BusinessMagazin

Category: Film

  • Revenirea la animatia traditionala: Printesa din New Orleans

    Daca ati vazut vreodata “Mica sirena” sau “Frumoasa si bestia”,
    stiti foarte bine ca animatia traditionala nu impiedica absolut
    deloc realizarea unui desen animat in stare sa devina preferatul
    celor mari si mici deopotriva. “Frumoasa si bestia” a fost, pana la
    “Up”, unica animatie nominalizata vreodata la Oscarul pentru cel
    mai bun film, iar “Mica sirena” a avut un asemenea succes in 1989,
    incat au fost realizate doua continuari, ca sa nu mai amintim de
    serialul difuzat de postul CBS. Probabil ca nu la fel se va
    intampla cu “Printesa si broscoiul”, dar asta nu inseamna ca
    revenirea celor de la Disney la muzicalul animat nu merita toti
    banii.

    Fratii Grimm au inceput tevatura cu printul transformat in broasca,
    iar scriitoarea E.D. Baker facea lucrurile si mai complicate cu
    “The Frog Princess”, un roman pentru adolescenti publicat in 2002.
    Cei de la Disney pastreaza vestita tocaiala umano-batraciana, doar
    ca umbla la efectul acesteia: in urma infamului sarut (dupa
    premiera filmului, numeroase publicatii din Statele Unite au
    anuntat ca zeci de fetite au ajuns la spital intoxicate cu
    salmonella dupa ce au incercat acasa aceeasi miscare), “printesa”
    este cea care se trezeste transformata in broasca.

    Mai trebuie amintit si ca protagonista nu este o noua printesa
    Disney, ci Tiana (Anika Noni Rose), o fata de culoare cu un
    nemaipomenit talent culinar ce o face sa viseze la deschiderea unui
    restaurant in animatul New Orleans al inceputului de secol trecut.
    Un sarmant (si superficial) print (Bruno Campos) vrajit de un
    magician malefic si o nemaipomenita aventura prin mlastinile
    sudice, asezonata din plin cu melodii compuse de celebrul Randy
    Newman (nominalizari la Oscar pentru cantecele “Almost There” si
    “Down in New Orleans”) fac din “Printesa si broscoiul” nu un pas
    inapoi, ci unul inainte si recomanda filmul regizat de duo-ul Ron
    Clements-John Musker drept o alegere foarte buna pentru intreaga
    familie.

  • Vampiri, ingeri decazuti si crime nerezolvate – premierele cinematografice

    Venit de nicaieri in 2002, romanul lui Alice Sebold a ramas pe
    lista bestsellerelor din New York Times timp de mai bine de un an,
    ajungand sa fie studiat in licee si discutat in grupuri de lectura
    din intreaga lume. Subiectul dur si neconventional, precum si
    melanjul perfect intre drama si policier au transformat-o pe Sebold
    dintr-o necunoscuta intr-unul din cele mai des rostite nume din
    lumea literara americana, ceea ce a adus la achizitionarea
    drepturilor romanului de catre Peter Jackson fara ca acesta sa aiba
    in spate vreun studio important de productie. De-abia dupa scrierea
    scenariului, proiectul a fost cumparat de DreamWorks pentru 70 de
    milioane de dolari.

    “The Lovely Bones” ne-o arata pe Susie Salmon (excelenta Saoirse
    Ronan, aleasa inainte de a primi o nominalizare la Oscar pentru
    “Atonement”), o fata de 14 ani a carei viata lipsita de orice griji
    intr-o suburbie americana se sfarseste brusc cand vecinul ei,
    George Harvey (Stanley Tucci, nominalizare la Oscar), o ademeneste
    intr-o ascunzatoare sapata in pamant si o ucide. Sfarsitul violent
    o face pe Susan sa zaboveasca intre cer si pamant, intr-un rai
    personal (de unde si traducerea romaneasca a titlului, diferita de
    cea a cartii publicate de Polirom, “Minunatele oase”). De aici
    Susie priveste durerea intregii sale familii, dar isi urmareste si
    asasinul, pe care incearca, aproape neputincioasa in spatiul ei cu
    totul separat de realitatea noastra, sa-l deconspire.

    Combinatie rara in nesfarsita serie de premiere de pe marile
    noastre ecrane, “The Lovely Bones” este in acelasi timp o drama
    (Mark Wahlberg si Rachel Weisz sunt Jack si Abigail, parintii lui
    Susan, a caror viata devine aproape imposibila dupa tragicul
    eveniment), un thriller (stim cine este ucigasul, dar nu avem idee
    daca si cum va fi prins) si un fantasy spectaculos, caci raiul lui
    Susie este o lume in continua schimbare, sincronizata inspirat cu
    descoperirile pustoaicei despre propria viata si reactiile ei la
    hopurile din viata familiei lasate in urma.

    Chiar daca “The Lovely Bones” iti taie rasuflarea cu imaginea
    lui Andrew Lesnie si efectele vizuale realizate de Weta Digital,
    compania raspunzatoare si pentru trilogia “Stapanul inelelor”, noul
    lungmetraj al lui Peter Jackson ar fi avut un efect mult mai
    rascolitor daca regizorul n-ar fi apasat atat de puternic pedala
    efectelor. Uneori ai impresia ca vezi doua filme diferite – o drama
    extrem de intensa si de bine jucata, care se retrage uneori brusc
    pentru a lasa locul unor excese vizuale absolut inutile in chimia
    dramatica a filmului. Ecranate de acest slalom printre realitati si
    de cateva inconsecvente de ton, emotionantele tribulatii ale
    personajelor isi pierd din anvergura, lasandu-ti impresia unor
    elanuri sugrumate brusc de interventiile prea dese ale
    tehnologiei.

    Ce pierde la capitolul dramatic Jackson compenseaza in schimb la
    capitolul tensiune: componenta de policier a lui “The Lovely Bones”
    te tine cu sufletul la gura, iar soarta odiosului George Harvey te
    implica atat de mult, incat regizorul a trebuit sa tina seama de
    parerea primilor spectatori ai filmului, care au insistat sa se
    exagereze o anumita scena, ajungandu-se astfel la o alta incoerenta
    cu spiritul excelentului roman al lui Alice Sebold. Daca nu l-ai
    citit, citeste-l inainte de a vedea versiunea cinematografica si
    vei avea mai mari sanse sa patrunzi in atmosfera imaginata de
    Jackson, atat de bine sprijinita de interpretarile unor Saoirse
    Ronan, Rachel Weisz, Mark Wahlberg sau Susan Sarandon, in rolul
    voluntarei bunici a lui Susan.

  • Se spune ca Hollywoodul e in criza, dar nu-i adevarat

    “Up in the Air”, pentru care regizorul Jason Reitman (fiul lui
    Ivan “Ghostbusters” Reitman) a primit un binemeritat Glob de Aur
    pentru cel mai bun scenariu, nu este despre criza, ci despre o
    multi-criza. De apreciat pentru tonul optimist (atentie, acesta
    este foarte bine ascuns) si pentru ghidusa invitatie la
    contemplarea propriilor alegeri, “Up in the Air” face praf si o
    multime dintre caracteristicile visului american si mai ales ale
    acelui gen de oameni in stare sa plateasca 1.000 de dolari (sau,
    bine, 999) pentru ca pe ecranul iPhone-ului sa le apara cuvintele
    “I am rich”.

    George Clooney este Ryan Bingham, un adevarat campion al
    neimplicarii, care-si petrece majoritatea zilelor departe de casa,
    dand afara angajatii companiilor aflate in programe de
    restructurare. Nelegat de nimic, suficient siesi si (aparent) cat
    se poate de liber, Bingham este regele volatilului sau regat
    aerian, al calatoriilor la clasa business, al hotelurilor de langa
    aeroporturi si al birourilor de inchiriat masini, savurand fiecare
    doza de tratament preferential adusa de “loialitatea” sa fata de o
    marca sau alta, de la cozi speciale si deci mai scurte si pana la
    carduri stralucitoare, avantaje fara substanta, dar datatoare de
    dependenta.

    In lumea lui Bingham, totul este o oportunitate si la orizont
    straluceste continuu un nou inceput, un nou avion de luat, un nou
    discurs de tinut (in timpul liber tine discursuri motivationale), o
    noua aventura de consumat intr-o alta camera de hotel deschisa cu
    un card de client premium. Desi nu pare genul de om cu care ti-ar
    placea sa imparti o bere dupa orele de serviciu, interpretarea lui
    Clooney ii aduce un imens sarm acestui erou de criza, hotarat sa nu
    lase niciun fel de balast sa-i ingreuneze confortabila si
    impersonala calatorie spre nicaieri.

  • 10 filme care trebuie vazute in 2010

    Sa trecem in revista zece din posibilii campioni la box-office
    in 2010, adica acele mize sigure carora studiourile si
    distribuitorii le pregatesc megacampanii de promovare si premiere
    simultane in cel putin 4.000 de cinematografe la nivel mondial.

    1. Luna februarie vine cu Leonardo DiCaprio, Martin Scorsese si
    un loc obscur de pe harta: Shutter Island. Filmul cu acest nume se
    va lansa in afara competitiei la urmatoarea editie a Berlinalei
    (11-21 februarie) si imediat apoi (26 februarie) in Romania. Fanii
    lui Scorsese ar trebui sa astepte cu sufletul la gura acest nou
    proiect al regizorului oscarizat pentru “The Departed”. Drama cu
    subiect supranatural, “Shutter Island” urmareste o investigatie
    plina de surprize a unui detectiv (DiCaprio) intr-un ospiciu situat
    pe insula din titlu. Investigatia ii va cere detectivului abilitati
    mai speciale decat logica si flerul si-i va ameninta poate bunul
    cel mai de pret: sanatatea mintala.


    2. “Iron Man 2” se lanseaza la 30 aprilie si are de indeplinit o
    grea misiune: sa se ridice macar la nivelul primei parti a acestei
    francize Marvel, excelentul film lansat in 2008 si cel mai bun film
    cu supereroi al anului respectiv (dupa “Cavalerul Intunecat”,
    desigur). Jon Favreau revine in spatele camerei, iar Robert Downey
    Jr. in fata ei, insotit de aceasta data de nume mari precum Mickey
    Rourke (in rolul eroului negativ Whiplash), Scarlett Johansson si
    Don Cheadle. Un trailer lansat la sfarsitul anului trecut arata ca
    “Omul de otel” nu si-a pierdut deloc umorul, si cum combinatia de
    umor si efecte speciale scumpe e calea cea mai sigura spre
    buzunarul spectatorului doritor de evadare, “Iron Man 2” s-ar putea
    regasi usor intr-un top al celor mai mari incasari din 2010.

    3. “Printul Persiei: Nisipurile timpului” ar putea face din
    Persia antica exact ce a facut seria “Piratii din Caraibe” din
    regiunea subtropicala din largul Americilor: fundalul uneia dintre
    cele mai profitabile francize ale tuturor timpurilor. Ecranizarea
    unui cunoscut joc video, filmul regizat de Mike Newell si produs de
    Jerry Bruckheimer ni-l arata pe Jake Gyllenhaal in rolul printului
    Dastan, ales sa apere distrugatoarele Nisipuri ale timpului de un
    vizir care le-ar folosi pentru a subjuga lumea intreaga. O
    distributie internationala, peisaje spectaculoase, aventuri cat
    cuprinde si o poveste de amor intre Dastan si misterioasa Tamina
    (Gemma Arterton) transforma “Printul Persiei: Nisipurile timpului”
    intr-un concurent redutabil pentru orice franciza recenta.


  • Revolutia rosie – partea a doua

    N-ar fi de mirare ca “The Twilight Saga: New Moon”/”Saga Amurg:
    Luna Noua”, care a intrecut deja ultimul “Star Wars” in topul
    filmelor cu cele mai multe bilete vandute inainte de premiera,
    sa-si depaseasca predecesorul, starnind aceleasi discutii si
    reactii furibunde in presa si printre fani.

