Oare au promis ca acum va fi altfel?

Raspunsul celor proaspat instalati in fotoliile puterii: am castigat alegerile promitand celor care ne-au ales ca vom reduce impozitele si, ca atare, trebuie sa introducem cota unica, de la 1 ianuarie. „O promisiune este o promisiune“, vorba unei reclame la o companie de asigurari.

FMI, o organizatie hulita in toate birourile lumii, dar gardianul unor principii economice solide, a privit cu ingaduinta cum noua putere se bate cu pumnul in piept, invocand argumentul ca avem o rezerva valutara mare si nu avem nevoie de banii FMI. Este corect. Acum, Romania are peste 13 miliarde de euro in rezerva. Mai mult decat atat, companiile private si de stat pot imprumuta bani de afara fara probleme, obtinand chiar dobanzi mici, nu cum se intampla acum 5-10 ani, cand stateau cu spatele la zid, fara nici o putere de negociere.  Din punctul de vedere al finantarii externe stam bine.

Dar de FMI depind si discutiile cu Uniunea Europeana. Iar  intoarcerea spatelui gardienilor stabilitatii macroeconomice nu este la indemana oricui. Sigur, Romania nu se afla in aceasta pozitie. Pe plan intern, Romania nu sta asa de bine. Nu munceste mai mult, dar primeste mai multi bani si consuma de „duduie“ economia. Peste toate astea, locuitorii ei au inceput sa consume imprumutandu-se tot mai mult. Debitorii sunt expusi tot mai mult la valuta, iar orice crestere mai mare de curs ii poate trimite in incapacitate de plata.

Daca statul ar fi avut de unde sa stranga mai multi bani la buget, chiar si cu portareii, poate ca nu ar fi fost nevoie de majorarea altor impozite pentru a acoperi minusul de un miliard de dolari lasat in buget de cota unica. Economia nu se schimba peste noapte, iar introducerea cotei unice, o masura curajoasa, pe care eu o consider buna, nu produce efecte imediat. Solutiile gasite pe genunchi, cresterea accizelor sau majorarea impozitului pe dobanzi si pe castigurile la bursa nu aduc prea multi bani la buget.

Au adus mai mult o enervare si acest lucru se va vedea la vot. Era clar, chiar din ianuarie, ca nu exista o solutie mai rapida si care sa rezolve o buna parte din probleme decat cresterea TVA. Se colecteaza imediat si poate fi administrata usor. O luna se discuta despre aceasta masura impopulara, dar dupa aceea se asternea linistea. Este adevarat ca majorarea acestei taxe ii afecteaza cel mai mult pe cei cu venituri mici, in schimb cota unica aduce mai multi bani in buzunarele celor cu venituri mari.

Suntem dupa sase luni de guvernare, iar ceea ce ofera cabinetul Tariceanu si ministrul finantelor este o incoerenta totala in privinta politicii fiscale. De aici pana la incompetenta nu e decat un pas. Astazi se introduce TVA, maine auzi ca nu mai figureaza aceasta masura in memorandumul cu FMI. Cand FMI cere mai multi bani la buget, premierul anunta ca scad de la anul taxele de asigurari sociale, cele mai hulite impozite in Romania de catre patroni. Un patron ce sa mai creada? Cum sa-si faca bugetul? Se poate duce la banca maine cu un plan de afaceri in care sa treaca niste cheltuieli mai mici cu forta de munca, fiindca l-a auzit pe Tariceanu la televizor ca o sa scada CAS-ul? Cred ca orice bancher l-ar trimite la plimbare. I-ar spune mai degraba sa taie din venituri pentru ca va creste TVA, pretul marfii se va scumpi si va vinde mai putin.

Peste toate discutiile cu TVA au intervenit si masurile pe care ar trebui sa le introduca BNR de inasprire a conditiilor de acordare a creditelor, pentru a reduce din ritmul de crestere a imprumuturilor. Romanii au nevoie de bani pentru consum, pentru masini sau pentru case, ceea ce este perfect normal. Din pacate, multe din aceste marfuri se aduc din import sau se fac cu materiale din import. Iar gaura deficitului comercial si a contului curent se largeste. Inevitabil urmeaza masuri administrative de corectare a acestei situatii.

Daca nu se tempereaza cresterea deficitelor externe acum, sa fiti siguri ca peste un an cursul de schimb va fi cel care va „taia“ in carne vie.  Si va lasa urme adanci. Din pacate, ceea ce se intampla acum la nivel guvernamental, in modul cum se discuta politicile economice, aduce tot mai mult cu perioada 1997-1999.  Fiecare cu ideile si filozofiile lui, iar ceilalti cu consecintele lor. Oare cei de acum au promis ca nu va fi ca in 1997-1999?