BusinessMagazin

Blog

  • Deocamdata nici un condamnat

    In aprilie 2003 a devenit operationala legea 677 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

     

    50 Aproximativ 50 de romani sunt in curs de anchetare la nivelul intregiitari pentru infractiuni care au legatura cu accesarea neautorizata a unui sistem informatic.

     

    20 Numarul persoanelor care au fost trimise in judecata pentru accesarea neautorizata a unui sistem informatic si infractiuni conexe.

     

    0 Deocamdata, nimeni nu a fost condamnat pentru astfel de infractiuni. Explicatia autoritatilor – timpul avut la dispozitie a fost prea scurt, iar anchetele sunt complexe, in principal datorita faptului ca majoritatea victimelor (cei carora le-au fost furate datele personale) sunt din alte tari decat Romania.

  • Recomandari pentru ca datele din computer sa fie in siguranta

    Intr-un top al celor mai importante sfaturi pe care trebuie sa le urmati pentru a nu cadea victima hackerilor de pe Internet se numara lucruri relativ simple, spun specialistii in securitate.

    ANTIVIRUS Cumparati si folositi un antivirus pe care sa va puteti baza. Alegeti un antivirus consacrat. Checkmark, AV-Test.org si TuV sunt printre cei mai respectati testeri de software antivirus.

    FIREWALL „Zidurile de foc“ (firewall) sunt programe care filtreaza traficul de Internet care intra si iese din calculator. Fara un astfel de program in functiune, orice atacator poate accesa computerul dumneavoastra folosind vulnerabilitatile sistemului de operare sau ale altor aplicatii, de aici pana la furtul de date nemaifiind decat un pas.

    ATENTIE LA E-MAIL Nu deschideti mesajele e-mail provenite din surse necunoscute sau in care nu aveti incredere. Multi virusi se raspandesc ca atasamente la mesaje e-mail, de aceea poate fi o idee foarte buna sa cereti confirmarea expeditorului, daca aveti dubii despre buna-credinta a unui e-mail.

  • HOTII DE DATE

    Furtul de informatii personale a adus pagube la nivel mondial pentru consumatori, companii si organizatii guvernamentale in valoare de 221 de miliarde de dolari in anul 2003, conform companiei de cercetare Aberdeen Group. Pierderile cresc cu o rata de 300% pe an si ar putea atinge 2.000 de miliarde la sfarsitul acestui an. Cele mai multe astfel de incidente au loc in SUA. 

    PERICOL PENTRU BANCI Aproape 40% dintre bancile americane incluse intr-un studiu din 2002 au pus furtul de identitate pe primul loc in topul amenintarilor pentru industria bancara. In 2003, bancile si fondurile de investitii au pierdut peste 4 miliarde de dolari din acest motiv, conform IDC. 

    13 PE MINUT 7 milioane de americani au fost victime ale furtului de date in perioada iulie 2002-iulie 2003, conform unui studiu Gartner. Au avut loc 19.000 de incidente pe zi, 800 pe ora si 13 pe minut.

    PE TACUTE 85% dintre victimele furtului de date personale afla de „eveniment“ abia in momentul in care sunt contactati de politie sau de banci, care le spun ca li s-au retras sume importante din conturile bancare, ori atunci cand sunt contactati de companii care incearca sa le vanda produse, conform unui studiu realizat de Gartner in Statele Unite.

  • Cum sa-ti iei televizorul peste mari si tari

    Imaginati-va cum ar putea sotia sa-i reproseze sotului, aflat in delegatie pe alt continent, ca a schimbat televizorul de la emisiunea pentru femei la meciul de fotbal.

    Cine spune ca ne putem uita la emisiunile TV doar atunci cand suntem acasa, in fata televizorului? Pana de curand, tehnologia nu prea lasa loc de intors: serviciile care permiteau receptionarea programelor TV la distanta, pe telefonul mobil sau pe alte echipamente portabile, erau raritati.

    Insa o noua inventie este gata sa schimbe situatia: Slingbox, o cutie de dimensiunile unei caramizi care permite utilizatorilor sa urmareasca, oriunde ar fi in lume, emisiunile de pe televizorul lor de acasa. Cum este posibil? Practic, cutiuta se monteaza langa televizor, iar semnalul TV este redirectionat catre un laptop sau PC dotat cu o conexiune de mare viteza la Internet (in viitor,  urmeaza sa fie posibila si vizionarea pe telefoane mobile si PDA-uri). Noul echipament, produs de compania californiana Sling Media, a fost distribuit recent de doua lanturi de magazine americane, iar surpriza a fost ca s-a vandut ca painea calda, chiar din prima zi. Pretul? Doar 250 de dolari (aproximativ 210 euro), cost care nu presupune alte taxe sau abonamente. 

    In prezent, una dintre atractiile televiziunii digitale este aceea ca utilizatorii se pot uita la emisiunile dorite si mai tarziu, atunci cand au timp, acestea fiind inregistrate cu un recorder digital (practic, un echipament care depoziteaza emisiunile pe un hard disk, in format digital). 

    Acum insa, Slingbox ofera nu doar o alternativa temporala, ci si una geografica. Practic, aceea de a urmari emisiunile transmise pe propriul televizor oriunde in lume, iar ideea va castiga cu siguranta atentia utilizatorilor, sunt de parere analistii.

    Slingbox ofera utilizatorilor sai posibilitatea de a schimba canalele de televiziune sau de a modifica anumite optiuni din meniurile televizorului de la mii de kilometri distanta, ca si cum s-ar afla in fata acestuia. Insa conditia principala de functionare a echipamentului o reprezinta existenta conexiunii broadband la Internet prin intermediul careia „cutiuta“ sa poata transmite mai departe semnalul TV.

    Deocamdata, software-ul instalat pe Slingbox este compatibil numai cu calculatoarele care au sistem de operare Windows XP, dar specialistii Sling Media au demonstrat ca se poate transmite semnal TV si pe telefoane mobile, chiar daca pentru moment aceasta optiune nu este 100%  valabila. 

    In plus, compania are in plan sa lanseze un software compatibil cu Mac-urile produse de Apple. Chiar daca aduce multe avantaje utilizatorilor, noul echipament ridica insa anumite semne de intrebare pentru operatorii de servicii de televiziune.  Practic, doi utilizatori din tari diferite vor putea cu usurinta sa-si „paseze“ reciproc emisiuni TV pentru care in tarile respective nu exista drepturi de difuzare. 

    „Cu siguranta ca se va pune in curand intrebarea daca utilizatorii vor avea voie sa urmareasca programe TV altundeva decat in regiunea in care sunt difuzate“, a afirmat un oficial al companiei Orb Networks, care ofera pe Internet un software gratuit cu functii similare cu cele ale Slingbox-ului.  

    Desi nu permite inregistrarea emisiunilor TV dorite, Slingbox poate sa redea fisiere video inregistrate anterior cu alte echipamente. Din punct de vedere al securitatii, specialistii companiei au asigurat clientii ca nici un alt utilizator nu poate intercepta semnalele transmise de echipament. De asemenea, Slingbox nu poate fi folosit decat dupa ce posesorul introduce o parola si un numar de identificare. Toate eventualele probleme legate de copyright si securitate palesc insa in fata uneia traditionale: cine este stapan pe telecomanda. 

    Daca pana acum discutiile in contradictoriu se desfasurau doar in casa, de acum inainte lucrurile se complica. Imaginati-va cum ar putea sotia sa-i reproseze sotului, aflat in delegatie pe alt continent, ca tocmai a schimbat televizorul de la emisiunea pentru femei la meciul de fotbal. 

    „Suntem constienti de implicatiile si problemele pe care le poate ridica noul nostru echipament“, a afirmat directorul executiv al Sling Media. „Insa Internetul a schimbat notiunile de proximitate temporala si geografica, asa ca Hollywoodul si celelalte industrii care ar putea fi afectate trebuie sa gaseasca o cale sa se adapteze“, a conchis el.  

  • Oare au promis ca acum va fi altfel?

    La sfarsitul lui decembrie, FMI a cerut celor care urmau sa preia puterea sa nu adopte o decizie pripita in ceea ce priveste introducerea cotei unice.

     

    Raspunsul celor proaspat instalati in fotoliile puterii: am castigat alegerile promitand celor care ne-au ales ca vom reduce impozitele si, ca atare, trebuie sa introducem cota unica, de la 1 ianuarie. „O promisiune este o promisiune“, vorba unei reclame la o companie de asigurari.

     

    FMI, o organizatie hulita in toate birourile lumii, dar gardianul unor principii economice solide, a privit cu ingaduinta cum noua putere se bate cu pumnul in piept, invocand argumentul ca avem o rezerva valutara mare si nu avem nevoie de banii FMI. Este corect. Acum, Romania are peste 13 miliarde de euro in rezerva. Mai mult decat atat, companiile private si de stat pot imprumuta bani de afara fara probleme, obtinand chiar dobanzi mici, nu cum se intampla acum 5-10 ani, cand stateau cu spatele la zid, fara nici o putere de negociere.  Din punctul de vedere al finantarii externe stam bine.

     

    Dar de FMI depind si discutiile cu Uniunea Europeana. Iar  intoarcerea spatelui gardienilor stabilitatii macroeconomice nu este la indemana oricui. Sigur, Romania nu se afla in aceasta pozitie. Pe plan intern, Romania nu sta asa de bine. Nu munceste mai mult, dar primeste mai multi bani si consuma de „duduie“ economia. Peste toate astea, locuitorii ei au inceput sa consume imprumutandu-se tot mai mult. Debitorii sunt expusi tot mai mult la valuta, iar orice crestere mai mare de curs ii poate trimite in incapacitate de plata.

     

    Daca statul ar fi avut de unde sa stranga mai multi bani la buget, chiar si cu portareii, poate ca nu ar fi fost nevoie de majorarea altor impozite pentru a acoperi minusul de un miliard de dolari lasat in buget de cota unica. Economia nu se schimba peste noapte, iar introducerea cotei unice, o masura curajoasa, pe care eu o consider buna, nu produce efecte imediat. Solutiile gasite pe genunchi, cresterea accizelor sau majorarea impozitului pe dobanzi si pe castigurile la bursa nu aduc prea multi bani la buget.

     

    Au adus mai mult o enervare si acest lucru se va vedea la vot. Era clar, chiar din ianuarie, ca nu exista o solutie mai rapida si care sa rezolve o buna parte din probleme decat cresterea TVA. Se colecteaza imediat si poate fi administrata usor. O luna se discuta despre aceasta masura impopulara, dar dupa aceea se asternea linistea. Este adevarat ca majorarea acestei taxe ii afecteaza cel mai mult pe cei cu venituri mici, in schimb cota unica aduce mai multi bani in buzunarele celor cu venituri mari.

     

    Suntem dupa sase luni de guvernare, iar ceea ce ofera cabinetul Tariceanu si ministrul finantelor este o incoerenta totala in privinta politicii fiscale. De aici pana la incompetenta nu e decat un pas. Astazi se introduce TVA, maine auzi ca nu mai figureaza aceasta masura in memorandumul cu FMI. Cand FMI cere mai multi bani la buget, premierul anunta ca scad de la anul taxele de asigurari sociale, cele mai hulite impozite in Romania de catre patroni. Un patron ce sa mai creada? Cum sa-si faca bugetul? Se poate duce la banca maine cu un plan de afaceri in care sa treaca niste cheltuieli mai mici cu forta de munca, fiindca l-a auzit pe Tariceanu la televizor ca o sa scada CAS-ul? Cred ca orice bancher l-ar trimite la plimbare. I-ar spune mai degraba sa taie din venituri pentru ca va creste TVA, pretul marfii se va scumpi si va vinde mai putin.

     

    Peste toate discutiile cu TVA au intervenit si masurile pe care ar trebui sa le introduca BNR de inasprire a conditiilor de acordare a creditelor, pentru a reduce din ritmul de crestere a imprumuturilor. Romanii au nevoie de bani pentru consum, pentru masini sau pentru case, ceea ce este perfect normal. Din pacate, multe din aceste marfuri se aduc din import sau se fac cu materiale din import. Iar gaura deficitului comercial si a contului curent se largeste. Inevitabil urmeaza masuri administrative de corectare a acestei situatii.

     

    Daca nu se tempereaza cresterea deficitelor externe acum, sa fiti siguri ca peste un an cursul de schimb va fi cel care va „taia“ in carne vie.  Si va lasa urme adanci. Din pacate, ceea ce se intampla acum la nivel guvernamental, in modul cum se discuta politicile economice, aduce tot mai mult cu perioada 1997-1999.  Fiecare cu ideile si filozofiile lui, iar ceilalti cu consecintele lor. Oare cei de acum au promis ca nu va fi ca in 1997-1999?

  • Cat de mult greseste piata

    Piata nu greseste niciodata. Aceasta afirmatie e cu atat mai adevarata cu cat economia este mai eficienta. Atunci, informatia despre factorii fundamentali care influenteaza preturile e disponibila la timp si accesibila tuturor celor implicati in formarea lor.

     

    Romania isi doreste sa devina un astfel de loc, unde indicatorii monetari la indemana pietei, in special rata dobanzii si cursul de schimb, se vor forma liber. Se poate argumenta ca piata valutara este mult inaintea celei a titlurilor de stat, daca tinem cont de volumele tranzactionate, de lichiditate si de numarul participantilor activi. Desigur, se poate argumenta si impotriva eficientei tranzactiilor valutare, si am facut-o si eu in cateva randuri. Cu siguranta insa, piata titlurilor de stat este departe de a fi una eficienta, din mai multe motive, pe care le voi expune pe rand.

     

    Liberalizarea tranzactionarii titlurilor de stat ar inseamna ca Ministerul de Finante (MF) si Banca Nationala pierd monopolul asupra formarii dobanzilor in economie, lasand „pietei libere“ acest mecanism. MF a folosit mult timp emisiunile de titluri de stat pentru a cobori rata dobanzii conform cu viziunea consultantilor externi de pe langa trezorerie sau anumite interese politice.

    In conditiile unei piete volatile si restranse, in care oficialii guvernamentali aveau mult mai multa informatie decat restul jucatorilor si urmareau anumite tinte clare, acest mecanism de reglare a dobanzii a fost daca nu pozitiv, macar explicabil.

     

    Dar, cu cat avansam pe drumul liberalizarii contului de capital, cu atat nevoia unei piete secundare functionale a acestor titluri devine tot mai presanta. Nu vorbim aici de piata interbancara a contractelor de tip repo, ci de una functionala si deschisa tuturor participantilor, in mod ideal organizata ca o componenta a Bursei de Valori. In absenta unui asemenea mecanism de formare a ratei dobanzilor, piata creditului in sine ramane una nestructurata si ambigua.

     

    Singura informatie disponibila in sistem este cea data de tranzactiile interbancare, care cu greu pot fi denumite eficiente. Sa recapitulam: pentru ca o piata sa fie eficienta, este nevoie nu numai de lichiditate (care exista) si de un numar decent de participanti (aici, deja sunt probleme de reprezentativitate), ci si de un mecanism liber si transparent de formare a ratei dobanzii, conditie care nu este indeplinita.

     

    Piata interbancara este in mare masura una a trezorierilor, iar sumele tranzactionate provin in general din lichiditatile excedentare ale bancilor, precum si din speculatiile conjuncturale si „de club“ ale acestora. Tranzactionarea „pe telefon“ micsoreaza mult din beneficiile unei piete reglementate si libere, cu dezavantajul mentinerii unei dobanzi arbitrare si nefundamentate economic in sistem. In absenta pietei secundare libere, tonul emisiunilor primare de titluri de stat va fi dat in continuare de MF, iar bancile vor continua sa nu aiba instrumente de investitie evaluate corect, care sa fie lichide si sa acopere toate maturitatile posibile.

     

    Un prim pas mare facut de MF este acela de a lansa titluri de stat cu maturitati mai lungi si diversificate, intre 1 si 15 ani. Cu toate acestea, prin optiunea sa de a refuza ofertele care nu ii convin, impreuna cu lipsa unei alternative de investire, beneficiile acestor emisiuni ca determinanti ai ratei dobanzii sunt limitate. Daca piata secundara ar fi existat, aceasta si nu decizia discretionara a MF stabilea dobanda unei anumite emisiuni pe piata primara.

     

    Asa, informatia pe care o avem la dispozitie ofera indicii cel putin ciudate despre asteptarile „pietei“ referitoare la dobanzile la lei, precum si despre modul cum calculeaza actorii implicati randamentele pe care le obtin din astfel de plasamente. Pornind de la datele licitatiilor emisiunilor de titluri de stat din luna iunie 2005 (2, 9 si 16 iunie) si calculand rata dobanzii anuale implicite la instrumente lipsite de risc, obtinem valorile aproximative: 7,50% pentru 2005, 7,5% pentru nivelul asteptat al dobanzii in anul 2006, 8,2% pentru 2007, 7,9% pentru 2009, 5,0% pentru 2011, 8,7% pentru 2014, 6,0% pentru 2016 si 7,5% pentru 2019.

     

    Asadar, valorile ratei implicite a dobanzii pentru anii 2007, 2008 si 2014 nu corespund unei evolutii in forma de U, cum era de asteptat pentru Romania. In mod normal, ratele dobanzilor implicite trebuia sa scada pana in 2010 – 2012, dupa care se manifesta tendinta de urcare usoara datorata primei de maturitate. Competitia imperfecta distorsioneaza insa dobanzile din sistem.

     

    Daca piata secundara a instrumentelor de trezorerie era functionala, asemenea anomalii nu ar mai fi existat, iar emitentii de instrumente cu venit fix (fie ele obligatiuni sau credite) sau utilizatorii lor puteau sa aiba o masura de comparatie pentru a stabili rata „corecta“ a dobanzii.

     

    In situatia actuala insa, alocarea si utilizarea ineficienta a resurselor financiare ramane prezenta in economie si afecteaza performanta financiara a bancilor si companiilor. Si atunci, este normal ca fiecare din participantii la mersul economiei sa lucreze cu „marje de protectie“ mai ridicate, pentru a contrabalansa aceste ineficiente ale alocarii resurselor. Si este inevitabil ca fiecare dintre noi sa suporte din propriul buzunar aceste marje, si ca gradul de competitivitate al economiei romanesti la nivel mondial sa fie sub-optim.

     

    Dragos Cabat este vicepresedintele Asociatiei Analistilor Financiari si Manager Politici de Creditare la UniCredit

  • Romania si noua umbrela bulgareasca

    O veste proasta pentru cei care spera ca raportul Comisiei Europene UE din toamna ar putea fi ceva mai bland: Comisia nu va spune ca e gri ce e negru si alb ce e gri. Prima greseala, prima neindeplinire „la litera“ a angajamentelor va fi taxata dur.

     

    Slovenia este primul stat UE care a ratificat Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei. Ungaria anunta, de asemenea, ca va face acest lucru pana la sfarsitul lunii. Cei care au luat pulsul ultimelor evolutii europene au putut observa ca ratificarea Tratatului de aderare nu mai e o simpla formalitate, asa cum s-a intamplat in cazul primelor zece tari din valul al cincelea. Chiar daca ar fi o ofensa inimaginabila, capitalele europene iau in calcul inclusiv acest tip de amendare a lipsei de performante a candidatelor.

     

    Amendare vazuta si – sau mai ales – ca mijloc de a da satisfactie propriilor cetateni pe care sondajele de opinie ii prezinta tot mai putin entuziasmati de primirea noilor membri (un sondaj recent arata ca doar 27% dintre britanici sunt de acord cu aderarea Romaniei). Sunt totusi mai multe argumente in favoarea ratificarii Tratatului decat pentru respingerea lui. Unul dintre cele mai puternice este ca ar insemna respingerea ambelor tari, atat a Bulgariei cat si a Romaniei, ceea ce, spun oficiali europeni, ar fi nedrept pentru Bulgaria. Totusi, Bucurestiul nu se mai poate baza prea mult pe noul tip de umbrela bulgareasca. Pentru ca aderarea celor doua tari poate fi decuplata, atrag atentia oficialii europeni, prin clauzele de salvgardare care se aplica separat.

     

    Exista insa noutati si aici. Caci vestile bune privind inceperea procesului de ratificare sunt insotite de o alta despre care e greu de evaluat acum daca e rea sau buna: Comisia Europeana va mai face un raport preliminar si in primavara anului 2006, raport care va prezenta o analiza la zi a felului in care sunt pregatite de aderare cele doua tari. Cu alte cuvinte, raportul de tara care va fi prezentat in luna octombrie nu va fi cel decisiv, iar monitorizarea Sofiei si Bucurestiului va continua si dupa aceea.

     

    Asta inseamna ca o clauza de salvgardare ar putea fi propusa deopotriva dupa raportul din octombrie cat si dupa cel din primavara. E acest lucru o jumatate plina sau una goala a paharului? In primul rand, o veste proasta pentru cei care spera ca raportul din toamna, nefiind ultimul, ar putea fi ceva mai bland. Raportul din toamna va fi, asadar, o radiografie destul de precisa a momentului octombrie 2005 si a perspectivelor pentru urmatoarea perioada. In plus, s-a depasit deja faza la care se poate spune o fraza devenita celebra („expertii europeni nu cunosc ultimele evolutii, situatia din acest moment; ei s-au referit la o situatie anterioara prezentarii raportului, situatie care s-a ameliorat intre timp“).

     

    Toate acestea fiind spuse, ce ar fi bun, totusi, in faptul ca vom mai avea un raport si in toamna lui 2006? Daca raportul din toamna va fi necrutator, exista posibilitatea unei oarecare indulgente in ceea ce priveste activarea clauzei de salv-gardare. Spre deosebire de Raportul de tara, care este un document tehnic, activarea clauzei nu este o urmare automata, implacabila. Activarea se face printr-un vot la nivelul Consiliului Europei.

     

    Or, chiar daca Raportul de tara va arata ramaneri in urma la anumite capitole „salvgardabile“, existenta unei noi evaluari „finale“ ar putea fi un argument suficient de bun al ideii de a mai oferi un ragaz candidatelor pentru a rezolva si ultimele teme de casa si pentru a proba rezolvarea lor. O clauza de salvgardare activata in octombrie si, deci, amanarea cu un an a aderarii, ar face practic inutil raportul din primavara lui 2006. Iar aparitia in calendar a raportului din 2006 ar mai oferi un ragaz pentru toata lumea. Mai intai pentru cele doua candidate, care vor mai avea timp pentru ultimele reglaje, apoi pentru statele UE si cetatenii lor care vor fi avut deja vreme sa rumege mai bine extinderea, criza bugetului pentru 2007-2013 si a (ne)ratificarii Constitutiei, din aceasta primavara, si perioada presedintiei britanice care se anunta reformatoare.

     

    In sfarsit, aparitia in calendar a raportului de primavara pare sa fie o problema in plus pentru adeptii anticipatelor. Se stie ca premierul Calin Popescu-Tariceanu a dorit amanarea provocarii unor eventuale anticipate pana dupa raportul de tara din toamna (cand, in cazul unui raport bun, ar fi maximizat rezultatele scrutinului).

     

    In noile conditii, este de presupus ca, in cazul fericit in care raportul din toamna nu va atrage dupa sine clauza de salvgardare, premierul va cere liniste pana dupa cel din primavara cand, fireste, sansele unei maximizari ar putea fi, din nou, destul de mari.

     

    Analizele facute pana acum arata insa ca, in primavara anului viitor, principalul partid de opozitie va fi digerat deja socurile de dupa pierderea puterii si se va fi intarit indeajuns incat, pe fondul erodarii aliantei aflate la guvernare, sa conteze in ecuatia anticipatelor.

     

    Pana una-alta, autoritatile din Romania au de furca, din plin, cu temele de acasa. Pe agenda, deja incarcata, a problemelor de rezolvat a urcat in capul listei problema concurentei, dupa ce comisarul pentru concurenta, Neelie Kroes, a declarat ca Romania nu este pregatita sa adere, din acest punct de vedere.

  • Sufocat din prea multa dragoste

    Pana a ajunge principalul partid politic al Romaniei, PD mai trebuie sa parcurga o etapa decisiva a oricarui proces de maturizare: uciderea (simbolica) a tatalui.

    Un tip merge la medicul psihiatru si-i zice: „Domnule doctor, am o problema. In ultima vreme sunt cam nehotarat. Sau nu?“ Ei bine, si PD incepe sa aiba o problema – si asta tocmai acum, cand astrele ii sunt cu totul favorabile: e cam nehotarat. Sau nu?

     

    Atat Emil Boc, cat si Vasile Blaga au recunoscut cu voce tare si o candoare dezarmanta ceea ce stie deja tot satul – anume ca succesele PD sunt datorate, practic exclusiv, succeselor pe plan intern si extern ale presedintelui Basescu. Pana aici, toate bune si frumoase. Problema incepe in momentul in care aceiasi lideri vorbesc, mai mult sau mai putin cu perdea, despre desprinderea PD din Alianta D.A. si transformarea lui in „principalul partid din Romania“. Nu poti avea pretentii de partid majoritar, ba nici macar de partid-cheie, cata vreme greutatea ta politica este functie exclusiva a presiunii exercitate asupra balantei de catre un singur om – presedintele Basescu.

     

    Excesul de dragoste paternalista al lui Traian Basescu fata de PD, cuplat cu excesul de admiratie filiala a liderilor PD fata de presedinte risca sa se transforme intr-o relatie vicioasa. Greseala apartine ambelor parti. Greseste Basescu, sufocand din prea multa dragoste ceea ce iubeste. In ciuda predarii simbolice de stafeta in PD, presedintele refuza sa accepte ideea ca odrasla nu mai e un copil, a implinit optsprezece ani, are voie sa mearga la bere si sa se intoarca acasa dupa miezul noptii.

     

    Ba chiar e liber sa se mute singur intr-o garsoniera, daca asa pofteste. Traian Basescu nici nu se mai osteneste sa salveze aparentele. Ii convoaca pe liderii PD la Cotroceni de cate ori bine-pofteste, le spune cum sa manance fara sa pleoscaie si de cate ori se cuvine sa-si sufle nasul in public.

     

    De cealalta parte, nici actualii lideri ai PD nu se grabesc sa-si manifeste proaspat dobandita independenta. Admiratia – pana la un punct fireasca – fata de un tata prodigios din multe puncte de vedere, se transforma, treptat, in idolatrie. Obedienta fata de Cotroceni este totala si fara fisura. Ultima dovada ne-a fost oferita saptamana trecuta. Pentru prima data de la instalarea lui Basescu la Cotroceni, se parea ca liderii PD se situeaza pe o pozitie contrara presedintelui.

     

    Desi acesta se pronuntase public pentru un interimat la societatile de radio si televiziune si pentru accelerarea unei legi care sa asigure depolitizarea acestora, PD, alaturi de partenerii sai de coalitie, a purces la numirea, dupa algoritm, a noilor consilii de administratie. Putin conteaza, din aceasta perspectiva, ca pozitia lui Basescu era mai corecta, atat politic, cat si moral. In definitiv si parintii au dreptate cand le cer copiilor sa nu se imbete si sa vina acasa inainte de miezul noptii.

     

    Graitor este aici faptul ca minunea – gestul de dezobedienta –  n-a tinut decat trei zile, ca orice minune. Realizand eroarea, Emil Boc s-a grabit sa revina asupra deciziei, anuntand, prin intermediul presei, ca PD isi va retrage, unilateral, membrii propusi pentru consiliile de administratie. Gestul i-a luat prin surprindere pe partenerii de coalitie.

     

    Acestia au protestat – pe buna dreptate –  ca „PD nu a respectat intelegerile din coalitie si excede cadrul convenit“ (Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al PNL). La ora la care scriu aceste randuri inca nu stiu cum s-a terminat odiseea SRR si TVR. Speriat de vehementa contestatarilor, Emil Boc si-a mai nuantat pozitiile, afirmand: „Am facut doar o propunere. Nu am retras candidatii. In cazul in care propunerea nu va fi acceptata, o sa vedem ce decizie politica vom lua“. Domnule doctor, sunt cam nehotarat. Sau nu?

     

    In orice ABC psihologic, este identificata o etapa absolut necesara oricarui proces de maturizare: uciderea simbolica a tatalui. Momentul ruperii cordonului ombilical, momentul in care fiul se revolta impotriva autoritatii paternale, realizeaza ca este o persoana matura, de sine statatoare si pretinde sa fie tratata ca atare. Din nefericire, la ora actuala PD pare incapabil de un asemenea gest. Aceasta nehotarare, acest refuz de a iesi de sub umbrela prezidentiala, fie numai cu un pas, ii va crea partidului probleme serioase pe termen mediu si lung.

     

    Mai devreme sau mai tarziu, electoratul va intelege ca taman ceea ce-l face pentru moment simpatic/simpatizat – si anume identificarea pana la virgula cu Traian Basescu, e dovada cea mai clara a lipsei de maturizare politica.

     

    La o prima vedere, poate parea absurd sa-i dai cu piciorul celui care te-a hranit, ti-a indrumat primii pasi, te-a facut sa devii ceea ce esti si – trebuie s-o recunoastem – continua sa te sfatuiasca de bine. Daca insa PD chiar vrea sa devina principalul partid al Romaniei, trebuie mai intai de toate sa dovedeasca tuturor ca poate sa stea singur pe picioare si, la o adica, e capabil sa spuna tatalui „nu“. In caz contrar, refuzand sa-si „ucida“ tatal, PD se va lasa sufocat de acesta. La urma urmei, se poate muri si din prea multa dragoste.

  • Luptele marilor puteri sleite

    Romanii ajunsi in pozitii sociale inalte au o pasiune speciala pentru meciuri de culise. Iar atunci cand ipocrizia se intalneste cu fatarnicia si cand toata lumea dar, totodata, nimeni n-are dreptate, se lasa doar cu victime. Paradoxal, insa, de pierdut pierde numai publicul platitor de bilete. Intotdeauna.

     

    Sablonul cu „presa, a patra putere in stat“ a fost intotdeauna unul dintre bancurile mele favorite. Rad cu pofta, de fiecare data cand il aud pe la reuniuni si dezbateri sforaitoare despre libertatea presei in Romania (si alte bla-bla-uri). Desi logic ar fi ca aceeasi poanta, auzita de „n“ ori, sa te plictiseasca, in ultima vreme gluma pare din ce in ce mai savuroasa…

     

    Pai nu-i de ras? De unde, pana mai ieri, chinuita libertate de exprimare romaneasca era faultata cu daruire numai de reprezentantii celorlalte trei puteri ale statului, loviturile cele mai dureroase se dau, mai nou, din interiorul presei! Avem, iata, un bun exemplu: razboiul declansat de gafa de presa cu betia neprobata a ministrului justitiei, o prostie care a provocat o batalie jenanta in care s-au angrenat Evenimentul zilei, Gandul, Realitatea TV si chiar o parte a membrilor Clubului Roman de Presa.

     

    O dovada clara ca atunci cand ipocrizia se intalneste cu fatarnicia si cand toata lumea dar, totodata, nimeni n-are dreptate, se lasa doar cu victime. Nu si cu invingatori. Dar cum ramane cu publicul? De ce sunt siliti cititorii sau telespectatorii sa ingurgiteze pe nerasuflate rezultatul rivalitatilor din interiorul unei bresle care ar trebui sa-i ofere, calm, informatia, divertismentul si opinia onesta de care are nevoie? De ce dreptul la o informare completa si corecta trebuie alterat de mucegaiuri nerostite, de rivalitati, de meciuri vechi si jalnice reglari de conturi?

     

    Asa-zisa putere, a patra in stat, nu se dovedeste a fi cu nimic mai presus decat celelalte trei: executivul, legislativul si justitia. Cele trei puteri reale, care ar trebui monitorizate si criticate constructiv si constant, dar care, in aceste conditii, isi pot vedea, iata, mult mai linistite de marea lor pasiune: propriile lupte interne.

     

    Romanii ajunsi in pozitii sociale inalte au, se pare, o pasiune speciala pentru mancatorii si batalii de culise. Mereu a fost mai important sa-si inlature „inamicii“ launtrici decat sa-i identifice la timp pe cei din exterior; a fost mai interesant sa-i scufunde barca vecinului decat sa traga in aceeasi directie de vaslele galerei. Si, intotdeauna, inevitabil, cel care a avut de pierdut a fost publicul.

     

    Exista insa si o fericita exceptie de la regula: mediul de business. Aici, eliminarea competitorului prin mijloace corecte, dictate de regulile pietei, este una dintre treptele spre mai bine. Iar publicul, consumatorul, nu are decat de castigat. E un simplu principiu de business onest. O lectie simpla, neinteleasa, din pacate, si de „marile puteri“ sleite ale statului.

  • Luptele marilor puteri sleite

    Romanii ajunsi in pozitii sociale inalte au o pasiune speciala pentru meciuri de culise. Iar atunci cand ipocrizia se intalneste cu fatarnicia si cand toata lumea dar, totodata, nimeni n-are dreptate, se lasa doar cu victime. Paradoxal, insa, de pierdut pierde numai publicul platitor de bilete. Intotdeauna.

     

    Sablonul cu „presa, a patra putere in stat“ a fost intotdeauna unul dintre bancurile mele favorite. Rad cu pofta, de fiecare data cand il aud pe la reuniuni si dezbateri sforaitoare despre libertatea presei in Romania (si alte bla-bla-uri). Desi logic ar fi ca aceeasi poanta, auzita de „n“ ori, sa te plictiseasca, in ultima vreme gluma pare din ce in ce mai savuroasa…

     

    Pai nu-i de ras? De unde, pana mai ieri, chinuita libertate de exprimare romaneasca era faultata cu daruire numai de reprezentantii celorlalte trei puteri ale statului, loviturile cele mai dureroase se dau, mai nou, din interiorul presei! Avem, iata, un bun exemplu: razboiul declansat de gafa de presa cu betia neprobata a ministrului justitiei, o prostie care a provocat o batalie jenanta in care s-au angrenat Evenimentul zilei, Gandul, Realitatea TV si chiar o parte a membrilor Clubului Roman de Presa.

     

    O dovada clara ca atunci cand ipocrizia se intalneste cu fatarnicia si cand toata lumea dar, totodata, nimeni n-are dreptate, se lasa doar cu victime. Nu si cu invingatori. Dar cum ramane cu publicul? De ce sunt siliti cititorii sau telespectatorii sa ingurgiteze pe nerasuflate rezultatul rivalitatilor din interiorul unei bresle care ar trebui sa-i ofere, calm, informatia, divertismentul si opinia onesta de care are nevoie? De ce dreptul la o informare completa si corecta trebuie alterat de mucegaiuri nerostite, de rivalitati, de meciuri vechi si jalnice reglari de conturi?

     

    Asa-zisa putere, a patra in stat, nu se dovedeste a fi cu nimic mai presus decat celelalte trei: executivul, legislativul si justitia. Cele trei puteri reale, care ar trebui monitorizate si criticate constructiv si constant, dar care, in aceste conditii, isi pot vedea, iata, mult mai linistite de marea lor pasiune: propriile lupte interne.

     

    Romanii ajunsi in pozitii sociale inalte au, se pare, o pasiune speciala pentru mancatorii si batalii de culise. Mereu a fost mai important sa-si inlature „inamicii“ launtrici decat sa-i identifice la timp pe cei din exterior; a fost mai interesant sa-i scufunde barca vecinului decat sa traga in aceeasi directie de vaslele galerei. Si, intotdeauna, inevitabil, cel care a avut de pierdut a fost publicul.

     

    Exista insa si o fericita exceptie de la regula: mediul de business. Aici, eliminarea competitorului prin mijloace corecte, dictate de regulile pietei, este una dintre treptele spre mai bine. Iar publicul, consumatorul, nu are decat de castigat. E un simplu principiu de business onest. O lectie simpla, neinteleasa, din pacate, si de „marile puteri“ sleite ale statului.