BusinessMagazin

Blog

  • Stimulente pentru part-time

    Angajatorii cehi ar putea fi stimulati sa le permita parintilor care au copii in varsta de pana la 12 ani sa lucreze cu jumatate de norma. Potrivit ministrului muncii si afacerilor sociale, Petr Necas, contributiile la asigurarile sociale si de sanatate in aceste cazuri ar putea scadea cu trei sau patru procente.

     

    Astfel de stimulente ar putea fi acordate si in cazul angajarii de persoane cu dizabilitati sau in varsta de peste 55 de ani. In prezent, proportia persoanelor care lucreaza part-time in Cehia este destul de scazuta, doar 5% dintre angajati avand un astfel de contract. In unele tari dezvoltate, proportia ajunge pana la o cincime din angajati sau la trei sferturi din numarul mamelor cu copii mici. Conform declaratiilor lui Petr Necas, Ministerul Finantelor nu ar dori sa sustina proiectul, ce ar putea avea drept efect scaderea incasarilor la buget, dupa logica conform careia persoanele care vor munci mai putin vor castiga sume mai mici de bani. Ministrul muncii nu agreeaza aceasta idee, considerand ca masura ar ajuta mai multe persoane sa-si gaseasca un loc de munca. Dupa Necas, munca part-time nu este o alternativa la programul de lucru obisnuit, ci la a nu munci deloc.

  • Vreti bani, cautati parteneri

    In urmatorii patru ani, Serbia va primi 771 de milioane de euro de la Uniunea Europeana sub forma de fonduri de preaderare. Prioritate la finantare vor avea proiectele legate de dezvoltarea regionala, mediu, agricultura sau resurse umane.

     

    Dusica Zajc, consultant la firma slovena RR&Co, spune ca pentru a-si majora sansele de a obtine finantare pentru un anumit proiect, solicitantii ar trebui sa-si gaseasca parteneri din alte state ale Uniunii. Zajc a precizat ca intreaga procedura pentru obtinerea finantarii va dura aproximativ un an. Suma alocata va fi impartita aproximativ in mod egal pe cei patru ani, crescand usor de la 186 de milioane de euro in 2007 la 198 de milioane de euro in 2010. Din toate statele care au aderat la Uniunea Europeana, cel mai mare procent de utilizare a fondurilor de preaderare apartine Irlandei, cu o rata de 92%. Zajc spune ca din cauza lipsei de experti in realizarea si managementul unor astfel de proiecte, in Serbia ar trebui sa functioneze o institutie unde sa lucreze cel putin 50 de specialisti cu experienta in materie.

  • Englezul de la Malev

    Dupa ce a cumparat Malev, operatorul national aerian ungar, miliardarul rus Boris Abramovici a incredintat conducerea companiei unui britanic cu o experienta de aproape 40 de ani in industria aeronautica.

     

    Lloyd Paxton, noul CEO al Malev, a lucrat timp de 35 de ani pentru  British  Airways, ocupand mai multe functii de conducere. Din 2002 a fost CEO al Air Astana, operatorul national aerian al Republicii Kazahstan. Directorul Janos Gonci, cel care a pregatit compania pentru privatizare, va ramane membru in consiliul de conducere al Malev. Compania rusa AirUnion, controlata de Abramovici, a cumparat in aprilie 2007 Malev pentru suma simbolica de 813.000 de euro. In schimb, s-a angajat sa majoreze capitalul companiei cu 20 de milioane de euro si si-a asumat datorii de 32 de milioane de euro. In 2006, Malev a inregistrat pierderi operationale de 44 mil. euro, in crestere de la 15 milioane din 2005.

  • PARIUL PE CHAMPIONS LEAGUE

    In doar trei zile, 18 echipe de club din Romania incep campionatul cu cea mai mare miza de dupa 1989 incoace: accesul direct in grupele Champions League si un cec garantat de cel putin 5 milioane de euro. Vor sti insa oamenii de fotbal romani ce sa faca cu aceasta sansa?

    Marti, 17 octombrie 2006. Stadionul Ghencea. Seara, cu putin timp inainte de inceperea meciului Real Madrid-Steaua din grupa E a Ligii Campionilor. Unii dintre cei prezenti pe stadion atunci isi amintesc cum emisarul companiei care gestioneaza drepturile de televizare a meciurilor din Champions League, T.E.A.M. AG din Lucerna, a ramas socat de camerele de luat vederi cocotate in varful tribunelor. „Ce-i asta? Camerele ar trebui sa stea acolo“, a aratat el mai jos, spre cunoscuta incinta cu geamuri a stadionului. „Pai, stiti, acolo este loja exclusiva a domnului Becali!“, i s-a spus. „A fost“, a replicat sec oficialul, fara alte comentarii. Si camerele – asezate obligatoriu in unghi de 45 de grade fata de terenul de joc – au fost mutate, iar geamurile incintei au fost scoase, pentru ca panourile cu reclame de pe marginea terenului sa aiba vizibilitate maxima pe ecranele televizoarelor.

    Morala acestui episod este ca, mai ales in cazul Ligii Campionilor, dar si in cazul celorlalte competitii intercluburi, fotbalul e o afacere dura, pentru care unghiul din care se filmeaza panoul cu reclame este mai important decat locul in loja al unui finantator si poate chiar decat finantatorul in sine. Pentru a judeca deci miza campionatului intern, care va incepe duminica, cupele europene sunt principalul reper. Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (organizatoarea campionatului), spune chiar ca e „cea mai grea competitie pe care am organizat-o in cei 30 de ani de cand sunt in fotbal“. Aceasta pentru ca, spre deosebire de celelalte sezoane, la sfarsitul acestui campionat o echipa va primi sigur biletul pentru grupele Ligii Campionilor si, implicit, recompensa financiara care vine odata cu el.


