“De obicei, atunci cand suntem prezenti pe o piata, vrem sa avem
o cota de 15-20%. In Polonia va fi probabil dificil, astfel incat
trebuie sa vedem cum putem fi competitivi aici cu o cota mai mica”,
a spus Andreas Treichl, referindu-se la dezechilibrul
de pe piata poloneza, unde doua banci domina sistemul, restul avand
cote de piata de 3-5%.
In ultima vreme au aparut mai multe oportunitati de achizitii –
Santander din Spania vrea sa cumpere Bank Zachodni, iar Raiffeisen
a cumparat 70% din Polbank. Ca atare, Treichl se bazeaza pe faptul
ca intensificarea competitiei pentru cota de piata va diminua
profiturile, ieftinind astfel in general activele bancare pe
parcursul urmatorilor doi ani. Erste este reprezentat in Polonia
doar de o firma de brokeraj.
Pentru Ungaria, Erste nu-si propune nicio achizitie, ci doar
cresterea cotei de piata a Erste Bank Hungary, a treia banca din
sistem dupa valoarea depozitelor. Referirea la Ungaria este un semn
de incredere in aceasta piata, avand in vedere atat problemele cu
taxa pe activele bancilor impusa de autoritati, care a insemnat
pentru Erste un cost de 40 de milioane de euro anul trecut, cat si
volumul inca ridicat al creditelor neperformante.
Grupul austriac a raportat saptamana trecuta un profit net de 279
milioane de euro pentru al patrulea trimestru din 2010, cu 52%
peste nivelul din aceeasi perioada a anului 2009. Bernhard Spalt, directorul responsabil de
managementul riscurilor, a estimat ca in 2011, cel mai mult vor
scadea creditele neperformante la diviziile din Cehia si Slovacia,
dar ca nivelul acestora va ramane ridicat in Ungaria si Romania,
tari unde grupul a inregistrat pierdere, iar reluarea creditarii nu
va avea loc decat in a doua jumatate a anului.
BCR a raportat pentru anul trecut un profit net de 465 milioane de
lei, in scadere cu 46,7% fata de 2009, cel mai mic de dupa
privatizarea bancii in 2006. In trimestrul al patrulea a avut
pierderi de 29,5 milioane de lei. “Creditele neperformante raman la
un nivel semnificativ, desi cresterea acestora s-a plafonat in
ultimele luni, ca efect al scaderii dobanzilor, al relativei
stabilitati a leului si al reducerii provizioanelor”, a comunicat
Erste.
Povestea blocarii accesului la internet in timpul evenimentelor
din Egipt a demonstrat simultan doua adevaruri contradictorii. Pe
de-o parte, puterea internetului de a influenta lumea politica si
rolul de catalizator al unei anumite atitudini, pe care l-a jucat
in mai multe cazuri. Pe de alta parte, s-a vadit si fragilitatea
acestui urias edificiu. Cum a fost posibil ca in doar cateva minute
aproape tot internetul egiptean sa fie pus la pamant? Specialistii
au investigat detaliile tehnice ale blocadei, insa concluziile la
care au ajuns nu sunt de natura sa ne linisteasca: Egiptul nu e un
caz chiar atat de special din punctul de vedere al infrastructurii
care sustine functionarea internetului si scenariul de acolo se
poate repeta nu doar in tarile din Orientul Mijlociu. Aspectul
oarecum special in evenimentele din Egipt l-a reprezentat oprirea
functionarii retelelor de telefonie mobila, insa este lesne de
inteles ca marii operatori nu sunt catusi de putin inclinati sa-si
pericliteze afacerile angajandu-se in dispute politice. Nici in
Egipt si nici in alta parte.
Pentru ca nu e loc de detalii tehnice, o sa incerc o “privire
din avion” asupra problemei. Mai intai trebuie sa ne amintim ca
proiectul initial al internetului s-a bazat pe descentralizare, o
caracteristica menita sa confere robustete intregului edificiu.
Ideea centrala era sa nu existe puncte critice (“single points of
failure”), astfel incat chiar daca un nod devine indisponibil,
reteaua sa functioneze in continuare folosind rute alternative. Din
acelasi motiv, s-a mizat pe conceptul de “retea proasta”, care nu
inglobeaza inteligenta in infrastructura, ci doar in “capete”, spre
deosebire de retelele telefonice in care inteligenta este
concentrata in centrale. Insa lucrurile nu au mers in acest spirit
si e destul de usor de constatat ca se merge din ce in ce mai mult
spre centralizare, atat din perspectiva serviciilor, cat si din cea
a accesului.
Merita sa ne intrebam in ce masura suntem dependenti de
serviciile furnizate de Google sau Facebook sau sa observam ca
numarul furnizorilor de acces la internet s-a redus constant,
ramanand in joc doar cei foarte mari (nu e specific local, asa se
intampla peste tot). Parca incepe sa ni se faca dor de retelele de
bloc, atat de populare cu cativa ani in urma. Chiar si noua
orientare spre cloud computing este un indiciu al centralizarii,
iar concluzia majora este ca serverele au acaparat puterea in
retea, iar clientii (adica noi toti) avem tot mai putina autonomie.
Incetul cu incetul revenim la modelul retelei telefonice. De fapt,
autoritatile egiptene (de atunci) n-au avut chiar asa de multe
comutatoare de inchis.
Care ar putea fi solutiile? Mai multe proiecte au fost lansate
in ultima vreme si toate vizeaza intr-un fel sau altul variante de
a readuce puterea la clienti. De exemplu, retele peer-to-peer (in
care fiecare computer este si server si client) sau retele mesh, in
care computerele joaca rolul de routere. Insa cel mai ambitios
proiect se cheama Freedom Box si isi propune sa aduca in fiecare
casa un mic server. Cu adevarat mic, nu mai mare decat bateria
telefonului mobil, dar suficient de puternic pentru a se transforma
la nevoie in routere mesh care sa permita accesul din aproape in
aproape pana la punctele de acces disponibile. In plus, criptarea
datelor este o sarcina de baza, deoarece centralizarea a adus
amenintari tot mai serioase privind sfera vietii private, pentru ca
putem fi mai usor monitorizati, fie de unele companii cu interese
comerciale, fie de organisme guvernamentale. Aceste “plug servers”
nu sunt doar mici, ci si ieftine: la momentul actual costa 99 de
dolari, insa daca toata lumea se va dota cu asa ceva pretul poate
cobori sub 30 de dolari. Consumul foarte redus le permite sa fie
alimentate cu o simpla baterie.
Initiatorul proiectului nu este vreun guru al tehnologiei, ci un
profesor de drept de la Columbia University. Eben Moglen nu este
insa strain de lumea tehnologiei, daca nu din pasiunea pentru IT
din tinerete, macar pentru ca a fost avocat la Free Software
Foundation, unde a colaborat cu Richard Stallman la fundamentarea
legala a licentelor publice de tip GPL. Chiar daca nu este un
“geek”, Moglen a fost foarte eficient in a promova ideea, in a
colecta fonduri (FreedomBox Foundation a adunat in timp record cei
60.000 de dolari necesari pentru lansarea proiectului) si a atrage
miscarea free software in proiect. Anvergura proiectului este
considerabila, insa Eben Moglen este increzator ca miscarea free
software se poate mobiliza pentru un scop atat de maret.
Cand a inceput in Egipt am crezut ca e vorba despre Egipt. Cand
s-a raspandit, m-am uitat pe harta si am crezut ca tinta pieselor
de domino in cadere este Iranul, care s-a constituit intr-un soi de
bau-bau mondial dupa caderea lui Saddam. Dar in timp dominoul s-a
bifurcat, ca in aranjamentele acelea savante care transforma
caderea in spectacol, iar la capat a aparut China, unde
autoritatile au luat saua la fragezit din timp, ca sa scoata
parfumul de iasomie din narile oricarui pasionat.
Orientul Mijlociu si nordul Africii sunt terra mirabilis pentru
adeptii jocurilor geopolitice: petrol in Libia si Algeria (petrolul
libian asigura o buna parte din nevoile europene, cu precadere in
Italia, dar, in acelasi timp, o importanta falanga chinezeasca este
prezenta in zona), flota a 5-a americana in Bahrein, interese si
legaturi economice majore intre Arabia Saudita si restul lumii,
Israelul, Iranul. Sunt multe din spaimele omenirii aparute dupa
momentul 1989 la un loc.
