Potrivit unor surse medicale, bărbatul a murit în jurul orei 7.00, în urma complicaţiilor survenite. Bărbatul, Ion Garbiş, de 57 de ani, din municipiul Braşov, se afla în autoturismul Dacia Logan izbit de maşina lui Huidu, pe contrasens. În urma accidentului, el a fost grav rănit, fiind în comă indusă, la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Braşov, după ce a suferit traumatisme toracice şi craniene, având şi o hemoragie internă. El a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale. Luni dimineaţă, realizatorul TV Şerban Huidu se află în continuare internat la Spitalul Judeţean Braşov. Şerban Huidu a suferit un traumatism cranian minor, fără a avea pierderi de memorie, declara, duminică, managerul SMURD Braşov, Cristina Vecerdi, care preciza că realizatorul TV nu urma nicio medicaţie.
Leave a Reply