    Pentru cine n-a vazut “Amurg”, distribuitorul roman, MediaPro
    Distribution, a readus filmul in cinematografe, iar vizionarea
    acestuia e aproape obligatorie pentru a face trecerea la “Luna
    Noua”. Continuarea povestii Bellei (Kristen Stewart) si-a iubitului
    ei vampir, Edward Cullen (Robert Pattinson) incepe odata cu
    aniversarea ei de 18 ani, cand un cadou de rau augur ii provoaca o
    rana protagonistei, expunand-o atacului lui Jasper, fratele mai mic
    al lui Edward, nu la fel de obisnuit cu asa-zisul vegetarianism al
    familiei, adica refuzul de a consuma sange de om. Reactia lui
    Edward? Despartirea definitiva de Bella si plecarea intregii
    familii pe alte meleaguri, pentru a nu mai reprezenta un continuu
    pericol mortal pentru sarbatorita. Bella este distrusa de decizie,
    iar aceasta bineinteles ca nu-i va face viata deloc mai linistita,
    mai ales dupa ce descopera secretul prietenului ei, Jacob (Taylor
    Lautner).

    Putine sunt filmele (si romanele) care sa provoace un asemenea
    interes din partea adolescentilor si nu numai a lor. De la
    publicarea primului roman in 2005, Stephenie Meyer a fost laudata
    in publicatii prestigioase precum The Times pentru “modul perfect
    in care descrie tensiunile si alienarea adolescentei”. Adaugati o
    poveste de dragoste interzisa (si neconsumata pe deasupra) si
    obtineti o combinatie in stare sa faca toti pustii din lume sa
    viseze cu ochii deschisi. Ceea ce cuvintele doar sugerau a capatat
    o si mai mare putere anul trecut, cand Kristen Stewart si Robert
    Pattinson deveneau Bella si Edward, roluri care au toate sansele
    sa-si lase o longeviva amprenta pe carierele lor viitoare. Chiar
    daca nu a fost primit prea bine de critica (RottenTomatoes.com
    centralizeaza 49 de procente cronici pozitive), “Twilight” a
    incantat o multime de fani ai cartilor, poate si pentru ca
    regizoarea Christine Hardwicke si-a concentrat aproape fiecare
    cadru pe Stewart si Pattinson, un cuplu a carui chimie pe ecran
    functioneaza cat se poate de eficient.

    Va avea de suferit continuarea din cauza distrugerii acestui
    cuplu? Va reusi Taylor Lautner si musculatura sa de Mr. Universe de
    17 ani sa aline sevrajul provocat de cvasi-disparitia lui Robert
    Pattinson de pe ecran? Aproape sigur nu, iar producatorii au fost
    atat de convinsi de acest lucru, incat au modificat textul lui
    Stephenie Meyer, punctand treimea centrala a filmului cu dese
    aparitii ale lui Edward in viziuni ale Bellei provocate de
    adrenalina. {tim, pe hartie suna rizibil, dar putem fi siguri ca
    publicul noului film va crede acelasi lucru?

  • Un craciun ornat cu filme 3D

    Cu o luna si jumatate inainte de Craciun, vom vedea la
    cinematograf in sistem 3D o noua ecranizare dupa celebra povestire
    a lui Charles Dickens despre avarul Ebenezer Scrooge si cum
    reuseste el sa-si schimbe tot sistemul de valori intr-o singura
    noapte (si cu ajutorul a trei fantome). In roluri multiple, Jim
    Carrey, insotit de Gary Oldman, Bob Hoskins, Colin Firth si
    frumoasa Robin Wright Penn.


    Desi textul lui Dickens a fost sursa a nenumarate variante
    actualizate ale povestii (e de ajuns sa arunci o privire in
    programul TV de sarbatori pentru a vedea cati dintre bogatii lumii
    si-au revizuit comportamentul in stilul lui Scrooge), Zemeckis s-a
    aplecat asupra versiunii clasice, prilejuind astfel o calatorie
    “mocap” in inghetata Londra a primei jumatati a secolului 19 si in
    la fel de inghetatul birou al zgarcitului Ebenezer (Carrey), pentru
    care pomana pentru saraci este o jignire a bunului-simt, ca si un
    pumn de carbuni in soba secretarului sau, bunul Bob (Oldman).
    Retras in inghetata sa resedinta, Scrooge primeste o vizita
    neasteptata: fantoma fostului sau partener de afaceri, Jacob
    (acelasi Oldman), care-l avertizeaza ca va fi chestionat de alte
    trei fantome in ceea ce priveste nemaipomenita sa zgarcenie.
    Bineinteles, avertismentul se implineste numaidecat, iar Scrooge va
    incepe o ingrozitoare calatorie (atentie, filmul nu este recomandat
    copiilor sub 12 ani) prin evenimentele din trecut care l-au
    transformat in batranelul acru de acum.

    Lansat in Romania si in format 3D, “O poveste de Craciun” are
    acest mare avantaj in lupta cu celelalte premiere ale perioadei.
    Dezavantajul sau este in schimb altul: nu aduce absolut nimic nou.
    Subiectul, in variile sale forme, este arhicunoscut, vazut de
    nenumarate ori la cinema sau TV, povestirea lui Dickens fiind
    adaptata (sau parodiata) inca din 1901, cand aparea pe marele ecran
    scurtmetrajul “Scrooge or Marley’s Ghost”. Secolul scurs de atunci
    a adus zeci de alte variante, mai mult sau mai putin asemanatoare
    cu sursa scrisa, asa ca filmul lui Zemeckis nu va fi o surpriza
    decat pentru cei care nu au vazut niciuna dintre aceste ecranizari.
    Bineinteles, niciodata nu ti se reaminteste prea des de spiritul
    Craciunului…

  • Bon appetit

    Evident, eticheta simplifica foarte mult lucrurile, pentru ca de
    fapt blogul respectiv a fost transformat intr-o carte, iar Ephron
    si-a bazat scenariul pe inca un volum de memorii (“My Life in
    France”), de aceasta data al maestrei Julia Child, cea care a
    introdus delicioasa bucatarie franceza in simpla bucatarie
    americana a mijlocului secolului trecut.

    Cu siguranta ca spectatorul din Romania nu va rezona la numele
    lui Child, cea care, prin carti de bucate cat se poate de practice
    si nenumarate emisiuni de televiziune, s-a facut indragita in mai
    toate gospodariile americane, devenind “bunica stie-tot” a unei
    intregi natiuni. Pentru acesti spectatori, care n-au deschis
    niciodata “Mastering the Art of French Cooking” si poate nu s-au
    aventurat (inca) sa fiarba un ou (ca sa nu pomenim de dezosat o
    rata sau de fiert un homar), “Julie si Julia” chiar merita vazut,
    pe de o parte pentru un rol magistral din partea lui Meryl Streep
    si, pe de alta parte, pentru bucuria si sensul pe care un fel de
    mancare gatit cu daruire il pot da unei mese.


    Doua filme intr-unul singur, “Julie si Julia” se concentreaza pe
    povestea lui Julie Power, o angajata la un serviciu telefonic
    public, care decide in 2002 sa se reinventeze gatind, in doar un an
    de zile, cele 524 de retete din renumita carte de bucate pomenita
    mai sus, si in paralel pe istoria Juliei Child, care invata in anii
    ’60 sa gateasca in Paris si traducea una dintre cele mai bogate
    bucatarii ale lumii pe intelesul americanilor si, pana la urma, al
    nebucatarilor din lumea intreaga.

    Chiar si cei ce nu au auzit niciodata de Julia Child n-au cum sa
    nu ramana uimiti de interpretarea lui Streep, interpretare pentru
    care sunt toate sansele sa primeasca cea de-a 16-a nominalizare la
    Oscar din cariera. Uitate sunt Miranda Priestly, sora Aloysius
    Beauvier, Sophie Zawistowski si alte personaje din cariera lui
    Streep; aceasta DEVINE Julia Child, cu vocea inconfundabila,
    pronuntia cantata, gesturile largi si energia nestavilita a acestei
    mari (la propriu, avea 1,88 metri inaltime, amanunt de care se
    amuza copios) iubitoare a gustului si-a mancarurilor in stare sa
    dezlege limba si inimile.

    Cititi restul articolului in versiunea tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Anul unu, de fapt zero

    Avem mari preoti, credinta ca lumea se sfarseste “dupa dealul de
    colo”, Cain omorandu-l (in repetate randuri) pe Abel, o dementa
    incrucisare de epoci, cutume si comentarii emancipate sexual, in
    timp ce protagonistii mitraliaza glume de stand-up comedy. Efectul
    e nelinistitor si, desigur, desfiintat de criticii din toata
    lumea.

    Jack Black si Michael Cera sunt Zed si Oh, unul vanator si
    celalalt culegator intr-un pasnic trib ale carui disensiuni interne
    sunt provocate numai de nurii frumoaselor cu podoabe subaxilare
    abundente, doua dintre ele, Maya si Eema, facandu-le mai abitir cu
    ochiul eroilor nostri. Dupa ce mananca din pomul cunoasterii
    binelui si raului si sunt izgoniti din trib, Zed si Oh bifeaza
    capitole bune din Vechiul Testament si sfarsesc, in avalanse de
    glume fara perdea, in Sodoma.

    Daca ai vazut si ti-au placut “movie”-urile, adica Epic Movie,
    Date Movie, Disaster Movie si celelalte, ai toate sansele sa te
    bucuri si de “Anul Unu”, chiar daca filmul se chinuie din greu
    sa-ti provoace o cat de mica tresarire amuzata. Jack Black si
    Michael Cera, acesti Lolek si Bolek preistorici, nu trebuie decat
    sa apara prin zona cu zorzoanele si pieile lor asortate ca sa simti
    bunavointa de a te lasa distrat, dar zecile de poante seci,
    gesturile exagerate, ingrosarile si repetitiile ad nauseam te
    indeparteaza suficient de repede ca sa primesti sfarsitul cu un
    suspin de usurare.


    Momentele bune ale filmului (da, exista) sunt pur verbale, “Anul
    Unu” fiind unul dintre acele filme (“Scoop” al lui Woody Allen e un
    alt exemplu, pastrand proportiile) care dau mai bine pe hartie
    decat pe ecran. Glumele sexuale ale marelui preot, comentariile
    (foarte conectate la mileniul trei) ale lui Oh despre relatiile
    dintre barbati si femei sau despre realitatile socante ale
    vremurilor, reactiile emancipate ale personajelor feminine si asa
    mai departe ar fi sunat mult mai bine ca fragmente dintr-un program
    de stand-up comedy decat printre obiecte de recuzita ieftine,
    machiaje exagerate si decoruri incropite in curtea din spate a
    vreunui studio obscur. Desi recomandat de intreaga trupa a lui
    Apatow, filmul nu a reusit, in doua luni de la lansare, sa-si
    acopere bugetul de 60 de milioane de dolari.

  • Ghetoul cu extraterestri

    Surpriza surprizelor genului SF de anul acesta, “District 9” a
    venit de nicaieri. Sau, mai bine zis, a venit din Africa de Sud,
    ceea ce echivaleaza cu “nicaieri”, cel putin in viziunea
    Hollywoodului. Cu un buget de 30 de milioane de dolari, efecte
    speciale destept de clasice si o poveste noua, “District 9” a stat
    doua saptamani pe locul intai in box-office-ul american si are
    toate sansele sa se descurce la fel de bine in cel international de
    la inceputul lunii octombrie, dovedind ca un film SF nu trebuie sa
    aiba un mega-buget si un mega-studio in spate ca sa
    impresioneze.

    Despre ce e vorba in acest debut in lungmetraj al
    sud-africanului Neill Blomkamp? Intr-o istorie paralela a
    umanitatii, anul 1982 surprinde o ditamai nava extraterestra
    plutind deasupra orasului Johannesburg. Evenimentul pune pe jar
    intreaga umanitate, impartita intre temerile unei eventuale invazii
    si entuziasmul contactului pasnic cu o civilizatie evident mult mai
    dezvoltata. Doar ca echipa care patrunde in nava descopera sute de
    mii de extraterestri bolnavi, cu un comportament cvasianimalic, pe
    care autoritatile decid sa-i campeze in Districtul 9, un ghetou in
    toata puterea cuvantului.


    Aici intra in scena protagonistul cu nume imposibil, Wikus Van
    De Merwe (interpretat tot de un debutant, Sharlto Copley),
    angajatul unei corporatii, MNU, contractata sa gestioneze spinoasa
    problema a extraterestrilor, din ce in ce mai numerosi si disperati
    din cauza conditiilor de viata crancene din ghetou. Idealist si
    empatic, Wikus are cele mai bune intentii, dar incursiunea lui in
    Districtul 9, de unde trebuie sa-i evacueze pe extraterestri, ii va
    schimba viata (si aspectul) pentru totdeauna.

    Fara vreun actor celebru, cu un regizor debutant, un buget de
    film independent si o poveste total noua, acest SF neconventional
    reuseste sa convinga din toate punctele de vedere si te lasa dorind
    mai mult. Nicio grija, se face si “Districtul 10”!

    Unii dintre spectatori vor vedea acest film numai pentru
    efectele speciale, dar “District 9” poate functiona pe multe alte
    niveluri. Comentariul politic si social (trimiterea titlului la
    celebrul District 6, unde nu aveau voie decat persoanele de culoare
    alba), comedie cu surprize si film de actiune la cel mai inalt
    nivel, toate se intalnesc in debutul lui Blomkamp, accesorizat cu
    una dintre cele mai neverosimile (dar si emotionante) prietenii
    umano-extraterestre, dar si cu un destin total iesit din comun
    pentru protagonistul Wikus.

  • Venetia 66 … sau cand venerabilul e trendy

    Chiar daca a implinit deja o varsta venerabila, asta nu inseamna ca Bienala de cinema nu stie sa se sincronizeze cu cele mai noi tendinte din lumea filmului: in 2009 se instituie un premiu special pentru peliculele tridimensionale, iar premiul de onoare al festivalului ii va reveni legendarului John Lasseter, omul din spatele a nenumarate animatii Disney si Pixar.

    Recunoasterea meritelor lui Lasseter (trofeul pentru intreaga cariera ii va fi oferit de la fel de legendarul George Lucas) va fi insotita de cosmetizarea 3D a doua dintre cele mai celebre animatii ale tuturor timpurilor, facatoarele de istorie Toy Story 1 si 2, un fel de preludiu plin de aduceri aminte la multas teptatul Toy Story 3. Dar mai mult decat apetitul publicului pentru inovatie, Venetia concentreaza anul acesta pe insula Lido tot ce este mai nou si, zic organizatorii festivalului, mai bun in cinematograful mondial.

    Multe vedete si deloc putini cineasti obisnuiti cu trofeele marilor festivaluri au inceput deja sa-si prezinte filmele in somptuosul Palazzo del Cinema, iar Sylvester Stallone asteapta si el sa primeasca tot un trofeu pentru intreaga cariera. Motivatia organizatorilor? „Este un cineast plin de tandrete chiar si cand este plin de sange”. Probabil ar trebui sa vedem noul film al lui Stallone, “The Expendables”, pentru a verifica raporturile tandrete-sange, dar autorul acestui articol se cam indoieste ca paritatea respectiva e chiar de unu la unu.

    Romania este reprezentata anul acesta la Venetia de “Francesca”, debutul in lungmetraj al lui Bobby Paunescu, o explorare a efectului Mailat asupra relatiilor dintre Romania si Italia. Pe scurt, prima aventura cinematografica de proportii a lui Paunescu spune povestea Francescai (Monica Barladeanu), o educatoare care viseaza la o viata mai buna in Italia. Francesca este pregatita sa infrunte orice obstacol pentru a-si atinge visul, si pe primul loc in topul obstacolelor se claseaza chiar retinerile apropiatilor.

    Bineinteles, evenimentele se precipita nefericit si disensiuni vechi reies la iveala, insotite de adevaruri dureroase, asa ca sunt mari sanse ca numai filmul “Francesca” sa ajunga in Italia, nu si personajul. Bobby Paunescu are o sansa la unul din premiile sectiunii Orizzonti cu debutul sau. Faptul ca aceasta editie a festivalului este una de criza se observa numai prin includerea in competitie a celui mai nou (si ultimul, daca ar fi sa-l credem pe cineast) documentar al lui Michael Moore, “Capitalism – A Love Story”, in care incomodul regizor porneste intr-un adevarat turnir („This time it’s personal”, suna tagline-ul filmului) impotriva marilor corporatii ale caror afaceri dubioase au dus Statele Unite la sapa de lemn, tragand in jos intreaga economie mondiala.

    Michael Moore promite dezvaluiri socante din sistemul economic american, care permite batalioanelor de CEO si CFO sa dea bir cu fugitii (si buzunarele indesate cu prime de zeci de milioane de dolari), in timp ce contribuabilul de rand lungeste cozile din fata institutiilor sociale. Dupa ce a castigat un Palme d’Or cu “Fahrenheit 9/11”, Moore are acum o sansa la prestigiosul si venerabilul Leu de Aur. O sansa la acelasi trofeu o au doua prezente surprinzatoare in competitia festivalului.