Morala pentru feministi

Inlaturarea, saptamana trecuta, a lui Carleton Fiorina de la conducerea companiei Hewlett-Packard, din cauza rezultatelor financiare nesatisfacatoare, ofera comentatorilor prilejul de a reflecta pe marginea eternei pro-bleme a „plafonului de sticla“ – masura in care o femeie are mai putine sanse sa ajunga si sa se mentina in fruntea unei mari corporatii. In ceea ce o priveste, Fiorina a declarat intotdeauna ca nu exista un astfel de plafon invizibil si a refuzat mereu interviurile pe tema aparetenentei ei la sexul slab.

Presa financiara americana scrie insa ca, la fel ca multor femei in functii executive, lui Fiorina i-a lipsit experienta manageriala: penuria de femei capabile sa ajunga CEO se explica tocmai prin faptul ca urcarea in cariera a acestora are loc de obicei doar in departamentele oarecum periferice, ca marketingul sau resursele umane. 

Pana a ajunge CEO al HP, si cariera lui Fiorina s-a concentrat mai mult pe marketing si vanzari, adica exact ceea ce aveau sa devina punctele ei tari in calitate de sef al HP. Dar si punctele slabe: ca un bun agent de vanzari, Fiorina a cheltuit mult timp si multa energie in discutii cu clientii, politicienii si alti manageri, pe care i-a convins cat de avantajoasa e pentru toata lumea fuziunea cu Compaq, desi in cele din urma s-a vazut ca lucrurile nu stateau deloc asa. In plus, sefa HP a venit de la Lucent, adica din industria telecomunicatiilor, de unde nu avea cum sa capete experienta tehnica, financiara si operationala ceruta de specificul industriei IT.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *