BusinessMagazin

Blog

  • Strainii sa stea in strainatate

    Dupa ce a autorizat dezmembrarea si renationalizarea Iukos tocmai cand fostul ei patron cocheta cu vanzarea unor pachete de actiuni catre ExxonMobil sau ChevronTexaco, guvernul de la Moscova a anuntat acum ca va interzice participarea companiilor straine la privatizarea societatilor rusesti din domeniile petrolului, gazelor si resurselor naturale.

    Este vorba de „activele strategice“ ale sta-tului care urmeaza sa fie scoase la licitatie anul acesta, printre care un camp petrolifer din Siberia, un zacamant aurifer si unul de cupru.  

    Desi Kremlinul a promis ca interdictia se limiteaza la licitatiile de anul acesta si la activele considerate strategice, comentatorii cred ca ea se va extinde. Un exemplu edificator a venit chiar saptamana trecuta, cand intentia companiei germane Siemens de a cumpara pachetul majoritar de actiuni ale grupului rusesc de inginerie Power Machines (Siloviie Masini) s-a lovit de opozitia Ministerului Industriei de la Moscova, pe motiv ca incalca reglementarile in materie de „securitate nationala“.

    Power Machines, controlata de grupul Interros, al miliardarului Vladimir Potanin, fabrica echipamente energetice, dar produce si componente pentru industria de aparare. Recomandarea Ministerului Industriei vine in contextul in care un alt oligarh, magnatul aluminiului Oleg Deripaska, si-a exprimat interesul sa cumpere Power Machines. Suma tranzactiei este estimata la 250-300 de milioane de dolari.

  • AVOCATII MILIARDELOR DE STAT

    Cele mai mari afaceri facute vreodata de statul roman – vanzarile BCR, Petrom si RomTelecom, cu tranzactii cumulate de aproape 6 miliarde de euro – au un punct comun: Nestor. Fie ca a aparat interesele statului ori ale cumparatorului, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) e casa de avocatura care cunoaste mai bine ca oricine bucataria celor trei companii. Pentru ca s-a situat pe pozitia de garant al „sanatatii tranzactiei“ fie in numele statului, fie in cel al cumparatorului.

     

    Clasamentele sunt dificil de facut si usor de contestat in sofisticata si orgolioasa lume a avocaturii de business, care numara in Romania, dupa unele estimari, circa 600 de avocati. Dar cine conduce topul? Ion Nestor, partner senior la NNDKP, e gata sa „dezamageasca generatii intregi de reporteri“ atunci cand spune ca in avocatura nu exista asa ceva.

     

    „N-o sa scoateti de la mine o asemenea informatie pentru ca eu personal nu cred ca exista «cel mai bun avocat» ori «cea mai buna casa de avocatura».“ „Exista“, spune el in continuare, „grupuri“ care tind spre excelenta sau chiar o ating, dar doar in domenii bine delimitate. Si ar mai exista, crede Ion Nestor, „persoane mai cunoscute“ in lumea avocaturii de afaceri, a caror notorietate creste din felurite motive: fie au avut o expunere mai mare, fie au lucrat la proiecte de anvergura, fie, pur si simplu, „au avut noroc in viata“.

     

    Asadar, orice clasament general ar fi condamnat sa fie considerat schematic sau chiar nedrept. Probabil de aceea si cand se vorbeste despre elita avocaturii britanice „cel mai“ sau „cea mai“ sunt sintagme evitate – „Magic Circle“ e expresia folosita cand se fac referiri la primele cinci mari case de avocatura internationale cu sediul in Londra.

     

    Anumite criterii exista totusi. Iar ele pot da cateva variante de clasament care, suprapuse, pot oferi o buna imagine despre avocatura de top din Romania la un moment anume. Dupa unul dintre criterii, cel al cifrei de afaceri, topul e condus, la sfarsitul lui 2005, de casa Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), cu circa 7 milioane de euro. Urmeaza Bostina si Asociatii (6,4 milioane de euro) si Linklaters (6 milioane de euro), potrivit primului clasament al caselor de avocatura realizat la sfarsitul lui februa-rie de Ziarul Financiar.

