BusinessMagazin

Blog

  • EMS si EMD

    Piata chinezeasca a productiei si a designului pentru produse electronice (Electronics Manufacturing Services – EMS, respectiv Electronics Manufacturing and Design – EMD) ar putea creste, potrivit estimarilor, de la 38,3 miliarde de dolari in 2005 la 74,7 mld. dolari in 2010 (A14,3% pe an). La nivel global, veniturile obtinute in regim ODM/EMS ar urma sa urce de la 202,4 miliarde de dolari in 2005 la circa 370 de miliarde de dolari in 2010, conform unui raport privind externalizarea produc-tiei de electronice, publicat la sfarsitul anului trecut de Technology Forecasters. Piata totala a produselor electronice ar urma sa ajunga, in acelasi interval, de la 1.000 miliarde de dolari la peste 1.500 mld. dolari.

     

    Principalii furnizori chinezi de EMS/ODM (mil. dolari, 2004) 

    Companie

    Venituri totale

    Venituri EMS/ODM *)

    Nam Tai

    534

    534

    Elite

    500

    500

    WKK Holdings

    460

    460

    Alco

    340

    340

    Wong’s

    324

    324

    Surface Mount  Technology Limited

    315

    315

    Whitways  Enterprises Ltd

    300

    300

    Computime

    201

    201

    Vtech

    128

    128

    Kongyue

    120

    108

    Tenda Technology

    75

    31

     

    *) Cele 50 de companii care au participat la sondajul EMSnov.com au indicat, in medie, ca 10% din veniturile lor in 2004 au provenit din operatiuni in regim ODM, desi in cazul celor mai multe din principalii furnizori de EMS luati in calcul, veniturile din operatiuni in regim ODM ajung sa realizeze 100% din venituri.

  • Generatia vestilor proaste

    „De 15 ani aduc vesti proaste… Acum aduc vesti mai bune… Exista sanse sa ne incadram cu inflatia in tinta prevazuta – plus sau minus 1% fata de o rata de 5%“. Pe cei din generatia de acum, afirmatia celui mai longeviv demnitar, guvernatorul BNR Mugur Isarescu, ii lasa rece.

     

    Inflatia nu le spune mare lucru. Ce mi-e 5% pe an, ce mi-e 6% pe an!? Care-i diferenta intre 6,1% si 6,2% inflatie pe an?! Creditele pentru case se dau pe 30 de ani, ofertele bancilor sunt pe toate drumurile. Dobanzile de 10-15% pe an la lei sau 6-10% la euro sunt ceva cotidian, parca sunt aici de cand lumea. Creditul pentru nevoi personale, un produs perfect adaptat de aici, a ajuns sa fie dat pe 10 ani. Nu-ti convine ce-ti ofera o banca, te duci vizavi si poti sa trantesti si usa daca esti nervos. La cinci metri se afla o alta banca.

     

    Euro este cotat intre 3,5 lei si 3,6 lei de mai mult de un an, iar afirmatia ca euro creste de la o zi la alta, mai corect spus dolarul sau marca germana, cum era acum un deceniu, e deja ceva iesit din comun.

     

    Salarii de 1.000 de euro net pe luna, pentru cineva cu 2-3 ani de munca, nu sunt vise, ci realitati ale acestor vremuri. Nu vrei sa platesti atat, ca angajator, exista alte oferte. Este o piata a angajatilor.

     

    Pentru generatia de acum 10-15 ani, inflatia de 6% pe luna, nu pe an, a fost ceva real. Notiunea de credite imobiliare era ceva abstract pentru bancheri, care erau stapanii banilor, „taiau si spanzurau“, fara sa clipeasca. Aveai nevoie de pile ca sa fii bagat in seama. Nici nu respirai cand intrai in banca.

     

    Dobanzile la credite  de 60% la lei pe an si aproape de 20% la marci sau la dolari (iar la valuta nu aveai oricum nici o sansa ca persoana fizica) erau pe atunci ceva curent. Iar rambursarea trebuia sa se faca intr-un an, cel mult. Sa dea banca un imprumut pe 10 sau 30 de ani? Pai nici fratii Paunescu, cei mai puternici oameni de afaceri de acum 10 ani, care erau la Bancorex ca la ei acasa, nu aveau asemenea conditii.

     

    Pentru cineva care a facut bugete si acum 10 ani, un salariu lunar de 500 de euro net pentru un angajat de un an sau chiar de cateva luni pare ceva revoltator. Iar cand se ajunge la 1.000 de euro, e deja o suma de infarct. Dar vremurile s-au schimbat.

     

    O generatie intreaga s-a pierdut auzind numai vesti proaste. Ce-i drept, au fost si premianti. Cei care s-au apucat de business cand lumea dezbatea aprig cum e cu securistii si cu comunistii, cei care au stiut de atunci sa faca afaceri si au fost pur si simplu curajosi. Pentru ca au fost si multi care nu au avut o sustinere, nu au fost securisti, au razbit in tranzitie si au facut bani.

     

    Pentru generatia vestilor proaste, cresterea economica din ultimii sase ani nu reprezinta nimic. Cei zece ani anteriori nu se mai pot recupera. Din acest motiv, multi nu sustin Uniunea Europeana, nu cred ca integrarea le va aduce ceva bun, ci numai noi cresteri de preturi. Pentru ei este in continuare mult mai usor sa creada ca venirea investitorilor straini este ceva rau, ca acestia vin sa ocupe tara si sa ne ia pamanturile si fabricile. Cu toate ca se bucura de aparitia supermarketurilor si de concurenta dintre ele, ei tot se mai asteapta ca pretul zaharului sa se dubleze, asa cum au auzit ca s-a intamplat in Ungaria dupa aderarea la UE.

     

    Preluarea de catre straini a marilor active ale statului, Petrom, BCR, companiile de electricitate, nu sunt privite cu ochi buni.

     

    Afirmatiile de genul „Am vandut tot, nu ne-a mai ramas nimic, suntem la mana altora!“ sunt argumente forte intr-o conversatie. Degeaba spui ca Petrom, cu actionari straini si cu o romanca CEO, a facut in jumatate de an un profit de 400 de milioane de euro, iar cand era „in proprietatea noastra, a tuturor“ a castigat in cel mai bun an 100 de milioane de euro. Acest argument matematic nu pare sa poata intra in discutie. Tot era mai bine cand statul era proprietar, iar compania era o buna vaca de muls pentru „ai nostri“.

     

    Acum vine o noua generatie, care nu mai traieste cu spaima cresterii cursului si cu cosmarul inflatiei. Pentru ei, consumul este ceva cotidian, au unde sa munceasca pe bani mai multi, iar cine-i la putere nu mai conteaza atat timp cat euro e stabil si poti sa-ti iei credit fara probleme.

    Indiferent daca generatia pierduta crede sau nu, vremurile s-au schimbat. 

  • Hidosenia discreta a griului

    Corneliu Coposu e capul tuturor rautatilor de astazi. Coposu – si inca multi altii ca el – s-au strecurat sub piele, ni s-au varat in sange intr-un moment cum nu se poate mai nepotrivit: cel al maturizarii; al cinismului.

     

    Asa ca daca acum va simtiti frustrati de toata aceasta poveste a informatorilor, securistilor sau lustratilor, stiti macar in cine sa aruncati cu piatra intru defulare. N-o spun eu. O constata, cu surprindere, politologi de renume de la universitati si mai de renume din Statele Unite: Europa de Est a luat-o razna cu toata aceasta poveste a lustratiei; Europa de Est refuza sa se lase indreptata cu instrumentele ce s-au dovedit (?!?) atat de eficiente in interpretarea vietii politice din Europa Occidentala. De unde si pana unde acest interes pentru un subiect ce parea ingropat pentru totdeauna – trecutul? Lumea arde si Europa de Est se piaptana. Parafrazandu-l pe Leo Strauss, le putem gasi est-europenilor o singura scuza: lumea nu stie ca arde si nu realizeaza ca „baba“ se mai si piaptana.

     

    In Europa Occidentala se cunostea de multisor ca viata politica e structurata in jurul unor clivaje majore, ramase, practic, neschimbate, de la inceputul secolului XX: sat – oras, industrie – agricultura, religie – secularism, capitalisti – proletariat. Acolo, lucrurile sunt (sau macar erau) intr-atat de simple incat se vorbise deja despre o „inghetare“ a sistemului politic in jurul acestor clivaje. Te numeai Jean, erai francez, alb, muncitor in fabrica (deci orasean) si sub patruzeci de ani – statistic vorbind, aveai toate sansele sa fii necredincios si sa votezi fie cu socialistii, fie cu comunistii. S.a.m.d. Ce-i drept, si acolo lucrurile au mai inceput sa se schimbe, incepand cu anii ‘80, obligand statisticienii sa se scarpine, nedumeriti, in crestet. Jean a inceput sa voteze „aiurea“: dreapta lui Le Pen, de pe Coasta de Azur, bunaoara. Asta pana cand Ronald Inglehart a venit cu o noua explicatie: in societatile cu un nivel general de trai situat peste un anumit prag, grija zilei de maine – si, implicit, pozitionarea politica in functie de venit – a devenit desueta.

     

    Eugen Ionesco avea dreptate: „luati un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios“. Inceputa pe vremea grecilor, ca o disputa de idei, politica a devenit, treptat, o simpla disputa de interese – o trambulina. Iar interesele – o stie o lume-ntreaga – trec mai intai prin stomac. In momentul in care stomacul se umple – sustine Inglehart – cercul se inchide. Electoratul devine din nou preocupat mai degraba de idei si valori mai mult sau mai putin abstracte: drepturile omului, drepturile femeii, ale minoritatilor, ale balenelor etc. Toate bune si frumoase, atat doar ca teoria lui Inglehart nu reuseste sa explice – tot statistic vorbind – decat 5-10% din fluctuatiile electoratului, alte 10-15 procente fiind ocupate de catre partidele asa-numite de extrema-dreapta. Personal, inclin sa cred ca aici e vorba despre un simplu fenomen de reactie si contra-reactie. Ceea ce ne intereseaza pe  noi acum, ca romani, e faptul ca politica noastra se invarte, fundamental, in jurul unui clivaj ce nu are nimic de-a face nici cu „stanga“, nici cu „dreapta“, nici cu „satul“, nici cu „orasul“  si nici macar cu capitalisti, socialisti sau proletarii. Ca la noi, ca la nimenea! Noi aici avem de toate – si noroi si stele – zicea poetul-prieten caruia nu i-a inchis nimeni gura, nici macar Dinu Patriciu..

     

    Numai nuantele nu au aici ce cauta: Ai fost securist? Ai colaborat? Da sau nu? Abia odata aflat raspunsul la aceste intrebari, pot incepe nuantele, judecatile, s.a.m.d. De observat ca legea nu prevede NICI UN FEL de sanctiuni pentru cei care recunosc, ci doar pentru cei care ascund adevarul. (Vezi cazul Bill Clinton – n-a fost judecat pentru ca Monica…, ma-ntelegeti; a fost judecat pentru sperjur.) A colaborat mama cu Securitatea? Doamna zice ca nu – si inclin s-o cred. Ar putea insa foarte bine sa ma si minta pentru a-si salva, in ochii mei, imaginea. Cata vreme, insa, nu (mai) ocupa vreo functie publica, nu ma intereseaza foarte tare. Iar daca as afla ca a facut-o, dar a tainuit-o, asta nu inseamna ca n-as mai iubi-o, respecta-o etc., ca PARINTE. Sau ca MAMA. Ar insemna, pur si simplu, ca n-as mai avea incredere in ea CA OM POLITIC. Unde-i complicatia aici? Se speculeaza/manipuleaza aceasta desecretizare a dosarelor? Fara doar si poate! Si ce daca? Cei care manipuleaza aceasta desecretizare – ca la jocul „As manca o portocala“ – „de ce una si nu doua? de ce doua si nu noua?“ – de ce 29 de dosare si nu 34, sa zicem? – ufff – revin: cei care manipuleaza aceasta descretizare o fac pentru un scop cat se poate de limpede: reinstaurarea gri-ului intr-o societate in care clivajul politic major e intre ex-comunisti si anti-comunisti. Aceasta linie de fractura trebuie incetosata, in asa fel incat trecerea de pe un mal pe altul sa se poata face fara penalizari electorale majore. Atat PD cat si PNL vor sa readuca PSD in postura unui partener decent de coalitie – iar asta nu se poate face cata vreme prapastia intre moralitate si non-moralitate e vie in mintea electoratului. Unde gresesc, insa, manipulatorii – fara de care nici o desecretizare nu ar fi fost posibila, in veacul vecilor – este ca scapa din vedere „principiul avalansei“: odata pornit bulgarele la vale, nu mai poate fi oprit. Aceeasi greseala a facut-o Gorbaciov, cand cu Perestroika, aceeasi – Adrian Nastase, cand a introdus in PSD principiul alegerilor interne, pe organizatii, aceeasi greseala o face presedintele Iranului de cand cu blogul. Istoria se repeta. Sa le fie primite – greselile. In fine, dar nu in cele din urma: am vazut-o pe Mona Musca la TV. Convingatoare, pana la un punct. Pana la punctul la care i s-a cerut explicit sa-si ceara iertare. Si-a cerut-o, intr-un tarziu si cu o jumatate de gura, „pentru ca-mi cereti“. Explicatia e simpla: iertarea presupune acceptarea RESPONSABILITATII.

     

    Mona Musca si-a regretat greseala, dar a refuzat sa-si asume RESPONSABILITATEA sub pretextul ca nu a inteles – nici atunci, nici in al treisprezecelea ceas, ce a facut. Booon! Atunci din doua una: fie Mona minte din nou – cum spune Liiceanu – si-atunci trebuie indepartata; fie e sincera – cum pretinde – si-atunci, iertata-mi fie vorba proasta – e… prea proasta pentru a mai sta in politica. Tertium, in acest caz, non datur. P.S.: Drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e adevarul.

  • Surprize in doze mici

    Prima iesire la rampa a noului director al Petrom a coincis cu ceva rezultate mai putin muzicale pentru urechile investitorilor. Din fericire, cifra de afaceri si profitul au avut cresteri tot de doua cifre, dupa cum ne-am obisnuit in ultimul an.

     

    Scumpirea titeiului pe plan international si majorarea cantitatilor de produse vandute au ridicat in prima jumatate a acestui an profiturile Petrom. Mai precis, au ajutat la mentinerea unei cresteri cu aceleasi ingrediente ca si anul trecut. Cu alte cuvinte, rezumatul este acelasi la anuntarea rezultatelor Petrom din ultimul timp: mult confort, putin efort. A nu se intelege minimizarea efortului de investitii, schimbare, imbunatatire a proceselor (care chiar au avut loc), ci linistea obtinerii de profit din pretul ridicat al petrolului pe pietele externe, care sustine cresterea profitului. Au fost schimbari fata de 2005: numarul de angajati a scazut semnificativ (cu 25%, pana la 38.136), s-au descoperit noi resurse de titei si a venit la carma companiei un director „nou-nout“. Mariana Gheorghe (50 de ani), noul CEO al Petrom, a iesit prima oara in public de la preluarea functiei in iunie la conferinta de presa pentru anuntarea rezultatelor financiare, conferinta care s-a lasat insa cu ceva scaderi ale pretului actiunilor Petrom pe bursa din Bucuresti.

     

    In ziua anuntarii rezultatelor, actiunile au scazut cu circa 3,5%, rezultatele fiind sub asteptarile analistilor. Neplacut, dupa cresterea istorica de 25% a pretului actiunilor Petrom intr-o singura luna a acestui an, februarie.

     

    Ce nu a mers bine? „Activitatea de explorare si productie a beneficiat de preturi ridicate la titei, care insa au constituit o provocare pentru segmentele de rafinare si marketing, exercitand presiune asupra marjelor. Impactul negativ al marjelor reduse a fost insa partial contrabalansat de imbunatatirea capacitatii de utilizare a rafinariilor si de cresterea vanzarilor la produse petroliere“, explica Mariana Gheorghe mecanismele care au dus la un minus operational de 115 mil. euro, pierduti in rafinare si in benzinarii. Din piata, explicatia suna mai clar: „Rezultatele pe trimestrul al doilea al anului s-au situat semnificativ sub estimarile noastre, diferentele fata de asteptarile noastre fiind de 34,44% la nivelul EBITDA si 44,29% in ceea ce priveste profitul net. Desi modelul nostru a incorporat rezultatele mai slabe asteptate pe segmentul de rafinare si distributie, aveam incredere ca Petrom va reusi sa compenseze cu rezultate foarte puternice din segmentul de exploatare, prin capturarea avantajului dat de cresterea pretului petrolului la nivel international“, a explicat pentru Ziarul Financiar unul din equity analistii ING Securities, care s-a mai declarat nemultumit de ritmul insuficient de sustinut in cresterea eficientei, mai exact in rata de utilizare a rafinariilor, a costurilor de productie si a nivelului pierderilor. Noul CEO se pastreaza optimist si spera ca rezultatele se vor imbunatati in a doua jumatate a anului. Insa nici aceasta perioada nu se anunta mai prietenoasa. Obiectivul Petrom de repetare a performantei din 2005 ar putea fi impiedicat fix de aceleasi neajunsuri care au dat si acum rezultatul negativ, si anume segmentele de rafinare si marketing. Alte bete in roate identificate de Petrom ar mai putea fi fluctuatii ale pretului petrolului, marjele din rafinare, dar si evolutia cursului de schimb al dolarului american.