    Castigatoarea sezonului 2007/2008 din Liga I va juca direct in grupele Ligii Campionilor, vicecampioana va intra in turul 3 preliminar (ultimul) al aceleiasi competitii, iar urmatoarele 4 clasate vor juca in turul I al Cupei UEFA. De asemenea, cel putin o echipa (daca nu chiar doua) va/vor juca in cupa UEFA Intertoto, o competitie de mai mica amploare, insa unde echipele romanesti au ajuns in anii trecuti pana in penultima faza, a semifinalelor. Luand in calcul cele patru echipe care retrogradeaza automat in fiecare an din prima liga, reiese ca doar sase echipe (din totalul de 18 care vor porni la drum duminica aceasta) nu vor avea nicio sansa sa fie prezente in vreo cupa europeana; pentru toate celelalte exista o speranta, indiferent cat de mica sau de mare.


    Lumea buna a fotbalului vizeaza, fireste, primul loc, despre care se estimeaza ca in cel mai rau caz poate aduce 5,5 milioane de euro, cat a primit pentru sezonul trecut Levski Sofia, care nu a dat niciun gol in grupele Champions League. Insa probabil ca tuturor le-ar placea sa repete performanta Stelei care, pentru cele numai cinci puncte (o victorie si doua egaluri) adunate in grupa E a Champions League a primit de la UEFA 8,3 milioane de euro. Castigul final al Stelei, la care s-au adaugat veniturile din vanzarea biletelor, a produselor promotionale si a drepturilor de televizare, a fost de „aproape 12 milioane de euro“, dupa cum recunostea la inceputul lunii insusi finantatorul echipei, Gheorghe (Gigi) Becali. O mica comoara,     s-ar putea spune! „Anul trecut a fost diferit, fiindca ne-am calificat in Liga Campionilor. Veniturile au acoperit cheltuielile si am iesit si un pic pe profit“, a recunoscut Becali intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.


    Pentru Dinamo, situatia poate fi roz inca incepand din acest an: la mijlocul lunii august, castigatoarea Ligii I va juca primul meci din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, cu sanse – in functie de tragerea la sorti – de a accede in asa-numita „primavara europeana“, grupele Ligii Campionilor.


    Cu gandul la banii siguri pe care ii aduce locul I in campionat anul viitor, finantatorii principalelor echipe au avansat bugete de milioane de euro, care depasesc chiar si cele mai optimiste scenarii cu banii de la UEFA: Steaua 20 de milioane de euro, Dinamo in jur de 10 milioane de euro, Rapid 8 milioane de euro, Poli Timisoara 10 milioane de euro.  Vine puternic din spate si CFR Cluj, club detinut de omul de afaceri Árpád Zoltán Pászkány, care a anuntat  ca vizeaza anul acesta castigarea campionatului, dupa  ce a ocupat locul al treilea anul trecut. O socoteala a presei sportive facuta la sfarsitul lunii trecute ducea valoarea insumata a bugetelor din campionat la 112 mil. euro. Chiar si asa, toate echipele romanesti la un loc ar avea un buget inferior unor echipe precum AS Roma, Atletico Madrid sau Valencia.


    Numai ca situatia din fotbalul romanesc seamana foarte mult cu pokerul, un joc in care se disimuleaza de foarte multe ori valoarea perechilor din mana pentru intimidarea adversarului. Nici Dumitru Dragomir, el insusi un pasionat jucator de poker, nu rascumpara jetoanele aruncate pe masa de presedintii de cluburi din subordinea sa. „Avem un campionat – haideti sa nu zicem de 50 mil. euro, ca sa nu-i jignim – da’ de 75 mil. euro“, socoteste Dragomir. Un calcul facut de Costi Mocanu, director executiv Sport.ro, conduce la aproximativ acelasi rezultat, cu mentiunea ca „sumele sunt generos rotunjite“: „Eu cred ca avem sase echipe care investesc in medie cate 7 mil. euro si alte 12 care investesc in medie cate 3 mil. euro“, spune Mocanu. Pentru comparatie, aproape 60 mil. euro a costat numai transferul lui Luis Figo din 2000 de la FC Barcelona la Real Madrid.


    Aceasta fiind valoarea sumelor care se ruleaza in campionatul intern, mai este profitabila investitia in conditiile in care doar unul, cel mult doi dintre finantatori se pot gandi ca-si vor recupera anul viitor o mare parte sau toti banii prin participarea intr-o competitie de anvergura Ligii Campionilor? Corul celor care sustin raspunsul negativ este deschis imperativ de Dumitru Dragomir: „Nimeni nu castiga bani din fotbal, dom’ne! In afara doar de impresari!“. La prima vedere, finantatorii marilor cluburi par sa se fi impacat cu ideea pierderilor ca o constanta de business. Finantatorul Rapidului, Gheorghe Copos, are chiar o estimare contabila a pierderilor: „transferurile, publicitatea si reclama si drepturile de televizare nu acopera nici macar 33% din cat consuma o echipa de fotbal“ – de unde ar rezulta ca un club de talia Rapidului pierde in fiecare an doua treimi din banii pe care-i investeste finantatorul.


    Lucru pe care il confirma Marian Iancu, finantatorul Poli Timisoara, care la ora actuala estimeaza ca-si recupereaza circa 30% din investitie, insa nu se arata deloc ingrijorat insa pentru soarta propriei echipe, atata vreme cat are resurse s-o finanteze in continuare („Poli are cu siguranta viitorul economic asigurat“). „Investitia in fotbal trebuie gandita ca o afacere pusa in opera cu pasiune, din toata inima, cu tot potentialul de care dispui“, comenteaza omul de afaceri „strategia pe termen lung“ pe care sustine ca o are pentru echipa din orasul de pe Bega.


    Dar sa nu uitam ca finantatorilor din fotbalul romanesc le cam place pokerul; si una dintre conditiile ca sa castigi e sa urmaresti jocul, sa nu te ridici de la masa. „Pentru cei care se ocupa zi de zi de investitie, fotbalul poate fi o afacere rentabila in timp“, spune omul de afaceri Dan Ostahie, fondatorul lantului Altex, sponsor si fost actionar la Rapid, calitate din care s-a retras in circumstante pe care nu vrea sa le comenteze acum. „In fotbalul romanesc se gandeste inca pe sume mici“, completeaza Costi Mocanu de la Sport.ro. Insa toti se descurca, adauga el, intr-un fel sau altul.


    Totusi, semne ca s-ar mai gasi suficiente surse de finantare sunt destule – pentru ca nu toti sponsorii dau numai 300.000 de euro pe sezon, cat spune Dumitru Dragomir ca primeste LPF de la compania European Drinks pentru a asocia competitia Liga I cu berea Bürger, partenerul competitiei din 2004 incoace. Altex are in desfasurare, spre exemplu, un contract de sponsorizare pe trei ani cu Rapid, in valoare de un milion de euro anual; Dinamo, potrivit zvonurilor din piata, se pregateste sa incheie un contract de valoare asemanatoare cu compania de telefonie mobila Orange, anuntul urmand a fi facut in aceasta saptamana. Pentru o serie de sponsori, parteneriatul cu fotbalul s-a dovedit deja un succes: cel putin in cazul marcilor de bere, asocierea cu acest sport a insemnat in unele cazuri, conform companiilor respective, avansuri in vanzarile anuale de circa 30% (Bergenbier, sponsorul de zece ani al echipei nationale) sau o parte importanta din cresterea cotei de piata de la 3% la 14% (Timisoreana, sponsor din 2006 al Cupei Romaniei).


    Costi Mocanu e de parere insa ca finantatorii si patronii echipelor nu reusesc sa se desprinda de un model de business minimalist, acela de a scoate un profit, cat de mic, dintr-un eveniment cum este participarea in Liga Campionilor si dupa aceea de a spera sa-l repete printr-un nou „hei-rup“ de genul celui din aceasta vara. Toate acestea in dauna exploatarii la adevarata valoare a brandurilor pe care le au pe mana si care ar asigura clubului o sursa de finantare sigura si predictibila de la an la an, precum si un avantaj in plan extern. „Afara, echipele de fotbal functioneaza ca niste fonduri de investitii, cu plasamente inteligente in diverse operatiuni, multe fara legatura directa cu fotbalul. Cluburile romanesti nu stiu sa se vanda nici macar pe ele“, spune Mocanu.


    El aminteste de cei 15-20.000 de romani care au asistat la Madrid, la meciul Stelei cu Real, din toamna trecuta, si care au platit in jur de 30 de euro numai pentru un bilet. Sumele respective s-au dus in casieria clubului spaniol, alaturi de toti banii pe care aceiasi suporteri i-au cheltuit la magazinul clubului din Madrid pentru tricouri cu insemnele Realului, treninguri si alte articole sportive. Chiar daca la meciul de la Bucuresti, formatia romaneasca pusese in vanzare bilete ceva mai scumpe decat de obicei (un milion de lei, putin peste 30 de euro), „Steaua nu s-a vandut atunci pe sine, ci a vandut tot imaginea celor de la Real Madrid“. In rest, considera el, politica de merchandising a clubului e la nivelul anilor ‘60, iar biletele sunt la preturi derizorii, care nu incurajeaza investitiile intr-o infrastructura mai moderna, care sa atraga suporterii cu posibilitati financiare mai ridicate; ba chiar uneori mai este afisat si anuntul „Intrarea suporterilor este libera“, care pentru un business cum ar trebui sa fie fotbalul este o decizie nejustificata.


    Mocanu are si un exemplu despre gaina cu oua de aur care este Liga Campionilor pentru orice echipa romaneasca de club care reuseste sa ajunga in grupele competitiei: atacantul Cyril Thereau, achizitionat in urma cu mai putin de un an de Steaua de la echipa belgiana Charleroi pentru 700.0000 de euro si vandut la sfarsitul lunii trecute tot in Belgia, la FC Bruges, pentru 2,9 milioane de euro. De unde aceasta diferenta, avand in vedere ca in campionatul romanesc Thereau nu s-a remarcat decat prin evolutii decente, nicidecum spectaculoase? „Din Liga Campionilor! Lumea l-a vazut ca a stat in fata unui campion mondial, Fabio Cannavaro, in meciul cu Real Madrid, ca nu s-a pierdut cu firea, si a mai si dat pasa de gol.“ Prezenta in echipa care a jucat in 2006 semifinala Cupei UEFA cu englezii de la Middlesbrough FC l-a dus anul trecut pe un alt jucator de la Steaua, George Ogararu, la o suma de transfer de 3 milioane de euro la Ajax Amsterdam. Diferenta fata de Thereau? Oficialii clubului olandez au recunoscut, dupa perfectarea transferului, ca l-au urmarit pe jucator vreme de un sezon pana sa ia o decizie.


    De altfel, aprecierea valorii jucatorilor si a posibilitatii de a castiga de pe urma transferurilor lor dupa un parcurs bun intr-o competitie europeana cu vizibilitate este poate singurul calcul pe termen mediu pe care si-l fac deocamdata finantatorii si presedintii de cluburi. E o diferenta fata de anii cand jucatorii erau rulati intr-o echipa cu viteze mai mici de un sezon pentru a putea acoperi nevoia de cash a investitorului; Dinamo, care a folosit in trecut un astfel de model, spune ca a renuntat la asemenea practici pentru a-si consolida echipa.


    „Sunt convins ca Real Madrid cand l-a transferat pe David Beckham avea intocmit un business plan voluminos din care stia ca isi va recupera si inmulti banii“, spune Costi Mocanu. David Beckham, pentru care Realul a platit in 2003 peste 43 de milioane de euro, a fost plimbat in acelasi an de spanioli pana in Asia, pentru a se scoate maximum de profit de pe urma brandului sau asociat cu numele echipei. Pentru turneul asiatic din vara acelui an, Realul si-a planificat exact castigul: 144 de milioane de euro din merchandising, plus cate 3 milioane de euro pentru fiecare meci sustinut cu echipele din China, Japonia sau Malaiezia.


    In campionatul romanesc, observa acelasi Mocanu, nicio echipa nu se gandeste serios sa investeasca in crearea unei comunitati afective prin turnee de-monstrative prin tara, in diverse orase. Aceasta ar creste pe de o parte atasamentul suporterilor fata de echipa (cei din provincie nu interactioneaza cu echipa decat la unul, poate doua meciuri din deplasare sau din Cupa Romaniei, in restul timpului fiind de cele mai multe ori telespectatori), dar ar ajuta si clubul sa-si asigure un aport financiar mai solid de pe urma suporterilor. Dupa cum spune si Nicolae Badea de la Dinamo, trebuie „sa invatam sa ne cunoastem suporterii ca sursa de venituri“: aceasta ar insemna ca un club sa stie cati bani este dispus un fan sa cheltuiasca pentru pasiunea lui, insa in acelasi timp si ce pretentii are pentru a-si deschide portofelul.


    Comentariul lui Badea se refera la un slogan de marketing sportiv italian, care presupune alegerea celor mai bune solutii pentru a obtine venituri cat mai mari de pe urma suporterilor, fara insa a-i descuraja sa mai vina pe stadion. Pentru Dinamo, potrivit lui Badea, cresterea pretului nu e o optiune atata vreme cat nu se fac imbunatatiri pe stadion („la noi, stadionul inseamna niste scaune de plastic si niste scari de piatra“) sau nu se ofera ceva in plus de banii perceputi suplimentar. Cat despre merchandising, cealalta componenta de baza a incasarilor de pe urma suporterilor, Badea sustine ca acesta e mult sub potentialul pe care il apreciaza la suporterii echipei, dar ca lucreaza ca sa amelioreze situatia, „inclusiv cu un magazin online, care sa compenseze ceea ce nu se poate oferi la magazinul stadionului“.


    Deocamdata, echipele de fotbal din Romania reusesc sa-si pastreze fanii doar satisfacandu-le nevoile „primare“, fara a reusi sa profite de pe urma devotamentului lor pentru imaginea clubului. Cristi Radu (33 de ani) spune despre sine ca este „un suporter mediu“ al echipei Dinamo: in fiecare an isi cumpara un abonament (in ultimii doi ani chiar la tribuna 0, in acelasi loc), merge la toate meciurile jucate pe stadionul din bd. Stefan cel Mare si isi cumpara diverse accesorii – tricou, fular, sepci – de la magazinul clubului. Potrivit calculelor lui, pasiunea pentru Dinamo il face sa verse in fiecare an in jur de 150 de euro la vistieria clubului. Ce primeste inapoi de acesti bani? „Un drum cu RATB-ul, pentru ca la stadion nu am loc de parcare pentru masina, un loc la tribuna 0 unde, daca ploua, imi trebuie umbrela, o toaleta ecologica din cauza careia evit sa beau ceva inainte de meci ca sa nu fiu nevoit s-o folosesc si «privilegiul» de a ma inghesui alaturi de ceilalti suporteri la iesirea din stadion, intrucat arareori se gandeste cineva sa deschida poarta mare la finalul meciului, pentru a fluidiza evacuarea fanilor“.


    Cazul lui este probabil edificator si pentru suporterii celorlalte echipe, intrucat infrastructura de joc – stadioane, complexuri sportive – a echipelor romanesti este cea mostenita dinainte de 1989, cu spatii stramte, putine locuri de parcare si aproape lipsita de facilitatile care in fotbalul modern au devenit deja cerinte de baza. Iar aceasta problema se prea poate sa fie chiar nuca tare de care sa se poticneasca echipele romanesti daca vor sa se obisnuiasca cu prezenta in competitiile europene de prestigiu, pentru ca tocmai investitiile de substanta in acest domeniu lipsesc. Dupa ce anul trecut Steaua a fost nevoita sa suplimenteze doar locurile de parcare, toaletele si jandarmii pentru meciul cu Real Madrid din Ghencea, anul acesta, Dinamo este obligata sa scoata din buzunar cam un milion de euro, dupa estimarea presedintelui Nicolae Badea, pentru a aduce stadionul „Lia Manoliu“ – unde au cantat saptamana trecuta Rolling Stones – la standardele acceptabile pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. De altfel, „Lia Manoliu“ – numai bun de daramat, dupa cum il prezentau planurile Primariei Capitalei la inceputul anului, pentru a face loc unui complex la standardele competitionale occidentale – va ramane deocamdata la locul lui, asigurat in cazul in care Dinamo reuseste sa intre inca de anul acesta, in premiera pentru istoria clubului, in grupele Ligii Campionilor.


    Si, daca ce a fost bun pentru Rolling Stones nu este indeajuns de bun si pentru preliminariile UEFA Champions League, este doar vina conjugata a cluburilor si a autoritatilor care au preferat sa perpetueze dupa 1989 un regim difuz al proprietatii asupra stadioanelor. Dupa ce ani de zile s-au complacut sa foloseasca stadioanele platind chirii ministerelor care le aveau in subordine, Steaua, Dinamo si Rapid au inceput sa resimta nevoia unor investitii serioase, odata cu nevoia adaptarii la cerintele competitiilor importante din Europa. Dintre cele trei, doar Steaua a reusit anul trecut sa concesioneze stadionul pentru urmatorii 49 de ani si, prin urmare, sa aiba un bun motiv de a investi in modernizarea lui (20 de milioane de euro pentru suplimentarea cu 15-20.000 a locurilor din tribune, dupa cum spunea la inceputul anului finantatorul Gigi Becali). Rapid si Dinamo inca duc tratative cu institutiile care administreaza arenele din Giulesti (Ministerul Transporturilor), respectiv Stefan cel Mare (Ministerul de Interne) pentru a obtine asigurari asemanatoare cu cele ale Stelei si sa poata deschide santierele. Asa incat banii din Liga Campionilor s-ar putea sa fie numai buni pentru inceperea reconstructiei la niste stadioane pe care niciun oficial elvetian sa nu mai aiba motiv sa critice amplasarea camerelor de filmare.

  • TOATA LUMEA SE UITA LA FOTBAL

    Cele mai mari ratinguri le-au inregistrat in 2006 meciurile de fotbal ale echipelor romanesti, semn ca publicul si-a revenit de pe urma lipsei de performanta din ultimii ani de la nivelul echipelor de club si a echipei nationale.

     

    Partida

    Competitia

    Rating (% din gospodariile cu receptor TV)

    Postul TV

    Middlesbrough FC – Steaua Bucuresti

    Cupa UEFA

    32,0

    TVR 1

    Rapid Bucuresti – Steaua Bucuresti

    Cupa UEFA

    27,3

    Antena 1

    Italia – Franta

    CM Germania 2006

    25,2

    TVR 1

    Steaua Bucuresti – Real Madrid

    Liga Campionilor

    24,9

    Pro TV

     

    Sursa: TNS-AGB International, preluat de Ziarul Financiar

  • PE LOCURI, FITI GATA, TRANSMITETI

    Liga I a fost la inceputul acestui an subiectul unui scandal, dupa ce TVR 1 nu si-a respectat graficul de plati convenit prin contractul cu Telesport (detinatorul drepturilor) si a pierdut optiunile 1 si 4 (primul, respectiv, al patrulea meci ca importanta din fiecare etapa a campionatului) in favoarea proaspat-infiintatului Kanal D. Cele in jur de 8,5 milioane de dolari pe care, potrivit presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, Telesport le-a platit LPF pentru drepturile de televizare a meciurilor din campionat au fost amortizate pe jumatate din vanzarea celor doua optiuni postului turc, pentru 5,5 milioane de dolari. In aceasta suma au fost incluse transmiterea returului din sezonul 2006/2007 si a intregului sezon 2007/2008.

     

    Suma se imparte echipelor participante potrivit unor algoritmi de calcul stabiliti de LPF, astfel incat campioana – in acest an Dinamo – va lua un milion de dolari si o echipa nou – promovata nu va primi mai mult de 200-300.000 de dolari. De anul viitor, Dragomir spune ca vrea si mai multi bani („sa fie cam 10 milioane de euro“), cat si o metoda cu totul noua de a-i strange: o licitatie pentru desemnarea unei firme care sa garanteze suma minima de mai sus prin contract (in 2004, drepturile de televizare au fost cesionate Telesport fara licitatie, pe patru ani, in protestele cluburilor), iar din ce obtine in plus de la televiziuni sa pastreze 30% si sa imparta restul la cluburi.

     

    In piata deja se vorbeste ca, in ciuda anunturilor de reforma, sunt mari sanse ca LPF sa lucreze si anul viitor cu acelasi client din ultimii patru ani, Telesport, care a aratat ca poate invata repede scurtaturile din domeniu. Nemultumirea fata de situatia actuala este cu atat mai mare cu cat, ajunse in grila de programe a Kanal D, meciurile din returul Ligii I nu s-au mai apropiat de ratingurile medii atinse la TVR, iritand sponsorii, care au pus presiune asupra echipelor.

     

    Drepturile de televizare a Ligii Campionilor au fost adjudecate in Romania de Pro TV in 2006 pentru trei sezoane, pana in 2010. La momentul licitatiei, presa a sustinut ca ofertele financiare ale competitorilor Pro TV, TVR 1, Antena 1 si Realitatea TV s-au incadrat intre 7 si 15 milioane de dolari. Agentia elvetiana T.E.A.M. AG, care negociaza in numele UEFA vanzarea drepturilor de televizare, a ales Pro TV, care transmitea deja meciurile Ligii Campionilor. Miza drepturilor de televizare a Ligii Campionilor a capatat un cu totul alt inteles dupa ce, in chiar primul sezon de la achizitionarea drepturilor, Pro TV a transmis cele sase meciuri din grupe ale Stelei, calificata in premiera in grupele competitiei (Liga Campionilor s-a infiintat ca atare in 1991, in locul fostei Cupe a Campionilor Europeni, trofeu castigat de Steaua in 1986).

     

    Avand in vedere ca, potrivit informatiilor publicate de presa, meciurile Stelei si ale Rapidului din cupa UEFA din sezonul precedent adusesera posturilor Antena 1 si Realitatea TV venituri de 400.000 de euro pe meci, performantele financiare obtinute de Pro TV sunt greu de identificat sub aceasta marja.  Miza asocierii numelor de companii cu prezenta Stelei in Liga Campionilor a dat peste cap pauzele de publicitate ale postului, declara la inceputul anului Ciprian Stancu, sales manager TV stations in cadrul MediaPro, pentru Ziarul Financiar. „In perioada octombrie-decembrie 2006 (care a coincis cu meciurile Stelei) am asistat la cel mai dramatic «clutter» (aglomerare a pauzelor de publicitate) din ultimii cinci ani“, spunea Stancu.

     

    Pentru ca publicitatea TV este inca ieftina in Romania, iar interesul advertiserilor va continua sa creasca pana anul viitor (cand am putea avea doua echipe in grupele Ligii), veniturile obtinute de Pro TV de pe urma transmiterii competitiei nu pot decat sa creasca. „In general, meciurile din Liga Campionilor coincid cu perioadele de sold out pe TV (primavara, toamna), cand in unele situatii cererea de spatiu publicitar este de 2-3 ori mai mare decat numarul de minute disponibile. Prin urmare, foarte probabil ca Pro TV va aplica o taxa de minim 100% la CPP uzual („cost per rating point“ – pretul punctului de audienta) si va dezvolta pachete speciale pentru aceste transmisiuni“, e de parere Victor Stroe, strategic planner la agentia Leo Burnett.

  • Mick Jagger, contabilul

    Sunt, probabil din cauza caldurii, sclipitor. Adica imi merge mintea ceva de speriat. Exemplu: citesc despre cel mai citit (sclipitor, ce ziceam…) blog pe plan mondial, care apartine unei chinezoaice si care a adunat nu stiu cate milioane de vizitatori. Nu stau nici o secunda pe ganduri, dau click-ul de rigoare si vad: zÓ«L«L*”4)?‚÷-*Ý?-»R »›@E&×L)S”µ?{÷…E?¦  Corect, nu?

    Cele de mai sus nu au nicio legatura cu cele ce vor urma, dar nu se facea sa ratez un pic de autoironie. In cele ce vor urma este vorba despre creativitate.

    Introducere: am fost la concert la Rolling Stones. Majoritatea cunoscutilor mei au fost la concert. Celei mai mari parti din majoritatea cunoscutilor mei le-a placut, dar catorva nu (remarcati abilele intorsaturi de fraza, specifice caldurii). Cei carora nu le-a placut nu au putut spune, pur si simplu, „nu mi-a placut“ si gata. Ca niste buni romani, si-au ambalat frustrarile intr-o spoiala de vorbe docte: ca marketing, ca varsta, ca drogurile, ca restul muzicienilor, ca bla, ca bla. Ca un bun roman le spun ca marketingul, oricat de evoluat va fi fiind el, nu poate oferi traire (feeling), iar pasiunea poti sa o mimezi de cel mult cateva ori si nu timp de 45 de ani. Iar cei patru asta au si asta ofera, peste muzica: traire, pasiune. Ei au iesit din sistem si, din aceasta cauza, au castigat. Retineti asta cu iesitul din sistem.

    Cuprins: trebuie sa va spun ca am descoperit o comoara, nu milionul acela de dolari care m-ar determina sa ma las de presa (…puneti de-o cheta?) ci o comoara de vorbe. TED (www.ted.com) este o conferinta anuala care aduna in Monterey, California, unele dintre cele mai stralucite minti ale lumii. Inregistrarile speech-urilor tinute acolo sunt postate periodic pe site si in ultimele luni au aparut unele de-a dreptul fascinante: Malcom Gladwell vorbind despre importanta sosului pentru spaghetti in raport cu businessul sau pe David Pogue cantand, la propriu, despre nevoia de simplitate si cum vinde aceasta. Sau Richard St. John care a compactat un deceniu de cercetari intr-un slideshow de trei minute despre cele opt cuvinte care definesc succesul real. Nu-i lamuresc pe cei ce nu stiu cine sunt cei trei si care sunt ceilalti vorbitori (Google ring the bell?), dar va avertizez ca sunt alternative reale si de mare folos ale unor alte discursuri pentru care ati plati bani grei, discursuri tinute de faimosi guru, experti in temerile omului modern.

    Pe primul loc in topul personal (dar si al multor altora) se afla, insa, sir Ken Robinson, profesorul britanic specialist in creativitate. Este adevarat, discursul profesorului Robinson de la TED, intitulat „Do schools kill creativity?“, este probabil una din cele mai distribuite creatii despre creativitate – inregistrarea video se gaseste pe YouTube in doua variante, pe bloguri, pe site-uri de afaceri sau pe pagini personale. Sir Robinson are un umor mai mult decat britanic, dar are si opinii pertinente si coerente despre devenirea umana, despre sistemul de invatamant si despre actul de creatie si rostul acestuia.

    Doua povestioare din speech-ul lui Robinson despre cum este, cum ar trebui sa fie si cum este inteleasa creativitatea sunt despre o foarte tanara desenatoare si despre o foarte tanara dansatoare.

    Tanara desenatoare avea sase ani; se afla, firesc, la lectia de desen si era atat de procupata, incat a trezit curiozitatea profesorului, care a intrebat-o ce face. „Il desenez pe Dumnezeu“, a raspuns copila. „Dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu“, ii spune profesorul.

    „Vor sti intr-un minut…“, l-a lamurit fetita.

    Dansatoarea a parut in copilarie un copil cu probleme, prea energica si prea lipsita de atentie pentru epoca in care se nascuse. Mama sa a mers la medic; erau anii ’40, cand multe pareau altfel decat acum, dar medicul acela era chiar un specialist care a observat cu atentie manifestarile tinerei fetite in timp ce vorbea  despre problemele scolare si neastamparul acesteia cu mama sa; apoi a decis scurt: „Nu are nici o problema. Este o dansatoare. Duceti-o la o scoala de dans“. Mama a procedat asa, iar astazi Gillian Lynne este coregraf cu renume si cu multe milioane de dolari in cont, autoarea multor succese pe Broadway.

    Robinson se intreaba ce s-ar fi intamplat daca mama nimerea la alt specialist, care i-ar fi prescris lui Gillian o medicatie puternica si i-ar fi spus sa se calmeze.

    Rostul discursului lui Robinson si al umilului meu text este mai amplu decat as putea sa rezum in

    Incheiere: nu vreau sa vorbesc despre starea invatamantului si despre ce invatam si despre cat folosim din ce invatam. Creativitatea mea in acest text tinde spre zero, dar trebuie sa spun ca pentru a fi creativ, ajunge sa ii asculti pe ceilalti, sa ii privesti, sa le intelegi nevoile si sa le oferi bucurie, tristete, pasiune.

    Iesind din rand.

    Mick Jagger a inceput o facultate economica.

    Sincer, vi-l imaginati pe contabilul Mick Jagger?

  • Avalansa marcilor proprii

    Fara a fi chiar o moda, marcile proprii ale comerciantilor (ce apartin exclusiv unei retele si nu se pot regasi si pe rafturile concurentei) acapareaza un loc tot mai insemnat si in cosurile cumparatorilor romani. Iar retailerii „contraataca“ prin cresterea gamei de astfel de produse.

     

    Anul 2007 este pentru Mega Image momentul in care accentul cade pe marci proprii: nu mai putin de 20 de noi produse au fost lansate recent sub umbrela brandurilor 365 si Delhaize. Numarul total al produselor sub marca proprie ajunge acum la aproape 300, din care brandul 365 detine partea leului, avand aproape doua treimi (200) din totalul marcilor private pe care le are Mega Image pe piata din Romania. Lansarile vin in completarea strategiei aplicate inca din prima parte a anului, cand reteaua detinuta de grupul Delhaize si-a completat oferta si cu produsele nealimentare sub marca Care.

     

    „Vanzarile de marci proprii sunt de sase ori mai mari decat in 2005“, spune Raluca Pavel, specialist marketing la Mega Image. Desi a facut primii pasi pe piata marcilor private de patru ani, reteaua ce numara acum 20 de supermarketuri a preferat sa nu-si umple rafturile cu propriile produse. Pana de curand, acest rationament statea in picioare, intrucat cumparatorii romani nu sunt inca foarte familiari cu acest tip de produse. Un roman din zece nu stie nici macar o marca proprie, conform studiului Shopper Trends realizat de compania de cercetare de piata Nielsen Romania in noiembrie 2006 pe un esantion de 1.100 de persoane din mediul urban. Ceea ce dovedeste ca „marcile proprii ale magazinelor continua sa fie insuficient cunoscute cumparatorilor din marile orase“, spune Bogdana Baltsiu, RMS & CR client sales & service manager la Nielsen Romania.

     

    Totusi, in randul celor familiarizati cu marcile proprii, Mega Image ocupa un loc la coada clasamentului in ce priveste gradul de cunoastere: doar 8% din totalul respondentilor cunosc aceste marci. Spre comparatie, 72% dintre participantii la studiu recunosc marca Aro a retelei Metro Cash & Carry si pentru peste jumatate (56%) din respondenti marca Clever (a retelei Billa) este familiara. Marcile proprii au inceput sa fie tot mai vizibile in cosul de cumparaturi, dar mai au de castigat teren, pentru ca doar doua treimi din consumatori le cunosc.

     

    Obiceiurile romanilor s-au schimbat in ultimii ani, influentate de evolutia comertului modern, cel care a adus marcile proprii ale magazinelor si pe piata romaneasca. Valoarea anuala a vanzarilor de marci proprii a ajuns, conform estimarilor din piata, la 100 de milioane de euro, iar valoarea se poate dubla in urmatorii doi ani, daca ritmul de crestere se mentine. Un rol important au jucat, in acest context, inaugurarile de magazine de tip discount (ca Penny, Plus Discount sau Kaufland), care pun accentul pe gamele de marci private, prin specificul magazinului: produse la preturi mici. Marcile proprii li se potrivesc manusa, pentru ca sunt mai ieftine decat marcile consacrate, (marca proprie a unui comerciant nu poarta povara costurilor de marketing). Adesea, pe acelasi raft stau brandul unui producator si marca proprie a magazinului, ambele iesite chiar de pe aceleasi linii de productie. Reversul medaliei, in lipsa publicitatii, este insa tocmai gradul mai mic de cunoastere. Marcile private sunt insa prezente de circa cinci ani pe piata locala, primul comerciant care le-a pus pe rafturile magazinelor sale fiind Metro, care a ajuns deja sa aiba marci proprii in trei segmente de pret – economic, mediu si superior. Pana acum, aproape toate retelele prezente pe piata si-au definit strategiile in privinta marcilor proprii – cei mai multi dintre ei (cum e cazul Carrefour sau Billa) preferand sa-si plaseze acest tip de produse pe rafturi de ani buni. In cazul Billa, vanzarile de marci private au ajuns sa detina deja 10% din cifra de afaceri anuala a companiei. Mai este insa cale lunga pana cand piata romaneasca va fi comparabila cu cele vestice, unde marcile proprii fac legea.

  • Doar apa plata cu lamaie

    Pozitionarea pe o nisa, fie ea si de clienti buni-platnici, se pare ca nu e suficienta pentru ca Zapp sa-si plateasca dezvoltarea din buzunarul propriu. Dar atunci din al cui?

     

    Ca Zapp are nevoie de bani e cert, cum o arata recenta tentativa (nereusita) de lansare a unei emisiuni de obligatiuni de 125 de milioane de dolari (peste 90 mil. euro) pe pietele externe. Industria apelurilor si a SMS-urilor este „capital intensive“, tot timpul e nevoie de investitii in mai multa acoperire sau in noi servicii – chiar daca simplul abonat nu simte nevoia unora dintre ele, ii place sa stie ca reteaua lui le poate oferi. Si pe langa asta, e nevoie de investitii in marketing. Or, aici promovarea in media a Zapp a fost ca si inexistenta.

     

    E drept, in teorie, oricare dintre companiile de telefonie mobila ar putea sa stea pe un buget minim de promovare. Exista o retea construita din investitia initiala care, atunci cand nu e vreun Mick Jagger in zona, reuseste sa tina piept traficului, intr-un interval de timp anume se amortizeaza financiar si eventual ramane si cu ceva bani in plus. Zapp ar putea reusi asta daca ar fi singur pe piata; numai ca in Romania sunt patru operatori, iar o idee buna lipsita de promovare sau un serviciu care ajunge doar la un grup restrans de utilizatori nu-s suficiente ca sa faca fata concurentei.

     

    De ceva vreme, strategia Zapp a fost sa democratizeze (adica sa ofere la preturi mai mici decat ale celorlalti operatori) servicii ca acela de transfer mobil de date, care multora inca le suna a extravaganta. Zapp a facut-o insa tintind grupuri limitate de oameni, legati de aceleasi profesii sau conditii sociale, asadar nu publicul obisnuit, cel pe care s-a concentrat Cosmote. Iar FixTel, serviciul hibrid intre telefonia mobila si cea fixa (in fapt un telefon fix care foloseste reteaua mobila), a mers in Moldova atat de bine, incat Zapp incepuse la un moment dat sa angajeze agenti de vanzari colaboratori care mergeau cu telefonul si contractul in geanta prin localitati uitate de timp si de Romtelecom. Vodafone a venit la cateva luni distanta cu un serviciu asemanator, singura deosebire, esentiala, fiind ca numarul alocat era unul de fix si nu de mobil. Nu de putine ori, Zapp a fost primul care a lansat ceva, iar ceilalti operatori fie l-au urmat, fie dimpotriva, de pe urma experientei Zapp, au putut sa constate ca ideea nu e eficienta financiar. E adevarat, Zapp e mic si isi permite deci mai usor sa experimenteze, fara sa fie legat asa de puternic de politica unei multinationale (Zapp mai exista doar in Portugalia). Dar are totusi nevoie de banii cuiva pentru a-si pastra vigoarea. De ce nu din propriile incasari?

     

    In primul rand, peste cifra de afaceri din 2006 pluteste indoiala. Un comunicat oficial cu rezultatele financiare lipseste, existand doar declaratii ale unor persoane din companie care vorbesc de 130 mil. euro, o crestere de doua cifre fata de 2005. Dupa datele transmise Ziarului Financiar pentru Anuarul de Business, operatorul ar fi terminat anul trecut cu 90,8 mil. euro. Iar la numarul de abonati (in jur de jumatate de milion), Zapp a fost prins din urma inclusiv de catre ultimul venit pe piata, Cosmote. Faptul ca toti clientii Zapp sunt abonati si nu folosesc serviciile pe cartela i-a dat pana acum un venit pe utilizator mai mare decat al oricarui alt operator (peste 20 de dolari, fata de circa 15 la Orange si Vodafone si aproape 8 dolari la Cosmote). Dar e la fel de adevarat si ca preponderenta clientilor prepay la Cosmote fata de cei abonati (peste 80%) i-a slujit acestuia sa-si majoreze veniturile de ansamblu.

     

    Sanatatea Zapp e poate cel mai bine sintetizata de agentia de rating Standard & Poor’s, care le-a dat nota B minus, insotita apoi de perspectiva negativa dupa recentul anunt privind amanarea emisiunii de obligatiuni, din lipsa interesului investitorilor. Connex avea, inainte de a fi cumparat de Vodafone, un rating B plus. Acum, ambii operatori, Orange si Vodafone, sunt cotati la nivel global cu un onorabil A minus, cu perspectiva stabila.

     

    Zapp ar putea relua in toamna demersurile pentru emisiunea de obligatiuni. Dar pentru un operator de telecomunicatii in Europa de Est exista si alte variante de finantare. Una ar fi un credit de la o banca, mai dificil de obtinut insa din cauza existentei unor imprumuturi mai vechi. Alta ar fi vanzarea unui pachet de control altei companii din domeniu. Totusi, aceasta ar trebui sa fie vazuta drept una de ultima instanta. Inquam, fondul de investitii actionar majoritar la Telemobil (proprietarul Zapp), este controlat de Oger Telecom, imperiul libanezului Saad Hariri (36 de ani), fiul premierului asasinat Rafik Hariri si un om care a aparut in topul Forbes de anul trecut cu o avere de 2,3 miliarde de dolari. Oger este actionar si la Virgin Mobile South Africa, la Turk Telekom si la operatorul de telefonie mobila Avea din Turcia, condus acum de fostul CEO al Zapp, Cuneyt Turktan. Tot acest grup telecom ar putea alimenta cu capital Zapp, fara ca celalalt actionar, grupul american Qualcomm, sa opuna rezistenta, din pozitia de actionar minoritar.

  • Terorismul sanitar

    Zilele acestea, terorismul este primul refugiu al ticalosilor. Asa ca atunci cand autoritatile britanice au anuntat ca un grup de medici musulmani din cadrul National Health Service (sistemul public de sanatate din Marea Britanie) s-a aflat in spatele recent esuatului atentat cu bomba, trebuia sa ne dam seama ce o sa urmeze.

     

    Sistemul sanitar national: pepiniera pentru terorism?“, scria pe ecran, in timp ce Neil Cavuto, moderator la postul Fox News, si comentatorul Jerry Bowyer discutau cu aplomb despre cum accesul universal la sistemul de sanatate promoveaza terorismul. 


    …

    Paul R. Krugman este comentator la The New York Times si profesor de economie si relatii internationale la Universitatea Princeton. Urmatorul lui text va aparea in numarul din 8 august al BUSINESS Magazin. 

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA