Odată cu venirea crizei, cifra de afaceri a companiei s-a prăbuşit, “pentru că 75% din business era generat de hotelurile noi deschise, pentru care furnizam piese pentru echipare, de pildă numerele pentru camere. Iar în 2009 s-au sistat toate investiţiile hoteliere”, explică Dragoş Popescu. Concept Hotels a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri estimată la 750.000 de euro, în creştere cu 7-8% faţă de 2012, dar în scădere faţă de nivelul din 2008, când se plasa la circa 1,3 milioane de euro.
Compania, care are listate 15.000 de produse dintre care o treime sunt pe stoc, are acum 10 angajaţi, la jumătate faţă de câţi avea cu cinci ani în urmă. Compania a lansat recent o nouă gamă de produse, Bronneley, cosmetice de lux, produse de un furnizor al Casei Regale a Marii Britanii. În cadrul evenimentului de lansare, Dragoş Petrescu a anunţat şi un parteneriat cu British Gallery, prin care Concept Hotels devine distribuitor pentru ceaiurile Taylors of Harrogate şi cafeaua Gourmet Taylors. O afacere pornită, după spusele proprietarului Marius Pleşea ”dintr-un hobby”, British Gallery a realizat anul trecut vânzări de circa 500.000 de lire sterline, iar pentru anul în curs rezultate în creştere, până la circa 700.000 de lire sterline. British Gallery funcţionează de şase ani pe piaţa românească, distribuind branduri britanice, între care se numără ceaiurile şi cafelele Taylors of Harrogate, cosmeticele Yardley, ceramica şi porţelanurile Wedgwood şo Portmeiron, seturile de masă Arthur Price of England.
Leave a Reply