat, atunci, despre creditul luat de Ioana Băsescu, că a respectat procedurile bancare, dar că poate fi discutat la nivel de moralitate. Şeful CEC Bank este Radu Gheţea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *