Sufocat din prea multa dragoste

Un tip merge la medicul psihiatru si-i zice: „Domnule doctor, am o problema. In ultima vreme sunt cam nehotarat. Sau nu?“ Ei bine, si PD incepe sa aiba o problema – si asta tocmai acum, cand astrele ii sunt cu totul favorabile: e cam nehotarat. Sau nu?

Atat Emil Boc, cat si Vasile Blaga au recunoscut cu voce tare si o candoare dezarmanta ceea ce stie deja tot satul – anume ca succesele PD sunt datorate, practic exclusiv, succeselor pe plan intern si extern ale presedintelui Basescu. Pana aici, toate bune si frumoase. Problema incepe in momentul in care aceiasi lideri vorbesc, mai mult sau mai putin cu perdea, despre desprinderea PD din Alianta D.A. si transformarea lui in „principalul partid din Romania“. Nu poti avea pretentii de partid majoritar, ba nici macar de partid-cheie, cata vreme greutatea ta politica este functie exclusiva a presiunii exercitate asupra balantei de catre un singur om – presedintele Basescu.

Excesul de dragoste paternalista al lui Traian Basescu fata de PD, cuplat cu excesul de admiratie filiala a liderilor PD fata de presedinte risca sa se transforme intr-o relatie vicioasa. Greseala apartine ambelor parti. Greseste Basescu, sufocand din prea multa dragoste ceea ce iubeste. In ciuda predarii simbolice de stafeta in PD, presedintele refuza sa accepte ideea ca odrasla nu mai e un copil, a implinit optsprezece ani, are voie sa mearga la bere si sa se intoarca acasa dupa miezul noptii.

Ba chiar e liber sa se mute singur intr-o garsoniera, daca asa pofteste. Traian Basescu nici nu se mai osteneste sa salveze aparentele. Ii convoaca pe liderii PD la Cotroceni de cate ori bine-pofteste, le spune cum sa manance fara sa pleoscaie si de cate ori se cuvine sa-si sufle nasul in public.

De cealalta parte, nici actualii lideri ai PD nu se grabesc sa-si manifeste proaspat dobandita independenta. Admiratia – pana la un punct fireasca – fata de un tata prodigios din multe puncte de vedere, se transforma, treptat, in idolatrie. Obedienta fata de Cotroceni este totala si fara fisura. Ultima dovada ne-a fost oferita saptamana trecuta. Pentru prima data de la instalarea lui Basescu la Cotroceni, se parea ca liderii PD se situeaza pe o pozitie contrara presedintelui.

Desi acesta se pronuntase public pentru un interimat la societatile de radio si televiziune si pentru accelerarea unei legi care sa asigure depolitizarea acestora, PD, alaturi de partenerii sai de coalitie, a purces la numirea, dupa algoritm, a noilor consilii de administratie. Putin conteaza, din aceasta perspectiva, ca pozitia lui Basescu era mai corecta, atat politic, cat si moral. In definitiv si parintii au dreptate cand le cer copiilor sa nu se imbete si sa vina acasa inainte de miezul noptii.

Graitor este aici faptul ca minunea – gestul de dezobedienta –  n-a tinut decat trei zile, ca orice minune. Realizand eroarea, Emil Boc s-a grabit sa revina asupra deciziei, anuntand, prin intermediul presei, ca PD isi va retrage, unilateral, membrii propusi pentru consiliile de administratie. Gestul i-a luat prin surprindere pe partenerii de coalitie.

Acestia au protestat – pe buna dreptate –  ca „PD nu a respectat intelegerile din coalitie si excede cadrul convenit“ (Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al PNL). La ora la care scriu aceste randuri inca nu stiu cum s-a terminat odiseea SRR si TVR. Speriat de vehementa contestatarilor, Emil Boc si-a mai nuantat pozitiile, afirmand: „Am facut doar o propunere. Nu am retras candidatii. In cazul in care propunerea nu va fi acceptata, o sa vedem ce decizie politica vom lua“. Domnule doctor, sunt cam nehotarat. Sau nu?

In orice ABC psihologic, este identificata o etapa absolut necesara oricarui proces de maturizare: uciderea simbolica a tatalui. Momentul ruperii cordonului ombilical, momentul in care fiul se revolta impotriva autoritatii paternale, realizeaza ca este o persoana matura, de sine statatoare si pretinde sa fie tratata ca atare. Din nefericire, la ora actuala PD pare incapabil de un asemenea gest. Aceasta nehotarare, acest refuz de a iesi de sub umbrela prezidentiala, fie numai cu un pas, ii va crea partidului probleme serioase pe termen mediu si lung.

Mai devreme sau mai tarziu, electoratul va intelege ca taman ceea ce-l face pentru moment simpatic/simpatizat – si anume identificarea pana la virgula cu Traian Basescu, e dovada cea mai clara a lipsei de maturizare politica.

La o prima vedere, poate parea absurd sa-i dai cu piciorul celui care te-a hranit, ti-a indrumat primii pasi, te-a facut sa devii ceea ce esti si – trebuie s-o recunoastem – continua sa te sfatuiasca de bine. Daca insa PD chiar vrea sa devina principalul partid al Romaniei, trebuie mai intai de toate sa dovedeasca tuturor ca poate sa stea singur pe picioare si, la o adica, e capabil sa spuna tatalui „nu“. In caz contrar, refuzand sa-si „ucida“ tatal, PD se va lasa sufocat de acesta. La urma urmei, se poate muri si din prea multa dragoste.