Tongue Fu – lupta cu vorbele

Concentrandu-se asupra reactiilor umane in fata provocarilor verbale, Sam Horne a creat un manual accesibil despre artele martiale ale spiritului, menite sa ne asigure autoprotectia verbala.

Infuzia de spirit extrem oriental in spatiul occidental, benefica sub multe aspecte – propensiunea spre introspectie, privilegierea actiunii neprecipitate, a contemplatiei, a meditatiei, ca sa nu enumeram decat cateva aspecte esentiale -, a ajuns, prin supralicitare – mai ales atunci cand ofera solutii cu caracter de panaceu universal -, prin vulgarizare si deturnare de sens, sa irite si, cea ce este mai grav, sa compromita niste principii absolut stimabile.

De la sex (prin tantrism), pana la design si arhitectura (prin feng shui) suntem indemnati, din ce in ce mai des si mai agresiv, sa apelam la formulele spirituale ale Orientului Indepartat pentru a scapa de problemele de zi cu zi, oricare ar fi ele. In spatiul autohton, cel putin, campionii acestui import cultural lipsit de discernamant sunt unele institutii editoriale care, cu zarva mare, traduc sau produc, dupa abuzive retete proprii, vesele indreptare de gandire, viata si actiune, inspirate de filosofia Japoniei, Indiei sau Chinei.

Intr-un anume sens, ele chiar sporesc optimismul cititorului, nu de alta, dar sunt de un umor (in)voluntar debordant. M-am grabit, vazand manualul de “Arta a conversatiei – Tongue Fu!”, sa ma precipit (iata ce poate sa insemne agitatia necugetata a Vestului) asupra concluziei ca ma aflu in fata unui alt produs de aceasta factura, menit sa sporeasca lista de vanzari a unei edituri. Fara sa fie o capodopera de intelepciune, ci doar un volum onest care consemneaza o experienta oratorica si liniile directoare ale unei retorici persuasive, ghidul la care ne referim ofera un echivalent verbal al unei arte martiale, si anume al celebrului Kung Fu.

Scopul sau este sa furnizeze uneltele necesare dezamorsarii, dezarmarii sau devierii atacului psihologic al unei persoane. Cartea nu ofera insa doar solutii pentru rezolvarea situatiilor de criza, cand semenii nostrii dau dovada de un comportament necinstit sau necioplit; ea este mai mult o filosofie de viata, un mod de a comunica mai eficient cu cei din jur, care pastreaza, intr-adevar, “chei” sau puncte nodale extrem orientale, dar pe care le extrapoleaza eficient si inteligent, fara sa faca prea mult caz de natura lor exotica.

Cum fiecare dintre noi se confrunta zilnic cu persoane dificile, incomode sau chiar violente, si cum, pe de alta parte, fiecare dintre noi poseda – oricat de educat si de bine slujit de temeperament ar fi – porniri nabadaioase, ideile lui Sam Horne ne ajuta sa-i dezarmam pe cei antipatici, sa descoperim strategii pacifiste de a ramane in picioare chiar atunci cand cineva vrea sa ne doboare, sa aflam caile cele mai potrivite de a ne pastra integritatea, fara sa jignim, dar si fara sa ne lasam jigniti. Acest indreptar retoric si comportamental ne calauzeste si in lupta cu pulsiunile noastre personale si cu dusmanul potential pe care acestea il reprezinta, invatandu-ne, in primul rand, sa gandim inainte de a vorbi si sa analizam lucrurile cu luciditate inainte de a riposta violent.

Sam Horn, Arta conversatiei, Editura Amaltea, Bucuresti 2005

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *