Blog

  • UE declară Rusia drept stat sponsor al terorismului

    UE a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului în urma aprobării în Parlamentul European.

    Parlamentul European a desemnat Rusia drept stat sponsor al terorismului, potrivit Sky News.

    Măsura, care este în mare parte simbolică, a fost justificată prin atacurile militare ale Moscovei asupra unor ţinte civile, cum ar fi infrastructura energetică, spitale, şcoli şi adăposturi.

    UE a impus deja numeroase sancţiuni Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina.

  • Ce mesaj a trimis Enel clienţilor din România la o zi după anunţul privind ieşirea de pe piaţă

    Enel a anunţat miercuri că toate activităţile operaţionale din România se desfăşoară şi vor continua să se desfăşoare în mod normal, fără a afecta clienţii finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile şi produsele cu care sunt obişnuiţi.

    Mesajul vine la o zi după ce grupul italian a anunţat, într-un document oficial, că se va retrage din România de anul viitor.

    În document nu se precizează clar la ce active va renunţa, Enel fiind unul dintre cei mai puternici investitori şi în producţia de energie verde.

    La finalul lunii trecute, presa elenă scria că în acest moment, Compania Publică de Electricitate a Greciei – PPC, cu o valoare de piaţă de 2,33 mld. euro, ar vrea să cumpere 70% din operaţiunile Enel din România, într-o tranzacţie de 1,3 mi­liarde de euro.

    Enel, compania care este operatorul reţelei de distribuţie a energiei din Muntenia Sud (Bucureşti), Banat şi Dobroegea şi care are un portofoliu de clienţi de 3 milioane de puncte de alimentare, a terminat primul semestru cu o pierdere de 115 mil. euro, faţă de un câştig de 45 mil. euro, strict pe zona de vânzare a energiei.

    Pe partea de distribuţie, acolo unde chiar reţeaua administrată are costuri proprii pentru energia consumată, pierderile italienilor au ajuns la 50 mil. euro de la un profit de 60 mil. euro în prima jumătate a anului trecut.

    Rezultatele slabe vin în contextul în care la jumătatea anului grupul a anunţat foarte clar că va accelera repoziţionarea în pieţele cheie, vânzarea de active făcându-se cu pedala de acceleraţie la podea.

     

  • Ce vor tinerii fermieri să facă cu bani europeni sau guvernamentali: 100 mil. euro pentru specializarea în informatică agricolă

    Un grup format din 16 tineri fermieri propune un program de pregătire şi certificare, în mod integrat, pentru 1.500 de tineri care să implementeze digitalizarea în cel puţin 1.000 de companii şi cooperative agricole în următorii cinci ani.

    “Este un program unic şi inovator, nu doar o simplă şcoală de pregătire şi certificare, ci un program coerent ce gestionează toate etapele într-o abordare integrată pentru a asigura controlul calităţii şi a obţine rezultate concrete şi imediate”, a spus Răzvan Prelipcean, unul dintre fermieri ce formează grupul de lucru Agrinnovator.

    Grupul format din 16 tineri fermieri îşi propune să impulsioneze dezvoltarea şi transformarea digitală a agriculturii româneşti, iar ei au constatat că lipsa acută a digitalizarea are la bază lipsa unui specialist care să o implementeze eficient. Astfel văd necesitatea unui Farm Technology Officer (FTO), adică specialist în informatică agricolă.

    Bugetul necesar pentru implementarea acestui program, gândit pe decursul a cinci ani, este de 100 de milioane de euro, iar tinerii îşi propun sa atragă fonduri europene din Planul Naţional Strategic (PNS 2023-2027) sau guvernamentale, dar nu exclud nici un parteneriat public – privat ori doar privat.

    “România se află în proces de tehnologizare, dar e foarte lent, deoarece fermierii nu sunt familiarizaţi cu tehnologia”, a afirmat Petruţa Deac, membră în Agrinnovator. Ea reprezintă o fermă zootehnică din Harghita şi spune că printre beneficiile digitalizării sunt reducerea costurilor cu inputurile cu minimum 15% şi sustenabilitatea productivităţii.
    Mai mult, prin acest program tinerii pot rămâne în mediul rural sau se pot întoarce în mediul rural să lucreze în agricultură. “Un salariu motivat pentru un FTO este în jur de 1.500 de euro net lunar”, a subliniat Prelipcean.

     

  • Dan Eugen Birtu: Crescut în business

    Vârstă: 39 de ani; Funcţie: Manager; Companie: TopSport

    Număr de angajaţi: 50; Cifră de afaceri: 4 mil. euro

    Experienţă: Lucrează cu normă întreagă în cadrul acestei companii de familie din retailul de echipamente sportive din 2011, însă fiind o afacere de familie, spune că a avut numeroase interacţiuni cu businessul cu mult timp înainte de acest an.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Ambele sunt importante şi cred că ambele se rezumă la dedicaţia cu care acţionezi. Eu văd ambiţia ca fiind dorinţa şi capacitatea de a-ţi coordona acţiunile, iar talentul poate fi cultivat prin învăţare continuă; sunt două abilităţi complementare.

    În ce loc te simţi cel mai fericit?

    Cred că e vorba mai degrabă de persoanele alături de care sunt decât de un loc fizic. Nu am un astfel de loc, însă cel mai fericit mă simt alături de familia mea; locul în care familia se află este cel mai bun.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    Echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, astfel încât să am suficient timp pentru ambele.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    10, bineînţeles; acesta se datorează echilibrului menţionat anterior.

    Ce te motivează?

    Dorinţa de a păstra şi de a îmbunătăţi modul actual de viaţă.

    Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

    Cea mai mare provocare cred că este să reuşeşti să te înconjori de oamenii potriviţi, atât profesional, cât şi personal. Până la urmă, cele mai bune echipe şi cele mai performante firme sunt alcătuite din oameni.


     

  • Recesiunea din zona euro s-a atenuat în noiembrie, dar cererea continuă să scadă – PMI

    O nouă scădere a activităţii întreprinderilor în noiembrie creşte şansele ca economia zonei euro să intre în recesiune, însă ultimele date PMI aduc şi câteva veşti bune, timide.

    Scăderea activităţii întreprinderilor din zona euro s-a atenuat uşor în noiembrie, dar cererea globală a continuat să scadă, deoarece consumatorii au redus cheltuielile pe fondul crizei costului vieţii, potrivit unui sondaj realizat miercuri.

    Există tot mai multe dovezi că blocul intră în recesiune, iar într-un sondaj Reuters economiştii au dat 78% şanse ca aceasta să aibă loc în decurs de un an, PIB-ul urmând să scadă cu 0,4% în acest trimestru şi în următorul.

    Indicele compozit flash al S&P Global Purchasing Managers’ Index (PMI), considerat un bun indicator al sănătăţii economice generale, a crescut la 47,8 de la 47,3 în octombrie, contrazicând aşteptările de scădere la 47,0.

    Cu toate acestea, noiembrie este a cincea lună în care indicele se situează sub pragul de 50 care separă creşterea de contracţie.

    “O nouă scădere a activităţii întreprinderilor în noiembrie sporeşte şansele ca economia zonei euro să intre în recesiune”, a declarat Chris Williamson, economist şef pentru afaceri la S&P Global Market Intelligence citat de Reuters.

    “Cu toate acestea, datele PMI din noiembrie aduc şi câteva veşti bune timide. În special, rata globală a declinului s-a atenuat faţă de octombrie”

    Activitatea în industria dominantă a serviciilor a scăzut din nou, indicele principal egalând minimul ultimelor 20 de luni din octombrie, de 48,6. Sondajul Reuters prevăzuse o scădere la 48,0.

    În ciuda încetinirii continue, firmele au crescut numărul de angajaţi, deşi în cel mai slab ritm din martie 2021. Indicele de ocupare a forţei de muncă în sectorul serviciilor a scăzut la 51,7 de la 52,5.

    Activitatea din industria prelucrătoare, afectată în special de creşterea preţurilor la energie şi de perturbarea lanţurilor de aprovizionare, a scăzut de asemenea, dar într-un ritm mai lent. Indicele principal a crescut la 47,3 de la 46,4, peste estimarea sondajului Reuters de 46,0.

    Un indice care măsoară producţia, care intră în componenţa indicelui compozit PMI, a urcat la 45,7 de la 43,8, însă o parte din această creştere a fost cauzată de finalizarea restanţelor de lucru.

    Comenzile noi au scăzut brusc din nou şi, deşi a existat o scădere semnificativă a presiunilor asupra preţurilor, acestea au rămas ridicate. Indicele preţurilor de producţie a scăzut la 63,7 de la 66,1, cel mai scăzut nivel din martie 2021.

    “Presiunile asupra preţurilor, a căror creştere recentă a determinat o nouă înăsprire a politicii BCE, dau acum şi ele semne de răcire, cel mai vizibil în sectorul manufacturier”, a spus Williamson.

    “Nu numai că acest lucru ar trebui să ajute la limitarea într-o oarecare măsură a crizei costului vieţii, dar perspectiva mai luminoasă a inflaţiei ar trebui să reducă presiunea asupra necesităţii unei noi înăspriri agresive a politicii.”

    Inflaţia în regiune a ajuns luna trecută la 10,6%, de peste cinci ori mai mult decât ţinta de 2% a BCE, iar banca centrală este aşteptată să adauge luna viitoare încă 50 de puncte de bază la rata de depozit, astfel că orice semn de relaxare a presiunilor asupra preţurilor va fi binevenit de către factorii de decizie.

  • Vitaliia Vlasiuk: Matematica succesului: 99% muncă + 1% noroc

    Vârstă: 34 de ani

    Funcţie: DSP Business Partner Confectionary and Dairy category South East Market

    Companie: Nestlé România

    Număr de colegi aflaţi în subordine: 6

    Cifră de afaceri (2021): 1,1 mld. lei

    Experienţă: În primii şase ani de carieră, a lucrat în vânzări şi trade marketing în companiile FMCG locale şi internaţionale (inclusiv Nestlé) în Ucraina, pe poziţii diferite. Când s-a mutat în România, a reînceput cariera în domeniul DSP (Demand and Supply Planning – n. red.) în divizia Confectionery.


    Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

    Consider că cel mai important este să îţi placă ceea ce faci şi să fii perseverent. Pentru că nici talentul, nici ambiţia, fără muncă şi fără implicare în ceea ce faci, nu te ajută să ai rezultate bune. Succesul, în opinia mea, este 99% muncă Ă 1% noroc.

    Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

    Nu pot să zic că nu deţin ceva foarte important pentru mine în prezent, există evident nişte dorinţe şi ambiţii, pe care, în timp, sper să reuşesc să le împlinesc. Cel mai mult mi-ar plăcea să avem pace în Europa dar, din păcate, nu putem influenţa acest lucru uşor.

    În ce loc te simţi cea mai fericită?

    Eu am trăit în câteva ţări şi oraşe diferite, şi am ajuns la concluzia evidentă: nu locul îi face pe oameni fericiţi, doar oamenii pot face locul fericit. Abilitatea de a fi fericit în locul în care eşti acum poate să te ducă în orice loc pe care îl doreşti.

    Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

    În afară de rezultatele profesionale şi plăcerea să lucrez cu colegii mei, aş zice: abilitatea de a mă adapta la schimbări şi integrarea în grupe sociale diverse. Şi desigur, fericirea pe plan personal, să fiu mama unei fetiţei de patru ani şi soţie.

    Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

    Eu aş zice că dau 9, pentru că am trăit deplin fiecare moment şi am întâlnit oameni extraordinari. Şi un punct las ca „buffer” pentru viitor, desigur poate să fie şi mai bine.

    Ce te motivează?

    Mă motivează cel mai mult cum ar zice A. Maslow „autorealizarea”, adică să fiu la momentul potrivit, la locul potrivit pentru mine, ca să ating şi potentialul meu maxim şi să adaug valoare adăugată societăţii şi companiei.

  • BestJobs: Legislaţia legată de pachetele de beneficii extra-salariale se modifică în 2023. În 2022, companiile au început să ofere tot mai des beneficii personalizate candidaţilor

    Provocările socio-economice din 2022 au crescut importanţa beneficiilor extra-salariale personalizate pentru angajaţi, iar din 2023 pachetele de beneficii se pot schimba conform noii legislaţii, potrivit reprezentanţilor platformei BestJobs.

    „Noua legislaţie va aduce mai multe schimbări în 2023, precum modificarea plafonului neimpozabil pentru beneficii extra-salariale, prevăzută de ordonanţa nr. 16/2022. Cu alte cuvinte, pentru anumite tipuri de beneficii, din ianuarie 2023, angajatorii vor fi nevoiţi să se încadreze într-un plafon lunar de 33% din salariul de bază al angajaţilor, neimpozabil. Deşi cele mai comune dintre beneficiile primite de angajaţi, precum tichetele de masă sau tichetele cadou nu se vor raporta la acel plafon, recomandăm ca angajatorii să le păstreze în pachetul acordat sau să evalueze necesitatea lor în funcţie de preferinţele angajaţilor”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

    Chiar dacă angajaţii au acum acces la un pachet mixt de beneficii, anunţurile de joburi menţionează în continuare beneficii tradiţionale precum tichete de masă (70%), bonusuri de performanţă (62%), asigurare medicală (57%), dar şi cursuri de specializare sau de dezvoltare personală (60%). Pe aceste liste, se numără totodată şi teambuilding-urile (40%), primele de sărbători (50%) şi laptop sau telefon mobil (47%).

    În ultimii ani, pachetul de beneficii suplimentare s-a diversificat, adăugând program flexibil, plata utilităţilor de acasă sau gustări la birou. Astfel, de anul trecut şi până acum, numărul anunţurilor care precizează beneficii de well-being a crescut cu peste 15%. În plus, angajatorii ţin cont şi de nevoia tot mai mare de flexibilitate a angajaţilor, facilitând munca de la distanţă chiar şi în cazul lucrătorilor cu baze de date şi oferind un program flexibil.

    „În 2022 a fost o provocare pentru companii să găsească talentele potrivite. Din acest motiv, angajatorii au încercat să adapteze pachetele de beneficii cât mai eficient, atât pentru nevoile candidaţilor, cât şi pentru maximizarea bugetului intern. Spre exemplu, pentru un angajat cu copii mici, pachetul poate cuprinde program flexibil, zile libere suplimentare, asigurare medicală şi extinderea acestui beneficiu şi către membrii familiei, acces la evenimente pentru copii, bonusuri şi prime de sărbători şi chiar bonus pentru grădiniţă sau bonă. Tot aşa, un alt angajat poate opta pentru abonament la sală, asigurare medicală şi contribuţie la pensia privată. Practic, candidaţii pot alege pachetul care se potriveşte nevoilor şi stilului lor de viaţă, simţind cu adevărat beneficiile pentru ei”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

    Şapte din zece anunţuri precizează posibilitatea de a lucra remote atunci când angajatul simte nevoia, 37% oferă ca beneficiu personalizarea programului de lucru, iar aproape 40% pun la dispoziţie cafea şi gustări pentru angajaţii de la birou.

    Mai mult, angajaţii care lucrează permanent sau preponderent de acasă pot beneficia de plata utilităţilor (5%), pe când cei ce vin la birou pot primi compensaţii pentru transport (30%).

     

  • China introduce noi restricţii COVID în marile oraşe, în timp ce tensiunile de la fabrica Apple au degenerat în violenţe şi au sporit îngrijorările legate de economie

    Autorităţile chineze au impus miercuri mai multe restricţii pentru a ţine în frâu creşterea rapidă a infecţiilor cu COVID-19, sporind îngrijorarea investitorilor cu privire la economie. Tulburările care au loc la cea mai mare fabrică de iPhone din lume au evidenţiat preţul social şi financiar al acestor restricţii.

    Autorităţile din oraşe mari precum capitala Beijing şi centrul financiar Shanghai au închis mall-uri şi parcuri şi au impus limite privind circulaţia persoanelor care sosesc din alte părţi, în condiţiile în care infectările s-au apropiat de maximele record înregistrate în aprilie.

    Măsurile diminuează speranţele că ţara va atenua semnificativ politica sa privind coronavirusul.

    „Deşi există puţine perspective ca autorităţile să opteze pentru a face un pas înapoi de la politica zero-COVID în timpul iernii, există un risc semnificativ ca eforturile de limitare să eşueze”, au scris analiştii de la Capital Economics. Un astfel de eşec ar putea duce la mai multe blocaje care ar provoca daune fără precedent economiei, au adăugat analiştii.

    Restricţiile COVID din China, cele mai stricte din lume, au alimentat nemulţumirea în întreaga ţară şi au afectat producţia economică, inclusiv la Foxconn, cel mai mare furnizor de iPhone al Apple Inc.

    Miercuri, scene transmise în direct pe reţelele de socializare au arătat persoane care se descriau ca fiind muncitori de la Foxconn dărâmând bariere şi luptându-se cu autorităţile în costume de protecţie, scandând „daţi-ne salariul”. Violenţele urmează unor săptămâni de tulburări în care zeci de angajaţi au părăsit fabrica din cauza controalelor COVID. Incidente asemănătoare au avut loc la fabrici din oraşul Guangzhou în sudul ţării.

    Chiar dacă cifrele privind epidemia sunt scăzute în comparaţie cu standardele globale, China a rămas la abordarea zero-COVID, o politică autorizată de preşedintele Xi Jinping, despre care oficialii susţin că „salvează vieţi şi împiedică sistemul medical să fie copleşit. În ultimele 24 de ore, în China au existat 28.883 de noi cazuri COVID, potrivit datelor oficiale.

    În Shanghai, un oraş de 25 de milioane de locuitori care a fost închis timp de două luni la începutul acestui an, cea mai importantă asociaţie auto din China a anunţat miercuri că va anula cea de-a doua zi a Summitului privind dezvoltarea industriei auto din străinătate, din cauza îngrijorărilor legate de COVID.

    De asemenea, autorităţile din Shanghai au anunţat noi restricţii privind sosirile, în timp ce Chengdu, cu 428 de cazuri marţi, a devenit cel mai recent oraş care a anunţat teste în masă.

    Marile centre de producţie Chongqing şi Guangzhou au înregistrat în mod constant un număr ridicat de infecţii timp de câteva zile, reprezentând cea mai mare parte a numărului de cazuri din China.

    Investitorii sunt îngrijoraţi că ultimul val de infectări ar putea încetini redeschiderea economică. Mulţi analişti spun că o redeschidere semnificativă este puţin probabilă înainte de martie sau aprilie.

    „Următoarele săptămâni ar putea fi cele mai grele în China de la primele săptămâni ale pandemiei, atât pentru economie, cât şi pentru sistemul de sănătate”, au precizat analiştii de la Capital Economics.

  • Cum percep românii preţurile la restaurant în contextul inflaţiei şi cât mai ies în oraş

    Conform Institutului Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, este 13,5%. În spatele datelor oficiale, impactul real e semnificativ mai mare când vine vorba de cum resimt românii scumpirile actuale. Cele mai mari diferenţe s-au înregistrat la preţurile alimentelor (>20%), ceea ce impactează nu numai listele de cumpărături, ci şi ieşirile la restaurant.

    Iar acest lucru e valabil şi dacă trecem graniţele României. Un sondaj realizat de SIAL Paris arată că şi celelalte ţări din Europa se adaptează în consecinţă. 78% dintre respondenţi au afirmat că preţurile în restaurante au crescut semnificativ faţă de anul trecut şi 55% recunosc că aceste scumpiri influenţează frecvenţa ieşirilor în oraş.

    În contextul inflaţiei, o platformă de rezervări online a analizat cum percep românii preţurile la restaurant în 2022 şi cum le influenţează asta ieşitul în oraş.

    Acum, 1 din 2 români iese la restaurant rar sau foarte rar, o schimbare evidentă faţă de obiceiurile dinaintea pandemiei când majoritatea (53%) ieşeau mai des. Scumpirile afectează semnificativ stilul de viaţă al românilor, iar asta se reflectă inclusiv în felul în care îşi petrec timpul liber. Datele arată că 27% dintre români ies foarte rar la restaurant (o dată pe lună sau nici măcar), în timp ce 21% spun că ies de 2-3 ori pe lună.

    Întrebaţi cât de des mergeau la restaurant înainte de pandemie, majoritatea participanţilor la studiu (53%) au declarat că ieşeau mai des decât acum. Totuşi, pentru 27% nu s-a schimbat nimic, în timp ce 19% au afirmat că ies mai des acum decât înainte de pandemie.

    94% dintre români consideră că preţurile din restaurante au crescut. Majoritatea văd aceste creşteri drept semnificative (55%), pe când alţii le percep ca fiind mici (39%). Totuşi, există şi români care consideră că nu s-a schimbat nimic (6%).

    Respondenţii au evaluat noile preţuri din restaurante. Cei mai mulţi dintre respondenţi (32%) au impresia că acestea sunt cu 20% mai mari decât înainte de izbucnirea pandemiei şi creşterea inflaţiei. 31% dintre participanţii la studiu cred că preţurile au crescut şi mai mult de atât – cu 25%. 23% percep o creştere de 15%, iar 14% văd o creştere de 10%.

    35% dintre români aleg preparatele mai ieftine din meniu ca să reducă nota de plată. Cei care vor totuşi să iasă în oraş şi să facă şi economie, găsesc diferite metode. Întrebaţi ce fac pentru a reduce costul consumaţiei, cei mai mulţi dintre respondenţi (35%) au spus că se orientează după produsele din meniu care au preţuri mai accesibile. Unii români renunţă la desert (23%), împart un fel de mâncare cu altcineva (12%), sau nu mai comandă şi de mâncare, ci doar de băut (3%).

    Datele arată că sunt şi români care nu-şi propun să reducă nota de plată. 15% dintre respondenţi au afirmat că nu s-a modificat nimic în comportamentul lor la restaurant.

    Bookingham a realizat studiul pe baza unui chestionar la care au răspuns peste 500 de persoane.

  • Prognoza meteo pentru 4 săptămâni

    Temperaturile vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni publicată miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

    Săptămâna 21.11.2022 – 28.11.2022

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, dar şi uşor mai coborâte în extremitatea de nord-est a ţării, iar în rest se vor situa în jurul celor
    normale.

    Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice, centrale şi nord-estice.

    Săptămâna 28.11.2022 – 05.12.2022

    Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice, nord-vestice şi la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi în
    general apropiate de cele specifice.

    Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în vest, nord-vest, centru şi la munte.

    Săptămâna 05.12.2022 – 12.12.2022

    Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

    Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

    Săptămâna 12.12.2022 – 19.12.2022

    Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

    Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale, în toate regiunile.