BusinessMagazin

Blog

  • Distribuitori de top

    Intre primii zece distribuitori de medicamente din Romania, sase sunt controlati de oameni de afaceri romani. Doar unul dintre cei zece se afla in portofoliul unui grup international de profil.

     

    Compania

    Cifra afaceri 2005 (mil. €)

    Actionari principali

    Mediplus

    220

    Sograno (Olanda)

    Relad

    132,5

    Adrian Roncea, Laurentiu Stratulat

    Europharm Distributie

    115

    GSK

    Fildas

    104,9

    Anca Vlad

    Polisano

    104,3

    Ilie Vonica

    Farmexpert

    87,5

    ANZAG (60%), Eugen Banciu (40%)

    Montero

    80,4*

    Radu Tudorache

    Farmexim

    72,5

    Ovidiu Buluc

    Sindan

    67,3**

    Actavis (Islanda)

    Dita Import Export

    43,8

    Adrian Tarus

     

    * inclusiv farmaciile; ** si activitatea de productie;

    Sursa: Anuarul ZF 2006 – Cei mai mari jucatori din economie

  • Cost-cutter-ul Vodafone

    La aproape un an de cand a preluat conducerea operatorului de telefonie mobila Vodafone Romania, directorul executiv (CEO) Liliana Solomon explica pentru BUSINESS Magazin ce schimbari a facut deja in companie. Si ce obiective mai are de atins.

     

    Suntem mai eficienti“ – cu aceasta propozitie s-ar putea sumariza ultimele 10 luni din viata companiei, in opinia noului CEO al Vodafone Romania, Liliana Solomon. Venita la vechiul Connex in noiembrie anul trecut, Solomon e la capatul unei perioade agitate. A coordonat a doua parte a operatiunii de rebranding (trecerea de la Connex-Vodafone la Vodafone), a accelerat extinderea catre serviciile 3G si a pus la punct o politica de reducere a costurilor in care, spune ea, crede cu tarie. Solomon a lucrat in tot acest timp sub o presiune continua: rivalul Orange se claseaza de cateva trimestre bune inaintea companiei conduse de Solomon, atat la capitolul venituri cat si la numarul de clienti.

     

    Una dintre primele decizii strategice pe care spune ca a luat-o a fost separarea activitatilor de call-center in doua: cele pentru clientii individuali si cele pentru clientii de business. Cele doua categorii de apeluri erau rezolvate in call-center-ul din Bucuresti, insa incepand de la sfarsitul lui septembrie, un nou call-center, deschis in Ploiesti, va prelua toate apelurile venite din partea clientilor individuali, lasandu-i pe oamenii de afaceri in grija angajatilor din Bucuresti. Vodafone mai are un call-center in Brasov, unde operatiunile sunt asigurate de o terta firma care ofera servicii de outsourcing.

     

    Noul call-center din Ploiesti este o bataie de cap mai mica pentru directorii financiari ai Vodafone. „Cheltuielile operationale ale call-center-ului din Ploiesti sunt cu 30-40% mai mici decat in Bucuresti“, spune CEO-ul Liliana Solomon, multumita in principal chiriilor mai mici.

     

    Politica de reducere a costurilor a fost aplicata si in alte departamente ale companiei, de la logistica pana la departamentele financiare si de resurse umane. Solomon socoteste: profitul inainte de depreciere si amortizare (EBITDA) va creste cu un punct procentual in plus in acest an fiscal multumita schimbarilor.

     

    Ce alte schimbari a facut Solomon in companie? In primul rand, a clarificat responsabilitatile fiecarui angajat, pentru ca, spune ea, „existau unele zone in care ariile de responsabilitate se suprapuneau“. Tot ca schimbari in termeni de resurse umane, Liliana Solomon spune ca a adus din afara companiei sau a promovat din interior cativa top-manageri noi. Dintre cei 10 directori care raspund direct in fata CEO-ului, jumatate sunt veniti pe aceste pozitii dupa sosirea Lilianei Solomon in companie.

     

    O alta modificare strategica a facut-o, spune ea, la capitolul angajari. „Cred ca aici ma diferentiez fata de predecesorul meu“, spune ea referindu-se la Ted Lattimore, cel care a condus compania timp de cinci ani inainte de a-i preda stafeta Lilianei Solomon. „Connex era o companie inchisa“, spune ea, explicand ca singura poarta de intrare in companie era prin departamentul de call-center, de unde ulterior angajatii erau promovati pe alte pozitii. Diferenta fata de Lattimore ar fi ca acum in pozitiile noi pot veni atat oameni din companie cat si din afara ei, spune Solomon, care constata ca de la inceputul mandatului sau „au fost adusi destul de multi oameni din exterior“. CEO-ul Vodafone vede si o imbunatatire in calitatea serviciilor din call-centere – ea spune ca inainte de a prelua compania serviciile erau mai proaste („aveam plangeri din partea clientilor care asteptau prea mult timp sa fie preluati de operatori“, spune Solomon) din cauza numarului prea mic de angajati.

     

    Unele investitii s-au indreptat si catre un alt domeniu critic pentru un operator de telefonie mobila: infrastructura tehnica. „Pe 2G si 3G avem acum cea mai buna retea din tara“, spune CEO-ul Vodafone Romania. Compania a investit 200 de milioane de dolari anul trecut, iar anul acesta „investitiile au continuat la un nivel superior celor facute de fostul actionar TIW“, de la care Vodafone a preluat Connex in primavara lui 2005, a spus Solomon, fara insa sa ofere detalii.

     

    In privinta numarului de clienti, Vodafone are de recuperat: este in spatele principalului sau rival per total, cu 6,73 milioane de clienti fata de 7,2 milioane in contul Orange la jumatatea acestui an. Totusi, in perioada aprilie-iunie, Vodafone Romania si-a crescut numarul de clienti cu 350.000, in timp ce Orange a atras doar circa 100.000 de clienti noi.

    „Ne intereseaza mai degraba cota de piata din punct de vedere al veniturilor decat numarul de clienti“, spune Solomon. Un alt punct important este ARPU, venitul mediu per utilizator (in prezent se situeaza la circa 15 dolari pe trimestru), a carui crestere este de asemenea pe lista de prioritati a CEO-ului Vodafone Romania. In privinta serviciilor de comunicatii pentru companii, Solomon admite ca strategia rivalului Orange, care recent a anuntat o unificare de brand a serviciilor oferite in colaborare cu Equant sub marca Orange Business Services, este buna. Insa adauga ca Vodafone are pe acest segment o cota de piata superioara, de circa 60%, consolidata mai ales in ultimele 18 luni.

     

    Iar viziunea sa despre tehnologia viitoare poate fi rezumata in doua cuvinte: „broadband wireless“. Peste 99% din consumatori vor sa comunice in miscare si la fel de multi prefera broadband-ul, spune Solomon. Luand in calcul faptul binecunoscut ca, pe langa telefonia mobila, clientii isi doresc si transfer de date si acces la Internet, ipoteza este clara. Toti marii operatori telecom (Vodafone, Orange, British Telecom) trebuie sa-si unifice serviciile intr-o oferta complexa, dar in acelasi timp simplu de inteles pentru consumatori. Doar in dreptul concluziei mai sta un semn de intrebare: care operator va castiga cursa? Avand in vedere ca un raspuns se va contura in maximum 2-3 ani, Liliana Solomon este cu siguranta unul din putinii care pot influenta deznodamantul.

  • MARKETING: Hotelurile de lux sau brandingul pe picior mare

    Ca si producatorii de masini, mobila ori bijuterii, hotelierii spun ca senzatia pe care o vand odata cu produsul – camera de hotel, in cazul de fata – a devenit mai importanta chiar decat produsul in sine. Ca o asemenea senzatie se obtine cu multi bani, asta e mai putin important.

     

    Hotelurile din Romania nu-si fac reclama. Arareori mai dai peste cate un panou in jurul aeroportului sau al garii, folositor mai degraba pentru clientii care ajung noaptea tarziu intr-un Bucuresti necunoscut decat pentru pozitionarea brandului. Si asta pentru ca hotelurile nu simt nevoia sa investeasca in publicitate pentru a ajunge in atentia unui public de care nu au nevoie – mai ales daca e vorba de un hotel de lux, care apartine unui lant hotelier al carui brand spune singur suficiente nu numai prin capitalele europene, ci si pe piete mai mici, cum e Romania. Si cum deocamdata clientii hotelurilor de lux din Romania sunt in majoritate straini (peste 60%, conform hotelierilor), impunerea sloganului, fie el vechi de 100 de ani, fie nou-nout si redimensionat, se face de sus in jos. Teoretic, toate camerele de cinci stele din Bucuresti au tarife si caracteristici asemanatoare. Oriunde se pot organiza conferinte, oriunde se poate dormi foarte bine, oriunde gasesti servicii premium. Totusi, istorioarele pe care hotelierii si le spun zambind unii altora despre clienti de-ai lor care au preferat sa isi amane venirea in Bucuresti pentru ca nu gasisera loc la un anume hotel sunt cu duiumul.

     

    Dincolo de alte considerente, aici se potriveste de minune cliseul potrivit caruia „gusturile nu se discuta“ cand vine vorba de locul pe care-l alegi drept casa intr-un oras strain: cineva vrea sa cumpere siguranta, altcineva un stil clasic si caldura, iar unii vor pur si simplu lux. Asa ca hotelurile, atunci cand isi gandesc planul de investitii, pornesc de la ideea ca fiecare detaliu trebuie sa corespunda promisiunii facute de hotel.

    Pe piata bucuresteana lucrurile sunt deja destul de clare: Marriott vinde lux, Crowne Plaza vinde un loc de intalnire profesionist, Intercontinental vinde un stil relaxat, iar Hilton se axeaza pe ideea de atentie personalizata, avand la baza un stil clasic. Iar investitiile sunt corespunzatoare: cea mai recenta este investitia facuta de noul proprietar, grupul Ana Hotels al omului de afaceri George Copos, in sectorul de executive (etajul cinci) al hotelului Athénée Palace Hilton, care si-a propus sa creasca pe segmentul de clienti business: 500.000 $ (385.000 de euro) au fost investiti pentru ca executivii cazati la Hilton sa aiba impresia ca au spatii de lucru si camere ca acasa. Asta deoarece, inca de la lansarea lantului Hilton, ideea de baza a sloganului oficial a fost „Be my guest“.

     

    Dupa perioada de testare, fara rezultate spectaculoase, a sloganului „It happens to the Hilton“ (prin care lantul a incercat sa se racordeze mai mult la ideea de eveniment), proprietarii au decis in 2004 sa se intoarca la „Take me to the Hilton“. Sloganul, clasic atat ca stil, cat si ca interpretare (singurul loc in care ai putea merge, locul in care te intorci, locul pe care il stie oricine, de oriunde), incearca sa diferentieze Hiltonul de Marriott, de exemplu, desi la prima vedere se pot observa note comune de decorare (vazele mari cu aranjamente florale, mochetele si aerul luminos-stralucitor care intampina clientii inca de la intrare). Marriott, in schimb, promite lux si atat. „Luxul nu deranjeaza, nu este ostentativ, trebuie sa existe si sa multumeasca pe clientii obisnuiti cu o casa frumoasa“, spune Dina Litzica, director de comunicare la JW Marriott. Prezent din 2000 in Romania, Marriott si-a atras cea mai mare parte a clientilor de pe reteaua internationala. „Look no further“ inseamna, pentru clientii obisnuiti ai Marriott, acelasi stil in toate hotelurile. Iar investitii ca si cea de 190 de milioane de euro prin care cele 31 de hoteluri Marriott din lume au schimbat pernele, saltelele si asternuturile nu sunt neobisnuite in lumea hotelurilor de lux.

     

    Intre promisiunea clasica a Hilton si cea de lux pe care o face Marriott, in ultimii trei ani pe piata bucuresteana s-a conturat inca una bine definita: e vorba de un hotel de cinci stele care pune accentul pe organizarea de conferinte si congrese. Cu o componenta puternica in sectorul de food & beverage (40% din cifra de afaceri de 9,4 mil. euro anul trecut), sustinuta serios de evenimentele care au loc in hotel, Crowne Plaza (fostul hotel Flora, detinut tot de grupul Ana Hotels al omului de afaceri George Copos) a fost decorat simplu, corect si fara prea multe artificii, tocmai pentru a servi sloganului „The place to meet“. In 2004, cand noul slogan a inlocuit mai generalistul „We take care of every detail“, s-a schimbat si logo-ul, care a fost inlocuit cu unul mai bine conturat, mai luminos. „In lume, hotelurile Crowne Plaza sunt in general hoteluri de patru stele, care ofera o ambianta placuta oaspetilor, discretie si confort. Chiar daca unele sunt foarte elegante, in stil clasic sau modern, ele nu vand un concept de lux. Sunt hoteluri care se vor doar locuri ideale de intalnire“, spune Mioara Gheorghe, director de marketing al Crowne Plaza.

     

    Cum se materializeaza insa sloganul? La Crowne Plaza ai, de exemplu, acces la internet oriunde in incinta hotelului, gasesti colturi discrete in care poti discuta in liniste si ai facilitati complexe pentru conferinte. Tinand cont de faptul ca intalnirile si conferintele sunt cele de care depinde in mod esential gradul de ocupare al Crowne Plaza (de 69,44% in 2005), profilul clientului e usor de creionat: persoane care vin pentru un sejur scurt, de 1-3 nopti, au agenda foarte incarcata, au nevoie de liniste, discretie, confort, dar si de facilitati de miscare si relaxare.

     

    Orientat catre clientul de business, hotelul Crowne Plaza e diferit de celalalt brand al grupului Intercontinental Hotels, care este prezent si cu brandul up-level Intercontinental pe piata romaneasca inca din 1971. Hotelul-simbol al Bucurestiului a trecut prin cativa ani de renovare, etaj cu etaj, atat pentru a nu isi pierde valoarea de piata – nu mai fusese renovat integral de la lansare -, dar si pentru a fi in acord cu ideea noului slogan („Do you live an Intercontinental life?“), cu care a fost inlocuit anul acesta vechiul slogan, „We know what it takes“. Pana acum, in hotelul Intercontinental din Bucuresti s-au investit 5 mil. euro, si procesul inca nu s-a incheiat – mai trebuie implementate noile concepte de restaurante. Peste o luna expira franciza Intercontinental, iar peste un an va expira si contractul de management pentru Crowne Plaza. Iar daca in cazul hotelului lui Copos grupul Intercontinental Hotels a precizat ca va prelungi contractul, in cazul celui al lui George Paunescu nu a fost inca facuta nici o declaratie clara, desi unele zvonuri circula.

     

    Pentru hotelurile venite in Romania prin contract de management sau franciza, brandul si sloganul sunt magnetul de care acestea au nevoie pentru a-si atrage clienti straini. In cazul lanturilor romanesti, problema nu se pune deocamdata in acesti termeni. Dimpotriva: cele mai multe hoteluri care au actionariat comun stau sub branduri diferite. Exista deocamdata doar o tentativa de unificare sub un slogan comun: singurul lant destul de puternic – cu 14 hoteluri – pentru a se gandi la o imagine corporatista e Continental Hotels, controlat de omul de afaceri Radu Enache – care nu a dat in contract de management decat patru hoteluri grupului francez Accor Hotels (Ibis). Omul de afaceri a socotit insa ca e mai bine sa-si conceapa sloganul in-house. „Once Continental, Forever Continental“ e un slogan definit in urma cu trei ani dupa un concurs facut in cadrul lantului si castigat de un angajat din zona de vanzari din Targu Mures, care a primit drept prima un salariu si un sejur intr-unul din hotelurile lantului. In timp, e de asteptat ca lucrurile sa se schimbe si hotelierii romani sa inceapa sa se gandeasca, la un moment dat, si la consolidarea brandurilor. Deocamdata, suntem in faza constructiei de hoteluri: pana in 2008 in Bucuresti se vor adauga circa 2.700 de camere de hotel la cele circa 5.000 existente. Abia dupa ce piata va ajunge la maturitate vor incepe si hotelurile romanesti sa simta nevoia de a vinde, odata cu produsul, si o senzatie.

  • Nici o nota comuna

    Lanturile hoteliere studiaza cu atentie ce anume promite concurenta inainte de a-si lansa propriul slogan.

     

    Intercontinental: „Do you live an Intercontinental life?“

    Marriott: „Look no further“

     

    Crowne Plaza: „The place to meet“

    Hilton: „Take me to the Hilton“

     

    Howard Johnson: „Go anywhere. Stay here“

    Continental: „Once Continental, always Continental!“

  • EVALUARI: Cine si cum stabileste pretul corect al unei afaceri in Romania?

    Cele sapte milioane de euro, cat a totalizat piata evaluarilor in 2005, pot parea un pumn de maruntis in comparatie cu cele 28 de miliarde ale retailului. Insa cele sapte milioane vor fi tot mai multe, incepand cu 2007. Dar ce va transforma in bancnote tot acest maruntis?

     

    Un preot este prezent in toate momentele importante din viata unui om, de la nastere pana la moarte. Asemeni preotului, un evaluator asista companiile in situatiile cheie ale existentei lor.“ Definitia pe care clujeanul Adrian Crivii, managing partner la Darian – unul dintre cei mai importanti evaluatori independenti de pe piata romaneasca – o da activitatii unei firme de evaluare nu are nici pe departe ceea ce s-ar putea numi o rigoare de manual. Dar reuseste sa-i surprinda intru totul esenta.

     

    Asadar, daca acceptam premisa ca prezenta unui „duhovnic“ in viata unei companii este un dat implacabil, care ar fi „momentele importante“ despre care vorbea Crivii? Primul dintre ele ar coincide cu cel dintai drum pe care un antreprenor il face la banca pentru contractarea unui credit. Majorarea de capital sau pregatirea unei fuziuni/achizitii poate fi un alt pretext pentru a apela la serviciile evaluatorului. Dar daca toate exemplele amintite pana acum au vizat momentele fericite din viata unei intreprinderi, evaluatorul poate batea la usa companiei si cu alte ocazii, mai putin faste, cum ar fi vanzarea unei parti din active sau chiar lichidarea in sine.

     

    Anul trecut Darian a avut o cifra de afaceri de un milion de euro, piata totala a serviciilor de evaluare ridicandu-se la sfarsitul lui 2005 la sapte milioane de euro. In 2006, compania – printre ai carei clienti se numara Terapia, LukOil si RADET – a realizat acelasi volum de afaceri doar in primele sapte luni ale anului. Pana acum, piata de evaluare a crescut intr-un ritm pe care analistii il considera acceptabil, insa cifrele sunt inca mici. Adrian Crivii – care este si actionar majoritar la Darian, companie pe care urmeaza sa o detina in totalitate pana la sfarsitul anului – estimeaza ca piata va creste la 9-10 milioane de euro anul acesta, in vreme ce pentru 2007 este asteptat un plus de 25-30%. Dar daca toate aceste cifre sunt relative, mai sigure sunt motoarele cresterii. Crivii este de parere ca unul dintre catalizatorii pe termen lung ai vanzarilor companiilor din aceasta piata este obligatia companiilor mari de a face raportari financiare cu audit si evaluari de incredere. Aceasta obligatie devine si mai evidenta pentru companiile care se pregatesc de un IPO sau de o fuziune/achizitie.

     

    O concluzie preliminara ar fi aceea ca evaluatorii isi trag seva din cresterea economica in sine. O intrebare, sa-i spunem in oglinda, ar fi: cum contribuie activitatea de evaluare la dinamizarea economiei? Dumitru Becsenescu, proprietarul si presedintele grupului Antares, spune ca evaluarile pe care bancile le-au facut companiilor sale au fost in general foarte prudente. „Sunt dezamagit ca, in multe situatii, activele mele au fost subevaluate. Mai mult decat atat, mi s-au evaluat doar activele usor vandabile. Evaluarile de business nu sunt inca raspandite la noi.“ Iar principalul motiv de nemultumire al presedintelui Antares ar fi acela ca, din cauza a ceea ce el numeste subevaluari, nu a putut sa obtina nivelul de finantare pe care si-l dorea. Antares reuneste companii cu activitate in industria petroliera, transport de marfa si persoane, turism si real estate. In general, evaluarile facute proprietatilor Antares au fost facute de evaluatori ai bancilor.

     

    De la 1 ianuarie 2007, insa, companiile nemultumite de „prudenta bancilor“ au un motiv de bucurie: odata cu intrarea in vigoare de la aceasta data a acordului BASEL II, institutiile bancare vor fi obligate sa apeleze exclusiv la evaluatori independenti. Iar BASEL II este sursa de optimism si pentru evaluatorii non-bancari, care vor castiga gratie noilor norme cel putin un milion de euro; adica valoarea serviciilor de evaluare facute „in-house“ de catre banci, care va fi transferata automat jucatorilor independenti.

     

    Pe de alta parte, bancile reprezinta si acum una dintre cele mai importante surse de clienti pentru evaluatori. „Banca ne recomanda clientilor care vin sa ia o finantare“, spune Adrian Crivii, care colaboreaza cu mai multe institutii financiare precum City Bank, BT sau Raiffeisen Bank. Daca grosul clientilor vine de la banci, cea mai mare parte a proiectelor de evaluare provine din real estate. „Evaluarea imobiliara reprezinta 60-70% din veniturile noastre“, mai spune Crivii. Dar evaluarea proprietatilor imobiliare este terenul pe care evaluatorii „generalisti“ concureaza cu diviziile de evaluare ale companiilor de real estate. Cativa dintre cei mai importanti jucatori din aceasta zona sunt Colliers International, Eurisko sau CB Richard Ellis.

     

    Pe langa evaluarea imobiliara, portofoliul de servicii al unei companii precum Darian o include si pe cea contabila. O zona dominata de asa-numitii Big Four  – KPMG, Deloitte & Touche, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young -, dintre acestia distingandu-se PwC. Dar directorul Darian marturiseste ca, in ciuda concurentei, compania sa colaboreaza cu PwC. „Sunt situatii cand compania de consultanta financiara ne recomanda pe noi pentru evaluare atunci cand aceasta se ocupa de audit. Ideea e ca, dupa falimentul Arthur Andersen, auditorul nu poate fi in acelasi timp si evaluator.“

     

    Evaluarile imobiliare sunt un business de volum pentru evaluatori. Profiturile se fac din activitati cu valoare adaugata mai mare, cum ar fi proiectele de delistare a unor companii de pe Bursa – vezi cazurile Sanex sau Cesarom. Apropo de rentabilitate, Adrian Crivii sustine ca o rentabilitate neta de 40% este realizabila pentru compania sa. „Acum avem o rentabilitate de 30% pe fondul unor investitii in IT si in personal.“

     

    La aceasta ora, doar in Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania sunt inscrise aproximativ 160 de companii, dintre care majoritatea sunt microintreprinderi cu cifre de afaceri de pana in 100.000 de euro. Insa cei mici au avantajul ca acopera zone in care numele cu greutate nu au birouri locale. Cand intr-o astfel de zona apare un proiect important, liderii pietei sunt nevoiti sa colaboreze cu cei mici. Este o piata atomizata, iar numele celor care conteaza cu adevarat deja se stiu.  E o sentinta implacabila?

     

    Bogdan Georgescu, director general al Colliers – companie in cazul careia 10% din venituri vin din evaluari -, spune ca „evaluarile au la baza o buna intelegere a pietei locale, iar acest lucru nu este usor de realizat pentru ca lucram intr-o piata foarte putin transparenta“. Consecinta directa ar fi aceea ca evaluatorii care vor supravietui sunt cei care cunosc bine piata. De unde si probabilitatea mica a aparitiei unor noi jucatori. Evaluarile par sa fie facute.

  • INTERNET: Pedepsele spam-ului

    Cetiti-le pe diagonala sau mai bine nu le mai cetiti deloc! Acronim pentru non-Solicited Pornography and Marketing Acted, spam-ul este definit drept „mail comercial trimis in masa“, „mail comercial nesolicitat“, „mail cu mesaj pornografic“ pentru a-i aminti doar cateva dintre valente. Dar, indiferent de definitie, spam-ul poate fi ceva mai mult.

     

    Un mesaj trimis recent pe o multime de adrese e-mail romanesti oferea spre vanzare, la un pret de 100 RON, o baza de date cu 200.000 de adrese de e-mail. Cine ar cumpara asa ceva? Cineva interesat sa trimita „spam“-uri la scara larga. Cine vinde? De cele mai multe ori, cineva care este deja „spammer“. In conditiile in care legile romanesti spun ca spam-ul este o contraventie, iar fenomenul a luat o amploare fara precedent in ultimele luni in Romania, autoritatile admit ca nu au aplicat pana acum nici macar o sanctiune pentru trimiterea spam-urilor. Lupta se duce insa la un alt nivel, ceva mai putin expus atentiei media.

     

    Mesajul care facea reclama bazei de date cu cele 10.000 de adrese a fost primit, printre altii, si de George Serban, director executiv al ANISP (Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor), implicat in lupta „neoficiala“ contra spam-ului.

     

    „Batalia trebuie dusa in continuare“, spune el. Iar pentru cineva care lucreaza in industria internetului, mesajele spam sunt mai mult decat niste cazuri izolate. Din totalul e-mail-urilor primite intr-o zi, Serban apreciaza ca 80-90% sunt mesaje spam. „Depinde cum esti pozitionat pe internet. Ti-ai anuntat prezenta lasand adresa de e-mail pe un site oarecare sau doar pe cartea de vizita? Vei primi spam. Adresa ta de e-mail e publicata pe mai multe site-uri, asteapta-te la si mai mult spam“. Potrivit unor statistici realizate pe baza datelor unor companii precum Google, Brightmail, Jupiter Research, eMarketer, Gartner, MailShell, Harris Interactive sau Ferris Research, in fiecare zi sunt trimise circa 31 mld. mesaje e-mail, dintre care 40% – adica 12,4 mld. – reprezinta spam-uri. Pana in 2007, arata aceeasi sursa, mesajele spam ar putea ajunge sa reprezinte 63% din totalul e-mail-urilor.

     

    In ceea ce priveste tipurile de mesaje, se apreciaza ca 25% dintre spam-uri fac reclama la diferite produse, 20% sunt din asa-numita categorie „financiara“, iar 19% au continut XXX. Pe de alta parte, spam-urile pornografice sunt considerate cele mai enervante, estimandu-se ca in fiecare zi sunt trimise 2,5 miliarde astfel de mesaje, ceea ce inseamna o medie de 4,5 mesaje/adresa.

     

    Un raport al producatorului american de software antispam Commtouch arata ca, la inceputul lui 2006, 43,18% din totalul spam-urilor trimise la nivel mondial aveau ca tara de origine SUA (in scadere de la 50% in 2005), in vreme ce pe locurile urmatoare ale unui clasament al celor mai mari spammeri pe natiuni se aflau China (12,89%), Coreea (4%) si Germania (4%). Indiferent de tara de origine sau de destinatia acestor mesaje, o solutie o pot reprezenta programele antispam, care de cele mai multe ori vin la pachet cu programele antivirus. Totusi, eficienta acestora este, inca, limitata, iar pagubele potentiale sunt greu de estimat. Conform marilor furnizori de internet (AOL, Yahoo!, Earthlink Inc., Microsoft Corp etc.), tradus in costuri, spam-ul inseamna circa 10 mld. euro/an.

     

    „Cel mai bun antispam e tot ochiul uman. Nici un altul nu este infailibil 100%“, este de parere Serban de la ANISP. Dar nici in acest caz dezavantajele nu lipsesc. Un studiu al companiei de analiza Gartner arata ca, in medie, un utilizator de e-mail petrece zilnic 50 de minute pentru a verifica, sorta si sterge mail-urile nesolicitate, estimandu-se ca, la nivel mondial, pierderile cauzate de spam se ridica la 81,2 mld. $. Pe de alta parte, chiar si o adresa de e-mail care nu a fost afisata public este o posibila tinta.

     

    Asta pentru ca spammerii utilizeaza si software-uri care „inventeaza“ adrese de e-mail, generandu-le din sintaxa adreselor existente. In plus, multe e-mail-uri spam contin la sfarsit o capcana: un camp in care cel care primeste mesajul este invitat sa-si treaca adresa de e-mail pentru dezabonare. De fapt, acel camp, odata completat, nu face decat sa-i confirme spammerului ca adresa respectiva exista, apartine cuiva si poate fi trecuta in baza de date pentru vanzare ulterioara.

     

    Deocamdata, legislatia antispam din Romania se reduce la doar doua acte normative. Intr-un sens mai larg, Legea 365/iunie 2002 a comertului electronic, data in 2002, interzice comunicarile „comerciale prin posta electronica, cu exceptia cazului in care destinatarul si-a exprimat in prealabil consimtamantul expres pentru a primi asemenea notificari“. Legea 506/noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice vine doar sa delimiteze si mai strict, vorbind despre interzicerea efectuarii de comunicari prin e-mail folosind programe specializate de trimitere de mesaje in masa. Ca si in cazul anterior, fac exceptie cazurile cand destinatarul si-a dat „consimtamantul expres“ pentru primirea mesajelor.

     

    In ceea ce priveste organismele care au datoria sa supravegheze (anti)spam-ul, acestea sunt Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) si Autoritatea Nationala de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Prima institutie raspunde de infractiunile comise impotriva persoanelor juridice, iar celei de-a doua ii revin plangerile facute de persoane fizice (la adresa www.dataprotection.ro).

     

    Mai aproape de fenomen, mai multi administratori de portaluri au facut liste cu e-mail-uri si adrese IP de la care au primit de-a lungul timpului mesaje spam. Cea mai completa este cea de la http://rbl.sns.ro. Iar „lista neagra“ cu aceste adrese este pusa la dispozitie oricui doreste sa le treaca in server drept adrese blocate. Mai concret, orice e-mail plecat de la una din acele adrese nu va fi lasat sa treaca mai departe de filtrele companiilor furnizoare de servicii internet. Momentan insa, realitatea este ca nici aceasta, nici alte solutii nu s-au dovedit castigatoare.

  • Cu spam-ul la bursa

    In ultima perioada, pe milioane de adrese de e-mail au fost trimise mesaje spam care recomanda cumpararea de actiuni la bursa. Aparent paradoxal, acestea chiar aduc bani, insa o fac doar pentru cei care trimit e-mail-urile. 

     

    CONTEXTUL: Multe dintre publicatiile economice fac recomandari pentru anumite actiuni de la care se asteapta cresteri viitoare, unele trimitand chiar aceste sfaturi prin e-mail abonatilor. Dar un numar in crestere de producatori de mesaje spam au inceput sa speculeze pe seama increderii novicilor si trimit e-mail-uri catre baze de date de milioane de persoane recomandand de regula actiuni slab cotate. Nu inainte de a cumpara ei insisi aceste actiuni.

     

    EFECTE: Rezultatul – numarul tranzactiilor creste artificial, la fel ca si pretul acelor actiuni. Dupa cateva zile, spammer-ul vinde tot portofoliul, inainte ca pretul sa revina la cotatii normale.

     

    PROFIT: Jonathan Zittrain, profesor la Oxford University, a mers si mai departe. In decursul unui an a analizat impactul a 75.000 de mesaje cu recomandari pozitive pentru anumite actiuni si a studiat evolutia lor la bursa. S-a descoperit ca, daca un spammer a cumparat o actiune cu o zi inainte de a trimite mesajele si a vandut-o la o zi dupa, profitul net mediu a fost de 6%.

     

    TENDINTE: Aceste campanii au crescut in frecventa si volum. Sophos, un producator de software pentru protectia impotriva amenintarilor informatice din Statele Unite a raportat pentru luna iulie un procent de 15% din totalul mesajelor e-mail nesolicitate ca fiind „stock spam“. Acum 18 luni, aceeasi companie credita acest tip de e-mail-uri cu doar 1% din totalul spam-ului.

  • Spre Elysée, via Manhattan

    Nicolas Sarkozy e in campanie. Vrea sa devina presedinte al Frantei, dar asta nu-l impiedica sa bata aleile din Central Park-ul newyorkez ori coridoarele Casei Albe, trimitand mesaje fara echivoc alegatorilor.

     

    In ultima lui vizita in SUA, care a durat patru zile, ministrul francez de interne Nicolas Sarkozy – candidatul de dreapta cu cele mai bune sanse la presedintia Frantei – a agatat in pieptul unui politist din New York medalia Legiunii de Onoare, a vorbit despre pompierii din Manhattan si despre pierderile pe care ei le-au suferit la 11 septembrie si a dat autografe pe sute de volume ale propriilor memorii.

     

    Cu liderii evreilor a vorbit despre dragostea pe care o are pentru Israel, cu oamenii de afaceri americani despre dragostea lui pentru libera initiativa, iar francofililor le-a tinut discursuri despre dragostea pe care o are pentru America.

     

    Nicolas Sarkozy a fost primit de presedintele Bush la Casa Alba – un eveniment de exceptie in cazul unui simplu ministru – si s-a intalnit la Capitol Hill cu doi senatori americani. „Devotamentul pe care-l am pentru relatia pe care o am cu SUA e binecunoscut si mi-a adus critici in Franta“, a spus Sarkozy intr-un discurs pe care l-a tinut la 12 septembrie la Fundatia Franco-Americana din Washington. „Nu sunt un las. Sunt mandru de aceasta prietenie si o spun deschis.“ Sarkozy isi face calcule atunci cand face o asemenea curte Americii, iar afinitatile pe care le are cu unele dintre politicile presedintelui Bush i-ar putea aduce ceva voturi din partea dreptei franceze. De altfel, ministrul francez de interne a folosit aceasta vizita pe de o parte pentru a se infatisa drept un adevarat om de stat si pe de alta pentru a se disocia de politicile sustinute de propriul sau guvern – printre ele s-ar numara pozitia Frantei fata de razboiul din Irak si cel din Liban.

     

    De fapt, in multe privinte Sarkozy e cel mai ne-francez dintre politicieni – crede in munca pe branci, in ambitia bruta, in omul de pe strada si in visul american. Asa ca se comporta ca si cum pentru el porecla „Sarko americanul“ nu ar fi o insulta, ci o medalie de onoare. Intr-unul dintre discursurile pe care le-a tinut, i-a blamat pe jurnalistii de pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru ca scriu relatari care adesea sunt „atat de departe de adevar“ despre ceea ce Franta ar adora si ar invidia in acelasi timp: Statele Unite. Francezii, spune el, „poarta blugi americani si adora hamburgerii americani si pizza. Nimic nu-l face pe un francez mai mandru decat sa vada un actor francez intr-un film american“. Si a adaugat: „Toti parintii francezi viseaza sa-si vada copiii studiind la o universitate americana“. Si chiar daca Sarkozy se opune raz-boiului din Irak, il critica in acelasi timp pe presedintele francez Jacques Chirac pentru felul in care a condus relatiile diplomatice cu SUA inaintea declansarii razboiului. Chirac a amenintat, atunci, cu un veto in Consiliul de Securitate impotriva unei eventuale rezolutii care ar fi justificat razboiul, fapt care a infuriat Statele Unite.

     

    Sarkozy a calificat acest gest al lui Chirac drept fundament al neintelegerilor dintre Franta si SUA, adaugand ca, intr-adevar, nu asa se trateaza un prieten. Intr-o intalnire cu usile inchise la care au participat mai bine de o duzina de lideri ai comunitatii evreiesti din SUA, Sarkozy a spus ca Franta nu trebuia sa astepte atat pentru a trimite trupe in Liban; a mers chiar mai departe decat Chirac cu criticile la adresa Hezbollah, pe care l-a numit o organizatie „terorista“, potrivit unuia dintre participanti, care a vorbit cu conditia sa-i fie pastrat anonimatul. Statutul lui Sarkozy e neobisnuit: candideaza si ca un om din interior – la urma-urmei, conduce partidul din care face parte si presedintele Chirac, UMP – dar si ca un outsider. Pentru ca vorbeste frecvent de „o ruptura“ intre el si politicile actuale ale Frantei, inclusiv cele care blocheaza producerea de noi locuri de munca si cresterea productivitatii. Sarkozy n-a urmat cursurile École Nationale d’Administration, scoala pe la care elitele franceze trec inainte de a intra in viata politica, asa cum au facut cei mai multi dintre actualii politicieni francezi. „N-am fost menit sa am un rol important in societate“, spune el. „A trebuit sa-mi iau totul singur.“

     

    Asa ca Sarkozy e, in multe privinte, un outsider care nu pare preocupat de faptul ca apare alaturi de presedintele american George W. Bush, care acum e mai nepopular ca niciodata in Franta. Bush e doar unul din sirul de lideri straini cu care Sarkozy s-a intalnit fata in fata in ultimele saptamani.

     

    Jucand un rol de ministru de externe ad hoc, ministrul francez de interne a discutat cu secretarul general al ONU Kofi Annan despre subiecte ca genocidul de la Darfur, criza nucleara din Iran ori fortele de mentinere a pacii din Liban.

     

    Ministrul francez de interne pare, de asemenea, sa faca incercari de a-si atrage alegatorii cu politicile sale anti-imigratie, anti-infractionalitate si antiterorism, straduindu-se sa-i indeparteze de partidul de extrema dreapta Frontul National al lui Jean Marie le Pen si sa-i aduca in ograda sa.

     

    Cel mai important moment din vizita lui Sarkozy a fost intalnirea neanuntata pe care a avut-o la Casa Alba cu presedintele Bush, care s-a petrecut in timpul discutiilor pe care le avea programate cu consilierul acestuia pe probleme de securitate nationala, Stephen Hadley. Chirac, care a fost primul lider strain care a vizitat Casa Alba dupa atacurile de la 11 septembrie, asteapta de atunci sa fie din nou invitatul Washingtonului. Scopul aparitiei neanuntate a lui Bush e, in parte, o recompensa pentru politicile proamericane promovate de Sarkozy. „Cu siguranta, aceasta intalnire poate fi interpretata drept un semnal adresat actualei conduceri a Frantei“, spune un oficial american care a vorbit cu conditia sa-i fie pastrat anonimanul, nefiind autorizat sa faca declaratii publice. „Sarkozy a aratat ca are o atitudine diferita fata de SUA.“

     

    Ca dovada ca administratia americana nu se situeaza de partea nimanui in alegerile prezidentiale din Franta programate pentru aprilie viitor – si pentru care partidele inca nu si-au desemnat oficial candidatii -, presedintele Bush ar urma sa se intalneasca si cu Segolene Royal, socialista de 52 de ani care, potrivit sondajelor, merge umar la umar cu Sarkozy, dupa cum spun deopotriva oficialii francezi si cei americani.

     

    Sarkozy se opune din rasputeri intrarii Turciei in UE, argumentand ca asta va duce la o invazie de imigranti musulmani in vestul continentului intr-o perioada in care Franta nici asa nu poate rezolva problemele importantei minoritati musulmane pe care o are.

     

    Presedintele Chirac e, dimpotriva, mult mai nuantat in aceasta chestiune – sprijina prudent aderarea Turciei, dar spune ca pentru asta va fi nevoie de un efort premergator de 10-15 ani si ca nici atunci integrarea nu va putea fi considerata sigura.

     

    Sarkozy a fost atacat de oponentii lui politici pentru ca a folosit aceasta vizita – care, teoretic, a fost una facuta pentru comemorarea victimelor atentatelor de la 11 septembrie – pentru a-si atinge scopurile politice, si asta pe banii contribuabililor francezi; acuzatia vine din faptul ca Sarkozy a vizitat Statele Unite in calitatea sa oficiala, de ministru. Asa ca presedintele Chirac s-a vazut nevoit sa-i ia apararea lui Sarkozy, care e de multa vreme adversarul sau politic, desi detine o pozitie in cabinet. Chirac a spus reporterilor de la summit-ul europeano-asiatic de la Helsinki ca el personal i-a cerut lui Nicolas Sarkozy sa reprezinte Franta la comemorarea atacurilor din 11 septembrie.

     

    Si Sarkozy s-a aparat – le-a spus reporterilor ca e „foarte important“ ca politicienii francezi sa inteleaga problemele globale, adaugand: „Bineinteles, voi continua sa calatoresc pentru a intelege si a invata, astfel incat securitatea Frantei sa fie asigurata“.

     

    A recunoscut, in acelasi timp, ca elitele franceze il detesta. „Unii dintre membrii elitei franceze ma urasc pe mine mai mult decat urasc America.“

  • STRAINI IN TOP

    La nivel mondial, arhitectii au creat adevarate corporatii, cu mii de angajati care lucreaza la proiecte de sute de milioane si chiar miliarde de dolari. Cateva exemple:

     

    HOK (Hellmuth, Obata & Kassabaum: Cu birouri pe cinci continente, in care lucreaza peste 1.600 de oameni, HOK este una dintre cele mai mari firme de arhitectura din lume. Printre proiectele companiei americane: Universitatea King Saud (foto) din Riad, Arabia Saudita – un campus in valoare de peste 3,5 mld. $, cel mai scump proiect la acea data -, National Air and Space Museum din Washington – cel mai vizitat muzeu din lume -, precum si terminalul de pasageri al aeroportului din Amsterdam.

     

    Gensler: Pornita de trei arhitecti din San Francisco in 1965, Gensler a ajuns la peste 2.000 de angajati, si tot atatia clienti activi, deserviti de cele 28 de birouri. Printre ultimele proiecte: hotelul Ritz Carlton (Dubai), noul terminal al aeroportului Detroit, renovarea unui terminal al aeroportului Changi (Singapore).

     

    SOM (Skidmore, Owings & Merrill): Fondata in 1936, SOM este una dintre cele mai mari firme internationale de arhitectura. Compania a proiectat cea mai inalta cladire din America – Sears Tower (foto) din Chicago, care are 109 etaje. SOM mai este „responsabila“ de ridicarea sediului Academiei Fortelor Aeriene din SUA, cladirii de birouri new-yorkeze Lever House, a John Hancock Tower din Chicago – o alta cladire de o suta de etaje – si a sediului Bank off America din San Francisco. Firma a realizat peste 10.000 de proiecte in 50 de tari din intreaga lume.

     

    Kohn Pedersen Fox

    Associates: Companie creata in 1976; a proiectat de la mici pavilioane de sticla pentru sculpturi de Rodin pana la un oras intreg in Inchineon, Coreea de Sud. In ultimii ani, firma pare ca s-a specializat in arhitectura zgarie-norilor. KPF a proiectat World Financial Center (Shanghai), constructie inceputa in 1997, dar sistata din cauza crizei asiatice. La finalizare prevazuta pentru 2008, cladirea ar trebui sa devina, cu cei 492 m inaltime, una dintre cele mai inalte din lume.

     

    BDP: Compania britanica este una dintre cele mai importante firme din Europa Occidentala, cu peste 940 de angajati in Marea Britanie,


    Irlanda si Franta. Potrivit propriilor estimari, proiecteaza aproximativ 2% din toate cladirile non-rezidentiale construite anual in Marea Britanie. Veniturile anuale din onorarii depasesc 90 mil. euro. Compania s-a ocupat de refacerea Royal Albert Hall si a Operei din Londra.

  • DUEL PE PLANSETA

    Constructiile au explodat in acest an, iar alaturi de ele si afacerile arhitectilor. Dar, ca si in cazul pietei de constructii, si in domeniul proiectarii, strainii culeg ciresele de pe tort, adica marile investitii. Pe o piata in care se invart zeci – daca nu chiar cateva sute de milioane de euro – romanii incearca sa acumuleze experienta, dar marii investitori vin cu proiectele de afara.

     

    Vrem sa construim un simbol pentru Romania“, spunea in 23 mai Todd Cowen, director executiv al companiei ungare TriGranit. In acea zi, reprezentantii TriGranit semnau cu autoritatile de la Bucuresti un memorandum care stabilea termenii generali ai unei investitii imobiliare de aproape un miliard de euro in centrul Bucurestiului – iar macheta complexului imobiliar, denumit Esplanada, se afla in si ea sala in care a avut loc ceremonia. Acel proiect a devenit insa marul discordiei intre TriGranit si arhitectii romani, intr-o disputa care inca nu s-a incheiat – discutii intre parti se poarta chiar si in aceste zile – si care traseaza, cu linii viguroase, aproape toate trasaturile care definesc starea actuala a pietei de arhitectura din Romania.

     

    Dupa ce proiectul Esplanada a devenit public, Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) a contestat atat solutia urbanistica propusa, cat si modalitatea prin care investitorii au selectat proiectul castigator – desi master-plan-ul Esplanada nu a fost proiectat de vreun arhitect obscur. Disputatul proiect ii apartine unuia dintre cei mai cunoscuti arhitecti din lume, germanul Helmut Jahn, de la firma Murphy Jahn, care are in portofoliu lucrari precum Sony Center din Berlin, One Liberty Place – cea mai inalta cladire din Philadelphia si a 16-a ca inaltime din SUA – sau refacerea sediului din Bruxelles al Uniunii Europene. „Jahn a fost selectat de TriGranit in urma unui concurs la care au fost invitati sa participe zece dintre cei mai faimosi arhitecti din lume“, explica pentru BUSINESS Magazin Jordan Dermer, Chief Development Officer al TriGranit. Iar cei zece au fost alesi „pe baza portofoliului de proiecte finalizate de dimensiuni comparabile“.

     

    De fapt, chiar aici ar fi problema. In Romania, desi piata constructiilor a crescut an de an, nu s-au facut pana acum proiecte de o asemenea anvergura, atat ca nivel de complexitate, cat si, mai ales, ca valoare – iar investitorii nu sunt dispusi sa riste banii lasandu-si proiectele pe mana proiectanti fara experienta in proiecte mari, cum sunt considerati cei romani. Problema e ca arhitectii romani nici nu au cum sa acumuleze experienta tocmai pentru ca nu ajung la astfel de proiecte.

     

    Ordinul Arhitectilor isi da seama, insa, ca nu poate concura cu liderii arhitecturii mondiale. „Noi solicitam organizarea unor concursuri de arhitectura – concursuri de idei, in principal“, explica pentru BUSINESS Magazin Serban Sturdza, presedintele Ordinului, admitand ca acum nici un arhitect roman nu are capacitatea de realiza un complex de dimensiunile Esplanada. Dar cere – sustinand ca asa se practica si in alte tari, inclusiv din Estul Europei – sa se formeze, pentru proiectele mari, echipe mixte de proiectare. Miza sunt cele cateva procente din investitie – dar procentele se aplica la sume cu multe zerouri. Onorariile proiectantilor pot fi cuprinse, potrivit unor estimari, intre 3-4% si 8 sau chiar 10% din valoarea totala a investitiei. Nu exista date oficiale privind sumele totale incasate de arhitecti, dar unele pareri estimeaza ca piata arhitecturii se ridica la 50 sau chiar aproape 100 mil. euro.

     

    De unde insa aceasta inversunare impotriva proiectului lui Jahn? „Investitorul face un proiect, adus de dincolo, care nu face parte din sistemul urbanistic al Bucurestiului“, sustine Sturdza. Parca pentru a calma spiritele, Dermer de la TriGranit declara ca „acest concept (master-plan-ul lui Helmut Jahn – n.r.) este primul pas in materializarea viziunii noastre si va fi dezvoltat mai departe, impreuna cu arhitectii romani, pentru a integra cum se cuvine proiectul in mediul urban al orasului“. Presedintele OAR nu este insa multumit. „Camasa a fost deja croita, acum se mai poate doar adauga un nasture ici si colo“, spune Sturdza, care afirma ca structura dorita de TriGranit nu este potrivita cu dezvoltarea Bucurestiului.

     

    Discutii intre reprezentantii TriGranit si cei ai OAR pentru gasirea unei solutii de rezolvare a conflictului se poarta chiar in aceste zile. Investitorii par multumiti de proiectul lui Jahn, dar stiu ca vor fi nevoiti sa colaboreze cu arhitectii locali. „Un astfel de proiect nu va putea fi realizat fara o participare puternica a specialistilor autohtoni“, spune Dermer. „De aceea, intentionam sa implicam arhitectii romani in toate fazele procesului de constructie“. Legislatia romaneasca conditioneaza eliberarea autorizatiilor de constructie de prezenta pe proiect a stampilei unui arhitect roman. Sau, cum spune chiar reprezentantul TriGranit, „experienta locala si resursele lor (ale arhitectilor din Romania – n.r.) reprezinta punctul-cheie in transformarea conceptului nostru in spatii reale“.

     

    In acelasi timp, Ordinul Arhitectilor nu poate cere ca arhitectii romani sa primeasca acest contract, dar ar dori organizarea unui concurs international la care sa poata participa si firme romanesti de profil. „Cand te joci cu asemenea sume si cu un asemenea teritoriu, este mai bine sa te joci si cu mai multe pareri“, spune Sturdza.

     

    Miza acestei discutii este, de altfel, mult mai ampla. Confruntati cu o stagnare pe pietele occidentale, arhitectii straini se indreapta spre Europa de Est, deci spre piete care inca le pot asigura cresteri substantiale ani buni de-acum incolo. Pana acum, in cei 16 ani de capitalism, casele romanesti de arhitectura au avut suficient timp sa-si consolideze mai bine pozitia in fata celor straine. Dar proiectele amploare au aparut abia in ultimii ani – iar cand au aparut, au gasit in Romania o piata insuficient conturata, pe care sunt arhitecti talentati, dar fara portofolii convingatoare. Iar acesta a fost un argument suficient pentru ca dezvoltatorii sa decida adesea sa dea proiectele pe mainile caselor straine de arhitectura. Practic, deja sunt de notorietate doua complexuri imobiliare cu valori care bat miliardul de euro si care se vor intinde pe mai multi ani. Pe langa Esplanada, in Bucuresti se lucreaza deja la cartierul Baneasa, o investitie estimata la 1,2 mld. euro, realizata de Baneasa Investments.

     

    Inca de anul trecut, Mihail Mateescu, directorul general al Baneasa Investments, parte a grupului de firme controlat de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, se plangea de o criza profunda a arhitectilor romani. „Pur si simplu, nu sunt destui arhitecti pe piata“.

     

    Cum se prezinta situatia acum? „Cam la fel“, spune Mateescu. E drept, in proiectarea cartierului sunt implicati si arhitecti romani. Dar inainte sa lucreze in Romania, acestia si-au facut mai intai un renume in strainatate – este vorba de case de arhitectura fondate de romani plecati in strainatate, care si-au deschis in ultimii ani birouri si in Romania – Mihai Radu Architects sau Zip Studio.

     

    Urmarea acestor lipsuri: un dezvoltator cu un proiect mare se vede nevoit sa apeleze la case straine de arhitectura. Design-ul conceptual si master plan-ul proiectului Baneasa au fost executate de americanii de la Callison, iar arhitectul conceptului e Chapman Taylor, una dintre cele mai mari firme britanice.

     

    Pe langa nevoia investitorilor, venirea arhitectilor straini in Romania este favorizata si de reculul de pe pietele occidentale, in timp ce piata romaneasca e in plin avant. Datele Institutului National de Statistica arata ca in primul trimestru al acestui an, activitatea din constructii a inregistrat un ritm de crestere de peste 20%, fata de primele trei luni ale anului trecut. Iar noi proiecte imobiliare sunt anuntate in fiecare saptamana.

     

    Totusi, din punct de vedere valoric, piata de arhitectura din Romania este inca in faza copilariei. Daca una dintre cele mai mari companii de profil din lume – Gensler – a realizat incasari de peste 310 milioane de dolari anul trecut, Westfourth Architecture, probabil cea mai cunoscuta firma de arhitectura de pe piata romaneasca, a declarat fiscului o cifra de afaceri de aproape 37 mld. lei in 2004. Adica ceva mai mult de un milion de dolari.

     

    O aproximare a valorii pietei de proiectare din Romania este dificila si putini jucatori se incumeta sa spuna o suma. „Considerand ca avem in jur de 1.000 de arhitecti care contracteaza in medie 100.000 euro pe an, piata ar putea fi de 100.000.000 euro anual“, spunea intr-un interviu cu BUSINESS Magazin arhitectul Dorin Stefan, cel care a proiectat imobilul de birouri Opera Center.

     

    Alte estimari pleaca de la valoarea procentuala a onorariilor primite de arhitecti. „In general, onorariile ar trebui sa ajunga la 2,8-8% din costul unei constructii“, apreciaza Vladimir Arsene, presedintele Westfourth Architecture. In conditiile in care investitiile imobiliare ar putea ajunge la un miliard de euro in acest an, potrivit estimarilor Eurisko, valoarea pietei s-ar inscrie intre 30 si 80 de milioane de euro. La aceasta suma, ar trebui sa se adauge si onorariile primite pentru proiectarea lucrarilor de infrastructura, la fel de greu de estimat.

     

    Mai nuantat, Adrian Cristescu, presedintele West Group Architecture, spune ca sunt foarte multe proceduri prin care poti defini o piata. „Este foarte greu de inteles si evaluat cat din aceasta piata se adreseaza arhitectilor romani si cat celor din afara“. Competitia intre cele doua tabere este stransa si impresia pe piata este ca firmele internationale acapareaza tot mai mult teren.

     

    Daca pana acum cele mai multe cladiri nou-construite in Bucuresti au fost proiectate de romani, situatia se schimba, odata cu aparitia dezvoltarilor de amploare. Developerii spun ca aleg companiile care au experienta necesara. De cealalta parte, arhitectii recunosc ca generatia tanara din tara, desi talentata, nu poate capata experienta si expertiza necesara daca nu lucreaza.

     

    Si chiar daca arhitectii romani sunt talentati, este clar ca sunt si putini. Vladimir Arsene spune ca Bucurestiul are cel mai mic numar de arhitecti pe cap de locuitor din Europa. „Am citit undeva ca ar fi in jur de 2.600, din care aproape jumatate practica aceasta meserie, in conditiile unei piete supralicitate“. Dorin Stefan este ceva mai darnic in estimari: la nivel de tara sunt cam 3.000 de arhitecti activi, crede cel care este, in opinia multora, cel mai cunoscut arhitect din Romania. Probabil ca numarul este si mai mare, dat fiind ca numai la nivelul organizatiei din Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania sunt inregistrati 2.567 de membri. In total, organizatiile OAR din intreaga tara numara mai mult de 5.000 de membri, dar este de presupus ca nu toti profeseaza activ.

     

    Arhitectii romani sunt discreti si cand vine vorba despre marii jucatori de pe piata autohtona de arhitectura. Dorin Stefan estimeaza ca in Capitala exista pana la zece firme mari de arhitectura, cu 10-20 de oameni, restul avand echipe mai mici sau chiar lucrand pe cont propriu.

     

    Arhitectii se feresc si mai tare sa faca ierarhii sau sa dea verdicte in privinta liderilor acestei bresle. „Totul este relativ in aceasta meserie. Este foarte dificil sa faci un clasament printre casele de arhitectura“, explica Mihai Radu de la Mihai Radu Architects, companie care este implicata in proiectul Baneasa. „Cladirile care se fac sunt vizibile cu ochiul liber, iar arhitectii se stiu intre ei“, puncteaza el. Ca multi alti arhitecti romani importanti, Mihai Radu si-a creat un nume peste hotare. A revenit in tara in 1997, pe cand avea un birou de arhitectura in New York. La initiativa unor investitori americani, Radu s-a implicat in restaurarea Coloanei lui Brancusi de la Targu Jiu.

     

    Ideea deschiderii unui birou la Bucuresti a venit trei ani mai tarziu. In 2000, Organizatia Natiunilor Unite a devenit clientul Mihai Radu Architects si prima comanda a fost restaurarea sediului Adunarii Generale a organizatiei. „Era un proiect mare asa ca am deschis un birou in Romania si am facut acest proiect cu oamenii de aici. A iesit foarte bine“, isi aminteste Radu.

     

    In opinia sa, Romania nu este o piata foarte mare pentru arhitectura, dar este o destinatie foarte buna pentru outsourcing. Birourile companiei sale au o activitate foarte bine integrata, astfel incat arhitectii din Romania lucreaza la proiecte pentru Statele Unite si invers. Un alt arhitect roman care si-a adus afacerea la Bucuresti este Marius Calin, de la Zip Studio, o alta firma care a proiectat pentru Baneasa.

     

    Dar cea mai cunoscuta afacere din domeniul arhitecturii pornita de la New York si adusa la Bucuresti este cea a lui Vladimir Arsene, pe care marii developeri imobiliari din Bucuresti il cunosc bine. Westfourth Architecture si-a inceput activitatea in Romania in urma cu 12 ani si a construit pana acum in jur de 250.000 de metri patrati in Bucuresti – cam cat toate spatiile de birouri de clasa A din Capitala la un loc, potrivit estimarilor de pe piata. Portofoliul firmei include cateva dintre cladirile de referinta ridicate in ultimii ani, precum Charles de Gaulle Plaza, America House, Europe House si proiectul Sema Parc. Prima lucrare in Romania a fost sediul Mindbank, in 1994. „La inceput a fost greu, participam la concursuri si faceam eforturi mari de marketing“, isi aminteste Arsene. „Pe masura ce lucrezi si ai mai multa experienta, lumea capata mai multa incredere. Acum ne cauta clientii pe noi“.

     

    Succesul romanesc peste hotare nu este deloc o surpriza in breasla, dar este in general vorba doar de succese individuale. „Scoala romaneasca de arhitectura a ajuns peste hotare ca oameni, nu ca firme“, remarca Adrian Cristescu de la West Group Architecture. „Oamenii nostri integrati in alte sisteme se descurca foarte bine“.

     

    Mihail Mateescu, directorul general de la Baneasa Investments spune ca „nu intamplator“ lucreaza cu Mihai Radu Architects si Zip Studio. „Am vrut acces la cele doua «lumi»: si experienta si acces la resurse internationale, dar si cunoasterea problemelor si particularitatilor locale“.

     

    Dar renumele nu este suficient pentru un developer. Pentru arhitectii din Romania, dezavantajul vine in primul rand din lipsa de experienta si calificare la standardele internationale. Astfel se explica si pozitia puternica a firmelor care au birouri in strainatate, precum si blocarea accesului companiilor integral romanesti la marile proiecte.

     

    „Un developer merge la banca sa obtina banii pentru un proiect si trebuie sa arate ca lucreaza cu companii care pot indeplini anumite criterii“, explica Adrian Cristescu. „Arhitectura este una dintre cele mai riscante afaceri. Ai costuri foarte mari si daca nu ai proiecte, nu supravietuiesti“, completeaza presedintele West Group Architecture. Firma sa a fost implicata in proiectul Bucharest Business Park, alaturi de compania britanica Chapman Taylor. Un alt proiect important este cladirea de birouri Millenium Business Center, aflata in prezent in constructie.

     

    Cu toate acestea, Adrian Cristescu spune ca „traieste de pe o zi pe alta“. Afirmatia vine din partea unui om a carui companie a raportat pana acum cifre de afaceri intre 500.000 de euro si 1.500.000 euro, iar portofoliul a acumulat zeci de lucrari in toate sectoarele imobiliare. „Aceste variatii nu depind de piata“, atrage el atentia, „ci de proiectele pe care le-am avut“. Dorin Stefan recunoaste ca handicapul companiilor romanesti vine din lipsa de fonduri, in conditiile in care pe o piata extrem de competitiva inca se mai aplica regula pretului mic. Acest lucru se intampla in pofida recomandarilor OAR, care a stabilit o grila de tarife minime aplicate pentru lucrari de arhitectura. De exemplu, pentru un imobil de birouri estimat la 10 milioane de euro, onorariul ar trebui sa fie de 4,5% (450.000 euro). Grila OAR nu este insa cea mai buna solutie, spun arhitectii. „De fiecare data cand folosim grila asta pierdem clienti“, spune Mihai Radu. Sistemul de tarifare procentual nu este intotdeauna cel mai eficient. Valoarea unei constructii poate varia foarte mult si, in plus, developerul poate obtine preturi avantajoase pentru constructie, ceea ce conduce inevitabil la un profit mai mic pentru arhitect, spune si Vladimir Arsene.

     

    Westfourth Architecture foloseste acum un alt sistem, independent de volatilitatea pietei de constructii si mai usor de controlat – onorariul pe fiecare metru patrat construit. Acest sistem a inceput sa se incetateneasca in randul firmelor de arhitectura, spune Arsene. „In SUA se foloseste in continuare sistemul pe procente, dar acolo vorbim de o piata mult mai stabila“, completeaza acesta.

     

    Mihai Radu are insa o alta parere. „Sistemul onorariului calculat la metru patrat poate fi periculos. Clientul isi poate schimba parerea de 30-40 de ori, dar sansele ca proiectul sa devina mai mare ca suprafata sunt mici“. Cu alte cuvinte, efortul arhitectului poate fi maxim, dar remuneratia ramane cea stabilita initial.

     

    „Onorariul unei case de arhitectura se schimba in functie de investitie“, a adaugat arhitectul Mihai Radu. „La o investitie mare, sa zicem de peste 100 de milioane de dolari, onorariul poate ajunge la 2-3%. In schimb, la proiecte mai mici, sub 50 de milioane de dolari, se poate ajunge la 5-7%“. Un alt element determinant pentru valoarea onorariului este complexitatea proiectului – eforturile si detaliile difera foarte mult in cazul constructiei unei opere sau a unui spital, de exemplu, comparativ cu un centru comercial.

     

    Mateescu de la Baneasa Investments spune ca sistemul aplicat in cazul Baneasa este mai complicat si presupune o plata fixa pentru proiectarea unui obiectiv de genul unui bloc de apartamente, urmand ca, pentru celelalte blocuri din proiect, sa se plateasca o suma semnificativ mai mica pentru fiecare replica a blocului proiectat initial.

     

    In final, onorariile vor fi influentate din ce in ce mai mult si de „invazia“ arhitectilor din strainatate. Mai ales ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana va deschide piata pentru o competitie imensa.

     

    Cum piata de constructii din Romania e in plina dezvoltare, din ce in ce mai multe companii europene ar putea veni aici. Motivul pentru care interesul acestor companii este in crestere este simplu, explica Arsene: aici au de lucru, in timp ce in tarile dezvoltate traverseaza o criza profesionala – industria constructiilor stagneaza, numarul contractelor de proiectare scade, iar meseria devine neprofitabila. „Recent ne-am deschis un birou si la Dresda, in Germania“, spune si Mihai Radu. „Motivul este ca acolo sunt arhitecti foarte bine pregatiti care n-au de lucru“.

     

    Pe de alta parte, unele segmente de piata din Romania sunt aproape total neacoperite. Daca in domeniul proiectarii de locuinte, imobile de birouri sau chiar de centre comerciale, arhitectii romani fac fata cu brio, in domeniul urbanismului, de exemplu, sunt putini arhitecti locali cu experienta. Ca sa nu mai vorbim de domenii ce ar putea parea exotice cum ar fi proiectarea peisagistica. Iar aici poate fi loc suficient pentru firme din afara.

     

    Odata cu lansarea unor complexuri de mare anvergura, precum Baneasa sau Esplanada, pe piata romaneasca si-ar putea face intrarea mari companii internationale. De exemplu, prin Bucharest Business Park, Chapman Taylor a intrat pe piata bucuresteana. A continuat cu proiectarea conceptului cartierului Baneasa si se ocupa si de designul cladirilor de birouri si a mall-ului din cadrul proiectului. Si alte firme straine de arhitectura ii vor calca pe urme.