     

    Dupa un alt criteriu, cel al numarului de avocati, in clasament conduce casa Musat si Asociatii, cu 68 de avocati, urmata de NNDKP si Bostina si Asociatii (cu cate 60 de avocati), respectiv Linklaters si Tuca si Asociatii, cu cate 34 de avocati.

     

    Si ar mai exista un criteriu: cel al anvergurii afacerilor in care casele de avocatura au acordat consultanta juridica, in care pe locul intai s-ar situa tot NNDKP.

     

    Cele mai mari afaceri din Romania sunt, toate, privatizari: RomTelecom (1998), Petrom (2004) si BCR (2005) – o vanzare care a batut, ca suma, toate recordurile romanesti si est-europene in materie de privatizari bancare. In doua dintre cele trei privatizari (RomTelecom si BCR) casa NNDKP a consiliat statul, iar in cea de-a treia, vanzarea Petrom,

     

    s-a situat de partea cumparatorului, compania austriaca OMV. Valoarea cumulata a tranzactiilor din cele trei vanzari de companii se apropie de 6 miliarde de euro.

     

    ROMTELECOM, „UN MARE SUCCES“. Valoarea tranzactiei nu pare sa fie, surprinzator, si criteriul dupa care se alcatuieste ierarhia personala a avocatului Ion Nestor. Asta nu inseamna insa ca in decembrie nu

    l-a urmarit cu satisfactie, fara indoiala, pe ministrul de finante Sebastian Vladescu, atunci cand acesta anunta in fata multimii incordate ca „BCR merge la… Erste Bank!“ pentru un pret record, de 3,75 miliarde de euro.

     

    Incercand sa faca o evaluare retrospectiva, Nestor vorbeste cu o neobisnuita emotie despre privatizarea RomTelecom, in 1998 – de care, spune el, se simte „cel mai atasat“, desi, din ratiuni pe care nu doreste sa le mai aminteasca, spune ca dosarul RomTelecom „a fost comentat peiorativ“.

    Ion Nestor crede ca e o nedreptate, pentru ca cine analizeaza acum felul in care a fost facuta vanzarea companiei si pretul obtinut face asta raportandu-se „la valori absolute“ si scotand privatizarea din contextul in care ea a fost facuta.

     

    Nestor gaseste, si acum, ca RomTelecom e „un mare succes“ din doua motive: in primul rand pentru ca a existat un singur cumparator, compania greaca OTE (si nu mai multi, „ca la BCR sau ca la Distrigazuri“) si in al doilea rand pentru ca banii au intrat in conturile statului cand economia mondiala era in criza, dupa prabusirea pietelor asiatice, si cand agentiile de rating „dadusera Romania ca fiind in faliment“.

    Cu acei bani, spune Ion Nestor, a fost achitat varful de sarcina al datoriei externe – si daca privatizarea RomTelecom n-ar fi fost facuta atunci, „soarta Romaniei ar fi fost alta“, crede el. „Nu stiu daca era mai buna sau mai rea, dar era alta.“

     

    De aceea, probabil, Ion Nestor isi aminteste si acum despre ziua in care banii urmau sa intre in conturi: „Stateam pe holurile FPS, conectati la (n.r. – in legatura directa cu) Bancorex, si asteptam“. Banii au venit, iar acesta a fost un moment de satisfactie „maxima“, spune el. „De asta mi-a fost draga privatizarea asta.“

     

    DE CEALALTA PARTE A MESEI DE NEGOCIERE. De Petrom, cea de-a doua tranzactie, ca anvergura, atat pentru statul roman cat si pentru NNDKP, Ion Nestor e in mod previzibil cel mai putin atasat – de privatizare, in care NNDKP s-a situat de partea cumparatorului, compania austriaca OMV,  s-a ocupat celalalt „Nestor“ din numele casei de avocatura. Manuela Nestor, managing partner, e sotia lui Ion Nestor – cei doi se cunosc din facultate, au lucrat impreuna ca jurist-consulti la aceeasi intreprindere de comert exterior, Romconsult, si mai apoi, in februarie ‘90, au inceput o cariera „care nu avea inca, in acel moment, nici un sens – acela de consultant juridic de afaceri“.

     

    Drumul de la primul birou al firmei, plasat in bucataria fa-miliei din Drumul Taberei pana la intocmirea contractului de vanzare a SNP Petrom – cea mai mare privatizare din Romania la acea data, cu o valoare a tranzactiei de peste 1,5 miliarde de euro – are toate ingredientele unei „success story“ de manual de afaceri. Dar lucrurile puteau sta si altfel. Spre deosebire de dosarele RomTelecom si, ulterior, BCR – in care NNDKP nu putea pierde tranzactiile, pentru ca reprezenta statul – in cazul Petrom, cea mai mare companie din tara, casa de avocatura a consiliat unul dintre potentialii cumparatori.

     

    In 2003, cand doar trei companii isi anuntasera interesul pentru Petrom, Manuela Nestor spunea, intr-o declaratie de presa, ca firma austriaca OMV „este unul dintre participantii cu sanse mari in privatizarea Petrom“. Pe langa OMV in cursa mai intrasera, in acel moment, americanii de la Occidental si rusii de la Gazprom, iar declaratia Manuelei Nestor a fost considerata atunci fie diplomatica – era vorba, la urma urmei, de clientul pe care-l reprezenta – fie pur si simplu curajoasa, daca luam in considerare ca OMV nu ajunsese inca in pole position. In septembrie 2003, fusesera depuse nu mai putin de 15 scrisori de intentie; 11 dintre candidati s-au calificat, iar in aprilie 2004 doar trei – MOL (Ungaria), Occidental (SUA) si OMV (Austria) – au depus ofertele angajante. Contractul a fost semnat la 23 iulie 2004, castigator fiind desemnat OMV si, drept consultant, NNDKP.

     

    UN DOSAR EPUIZANT. Cu BCR – care, cu cele 3,75 miliarde de euro, e cea mai mare tranzactie atat din palmaresul NNDKP, cat si din cel al statului roman – a fost cel mai greu. „La un moment dat aveam senzatia ca va fi cel mai lung, dar si cel mai nefericit proiect in care am fost implicati“, spune Ion Nestor despre BCR, contract la care NNDKP, a lucrat cinci ani si jumatate. Ajunsese sa cunoasca banca „prea bine“, spune el – avocatii romani au facut de nu mai putin de patru ori due diligence pentru banca, ceea ce la o companie de talia BCR este ceva „cu totul si cu totul iesit din comun“.

     

    A fost o privatizare greoaie – in urma cu peste cinci ani, NNDKP a facut echipa cu Merrill Lynch, dar tentativa de vanzare a bancii n-a fost dusa la bun sfarsit. Contractul a fost preluat apoi de o echipa in care NNDKP a fost pastrata pentru partea de consultanta juridica, cea financiara fiind preluata de Daiwa, dar privatizarea a esuat si in 2002 din lipsa de cumparatori. Varianta „de refugiu“ a fost intrarea in actionariatul BCR a Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si a International Financial Corporation (IFC), divizie a Bancii Mondiale, procesul de privatizare fiind reluat imediat dupa instalarea cabinetului Tariceanu.

     

    Vanzarea BCR a fost epuizanta pentru toata lumea: si pentru comisia de privatizare, si pentru bancile implicate – mai ales pentru Erste si Millennium BCP, care au ajuns in finala – si pentru consultanti. In ce priveste NNDKP, casa de avocatura a rulat aproape jumatate – circa 25 – dintre avocatii pe care ii avea la acea vreme in proiect; Nestor spune ca au fost perioade in care si 18 avocati erau implicati in acelasi timp „in banca“. Dar cea mai epuizanta a fost faza finala a vanzarii, cand in cursa ramasesera doi petitori pentru BCR – era prima data cand statul a desfasurat negocieri paralele cu doi cumparatori.

     

    De aici a venit si dificultatea: Ion Nestor spune ca negocierile s-au desfasurat alternativ – una-doua zile cu Erste, una-doua zile cu Millennium, ceea ce a cerut un efort extraordinar din partea tuturor, pentru ca a presupus adaptarea la doua stiluri diferite de lucru. In faza finala, s-a intamplat frecvent ca avocatii sa doarma 2-3 ore pe noapte, „cand au apucat sa doarma“. Dar a meritat: BCR n-a fost „cel mai nefericit proiect“ la care a lucrat NNDKP. Dimpotriva.

     

    CLIENTUL-STAT. Asadar, casa de avocatura NNDKP a avut un rol esential in toate cele mai mari privatizari din Romania, derulate de cele trei guvernari succesive – CDR, PSD si Alianta DA – din intervalul 1998-2005. Cum e sa lucrezi in astfel de operatiuni complexe cu un partener – sau adversar – ca statul? Destul de dificil uneori, spune Ion Nestor, pentru ca „intervine birocratia“ – pe care, adauga el imediat, o mentioneaza „ca un fapt“, nu in sens critic. Iar birocratia e unul dintre cei mai mari dusmani cand e vorba de finalizarea unei tranzactii.

     

    Nestor spune ca s-a creat o psihoza si in cazul celor cu putere de decizie, si in cazul celor de la mijlocul piramidei – una din cauze ar fi aceea ca functionarii statului se tem ca orice ar face, vine Curtea de Conturi si „ii rade“. „Sigur ca e un pic si de folclor in treaba asta“, adauga Nestor.

     

    O alta dificultate tine de gradul de sofisticare a unor astfel de tranzactii, mai ales ca se lucreaza cu notiuni care sunt „aproape imposibil de tradus din engleza“. Asa ca nu e de mirare ca functionarii care traiesc din leafa si sunt obisnuiti „sa-si faca treaba de aici pana aici“ – spune el, delimitand cu mainile o portiune a biroului – au „dileme infioratoare“ cand trebuie sa aprobe sau sa contrasemneze „o tranzactie care reprezinta tranzactia vietii lui sau tranzactia vietii noastre“. Iar astfel de dileme franeaza incheierea tranzactiei si o pot complica pana peste poate. In tranzactiile private, consultantii sunt scutiti de astfel de blocaje, desi e birocratie suficienta si acolo. Ion Nestor ia diferenta care apare in lucrul cu statul fata de lucrul cu firmele private ca pe un dat – spune ca „oamenii nu sunt de condamnat, pentru ca ei au vazut ca altii au patit-o“.

     

    Dar epoca marilor privatizari s-a incheiat insa. Sunt destule de facut pentru casele de avocatura, dar proiecte de anvergura RomTelecom, Petrom sau BCR nu vor mai exista. Inclusiv pentru faptul ca unele dintre privatizarile care urmeaza sa aiba loc sunt puse sub semnul intrebarii. De exemplu, spune Ion Nestor, daca se schimba structura de vanzare-cumparare a Romgaz si se opteaza pentru o privatizare pe bursa, asta inseamna „ca tot cortegiul de servicii si «financial advisers» care erau de partea potentialilor cumparatori cade“, pentru ca nu va mai fi vorba de un cumparator unic. 

     

    Mari venituri din privatizare nu vor mai fi pentru casele de avocatura, deci, dar se vor inmulti tranzactiile private, operatiunile imobiliare „si vor creste probabil segmente mai exotice – cum e proprietatea intelectuala, piata de capital“, precum si numarul de litigii. Ce-si doreste, in aceste conditii, casa NNDKP? Ion Nestor rade inainte de a raspunde: „Sa gasim zece avocati buni anul acesta – sediu avem, slava Domnului“.

  • Mobilitatea altora e sursa de venituri

    Filialele unguresti ale firmelor internationale care ofera servicii de relocare au inceput sa prospere dupa aderarea Ungariei la UE, pe masura  ce tot mai multi cetateni din Ungaria primesc oferte de lucru in spatiul Uniunii, spune Adrienne Deák, managing director al EuroMove, care inainte de eveniment nu avea aproape nici un client privat ungur.

     

    „Afacerea a continuat sa ia amploare anul trecut, inregistrand o crestere de 50%, atat in volum, cat si in venituri“ fata de 2004, spune si Curt Clements, managing director al Move One International Movers.

     

    Si cererea pentru servicii de mutari pe plan local e in crestere. „Inainte de 2005, efectuam mutari locale doar in cazul in care clientii straini nu erau multumiti de locatia initiala. Acum, insa, a crescut si numarul clientilor unguri care apeleaza la serviciile noastre“, afirma Deák.

  • Clusterul devine mit?

    Eticheta „Made in Italy“ atasata textilelor si incaltamintei asigura, odinioara, vanzari consistente. Astazi, si-a pierdut mult din efect. Competitia acerba din partea Chinei a afectat si Italia, mai mult chiar decat pe restul tarilor europene.

    Motivul e tocmai cladirea economiei Italiei pe modelul clusterului – retea de firme de dimensiuni medii sau mici, care functioneaza cel mai adesea ca o afacere de familie, scrie The Economist. Succesul acestor companii a atras atentia multor economisti, printre care Michael Porter, care vedea in clustere o modalitate sigura de dezvoltare a economiilor de tranzitie.

     

    In ziua de azi, nimic mai dezavantajos decat un cluster: nevoia luarii unor decizii rapide isca neintelegeri majore intre membrii firmelor de familie. Lipsa flexibilitatii si rezistenta la schimbare a acestora le-a adus pe multe in prag de faliment. Mai mult, regiunile care s-au axat pe dezvoltarea unei singure ramuri industriale au devenit vulnerabile la schimbarile economice.

     

    Din fericire, unele companii au gasit solutii pentru a iesi din impas. Una dintre ele este outsourcing-ul, iar Romania a fost una dintre tarile-magnet pentru companiile italienesti. Datorita mainii de lucru ieftine, italienii si-au deschis in Romania 1.500 de fabrici de textile si confectii si 1.000 de fabrici de incaltaminte, in care lucreaza aproximativ 200.000 de muncitori. Dar presiunea crescanda din partea Chinei ar putea face viata grea si acestor companii.

     

    Printre exemplele nefericite exista, insa, si povesti de succes. Ele se refera la acele companii care traiesc de pe seama brandurilor in care au investit serios ani de zile. Ermenegildo Zegna, de exemplu, cunoscutul producator italian de imbracaminte pentru barbati, a fost printre primii care a decis sa patrunda direct pe teritoriul inamic, deschizandu-si in China 24 de magazine. Desi produce exclusiv in Italia, acest lucru nu pare sa-l deranjeze deocamdata.

  • DOSARUL PETROM

    Pentru Petrom, cea mai mare companie romaneasca la acea data – care a trecut pe locul al doilea abia anul trecut, dupa Rompetrol – statul roman si OMV au negociat „dur si indelung“, isi aminteste Manuela Nestor, sef al proiectului din partea casei de avocatura NNDKP. Cel mai dificil a fost insa momentul in care s-a negociat „garantia de dezdaunare pentru pagube din poluarea istorica“, spune ea, pentru ca in cei 150 de ani de cand exista compania s-au acumulat „riscuri semnificative si previzibile de raspundere pentru poluarea terenurilor explorate“.

     

    In mod firesc, interesele divergente ale cumparatorului si vanzatorului au facut ca „fiecare cuvant, fiecare virgula sa devina subiect de dezbateri incordate“, spune ea.

     

    La contract au lucrat 20 de avocati – peste o treime din numarul total de avocati ai NNDKP la acea vreme: doi au negociat, iar ceilalti 18 s-au ocupat de analiza documentelor, de redactarea raportului de diagnostic juridic, de analiza si consilierea legala pentru nenumaratele aspecte ale privatizarii.

  • CINE ESTE PUBLISHERUL?

    MANAGER al compozitorului. 

    MEDIAZA relatia dintre compozitor si Uniunea Compozitorilor care, prin intermediul ADA, ii colecteaza acestuia banii aferenti drepturilor de autor.

    EXPLOATEAZA compozitia – are grija ca ea sa ajunga la cel mai bun artist, care  s-o interpreteze la o casa de discuri cat mai buna.

    NEGOCIAZA cu clientul care vrea sa utilizeze o piesa intr-un spot publicitar.

    TRANZACTIONEAZA drepturile compozitorului pentru releasuri in alte limbi.

    STOARCE conditii cat mai bune de la casa de discuri pentru compozitorul lui; din acest motiv se considera ca este in antagonism cu casa de discuri.

  • SUCCESUL O-ZONE

    Trupa basarabeana a venit in Romania si s-a lansat in 2002. Anul trecut, formatia a fost una din vedetele topurilor occidentale, inregistrand pana in luna octombrie 2004 vanzarea a trei milioane de albume pe piata europeana.

    Paradoxal, la baza succesului O-zone sta preluarea cantecului „Dragostea din tei“ al lui Dan Balan de la O-zone de catre Paula Mitrache cu trupa Haiducii. A mai fost nevoie de un DJ italian si de o promovare a piesei, la inceput in discoteci, apoi la radiouri, ca refrenul „Mai Ia hi, Mai Ia hu, Mai la ha, Mai la haha“ sa aduca O-zone pe pozitii fruntase in mai toate topurile europene, dar si in Argentina. Reprezentantii caselor de discuri romanesti cred ca astfel de succese se pot repeta, dar ca, de regula, pentru consacrarea unui artist limba engleza este o conditie de neocolit.

    Succesul trupei a scos la iveala si aspectele legislative ale afacerii cu muzica. Daca piesele trupei O-zone nu ar fi fost inscrise la EMI Publishing, ele nu ar fi putut fi utilizate atat de extensiv, pe cat au fost, spune Popi de la Media Services, casa de discuri care reprezinta trupa. „In acest moment, piesa lor este cantata de exemplu de corul copiilor  dintr-un sat german, de o trupa de comici din Argentina, si cu totii trebuie sa plateasca drepturile de autor.“

    Un mare avantaj al trupei O-zone, spune Boby Stoica, a fost distributia albumului de catre Sony. „Produsul a fost scos cu niste case independente (din Italia, Franta, Olanda etc.), dar totul a fost distribuit de Sony, iar distributia de la un punct incolo face o mare diferenta.“

  • Un alt buget de razboi

    Presedintele american George W. Bush a prezentat saptamana trecuta proiectul de buget pentru 2006, care are ca scop redu-cerea deficitului bugetar de la 427 de mi-liarde de dolari in 2005 la 390 de miliarde, adica 3% din PIB, cu pretul reducerii drastice a unor categorii de cheltuieli cu finalitate in special sociala: subventii pentru agricultura si transporturi feroviare, ajutoare pentru locuinte destinate saracilor sau fonduri alocate centrelor de prevenire a unor boli. In schimb, pentru aparare a fost propusa o crestere cu 4,8% a cheltuielilor, iar pentru securitatea interna de 3%, iar proiectul de buget nu include suma suplimentara de 80 de miliarde de dolari pe care presedintele vrea s-o solicite Congresului pentru actiunile din Irak. 

    Nu e de mirare ca proiectul de buget a fost aspru criticat de opozitia democrata (foto), care l-a calificat drept „irespon-sabil“. Bush a explicat insa ca administratia americana are ca scop injumatatirea in cinci ani a deficitului bugetar, care impreuna cu cel de cont curent au ajuns o pro-blema internationala, intretinand neincre-derea investitorilor fata de moneda americana. Saptamana trecuta au sosit si statisticile oficiale privind deficitul comercial (care reprezinta 90% din deficitul de cont curent), indicand un sold negativ record de 617,7 miliarde de dolari, in crestere cu 24% fata de anul anterior. 

    Anuntarea bugetului a mai revigorat insa dolarul, care a ajuns pe pietele internationale la un maxim pe ultimele trei luni fata de yen si a recuperat 5,9% fata de mi-nimul atins la 30 decembrie 2004 in raport cu euro. Analistii sustin insa ca revirimentul dolarului va fi de scurta durata, pentru ca pietele sunt departe de a-si fi recastigat increderea in moneda americana.

     

  • TOP ZIARUL FINANCIAR

    La sfarsitul lunii trecute, Ziarul Financiar a facut primul top al celor mai mari case de avocatura din Romania dupa cifra de afaceri.

     

    Nume

    CA 2005 (mil. euro)

    Nr. avocati

    Nr. Parteneri mediu (euro)

    Tarif orar

    Anul infiintarii

    NNDKP

    7

    60

    9

    200

    1990

    Bostina si Asociatii

    6,4*

    60

    10

    75-150

    2000

    Linklaters

    6

    34

    2

    N/A

    2001

    Musat si Asociatii

    5,4

    68

    8

    150-400

    1990

    Salans

    4,3

    25

    2

    155

    1997

    Popovici & Asociatii

    4,2

    32

    6

    200

    1995

    Stoica & Asociatii

    4

    22

    6

    60-300

    1995

    Tuca si Asociatii

    3,2

    34

    10

    N/A

    2005

    Voicu & Filipescu

    2,7

    22

    2

    120

    2001

    Schoenherr si Asociatii

    2,6

    25

    2

    N/A

    1996

     

    SURSA: ZF, 23 FEBRUARIE 2006, PRIN CUMULAREA DATELOR DISPONIBILE PE PIATA; NOTA: TUCA SI ASOCIATII A LUAT NASTERE LA 15 APRILIE 2005, ASTFEL CA CIFRA DE AFACERI ESTE CORESPUNZATOARE CELOR NOUA LUNI DE ACTIVITATE ;

    *REALIZATA, POTRIVIT BOSTINA SI ASOCIATII, DIN ACTIVITATEA BIROULUI DIN BUCURESTI SI A CELOR SAPTE SEDII SECUNDARE DIN PROVINCIE

  • Morala pentru feministi

    Inlaturarea, saptamana trecuta, a lui Carleton Fiorina de la conducerea companiei Hewlett-Packard, din cauza rezultatelor financiare nesatisfacatoare, ofera comentatorilor prilejul de a reflecta pe marginea eternei pro-bleme a „plafonului de sticla“ – masura in care o femeie are mai putine sanse sa ajunga si sa se mentina in fruntea unei mari corporatii. In ceea ce o priveste, Fiorina a declarat intotdeauna ca nu exista un astfel de plafon invizibil si a refuzat mereu interviurile pe tema aparetenentei ei la sexul slab.

    Presa financiara americana scrie insa ca, la fel ca multor femei in functii executive, lui Fiorina i-a lipsit experienta manageriala: penuria de femei capabile sa ajunga CEO se explica tocmai prin faptul ca urcarea in cariera a acestora are loc de obicei doar in departamentele oarecum periferice, ca marketingul sau resursele umane. 

    Pana a ajunge CEO al HP, si cariera lui Fiorina s-a concentrat mai mult pe marketing si vanzari, adica exact ceea ce aveau sa devina punctele ei tari in calitate de sef al HP. Dar si punctele slabe: ca un bun agent de vanzari, Fiorina a cheltuit mult timp si multa energie in discutii cu clientii, politicienii si alti manageri, pe care i-a convins cat de avantajoasa e pentru toata lumea fuziunea cu Compaq, desi in cele din urma s-a vazut ca lucrurile nu stateau deloc asa. In plus, sefa HP a venit de la Lucent, adica din industria telecomunicatiilor, de unde nu avea cum sa capete experienta tehnica, financiara si operationala ceruta de specificul industriei IT.