     

    Sectorul de rafinare, slabit de preturile mari ale petrolului si de consumul ridicat de energie, este bulina neagra a companiei, care se echilibreaza insa numai bine cu mina de aur si anume sectorul de explorare si productie, adica cel care furnizeaza materie prima rafinariilor, dar si scoate profit. Asadar, faptul ca barilul extras cu putin peste 13 dolari se vinde in rafinarie cu un pret peste 50 de dolari (de aproape patru ori mai mult) duce rafinariile pe minus, iar sectorul de extractie pe un plus semnificativ. Pretul mare al petrolului dezavantajeaza toate rafinariile, iar companiile petroliere care nu au in portofoliu extractie au de suferit. Este si avantajul Petrom fata de Rompetrol pe piata romaneasca, avantaj vizibil mai ales in perioadele de instabilitate a pretului petrolului.

     

    Rompetrol, companie orientata spre downstream – prelucrarea titeiului si vanzarea produselor -, a avut in primele trei luni ale anului pierderi din cauza cresterii pretului la titei, pe care il importa in totalitate: „Dobanzile mari duc la o crestere a cheltuielilor financiare in acest an fata de anul trecut (…). Trebuie sa aveti in vedere ca importam tot titeiul pe care il procesam“, spunea Philip Stephenson, vicepresedinte al The Rompetrol Group BV (TRG), la anuntarea rezultatelor financiare ale companiei pe primele trei luni ale anului, cand sectorul de rafinare a pierdut 23 mil. dolari.

     

    Rezultatele Petrom par a fi egale, desi cu mici surprize, de la trimestru la trimestru. In absenta unor planuri marete de eficientizare a rafinariilor sau de castigare prin metode nestiute si neauzite de cota de piata – in downstream, singurul impuls de crestere sau scadere este in continuare pretul petrolului.

  • Viata nu trebuie sa bata filmul

    Febra stirii, a informatiei, a promptitudinii, a stocarii a impus treptat una dintre cele mai nesuferite maxime ale contemporaneitatii: viata bate filmul, prin asta intelegand de fapt „viata bate fictiunea“. Un crez maniacal in puterea faptei reale, in detrimentul jocurilor mintii.

     

    Pentru ca sunt cateva elemente de teorie elementara a fictiunii care contrazic acest crez atat de primitiv. Farmecul fictiunii este tocmai acela al diferentei fundamentale de viata de zi cu zi: are un sens pe care artistul i-l imprima, sens pe care nu-l poti gasi oricat te-ai stradui cand te speli zilnic pe dinti sau te duci sa-ti faci cumparaturile. Sensul vine la pachet cu diverse trucuri artistice, mai mult sau mai putin impresionante, dupa posibilitati: intriga, retea de simboluri, surprize narative, tehnici derutante sau intrigante etc. Viata nu e facuta cu „stil“, cu „tehnici“. Despre propria viata ne facem povesti mai mult sau mai putin comode: dar sunt doar povesti, iar noi, cei care ne cream biografiile (in confesiuni catre cel mai bun prieten sau in confesiuni la biserica, cine stie!), stim ca omitem sau modificam mult tocmai in cautare de sens, de intelesuri. Si mai stim ca varianta comoda, terapeutica e tocmai aceea care poate fi povestita. Exista insa, pe langa story, un intreg container de fapte, situatii, senzatii „nesemnificative“ care alcatuiesc un soi de gaura neagra miraculoasa si periculoasa numita, in cel mai comod si superficial fel… viata.

     

    De ce am facut tot acest ocol cu aer de filozofie de cafenea? Pentru ca trebuie cumva subminate sloganele si crezurile noilor media cum ca ele ofera povesti care bat filmul. Oricate batrane ar viola un retardat intr-un sat de munte si oricate minute ar castiga la stirile de la ora cinci, el nu a batut filmul, ci doar si-a distrus viata, a lui si pe a altora. Reporterii in cizme de cauciuc nu relateaza fapte, spun o versiune, care lor li se poate parea mai „tare“ decat viata – sunt niste fiction-addicted care, desi in mijlocul unor catastrofe naturale, inca mai simt nevoia de ceva telenovela. In aceeasi situatie cu ei suntem si noi, consumatorii, amatori de realitate din ce in ce mai ireala. E o cerere de viata cu aparenta fictiva pe o piata de-a dreptul infricosatoare. Despre implicatiile culturii fictiunii asupra vietii de zi cu zi s-au scris biblioteci. Si ele tot nu pot explica avantul unor reporteri de la agentii precum Reuters sau AFP, acum cateva saptamani, de a difuza fotografii trucate din Liban. Tragedia nu era destul de mare pe cat era pofta lor de fictiune, de poveste. Un razboi nu are nimic eroic in esenta lui, deci nici in fotografii. Cand imaginile sunt prea pline de sens, sunt prea „sugestive“, prea spectaculoase ar trebui sa devenim suspiciosi. In viata de zi cu zi, sensul nu apare decat accidental. In rest, daca am fi rationali mai multe secunde pe zi, ne-am repeta macar de cateva ori ca sensul e la noi, vine o data cu noi, de aia ne numim homo sapiens sapiens – nu pentru ca am fi foarte intelepti, ci pentru ca avem intotdeauna o explicatie la purtator. Au fost multe scandaluri cu fotografii trucate, au aparut chiar si filme trucate, au fost publicate reportaje trucate. Oricat de profesioniste ni s-ar parea mijloacele de informare, ele sunt in continuare bantuite periculos de dorinta de a bate filmul. In ultimul timp, reusesc din ce in ce mai bine. Si tocmai din acest motiv, uneori imi vine o pofta teribila de a citi cel mai plicticos ziar din lume, cu fotografii decente din care sa aflu doar felii de informatie corect si fara artificii prelucrate. Am revazut recent „Coffee and Cigarettes“ al lui Jim Jarmusch si am avut o mica revelatie. Ca e mult mai apropiata povestea de la o cafea si o tigara de nonsensul linistitor si placut al vietii. Ca in cultura noastra contemporana abunda povestea de tip „dereglarea simturilor“, cea izvorata in urma unor pahare de alcool si nu in urma unor cesti de cafea.

     

    O alta mare vorba pseudointeleapta: omul la betie spune adevarul. Nu. Spune adevarul cel mai bine impregnat cu sens – alcoolul insusi este unul dintre sensurile povestii lui. Un om beat mistifica prin simplul fapt ca face confesiunea cu o aparenta de unicitate si deplina sinceritate – de fapt e versiunea de pahar. Si, in multe cazuri, e versiunea care il determina sa mai bea inca un pahar si inca unul. Povestile de la cafea sunt mult mai plicticoase, banale, fara nici un chef de mari explozii de sens si intriga. Ei bine, noi traim mai ales in era povestilor turmentate, turbate dupa sens. Au existat intotdeauna modalitati de a inghiti absurdul existentei, de a-l ascunde in aburii excitantilor de tot felul. Dar in ultimele zeci de ani asistam la o criza galopanta a misticii povestii in stare bruta care s-ar gasi la orice colt de strada. Nu toate trebuie sa aiba un inteles, asta  nu e nici invatatura budista, nici altceva, e o lectie pe care o uitam din ce in ce mai des pentru ca la tot pasul ni se servesc povesti care umilesc filmele, romanele, tot! Sa fie pentru ca citim mai putin sau pentru ca privim prea multe stiri si prea putine filme bune? Incercati si voi cu Jarmusch. Si cu o luciditate cofeinizata. Va asigur ca veti descoperi senzatii tari.

  • Dupa sase luni

    Desi analistii au fost putin nemultumiti, rezultatele au sunat multumitor.

     

    PROFIT: Pentru primul semestru, profitul net a ajuns la 1,42 mld. lei (403 mil. euro), de 2,3 ori mai mult fata de cel obtinut in perioada similara din 2005.

     

    CIFRA DE AFACERI: A ajuns la 1,78 mld. euro in primele sase luni. In 2005, cifra de afaceri era cat pe ce sa atinga 3 mld. euro, iar in 2004, inainte de a se simti managementul OMV, la o cifra de afaceri de un pic peste 2 mld. euro, pierderile au fost de 240 mil. euro.

     

    COSTURI: 13,5 dolari – costul de extractie al unui baril de petrol, pe care Petrom il vinde cu peste 50 de dolari.

  • Descartes rosacrucianul

    Am un prieten la Opus Dei, dar asta nu inseamna ca sunt membru al Opus Dei. Am un prieten mason, dar asta nu inseamna ca sunt mason. Am multi prieteni evrei, dar din pacate nu sunt evreu. Am prieteni homosexuali, dar sunt heterosexual si (cum spun ei) nu stiu ce am pierdut.

     

    Curiozitatea, circumstantele profesionale, simpatia pot duce la contacte de diferite tipuri, fara ca aceste contacte sa insemne insa si adeziune. La fel s-a intamplat cu Descartes. Biograful acestuia, Baillet, ne spune ca, atunci cand au aparut manifestele Rosa Cruce*), el a incercat cu orice pret sa intre in legatura cu cei ce promiteau doctrine secrete. La acea epoca, magia, alchimia si stiintele naturii, ocultismul si fizica mergeau mana-n mana si o persoana culta era indreptatita sa se intereseze de toate. Newton, parintele stiintei moderne, se impartea intre ecuatiile sale si meditatiile cabalistice. 

     

    Nimic iesit din comun, asadar, daca Descartes, dupa ce in 1614 aparusera in Germania manifestele Rosa Cruce, incerca sa intre in legatura cu acestia. Ceea ce stim de la biograful lui este ca, dupa ce s-a intors la Paris, toata lumea spunea ca ar fi devenit un rosacrucian, dar lui povestea asta nu-i placea si, dat fiind ca adeptii Rosa Cruce erau considerati invizibili, el se facea vazut mai peste tot si mai ales la teatru, pentru ca, daca tot era vizibil, insemna ca nu era un Rosa Cruce.

