BusinessMagazin

Blog

  • Pepsi are un nou general manager: Levent Yuksel

    PepsiCo East Balkans, business unit al PepsiCo, cu sediul central la Bucureşti, include divizia de băuturi răcoritoare din România şi diviziile de snacksuri din România, Bulgaria şi Moldova. Anterior acestei poziţii, el a ocupat funcţia de Turkey Integration senior director în cadrul PepsiCo.

    Levent Yuksel şi-a început cariera în 1989, în cadrul Price Waterhouse, unde a petrecut 4 ani la birourile din Istanbul şi Haga. Levent s-a alăturat companiei PepsiCo în anul 1995 şi vreme de 16 ani a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul PepsiCo, în domeniile financiar, strategie şi business development, achiziţii, operaţiuni şi integrare.

    Yuksel a absolvit Universitatea Tehnică din Istanbul, specializarea Management Engineering, şi a urmat un MBA în International Management la Universitatea din Istanbul.

  • Şerban Huidu a fost audiat de poliţişti la spitalul din Braşov

    Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Braşov, Carmina Reit, a confirmat că Huidu a fost audiat la spital, însă nu a dat detalii despre declaraţia pe care acesta a dat-o anchetatorilor. “A fost audiat astăzi şi cu siguranţă va mai fi audiat pe parcursul cercetării”, a declarat Reit. La ora transmiterii acestei ştiri, un echipaj de la Poliţia Rutieră a părăsit Spitalul Judeţean. Totodată, la acest moment medicii Spitalului Judeţean Braşov, unde Huidu a fost internat după accident, cu un traumatism cerebral minor, pregătesc transferul acestuia la o unitate medicală din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accidentul provocat de Şerban Huidu: Bărbatul aflat în comă indusă a murit. Numărul victimelor a ajuns la trei

    Potrivit unor surse medicale, bărbatul a murit în jurul orei 7.00, în urma complicaţiilor survenite. Bărbatul, Ion Garbiş, de 57 de ani, din municipiul Braşov, se afla în autoturismul Dacia Logan izbit de maşina lui Huidu, pe contrasens. În urma accidentului, el a fost grav rănit, fiind în comă indusă, la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Braşov, după ce a suferit traumatisme toracice şi craniene, având şi o hemoragie internă. El a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. Luni dimineaţă, realizatorul TV Şerban Huidu se află în continuare internat la Spitalul Judeţean Braşov. Şerban Huidu a suferit un traumatism cranian minor, fără a avea pierderi de memorie, declara, duminică, managerul SMURD Braşov, Cristina Vecerdi, care preciza că realizatorul TV nu urma nicio medicaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Set de monetărie din argint, lansat cu prilejul aniversării Ateneului Român

    Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu şi Mircea cel Bătrân), precum şi o medalie din argint. Medalia este din argint 800%, rotundă, cu diametrul de 28 mm, cant neted şi greutate de 15,5 grame. Atât medalia, cât şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof.

    Aversul medaliei prezintă clădirea Ateneului Român, anii între care a fost construită aceasta “1886” şi “1888”, anul de emisiune “2011” şi inscripţiile în arc de cerc “ATENEUL ROMAN” şi “BUCURESTI”.

    Reversul medaliei prezintă partea dinspre scenă a sălii mari a Ateneului Român, o claviatură de pian şi o vioară; la exterior, inscripţia în arc de cerc “125 DE ANI DE LA INCEPEREA CONSTRUCTIEI”.

    Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale.

    Tirajul aprobat al emisiunii este de 1.000 de exemplare. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 200 lei/set.

    Lansarea în circuitul numismatic a setului se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi, şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

  • Secretarul de stat Silviu Bian, arestat de Tribunalul Bucureşti pentru luare de mită

    Secretarul de stat Silviu Bian a primit în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM pentru a cofinanţa posturile, funcţionarul fiind prins când primea alţi 82.000 de lei.

    “În data de 17 septembrie 2011, inculpatul Bian Silviu, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, a primit suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM. Banii au fost pretinşi de către inculpatul Bian Silviu pentru ca, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze 25% din costul proiectelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene şi destinate dezvoltării resurselor umane, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, această sumă, primită cu titlu de mită printr-un intermediar, reprezintă o parte din salariile funcţionarilor respectivi pe luna august 2011”, informează DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Volksbank deschide un centru regional de servicii în complexul Palas Iaşi

    Noul centru regional va îngloba operaţiuni de back office la nivel de regiune şi va găzdui peste 15 angajaţi. Centrul Volksbank ocupă o suprafaţă de circa 250 mp, fiind situat în United Business Center, componenta de birouri a ansamblului urbanistic Palas.

    Banca se alătură astfel celorlalte mari companii care au deschis sedii la Palas, precum Amazon, Endava, Raiffeisen Bank, Groupama Asigurări, Travel Tech, Bentley Systems şi Centrul Medical Arcadia. În prezent, în clădirile de birouri din cadrul ansamblului lucrează aproximativ 600 de persoane.

    “Prin deschiderea noului centru regional am descentralizat o mare parte din activităţile de back office (vânzări, analiză credite retail şi corporate, juridic etc.), ceea ce înseamnă că vom fi capabili să răspundem mult mai rapid solicitărilor clienţilor”, a declarat Cristian Radu, directorul direcţiei de management al reţelei Volksbank România.

    Volksbank România, deţinută de Volksbank International AG, divizia est-europeană a grupului austriac Österreichische Volksbanken-AG, a avut profit de 1,3 mil. euro după primele opt luni ale anului, conform standardelor contabile internaţionale, în timp ce după standardele contabile româneşti a consemnat o pierdere de 9 mil. euro. La sfârşitul lui iulie, activele Volksbank România se ridicau la 4,8 miliarde de euro. Banca are acum 140 de sucursale, faţă de 182 la sfârşitul anului trecut.

    Compania Iulius Group dezvoltă în centrul Iaşului complexul multifuncţional Palas, care cuprinde – pe lângă componentele de comercial, hotelier, rezidenţial – şi trei clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de peste 20.000 mp închiriabili, reunite sub denumirea United Business Center.

    Iulius Group este cel mai mare dezvoltator şi operator autohton de centre comerciale de tip mall. Compania deţine o reţea de patru malluri (Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj şi Iulius Mall Suceava) şi ansamblul urbanistic Palas Iaşi. Iulius Business Center a fost prima clădire de birouri clasa A pe care compania a inaugurat-o în anul 2008 în apropierea Iulius Mall Cluj, ocupată integral de trei chiriaşi importanţi: Genpact, Office Depot şi Endava.

  • Clujana a lansat o ediţie limitată de ghete cu ocazia aniversării unui secol de la înfiinţare

    Colecţia de ghete aniversare va fi prezentă în magazinele Clujana din Cluj-Napoca, cât şi în magazinele deschise în colaborare cu firme din Târgu Mureş, Târnăveni şi Bucureşti.

    Fabrica de încălţăminte din Cluj a avut mai multe denumiri în cei 100 de ani de la înfiinţarea sa în 1911: Fabrica de Piele “Fraţii Renner & Co.” (după numele familiei fondatoare), Uzinele “Dermata” după primul râzboi mondial (când a devenit cea mai mare fabrică de profil din ţară), Fabrica de Încălţăminte “Janos Herbak” (după 1948, când a fost naţionalizată şi denumită astfel în onoarea unui comunist ilegalist, fost muncitor în fabrică), Fabrica de Piele şi Încălţăminte Cluj, apoi SC Clujana SA.

    Închisă în 1999 din cauza problemelor financiare, compania se redeschide în 2004 cu doar o secţie, pentru ca ulterior activitatea să se extindă, iar exporturile să salveze fabrica. Din 2003, acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Cluj, prin decizie a Guvernului. Compania are 400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 9 milioane de lei.

  • Marele plan

    M-a lăsat pe gânduri o întrebare pe care Bob Cringely a lansat-o într-un articol recent. A existat un “mare plan” pentru Apple? Au stabilit oare Steve Jobs şi ofiţerii săi că în 1997 vor face iMac, apoi vor face un iPod cu iTunes, apoi iPhone şi iPad, iar apoi vor lega totul în iCloud? Privind retrospectiv, pare simplu. Dar din perspectiva anului 1997, când Jobs a revenit la Apple, se vedeau oare lucrurile la fel de clar? Dacă ar fi fost aşa, ar fi existat o mulţime de companii mult mai bine plasate decât Apple (falimentar la acea vreme) care să parcurgă acelaşi traseu. Dar nu au făcut-o.

    Eu cred mai degrabă că nu a existat un plan propriu-zis (un “roadmap” adică), ci doar o vedere de ansamblu, iar întâmplarea şi valorificarea unor oportunităţi neprevăzute au jucat un rol important. Toată lumea vede Apple doar în perioada ascendentă şi îi leagă succesul de conducerea lui Steve Jobs, uitând cu totul faptul că Jobs a avut câteva eşecuri majore. Poate tocmai din aceste eşecuri s-a născut “noul Jobs”. El însuşi mărturisea că faptul că a fost concediat de la Apple a fost, până la urmă, un mare pas înainte pentru el, fiindcă a avut şansa s-o ia de la început, să reconsidere totul. Aşa că merită poate să vedem ce s-a întâmplat înainte de succes.

    Cum a ajuns Jobs să fie dat afară din compania pe care chiar el a fondat-o e o poveste lungă, dar rezumatul este că planurile lui Jobs pentru un BigMac şi un Macintosh Office (de fapt un server de reţea) au mers prost şi au fost costisitoare. În plus, stilul său arogant şi lipsa de tact i-au erodat prestigiul, aşa că în cele din urmă a fost marginalizat (chiar şi la modul propriu) şi a fost nevoit să plece în septembrie 1985. Însă nu a renunţat la ideea de a face un computer foarte puternic, iar piaţa pe care a mizat a fost cea a universităţilor. A adus cu el câţiva oameni de la Apple şi a fondat o companie care s-a numit NeXT. Deşi s-a pus problema ca Apple să investească în noua companie (pentru a atenua impactul negativ pe care plecarea lui Jobs ar fi provocat-o), conducerea Apple a ales soluţia cea mai proastă: a intentat un proces. Rezultatul a fost că NeXT a devenit peste noapte foarte cunoscută, deşi nu avea nici un produs şi nici măcar ceva în dezvoltare. Primul computer NeXT avea să ajungă pe piaţă abia în 1989 şi a avut parte de multe prezentări în presă, care însă s-au concentrat pe hardware. Preţul era însă prea mare şi, deşi farmecul lui Jobs a adus multe investiţii (Ross Perot şi Canon sunt cei mai importanţi), vânzările au fost mult sub aşteptări.

    Computerul era impresionant şi rivaliza cu staţiile produse de Sun, însă adevărata sa calitate era în software: un sistem de operare obiectual (NextStep), bazat pe un microkernel şi cu fundamente Unix, oferind o interfaţă grafică elegantă şi unelte de dezvoltare extrem de productive. Câteva unităţi au ajuns la CERN, iar Tim Berners-Lee a beneficiat din plin de staţia sa NeXT, dezvoltând World Wide Web în mai puţin de un an. Însă Jobs a sesizat târziu (sau a refuzat să creadă) că afacerea în ansamblu e un eşec şi că doar partea de software poate fi profitabilă, aşa că abia în 1993 NeXT renunţă la producţia de hardware şi se concentrează pe sistemul NextStep, pe care îl portează pe diverse platforme. Apoi decuplează partea de bază de mediul de dezvoltare şi interfaţa grafică, aceasta din urmă putând să ruleze peste alte sisteme de operare. Vânzările merg bine, iar următoarea mişcare a fost o versiune care să ruleze în web, sub numele de WebObjects. Acesta a fost un alt succes şi de aici începe ascensiunea.

    La Apple lucrurile mergeau din rău în mai rău. Mac-urile au pierdut competiţiile cu PC-urile bazate pe procesoare Intel şi rulând Windows, iar compania avea nevoie disperată de un nou sistem de operare. Când proiectul intern (Copland) a eşuat, Apple a ales varianta să cumpere sau să licenţieze unul, opţiunea principală fiind BeOS. Aici intervine Jobs, care nu a renunţat niciodată la Apple. Reuşeşte să-l farmece pe şeful de atunci, Gil Amelio, convingându-l că Apple poate deveni cea mai puternică companie din lume şi totul este să adopte NextStep. Apple face mişcarea câştigătoare: la sfârşitul lui 1996 cumpără NeXT şi îl aduce înapoi pe Jobs. În 1997, pentru un salariu de un dolar pe an, Jobs acceptă funcţia de CEO şi începe restructurarea. Ajutorul primit de la Bill Gates salvează compania, iar noul sistem de operare MacOS X este lansat în 2001 şi va sta la baza uluitoarei ascensiuni a Apple.

    Şi totuşi, a existat marele plan? Peste câteva zile va apărea biografia şi poate vom afla.

  • De ce îşi vinde Roubini afacerea?

    Dacă România ar avea consultanţi financiari, probabil că m-aş fi referit la aceştia. Dar nu-i avem – mă rog, există, dar nici nivelul la care lucrează şi nici rezultatele nu mă îndreptăţesc să socot că s-a atins o masă critică de profesionişti şi profesionalism – aşa că o să încep cu un experiment al unui expert în economie comportamentală, care a ajuns la concluzia că întrebările pe care le pun experţii de acest tip sunt nefolositoare; ba mai mult, induc în eroare.

    Este vorba de o chestiune comună din lista consultanţilor – “De cât din actualul salariu aveţi nevoie la pensionare?”.

    În general la prima întrebare oamenii răspund 75%. Dar dacă sunt întrebaţi cum au ajuns la această valoare, ridică din umeri şi spun că aşa credeau ei că trebuie să răspundă. Săpând, s-a dovedit că tocmai industria financiară le-a indus oamenilor răspunsul, chiar consultanţii financiari au tot repetat-o şi repetat-o în articole şi emisiuni televizate.

    În studiul efectuat, economistul i-a întrebat pe oameni “Cum vrei să trăieşti la pensie? Unde vrei să locuieşti? În ce fel de activităţi te vei angaja?”, întrebări mult mai logice şi mai apropiate de aspiraţiile umane. Oamenii au spus ce au avut de spus, pe urmă economistul a cuantificat nevoile lor şi a reieşit că viitorii pensionari aveau nevoie de 135% din actualele venituri pentru a trăi aşa cum visau.

    Interesantă dualitate, nu? Consilierii au indus în mulţime un răspuns comod, dar, cum sunt plătiţi cu procente din câştigurile realizate, le aduce venituri mai mici; dacă ar întreba oamenii în mod corect, ar trebui să muncească mai mult, dar ar câştiga mult mai mulţi bani.

    Thomas Sargent şi Christopher Sims au câştigat prestigiosul premiu pentru economie pentru că s-au ocupat de relaţiile cauză – efect în politicile economice: cum influenţează PIB o creştere a dobânzilor sau o reducere de taxe, ce se întâmplă când banca centrală îşi modifică ţinta de inflaţie sau executivul îşi schimbă obiectivele bugetare.

    Întrebarea corectă pentru cei doi câştigători ai premiului Nobel pentru economie din acest an este “ce se întâmplă când guvernele încearcă să repare economia?”. În România întrebarea nu se aplică, nimeni nu încearcă să repare nimic.

    Europa în schimb are o mare problemă de genul acesta şi ceasul bate nu numai pentru Grecia, ci pentru Uniune în ansamblu. Cât de puternice sunt guvernele în încercarea lor de a preveni recesiunea şi unde se va opri răbdarea contribuabililor din Germania sau Franţa? Ce se va întâmpla după ce inevitabilul se va produce şi oficialii europeni vor fi pus în aplicare planul de recapitalizare a băncilor de care vorbeşte acum toată lumea? Or să fie suficient de mulţi bani pentru a mulţumi jucătorii din piaţă?

    Nu cumva guvernele şi-au epuizat opţiunile pentru susţinerea economiei?

    Cum va arăta lumea când toate acestea se vor fi liniştit?

    Cel mai bună abordare pe care am văzut-o în ultima vreme îi aparţine scriitorului şi jurnalistului Michael Lewis, care în volumul său “Boomerang”, apărut în acest an, analizează modul în care criza mondială a creat o nouă “lume a treia”. Lewis constată că planurile anti-criză ale guvernelor au eşuat şi că tot ceea ce au obţinut a fost o amânare a deznodământului. “Te uiţi la criza din Europa şi vezi amprentele bancherilor de investiţii americani peste tot. Colapsul financiar a încurajat comportamentele cele mai josnice. În vremurile normale principala problemă a finanţiştilor a fost să evidenţieze riscurile şi să se asigure că acestea au fost corect evaluate. Mai nou, finanţiştii s-au schimbat şi acum maschează riscul.”

    După ce am citit şi am scris toate cele de mai sus, singura întrebare corectă care îmi vine în minte este “de ce vinde Nouriel Roubini firma Roubini Global Economics, pe care a fondat-o şi unde este preşedinte?”. Informaţia era proaspătă în seara în care încheiam acest text, chiar dacă Dr. Doom nu o confirmase.

  • Zece principii pentru Guvern: repetaţi după noi

    ~ LA ACEST ARTICOL AU CONTRIBUIT ANCA ARSENE-BĂRBULESCU, IOANA MIHAI, ANA RĂDUŢĂ, RĂZVAN MUREŞAN ~

    Prin măsurile pe care le-a luat Guvernul, s-au evitat derapaje de genul celor din “ţări cu ştaif în UE, care astăzi au mari probleme”, spunea în decembrie trecut premierul Emil Boc, într-una dintre numeroasele sale declaraţii despre cât de bine stă România în raport cu diverse alte ţări europene, graţie restricţiilor bugetare adoptate de guvernul lui. “Uitaţi-vă în ce greutăţi majore intră ţări precum Irlanda, pentru că nu au făcut ceea ce trebuie şi astăzi sunt practic în pragul colapsului. Dacă noi nu luam aceste măsuri, eram o ţară cu greutăţi mult mai mari decât Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia”, susţinea premierul.

    Aproape toţi oamenii de afaceri şi analiştii chestionaţi de BUSINESS Magazin menţionează, într-adevăr, fixarea unor ţinte de disciplină bugetară prin acordul cu FMI şi reducerea cheltuielilor în sectorul public (mai puţini apreciază şi majorarea TVA) ca măsuri pozitive luate de actualul guvern, alături de programul Prima Casă, modificarea Codului Muncii şi menţinerea nivelului cotei unice de impozitare.

    Toţi se grăbesc să adauge însă o listă mult mai lungă de măsuri considerate neinspirate sau nocive, de la mărirea salariilor şi a pensiilor înainte de alegeri şi până la impozitul forfetar, seria prea mare de investiţii nefinalizate sau inutile, permiterea creşterii arieratelor şi chiar aplicarea în mare grabă şi nediferenţiat a unor măsuri (tăierea uniformă a salariilor cu 25% în sectorul bugetar, fără criterii de performanţă, şi majorarea uniformă a TVA, reclamate de pildă ca atare de Sorin Popescu, şeful Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente – ARPIM). Şi nici nu e vorba doar de actualul guvern, ci de întârzierea cu care statul în general înţelege momentul şi ciclurile economice. “De investiţii era nevoie din prima zi de când România a intrat în criză”, afirmă economistul Florin Cîţu. “Relaxarea fiscală ar fi trebuit să vină la începutul crizei, pentru a stimula economia şi a sprijini IMM-urile foarte fragile şi puternic îndatorate. Acum nu înseamnă altceva decât a face duşuri scoţiene cu un bolnav cardiac”, consideră Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

    Pentru următorul an, situaţia se prezintă şi mai dificilă decât până acum, iar capcanele pândesc la tot pasul atât economia, cât şi pe cei care trebuie să construiască politicile economice. Pe de o parte, mutarea crizei financiare în Europa şi perspectiva unei perioade delicate pentru băncile străine care au investiţii în România şi pentru economiile zonei euro ne periclitează direct şansele de relansare; pe de altă parte, ţara intră într-un an electoral cu o economie nerefăcută după criză şi susţinută de motoare aflate majoritar în afara controlului său (industria depinde de investitorii străini, exporturile depind de cererea din zona euro, agricultura depinde de starea vremii).

    Este adevărat că, faţă de anii trecuţi, România are în ochii investitorilor un avantaj nou, mai ales pentru o ţară în ajun de alegeri: analizele care ajung la investitori relevă acum mai multă încredere în capacitatea guvernului de a rezista populismului, chiar dacă ţintele de deficit negociate cu FMI ar putea fi uşor depăşite: “actualul acord cu FMI şi UE va rămâne în grafic, fiindcă guvernul şi-a demonstrat deja hotărârea de a consolida finanţele publice, iar deficitul structural al bugetului se va menţine sub 3% din PIB”, estimează analiştii BCR, care mizează pe un deficit al bugetului general de 4,2% în 2012, calculat după standardele europene ESA95). Acest avantaj poate fi însă eclipsat cu uşurinţă de faptul că reticenţa faţă de risc, mărită de criză, îi face pe investitori să ocolească Europa de Est în bloc, cel puţin deocamdată: ultimul raport de strategie al Citigroup, de pildă, recomandă investitorilor să-şi crească expunerea pe Asia, dar s-o reducă pe America Latină şi încă mai mult pe Europa Centrală şi de Est, regiunea cea mai direct vulnerabilă faţă de efectele crizei datoriilor din zona euro, pentru care analiza Citi aşteaptă o intrare în incapacitate de plată a Greciei, a Irlandei şi a Portugaliei undeva în a doua parte a anului viitor.

    Ce poate face şi ce nu ar trebui să facă statul în aceste condiţii?