Nu intamplator am pomenit momentul 1989, pentru ca o apropiere
poate fi facil facuta: revolutii atunci, revolutii si acum; oameni
in strada atunci si acum; dorinta de libertate clamata, atunci si
acum.
Dar o asemenea apropiere nu este chiar justificata. Revolutiile
anului 1989 au avut loc intr-un alt sistem cultural. Lumea islamica
este marcata profund de autocratie, de religie, de un sistem
cultural complet diferit de occidentalele “democratie, drepturile
omului, liberalism”. Spatiul civic este complet altul, si modul
precar in care asa-zisa democratie s-a instalat in Irak este un bun
exemplu pentru diferentele dintre culturi. De aceea, momentul este
mai mult un moment 1848, adica al marilor elanuri revolutionare
care pun in miscare mai mult idei decat sisteme.
Si aici am ajuns unde ma intereseaza. Pentru ca momentul
revoltelor din 2011 poate deveni un bun punct de inceput pentru
adevarata schimbare care se petrece si care nu tine de religie, de
spatiu civic, de democratie, drepturile omului sau liberalism
economic. Este aparitia generatiei C.
Pe langa dorinta oamenilor de a scapa de regimurile autoritare
si de saracie mai exista ceva in comun in toate aceste miscari –
este vorba de noile moduri de a comunica. Din Egipt si pana in
China autoritatile au cautat nu numai sa imprastie demonstrantii,
ci si sa controleze cu precadere internetul si telefonia mobila. Cu
mai mult sau mai putin succes.
De mai mult timp prezenta si prezentata in lumea occidentala,
generatia C deriva din tinerii pe care i-am numit la un moment dat,
chiar in Business Magazin, generatia multitasking – tineri care
comunica altfel, care socializeaza altfel, capabili sa se ocupe de
mai multe lucruri in acelasi timp, care nu pun mare pret pe
intimitate. O dezordine in comunicare si interactiuni care sperie
persoanele mature la fel cum au speriat rock ‘n’roll-ul sau pletele
si fustele generatiei flower power. C vine de la comunicare,
conectare, computerizare, click, comunitate online. Revista
“Strategy-Business” ii defineste: realisti, materialisti, liberali
din punctul de vedere cultural, dar nu musai progresisti, mobili,
dar numai in aparenta, pentru ca locuiesc cu parintii mai mult timp
decat generatiile trecute, dar calatoresc prin intermediul
internetului, locul unde se simt liberi sa comunice si sa ia
atitudine. De aceea, la revolutia egipteana au participat nu numai
demonstrantii din piata Tahrir, ci mii si mii de tineri din lumea
intreaga.
Tinerii din generatia C sunt nascuti dupa 1990 si sunt
omniprezenti in tarile occidentale, iar in spatiul BRIC (Brazilia,
Rusia, India si China) sunt grupati in spatiul urban si la
periferiile marilor orase. Reprezinta 40% din populatia Statelor
Unite, Europei si zonei BRIC si 10% din populatia intregii lumi.
Veti intelege mai bine schimbarea daca, in metrou sau pe strada,
veti urmari usurinta fantastica cu care scriu mesajele text pe
dificila (in opinia mea) tastatura a telefonului mobil – miscari
precise, fluide si o repeziciune uluitoare.
Scriu sms-uri la fel de usor cum pronunta cuvintele. Integrarea
tehnicii in cotidian la un asemenea nivel va crea cu totul alte
standarde de viata, o cu totul alta clasa medie si o noua, complet
diferita generatie de consumatori, cu nevoi specifice. Putem banui
si putem crea abia niste scenarii stangace si incomplete despre
lumea pe care o vor croi.
As putea spune acum ca numai companiile care vor intelege si se
vor adapta la nevoile generatiei C vor rezista schimbarii, dar asta
e doar o teorie invechita, complet depasita. Industrializarii nu
i-au rezistat prea multe dintre structurile societatii rurale si la
fel va fi si acum. Iar schimbarea va fi nu doar radicala, ci si
mult mai rapida: in 2020 lumea va fi condusa de generatia C.
Nu ganditi planuri de afaceri prea ambitioase si pe termen lung;
mai bine dezvoltati-va abilitatea de a scrie un sms cu viteza cu
care ganditi.
Ricks a fost prezent la finele saptamanii trecute la Bucuresti,
unde a prezentat modelul de business de tip piramidal al companiei
Nu Skin, cu venituri anuale de 1,54 miliarde de dolari in toate
cele peste 50 de tari in care activeaza.
In opinia lui Ricks, exista trei modalitati prin care poti sa faci
afaceri: prima este sa cumperi sau sa incepi o afacere mica; a doua
este cumpararea unei francize; a treia (cea folosita de compania
sa) este construirea unei retele care sa preia avantajele unei
francize, dar pentru care sa nu se plateasca lunar o taxa.
Lungmetrajul “Discursul regelui/ The King’s Speech”, in care
actorul Colin Firth interpreteaza rolul regelui George al VI-lea al
Marii Britanii, a primit cele mai multe nominalizari la Oscar – 12
– dintre care a castigat trofeele pentru cel mai bun film, cel mai
bun regizor, cel mai bun actor in rol principal si cel mai bun
scenariu original.
Cea mai buna actrita intr-un rol principal a fost desemnata
Natalie Portman (“Lebada neagra”/Black Swan”), in timp ce doua
favorite, “Inceputul”/”Inception” si “Reteaua de socializare”/”The
Social Network”, nu s-au ales decat cu premii pentru montaj,
imagine, efecte vizuale si coloana sonora.
In tara cu nici 400 de kilometri de autostrazi, pistele de curse
omologate lipsesc cu desavarsire, iar optiunile pasionatilor de
masini puternice de a se distra cu bolizii sunt extrem de limitate.
Cu toate acestea, doar in 2010 dealerii auto au vandut peste 20 de
autoturisme Ferrari, dar si modele Mercedes SLS AMG, Aston Martin,
Audi R8, Lamborghini sau Rolls-Royce, masini de zeci sau chiar sute
de mii de euro. Mizand pe succesul avut cu calutii rosii, Ion
Bazac, proprietarul Forza Rossa, importator unic al Ferrari in
Romania, Bulgaria si Republica Moldova, s-a gandit sa incerce
reteta castigatoare cu un alt ingredient: Lotus.
Deschiderea showroom-ului de la Otopeni a atras jurnalisti si
vedete deopotriva. Fosti piloti de Lotus GP, Nigel Mansell si
Martin Donnelly au dezvaluit modelele Elise, Evora si Exige, masini
cu care Bazac vrea sa fure din cotele de piata ale concurentei:
“Sper din tot sufletul ca vom reusi sa vindem cel putin doua modele
in fiecare luna”. Pretul masinilor variaza intre 38.000 si 76.000
de euro, deci cam un sfert din cel al unui autoturism Ferarri, iar
daca sperantele lui Bazac prind contur, vanzarile pana la finele
lui 2011 pot ajunge la un milion de euro.
La Bucuresti a venit si directorul de design al companiei,
italianul Donato Coco, sub conducerea caruia lucreaza pentru
britanici si romanul Mihai Panaitescu. El a contribuit la toate
cele cinci modele lansate anul trecut la Paris (Esprit, Eterne,
Elan si doua Elise), deci si la cele disponibile din 2013 in
Romania. Drumul sau catre Lotus Cars a trecut pe la Pininfarina SPA
Torino si Toyota Advanced Design Tokyo. “Am contribuit la toate”,
raspunde Mihai, intrebat ce parti ale masinilor au iesit din mana
sa.
“Lotus e o masina in care numai cunoscatorii pilotajului se pot
distra cu adevarat”, spune Eugen Ionescu Cristea, pilot roman de
curse si sofer de Lotus. “Neavand o pista pe care sa ne putem juca
cu masinile, eu o folosesc la deschiderea Campionatului de Viteza
pe traseu montan.” Experienta a dovedit insa ca in cazul romanilor
imaginea conteaza uneori mai mult decat folosirea masinii la
adevarata capacitate si de aici vanzarile dealerilor de milioane de
euro anual.
Industria de prelucrare a lemnului are traditie in Romania din
jurul anului 1900. Opt decenii mai tarziu, industria de exploatare
forestiera si cea de prelucrare a lemnului impreuna cu industria
mobilei, care ocupa locul 20 in lume si exporta 70% din productie,
ajunsese una dintre cele mai importante ramuri de productie. Era
clar insa ca aceasta industrie avea nevoie de modernizare si
retehnologizare. Acest lucru s-a facut dupa ’90 in general prin
investitii masive din strainatate – in esenta, sute de milioane de
euro in fabrici de ultima generatie in orase precum Sebes, Brasov,
Comanesti sau Radauti. Iar cele mai importante companii din
domeniul prelucrarii lemnului apartin grupurilor austriece.
Pentru cei de la Kronospan, sursele de aprovizionare pentru
fabricile de la Brasov si Sebes sunt Romania si Ucraina. Ei nu
detin paduri, iar RNP este unul dintre furnizori. Insa austriecii
conteaza pe mai bine de o mie de furnizori, in general firme mici,
pentru care contractele cu Kronospan sunt “foarte importante”. In
viziunea oficialilor companiei, avantajele alegerii Romaniei au
fost traditia de prelucrare a lemnului, personalul calificat, dar
si cererea masiva de pe piata. Explozia imobiliara a determinat si
o cerere importanta de placi de lemn cu diverse intrebuintari:
constructii, mobila sau decoratiuni interioare. A contat si
existenta unor piete externe traditionale si situarea Romaniei
intr-o zona care face legatura atat cu pietele din fosta URSS, cat
si cu Orientul Apropiat. “Dezavantajele Romaniei, in schimb, se
refera in special la sistemul politic instabil, la desele schimbari
legislative in domeniul fiscal si nu numai”, sustine Oana Bodea, PR
manager al firmei.
Gerald Schweighofer, proprietarul grupului austriac cu acelasi
nume, care opereaza in Romania cu numele Holzindustrie
Schweighofer, mizeaza pe aceleasi aspecte enuntate de cei de la
Kronospan: angajati competitivi si calitate buna a lemnului. El
detine 50.000 de hectare de padure in Romania si cumpara lemn de la
mai multi furnizori: “Direct, Romsilva nu e cel mai mare furnizor
al nostru, dar indirect da”. Cea mai importanta destinatie de
export pentru grupul sau este Japonia, unde livrarile anuale ajung
la o suta de milioane de euro, japonezii folosind lemn prelucrat de
fabricile austriacului.
Daca cele mai multe afaceri se concentreaza pe prelucrarea
trunchiurilor, cei de la Egger, de exemplu, folosesc drept materie
prima deseuri din lemn, resturi si lemn rezultat din defrisarile de
intretinere, aschii provenind de la gaterele din zona si lemne
industriale cu valoare redusa. Sursa principala de materie prima o
reprezinta gaterele din judetul Suceava care le furnizeaza
rumegusul, stinghiile si placile, alaturi de Romsilva (circa 5%),
proprietarii particulari de paduri sau companiile de recoltare a
lemnului pentru butuci.
“Am estimat ca noua unitate de productie din Romania va avea
capacitatea sa acopere cererea locala, dar si cererea din alte tari
est-europene si, treptat, si din tari mai indepartate, din Turcia
si Orient”, explica Mihai Sandru, directorul comercial al fabricii
Egger din Radauti. A contribuit la alegerea orasului Radauti
infrastructura buna de transport feroviar si rutier. Din Suceava
exista legaturi directe atat pe drumurile nationale, cat si pe
calea ferata – conducand atat spre sud, catre orasele Bucuresti si
Constanta, cat si spre nord, catre Ucraina. “Nu in ultimul rand, a
contat si potentialul economic al Romaniei ca membru al Uniunii
Europene”, adauga Sandru.
In 2010, destinatiile de export nu au mers deloc rau, iar
afaceristii chestionati vorbesc mai putin de scadere si mai mult de
stagnare sau usoara crestere. Cele mai mari exporturi sunt cele de
lemn neprelucrat, releva o analiza pe baza datelor Institutului
National de Statistica, citata de Ziarul Financiar. In primele sase
luni ale anului trecut, exporturile de lemn brut au atins 305,8
milioane de euro, in crestere cu 34% comparativ cu perioada
similara din 2009. Separat de acestea, articolele rezultate din
prelucrarea lemnului (ca, de exemplu, PAL, MDF, diverse placi) au
atins 280 milioane de euro la jumatatea anului si au avut un plus
de peste 30%. Dupa primele noua luni din 2010, valoarea
exporturilor totale realizate de industria lemnului, a hartiei si a
mobilei era de 2,4 miliarde de euro, adica 7,82% din totalul
exporturilor, in crestere de la 1,9 miliarde (8,02%) in aceeasi
perioada a lui 2009.
Daca oamenii din industrie nu asteapta cresteri notabile pentru
2011, pe termen lung viitorul suna bine. Constructiile care au la
baza lemnul devin din ce in ce mai cautate, pe masura ce ia
amploare conceptul de dezvoltare durabila si protectie a mediului.
Aceasta are un efect pozitiv, contribuind la redresarea economica a
Romaniei, spun oficialii Egger, subliniind insa ca un management
durabil al fondului forestier trebuie sa faca parte din strategia
de dezvoltare a acestui sector.
Marile grupuri sustin la unison, de altfel, ca lemnul trebuie sa
provina din taieri legale, nu trebuie sa fie furnizat din paduri
fara certificare, cu valoare de proprietati protejate, iar
legislatia in domeniu trebuie sa fie stabila si clara. Gerald
Schweighofer spune chiar ca din pricina incertitudinii legislative
din domeniul managementului padurilor a stopat investitiile intr-un
proiect de energie alternativa pe care incepuse sa il dezvolte.
Despre management durabil nu a fost vorba in ultimii 20 de ani
si, la fel ca in domenii precum energia sau privatizarile
strategice, si padurile au avut “baieti destepti”. La intrebarea
“Ce s-a intamplat cu suprafata impadurita a Romaniei in ultimii 20
de ani?”, 4% dintre cititorii www.businessmagazin.ro constata o
crestere, bazata pe efectele impaduririlor initiate de autoritati,
iar 3% vorbesc despre stagnare. Cei mai multi dintre ei, 93%,
apreciaza ca suprafata padurilor a scazut, ca efect al unui “jaf”
constant si fara culoare politica.
Cele cinci agentii au lansat un apel la ajutor international
pentru a permite distribuirea de alimente in Coreea de Nord, unde
sute de mii de oameni au murit de foame in anii 1990. O echipa de
sapte experti a vizitat Coreea de Nord la inceputul lunii februarie
si, citand surse de la Phenian, organizatiile au anuntat ca intre
50 si 80 la suta din recoltele de grau si orz au fost pierdute din
cauza gerului.
Relatiile Coreei de Nord cu Statele Unite si tarile occidentale
trec printr-o noua criza, dupa atacarea unei insule sud-coreene,
anul trecut, si scufundarea unei corvete sud-coreene.
Este prima dintre manifestarile care vor fi organizate in Franta
in anul 2011 pentru marcarea centenarului nasterii lui Emil Cioran
(Rasinari, Romania, 1911 – Paris, Franta, 1995).
Colocviul va beneficia de prezenta unor mari personalitati ale
gandirii contemporane europene, ca filozoful spaniol Fernando
Savater sau scriitorul elvetian Roland Jaccard. Va avea loc si
prima difuzare publica in Franta a filmului “Apocalipsa dupa
Cioran”, singurul interviu filmat cu Emil Cioran, intr-o intalnire
cu Gabriel Liiceanu.
Argumentul folosit de mai multi membri ai comisiei a fost ca
deputatii care detin si functiile de rectori nu pot fi declarati
incompatibili, deoarece la momentul cand au fost alesi, legislatia
nu interzicea cumulul de functii.
Presedintele Comisiei, Daniel Buda, a incercat fara succes sa
supuna la vot elaborarea unui punct de vedere in care sa se
constate ca deputatii care sunt si rectori se afla in situatie de
incompatibilitate, argumentand ca exista riscul ca acestia sa fie
declarati incompatibili pe durata mandatului, in contextul
adoptarii noii Legi a educatiei, ce stipuleaza ca parlamentarii nu
pot fi si rectori.