     

    Descartes nu avea cum sa-i fi intalnit pe membrii Rosa Cruce, pentru ca acestia nu existau. Exista manifestele confreriei, dar presupusii autori ori nu si-au asumat paternitatea acestora, ori au declarat ca le-au facut in gluma. In orice caz, aceste manifeste exprimau o tensiune ideatica in directia unei concordii universale si a unei depasiri a conflictelor religioase ale epocii, si multe personaje ilustre au incercat sa-i contacteze pe autorii lor, producand o imensa literatura rosacruciana, in care fiecare spunea ca nu a reusit sa-i intalneasca vreodata pe adeptii Rosa Cruce.

     

    Faptul ca ulterior au aparut nenumarate confrerii ale rosacrucienilor este de la sine inteles: avand in vedere ca acestia nu existau, oricine putea sa se dea drept unul, fara teama ca ar putea fi demascat. In orice caz, toti erau convinsi ca existau si drept dovada sta splendida argumentare a unui anume Neuhaus (1623): „Tocmai pentru faptul ca ei isi schimba numele si-si mascheaza varsta si ca dupa insasi marturia lor nu se lasa recunoscuti, nu este logic sa se poata nega ca in mod necesar sa se intample ca ei sa existe“. Dificil de spus daca Descartes s-a intalnit cu cineva care pretindea ca-i intalnise pe rosacrucieni, chiar daca este de presupus ca a citit diferite scrieri cu privire la acestia si ca, in parte, ar fi putut fi un sugestionat.

     

    Dar dupa Codul lui Da Vinci lumea are nevoie de secrete dezvaluite, si a le dezvalui iti baga in buzunar cativa dolari in plus. Iata deci ca un matematician precum Amir Aczel (deja autor al unei carti despre „Enigma lui Fermat“) publica acum „Carnetelul secret al lui Descartes“, in care, pe langa numeroase si credibile informatii despre  descoperirile matematice si viata filozofului, intentioneaza sa arate ca Descartes era un rosacrucian. Dovezile lipsesc, dar ajunge daca ii fluturi cititorului ingenuu prin fata ochilor cateva coincidente curioase si jocurile sunt facute.

     

    Descartes a avut legaturi cu un matematician si un mistic cum era Feulhauer: „Asadar, este demonstrat faptul ca Descartes cel putin a schimbat idei cu membrii Rosa Cruce“. Admitand ca Feulhauer ar fi fost rosacrucian, este ca si cum ai spune ca Ioan Paul al II-lea a discutat cu teologi protestanti si ca urmare ar fi fost si el protestant. Leibniz gaseste, intr-adevar, notite ale lui Descartes despre cub (sase fete), octaedru (sase varfuri) si tetraedru (sase unghiuri). Trei luat de sase ori inseamna 666, numarul apocaliptic al Bestiei, asadar Descartes cauta puterea oculta a rosacrucienilor (mentionez ca trei ori sase fac maxim 18 si ca era normal ca Descartes sa fie interesat de geometrie).

     

    Potrivit lui Baillet, Descartes viseaza trei vise ciudate care ii inspira lucrarile ce vor veni. Daca eu visez, pot visa si ceea ce am vazut intr-un film stiintifico-fantastic, asa incat nu este straniu ca Descartes visa imagini de care abunda literatura epocii lui. Kepler era interesat de ocultism (posibil, in acea epoca), elevul sau Burgi era un rosacrucian (nedovedit) si inventase un compas de reductie similar cu cel imaginat de Descartes – iata asadar o marturie a legaturii dintre Descartes si rosacrucieni.

     

    Din pacate, nu se tine cont de ceea ce Aczel chiar spune in alta parte, anume ca acest compas ii servea lui Descartes pentru problema trisectionarii unghiului si ca instrumentul lui Burgi era o varianta a unui compas al lui Galileo. Sa fi fost si acesta un rosacrucian? Mai mult, Aczel, care se bazeaza pe o bibliografie dubioasa, spune ca duplicatele originale ale testelor rosacruciene exista si acum, ceea ce este fals, si comenteaza diferite sugestii de-ale sale cu: „O coincidenta? Probabil“. Modul tipic al provocatorilor de a manipula coincidentele intamplatoare pentru a-i pacali pe fraieri. In cel mai pur stil Dan Brown.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

     

    *) Rosa Cruce (Fratia Rosacrucienilor sau a Rosicrucienilor), ordin legendar ocult, datand din sec. al XV-lea, asociat In general cu simbolul crucii cu trandafir (Rosa Cruce), comun cu cel insusit de anumite ritualuri masonice. Ar fi fost intemeiat de un fost calugar german pe nume Christian Rosenkreuz, care avea in vedere un crestinism antipapal.

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Sportul sare in aer

    Nisa radioului sportiv – care abia a facut ochi, odata cu lansarea Total Sport FM anul trecut – pare sa se fi inchis inainte de a prinde aripi. Sunt insa numai aparente, dau de inteles investitorii: un nou post e anuntat sa emita din toamna, iar cel deja existent – sa o ia de la capat.

     

    Ca niciodata duminica in timpul verii, drumul de la mare spre Bucuresti a fost neasteptat de lejer in seara de 9 iulie 2006. O explicatie ar putea fi aceea ca oamenii plecasera mai devreme decat de obicei, pentru a prinde la TV finala Cupei Mondiale de Fotbal dintre Franta si Italia. Adrian si Nina B. – care petrecusera un week-end la Vama Veche – nu isi facusera insa probleme: meciul putea fi urmarit si la radio (postul national), in masina, in drum spre casa. Ceea ce au si facut. Acum, insa, daca nationala de fotbal a Romaniei ar disputa un meci si cei doi tineri ar vrea sa repete miscarea din iulie, sansele lor de reusita ar fi minime, teoretic vorbind. Motivul? Decizia din iarna a FRF de a ceda drepturile de radiodifuzare (anterior detinute de Radiodifuziunea Romana) catre Total Sport FM, un post de nisa infiintat in urma cu un an pe infrastructura fostului Activ FM (contractul fiind valabil pana la sfarsitul lui 2007 si avand o valoare declarata de 60.000 de euro pe an). Nici la Total Sport FM nu ar putea cei doi urmari ipoteticul meci adus in discutie, intrucat postul in cauza are ca arie de acoperire doar Bucurestiul si imprejurimile, dar mai ales pentru ca nici macar nu mai emite de ceva  vreme. Singura portita ar fi tot postul national de radio, catre care Total Sport FM ar fi cesionat drepturile respective de la FRF, „in afara unui contract insa, deocamdata“, sustin oficiali ai postului. Se pune problema unui contract? Cat ar trebui sa scoata din buzunar Radiodifuziunea Romana pentru acest lucru? Maria Toghina, presedintele radioului public, nu a fost disponibila pana la inchiderea editiei pentru un eventual comentariu. De ce nu mai emite Total Sport FM? Raspunsul poate avea legatura cu o stire Mediafax de acum aproximativ o luna,  conform careia Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis sa retraga „decizia de autorizare a postului, pentru ca, in urma unei inspectii a CNA, s-a constatat ca postul nu are studio, nici angajati, ci doar un calculator care emite muzica non-stop“.

     

    Tot Mediafax relata atunci ca retragerea deciziei de autorizare echivaleaza cu interdictia de a mai emite, intrarea in emisie presupunand primirea unei alte decizii de autorizare. „In cele din urma, CNA a ajuns la concluzia ca, din august 2005 (cand s-a infiintat, n.r.) si pana acum, postul – sub denumirea de Total Sport FM – a emis ilegal, el fiind exploatat de o alta companie decat Euro-Sens Suport (titulara licentei de emisie, n.r.) si emitand din alt amplasament decat cel scris pe licenta. Prin urmare, CNA a decis sa retraga licenta de emisie a postului, solicitandu-i sa intre in legalitate in termen de 45 de zile“, mai scria Mediafax.

     

    Ar rezulta, asadar, ca Total Sport FM mai are circa doua saptamani pentru a-si face temele in vederea unei decizii favorabile din partea organismului de reglementare. Razvan Franculescu, director in cadrul CNA, confirma acest lucru, specificand ca undeva intre 7 si 9 septembrie Consiliul va dezbate din nou situatia postului si va lua o decizie in functie de documentatia prezentata. Ce planuri are Total Sport FM? Desi noul proprietar al postului, Vlad Soare – fost viceguvernator al BNR si cunoscut ca apropiat al controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu – a declarat pentru BUSINESS Magazin ca „nu are probleme cu CNA-ul“, demersurile pe care le face postul in aceste saptamani arata totusi faptul ca Total Sport FM vrea sa primeasca o nota buna de la CNA la inceputul lui septembrie. Si ca, mai mult decat atat, „are planuri mari de extindere, despre care nu poate vorbi insa acum“, dupa cum a spus Liviu Wolf, administrator al postului de radio si partener de afaceri al lui Vlad Soare, intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin.

     

    Despre ce demersuri este vorba? Primul ar fi insasi schimbarea recenta in actionariatul companiei care detine Total Sport FM – Total Sport Media SRL. Respectiv, daca pana acum circa o luna compania avea patru proprietari persoane fizice – printre care si Vlad Soare -, acum compania il are doar pe acesta drept unic proprietar, conform datelor Registrului Comertului (RC). De notat ca data ultimei inregistrari a Total Sport Media la RC a fost 20 iulie 2006, adica cu circa o saptamana inainte ca CNA sa-i solicite sa inceteze emisia. Schimbarea proprietarului are o legatura directa cu planurile de extindere ale statiei, explica Wolf. „La inceput de drum, contributiile proprietarilor au fost egale. In timp, unii dintre actionari nu au mai vrut sa investeasca, astfel ca postul nu s-a dezvoltat (este vorba, in principal, despre extinderea postului in tara, n.r.). Astfel, alternativele au devenit urmatoarele: fie inchizi postul, iar banii investiti ii treci la pierderi, fie gasesti parteneri si mergi mai departe – si riscul se dubleaza“, a spus administratorul Total Sport FM. Astfel, cum planul de dezvoltare a postului a ramas in picioare, Vlad Soare a hotarat sa cumpere pachetele de actiuni de la ceilalti trei coproprietari persoane fizice si sa duca proiectul mai departe. De unde interesul lui Soare pentru nisa sportiva? Este o chestiune sentimentala in primul rand, explica Liviu Wolf, in numele prietenului si partenerului sau de afaceri. Wolf aminteste de vechile legaturi ale lui Soare cu lumea sportului, inca de pe vremea cand acesta era viceguvernator la BNR. „Daca nu ar fi fost el, Arena Progresul nu s-ar fi facut“, spune Wolf. In al doilea rand, „Soare este genul de om care in clipa in care intra intr-un business, il continua“, a mai spus acesta. Si, nu in ultimul rand, interesul este pur de business, conchide Wolf: piata de radio este aglomerata, dar potentialul posturilor de nisa – si de sport in particular – este foarte ridicat. „In cinci ani de zile, un post de sport poate avea un pret de vanzare foarte bun si, de ce nu, poate fi cotat la bursa“. De notat ca, in prezent, valoarea unui post de radio mediu este mult sub valoarea unui cotidian generalist de top spre exemplu, acesta din urma putand avea o valoare de vanzare de milioane bune de euro sau chiar de zeci de milioane.

     

    In cele circa doua saptamani ramase pana la expirarea termenului de la CNA, postul trebuie sa clarifice si situatia invocata de Consiliu, conform careia ar apartine altei companii – Total Sport Media (Vlad Soare) decat titularului licentei de emisie – Euro-Sens Suport, detinuta de sotia si copiii lui Paul Opris, decedat acum cateva luni (Opris a fost unul dintre fondatorii postului Tele7 abc si s-a numarat printre apropiatii fostului premier Adrian Nastase). Ca o paranteza, de notat ca numele lui Opris a mai fost vehiculat recent si in cadrul tranzactiei anuntate luna trecuta intre SBS Broadcasting si TV K Lumea, licenta pentru acesta apartinand, conform CNA, societatii Ateliere Culturale SRL. Aceasta societate este controlata direct sau indirect de Paul Opris / urmasii acestuia, inclusiv prin intermediul Euro-Sens Suport, detinatoarea licentei Total Sport FM. 

     

    Revenind, cele doua saptamani par destul de aglomerate pentru Total Sport FM, Liviu Wolf admitand ca postul se afla in plin proces de reorganizare si ca de la 1 septembrie se va creiona o noua echipa a postului. In paralel, Wolf spune ca lucreaza la documentatia pentru CNA si la planul de dezvoltare a postului, care va incepe sa emita din nou de la anul. Numai ca echipa lui Soare nu este singura care are de lucru in acest sfarsit de vara. Si echipa omului de afaceri si politicianului Nicolae Bara – cel care detine ziarul Sport Total, lansat in primavara anului trecut – este ocupata, pentru un proiect similar: un post de radio cu profil sportiv. „Este vorba despre Sport Total FM, care va incepe sa emita pe Internet intr-o prima faza, peste doua saptamani“, spune Bara. El a adaugat ca postul pe care il pregateste va incepe sa emita din toamna, pe frecventa 103,7 FM, precizand ca documentatia a fost deja depusa la CNA. Comentand informatia, Vlad Soare exclude insa aparitia unui nume similar celui deja existent – Total Sport FM -, invocand normele in vigoare pentru eliminarea confuziei.  Dar, indiferent de ce nume va avea noul post anuntat – detinut de Nicolae Bara -sau de ce va face mai departe radioul lui Vlad Soare, cert este ca traditionala batalie din presa sportiva incepe sa faca pasi din zona printului si TV si catre undele radio. Iar noile media – Internetul sau telefonia mobila – cu siguranta nu stau cu mainile in san.

  • Pe aceeasi lungime de unda

    Intentia lui Vlad Soare si a lui Nicolae Bara de a investi in radioul sportiv nu este intamplatoare: ambii au avut / au legaturi cu lumea fotbalului:

     

    Vlad Soare

    Legaturile lui Soare cu fotbalul dateaza de cand era viceguvernator BNR (1991-1998), intr-o perioada in care BNR patrona FC National, in care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu detinea actiuni. Dupa plecarea sa de la BNR, Soare a condus Bancorex pana in 1999, dupa care a fost angajat in fruntea grupului financiar Gelsor. A parasit Gelsor dupa izbucnirea scandalului FNI. Soare a fost si consilier al premierului Adrian Nastase pe probleme de finante. In prezent, este membru al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

     

    Nicolae Bara

    Politica, afaceri si fotbal – acestea sunt principalele trei preocupari ale lui Nicolae Bara in prezent. Bara este deputat PD, consilier in grupul de firme Frigotehnica si finantator al clubului UT Arad, antrenata de Marius Lacatus. Legatura lui Bara cu sportul nu se rezuma insa numai la finantarea UTA: de anul trecut Frigotehnica s-a largit cu o institutie de presa, Frigo Media – care editeaza publicatia Sport Total – si cu o tipografie, Frigo Print. Frigo Media va lansa in curand un post de radio sportiv (compania inca asteapta licenta de emisie de la CNA).

  • Cinema de vanzare

    Privatizarea salilor de cinema din administrarea RADEF Romania Film va beneficia de publicitate internationala, conform directorului regiei, Mihail Tintea: „Mai multe societati din Israel, Canada, SUA si Germania si-au manifestat intentia de a cumpara aici lanturi de cinematografe“.

     

    Modalitatile de publicitate si procedura vor intra in atributiile comisiei responsabile de vanzarea salilor, a gradinilor de cinema si a activelor din administrarea RADEF. Aceasta va fi formata din sapte membri: doi reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, doi reprezentanti ai Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si trei reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor (MCC). „Toata procedura va fi stabilita de comisia de vanzare. Probabil se va apela la ziare internationale, Internet, in ideea in care anumite lanturi pot sa prezinte interes pentru potentiali investitori straini“, a spus Mihail Tintea, citat de Mediafax. MCC va incepe procesul de privatizare a salilor de cinema din administrarea regiei peste aproximativ o luna, dupa ce strategia de privatizare va fi aprobata de Guvern.

     

    In prezent, in administrarea RADEF se afla 306 cinematografe, din care 109 sunt inchise, 99 au destinatia schimbata, 60 sunt inchiriate cu obligatia de a difuza filme, iar 38 sunt exploatate pentru proiectii cinematografice. Potrivit lui Mihail Tintea, in exploatarea RADEF vor ramane initial 38 de cinematografe, printre care Patria din Bucuresti, Republica din Cluj, Arta din Targu-Mures si Arta din Sibiu. Pana la urma, si acestea vor fi scoase la vanzare. „In final nu va mai fi nimic la stat, pentru ca si salile de cinema care vor ramane intr-o prima faza la RADEF Romania Film vor fi prinse in procesul de privatizare, fie prin transformarea regiei in societate comerciala, fie prin desfiintarea ei“, a spus Tintea.