Blog

  • Bill Clinton i-ar fi trimis lui Jeffrey Epstein o scrisoare de ziua lui

    Scrisoarea fostului preşedinte apare într-un album alături de alte aproape 50, scrise de alte celebrităţi şi directori proeminenţi.

    Săptămâna trecută, Wall Street Journal a dezvăluit că Trump a fost autorul unei scrisori către Epstein, care a murit în închisoare în 2019 după ce a fost arestat pentru acuzaţii federale de trafic sexual. Scrisoarea a fost inclusă într-un album compilat de fosta iubită a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a acestuia în 2003.

    Trump i-a dat în judecată pe Rupert Murdoch, pe doi reporteri de la Wall Street Journal şi pe editorul ziarului, Dow Jones, pentru calomnie şi defăimare din cauza reportajului, potrivit The Guardian.

    În articolul de joi, Wall Street Journal a furnizat detalii suplimentare despre album, inclusiv numele unora dintre cele aproape 50 de persoane care i-au scris lui Epstein. Printre acestea s-ar număra investitorul miliardar Leon Black, creatoarea de modă Vera Wang, proprietarul miliardar de media Mortimer Zuckerman, fostul proprietar miliardar al Victoria’s Secret Les Wexner, avocatul Alan Dershowitz, recrutorul de modele Jean-Luc Brunel şi fostul director Microsoft Nathan Myhrvold.

    Pe listă se mai află ambasadorul britanic în Statele Unite şi politicianul Partidului Laburist Peter Mandelson, într-o secţiune intitulată „prieteni”. Foştii colegi ai lui Epstein, Alan „Ace” Greenberg şi James „Jimmy” Cayne, cu care acesta a lucrat la firma de investiţii Bear Stearns în anii 1970, au trimis de asemenea scrisori.

    The New York Times a confirmat joi seară informaţiile publicate de Wall Street Journal. „Albumul aniversar avea mai multe volume şi includea un cuprins”, a relatat publicaţia.

    Potrivit ziarului, scrisoarea lui Clinton către Epstein spunea: „Este liniştitor, nu-i aşa, să fi rezistat atât de mult, de-a lungul tuturor anilor de învăţare şi cunoaştere, aventuri şi [cuvânt ilizibil], şi să ai, în continuare, curiozitatea ta copilărească, dorinţa de a face o diferenţă şi de a-ţi consola prietenii”.

    Un purtător de cuvânt al lui Clinton a refuzat să comenteze informaţiile, trimiţând în schimb ziarul către o declaraţie anterioară a fostului preşedinte, care afirma că acesta a întrerupt legăturile cu Epstein cu peste un deceniu înainte de arestarea sa şi că nu era la curent cu infracţiunile sale.

  • Femeia din videoclipul viral de la concertul Coldplay a demisionat

    Kristin Cabot, directoarea de resurse umane de la Astronomer, a demisionat, au transmis reprezentanţii companiei de tehnologie pentru BBC prin intermediul unui comunicat. Plecarea ei vine după cea a lui Andy Byron, fostul CEO al companiei, care a demisionat săptămâna trecută.

    Incidentul s-a produs în timpul unui concert Coldplay. Cei doi au fost filmaţi când se îmbrăţişau, iar imaginile au fost transmise pe ecranele arenei unde se desfăşura concertul. Bărbatul şi femeia au încercat să se ascundă, determinându-l pe solistul trupei Coldplay, Chris Martin, să spună la microfon că „fie au o aventură, fie sunt foarte timizi”.

    Ulterior, videoclipul a avut milioane de vizualizări pe reţelele de socializare, a fost distribuit pe mai multe platforme şi a devenit o sursă de glume online şi în programele de televiziune.

    Reprezentanţii Astronomer au început o anchetă internă şi, după demisiile celor doi, au anunţat că vor să profite de mediatizarea uriaşă pentru a-şi consolida şi extinde afacerea.

  • Vicepremierul Dragoş Anastasiu, implicat într-un dosar de mită confirmat de instanţă

    Documentul oficial arată că actualul vicepremier al României, Dragoş Anastasiu, a fost martor în proces şi a recunoscut că a semnat un contract fictiv prin care a fost mascată o mită oferită către funcţionara ANAF.

    Potrivit instanţei, vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat că în urma unui control fiscal asupra uneia dintre firmele sale, a fost contactat de inspectoarea Angela Burlacu, care i-a sugerat încheierea unui contract cu o firmă indicată de ea. Suma lunară vehiculată era de aproximativ 2.000 de euro, iar în schimb se promitea închiderea favorabilă a controlului şi rambursarea TVA.

    Anastasiu a mărturisit că a perceput propunerea ca un şantaj, dar şi ca o formă de protecţie pentru afacerile sale, temându-se că refuzul ar duce la anchete penale şi insolvenţă.

    Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat că sumele de bani plătite de firmele din grupul Eurolines, controlate de Dragoş Anastasiu, reprezintă mită în formă continuată. Instanţa a considerat „ridicolă” ideea că banii ar fi reprezentat servicii de resurse umane, întrucât prestaţiile nu au existat în realitate.

    În total, între 2009 şi 2017, Burlacu a primit peste 784.000 de lei (circa 170.000 de euro), inclusiv pachete turistice şi plăţi înregistrate în numele ei, dar folosite de membrii familiei. Anastasiu a fost informat periodic despre aceste beneficii, fără a opri plăţile.

    Judecătorii au stabilit că Dragoş Anastasiu şi colaboratorii săi au acceptat propunerea de a încheia un contract fictiv pentru a masca mita. Suma iniţială plătită a fost de peste 218.000 de lei, dar avantajele materiale au continuat sub alte forme.

    Motivarea respinge ideea că beneficiile oferite ar fi fost destinate tratamentului medical al fiului inspectoarei, arătând că există o disproporţie evidentă între sumele cheltuite şi costurile tratamentului.

  • Serviciul de internet prin satelit Starlink al lui Musk se confruntă cu o pană de reţea

    Primele rapoarte privind problemele de conectivitate au început în jurul orei 15:20 ET (22:20, ora României), conform site-ului DownDetector. SpaceX nu a recunoscut oficial problema decât la ora 16:05 (ET), printr-o postare pe contul Starlink de pe platforma X. La ora 17:30 (ET), serviciul era încă nefuncţional.

    Pana are loc la nivel global, iar utilizatori din SUA, Europa, Marea Britanie şi Asia au reclamat problemele pe r/starlink, pagina de Reddit a serviciului. SpaceX a recunoscut întreruperea şi pe site-ul oficial al Starlink.

    Numărul de persoane potenţial afectate ar putea ajunge la milioane. Conform ultimei actualizări de reţea, există peste şase milioane de utilizatori activi Starlink la nivel global.

    „Starlink se confruntă în prezent cu o pană de reţea şi lucrăm activ la implementarea unei soluţii,” a transmis SpaceX într-o postare pe X. „Vă mulţumim pentru răbdare şi vom oferi o actualizare imediat ce problema va fi rezolvată”, a precizat compania.

  • Germania vrea să recruteze anual 40.000 de tineri în armată. Locomotiva Europei aspiră să devină cea mai mare forţă militară de pe continent

    Germania intenţionează să recruteze până la 40.000 de adolescenţi pe an pentru a participa la un program de serviciu militar voluntar, în contextul în care guvernul vizează o extindere semnificativă a efectivelor armatei, notează FT.

    Schema, care va fi prezentată sub forma unui proiect de lege în şedinţa de guvern de la finalul lunii august, va promite un salariu atractiv şi o flexibilitate crescută pentru a convinge tinerii de 18 ani să se înscrie, potrivit unor oficiali guvernamentali.

    Ministerul Apărării speră să ocupe 15.000 de locuri anul acesta în cadrul programului voluntar deja existent şi să crească acest număr cu 3.000 până la 5.000 de tineri, bărbaţi şi femei, în fiecare an.

    Obiectivul este ca Germania, cea mai mare economie europeană, să-şi consolideze forţele armate ca parte a răspunsului NATO la ameninţarea rusă.

    Ţinta este de a ajunge la un plafon anual de 40.000 de voluntari până în 2031, principalul scop fiind acela de a întări rezervele armatei prin integrarea automată a voluntarilor în aceste structuri după finalizarea serviciului.

    Oficialii din domeniul apărării speră, de asemenea, că programul va încuraja mai mulţi tineri să urmeze o carieră militară profesionistă.

    Cancelarul Friedrich Merz a promis că va transforma armata Germaniei în cea mai puternică forţă militară convenţională din Europa, în cadrul unui efort de a juca un rol de lider în apărarea şi securitatea continentului, direcţionând sute de miliarde de euro către reînarmare.

  • Guvernul i-a dat vicepremierului Dragoş Anastasiu puteri sporite pentru reforma companiilor de stat

    Guvernul Bolojan a decis formarea unui grup condus de vicepremierul Dragoş Anastasiu.

    Acest grup de lucru are puterea de a analiza companiile de stat şi, dacă este nevoie, să reducă numărul de angajaţi sau să taie salariile managementului. Vicepremierul Anastasiu trebuie să îi dea raportul premierului privind îndeplinirea obiectivelor.

    Grupul de lucru îl va include pe Marian Neacşu, vicepremierul din partea PSD, directori din Ministerul de Finanţe, Economie, Transporturi, Sănătate, Energie, Mediu, Justiţie, plus secretarul general al Guvernului.

  • Guvernul elimină indemnizaţiile pentru membrii ATOP: Economii de aproape 22 milioane lei anual

    Guvernul a decis că membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu vor mai primi indemnizaţii pentru participarea la şedinţe şi activităţile comisiilor, activitatea lor devenind complet neplătită începând cu 1 august 2025.

    Măsura vine după ce sistemul actual de remunerare a generat cheltuieli considerabile şi discrepanţe mari între judeţe. Până acum, indemnizaţiile erau stabilite de consiliile judeţene sau de Consiliul General al Capitalei, variind între 5-10% din salariul primarului general sau al preşedintelui consiliului judeţean, fără o regulă unitară la nivel naţional.

    Această practică a dus la „cheltuieli semnificative, în multe cazuri necorelate cu volumul şi impactul real al activităţii desfăşurate”, conform motivării guvernamentale.

    Eliminarea indemnizaţiilor va aduce economii substanţiale pentru administraţia publică locală: aproximativ 21,93 milioane lei pe an, din care 6,854 milioane lei doar pentru ultimele cinci luni din 2025.

  • Legendarul wrestler Hulk Hogan a murit

    Legenda wrestlingului Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani, potrivit publicaţiei TMZ Sports.

    Medicii au fost chemaţi joi dimineaţa ( ora din Florida SUA) la casa legendarului wrestler american în vârstă de 71 de ani din Clearwater, Florida, operatorii afirmând că era vorba de un „stop cardiac”.

    Cu doar câteva săptămâni în urmă, soţia lui Hogan, Sky, a negat zvonurile că acesta ar avea probleme medicale… afirmând că inima lui era „puternică” în timp ce se recupera după operaţii.

    Cine a fost Hulk Hogan

    Hulk Hogan a fost una dintre cele mai emblematice persoanje din wrestling-ul anilor 80′ şi 90′.

    Recent el s-a implicat şi în zona politică. A apărut la mai multe evenimente ale preşedintelui american Donald Trump pentru care a făcut şi campanie înainte de alegerile din noiembrie 2024.

    Cariera sa în WWE, fost WWF

    A debutat în compania condusă de familia McMahon WWE (fost WWF) în 1979 şi a devenit rapid faţa companiei datorită carismei şi fizicului impresionant.

    A creat fenomenul „Hulkamania”, un val de entuziasm global alimentat de mesajele sale motivaţionale. A câştigat de şase ori titlul mondial WWE, fiind protagonistul mai multor WrestleMania-uri ( cel mai important eveniment din industrie).

  • O mică firmă necunoscută anunţă un adevărat miracol al fizicii moderne, ce reînvie unul dintre cele mai vechi şi mari visuri ale omenirii

    Un start-up american din domeniul fuziunii nucleare afirmă că a rezolvat una dintre cele mai vechi obsesii ale umanităţii: transformarea altor metale în aur. Compania Marathon Fusion propune utilizarea reacţiilor de fuziune nucleară nu doar pentru a genera energie, ci şi pentru a produce aur prin transmutare nucleară — o idee care readuce la viaţă visul alchimiştilor din Antichitate, dar pe baze ştiinţifice solide.

    Într-o lucrare academică publicată recent, compania detaliază un proces prin care neutronii generaţi de fuziunea hidrogenului pot transforma izotopul de mercur-198 în mercur-197, care apoi se dezintegrează natural în aur-197, singurul izotop stabil al metalului preţios. Deşi lucrarea nu a fost încă evaluată formal de comunitatea ştiinţifică, reacţiile iniţiale au fost pozitive.

    „Pe hârtie, totul arată promiţător, iar specialiştii cu care am discutat sunt entuziasmaţi”, a declarat Dr. Ahmed Diallo, fizician la laboratorul naţional Princeton al Departamentului american al Energiei, citat de Financial Times.

    Marathon Fusion a fost fondată în 2023 de Kyle Schiller şi Adam Rutkowski, ambii în vârstă de 30 de ani, cu scopul de a rezolva dificultăţile tehnice ale centralelor electrice pe bază de fuziune. Compania are 12 angajaţi şi a atras până acum investiţii de 5,9 milioane de dolari şi aproximativ 4 milioane de dolari din granturi guvernamentale americane.

    Iniţial, echipa Marathon s-a concentrat pe eficientizarea sistemelor de ardere a combustibilului pentru fuziune, însă a început să exploreze şi potenţialul transmutării nucleare în 2024. Această abordare inovatoare ar putea permite unei centrale de fuziune de 1 GW să producă anual aproximativ 5.000 kg de aur, echivalentul valoric al energiei electrice generate — ceea ce ar putea dubla veniturile unei astfel de centrale.

    Rutkowski, fost inginer la SpaceX, a subliniat:

    „Ideea principală este că putem produce cantităţi mari de aur fără a compromite ciclul combustibilului necesar fuziunii”.

    Totuşi, există o provocare semnificativă: amestecul de izotopi de mercur ar putea duce la formarea unor izotopi instabili ai aurului, ceea ce ar necesita o perioadă de izolare între 14 şi 18 ani pentru ca metalul obţinut să fie considerat complet sigur.

    Proiectul are şi alte perspective comerciale: tehnologia ar putea fi adaptată pentru producerea altor metale preţioase. Însă, potrivit companiei, piaţa aurului — unde anual se extrag aproximativ 3.500 de tone — este suficient de vastă pentru a absorbi producţia suplimentară fără un impact negativ asupra preţului.

    „Aurul este în acel punct ideal de echilibru între valoare şi volum”, a declarat Dan Brunner, fost director tehnic la Commonwealth Fusion System, o companie susţinută de Bill Gates, şi acum consilier ştiinţific la Marathon.

    Chiar dacă fizicienii au realizat fuziuni nucleare încă din anii 1930, nimeni nu a reuşit să genereze până acum mai multă energie decât consumă procesul. Totuşi, interesul şi investiţiile private au crescut semnificativ: în ultimul an, start-up-urile din fuziune au atras finanţări de 2,6 miliarde de dolari, iar investiţiile totale la nivel global au ajuns la aproape 10 miliarde.

    În opinia lui Malcolm Handley, fondatorul fondului de investiţii Strong Atomics şi primul finanţator al Marathon, perspectiva obţinerii de aur din fuziune poate accelera dezvoltarea întregii industrii.

     „Aceste companii şi-au asumat rezolvarea unor probleme extrem de complexe. Banii pe care această descoperire îi poate aduce vor uşura rezolvarea tuturor acestor provocări”, a conchis Handley.

    Într-o lume în care energia verde şi materiile prime preţioase sunt esenţiale, soluţia propusă de Marathon Fusion ar putea reprezenta nu doar un pas spre independenţa energetică, ci şi o nouă eră economică pentru industria energetică şi cea a metalelor rare.

     

     

  • Ce înseamnă când o persoană vorbeşte singură cu voce tare, potrivit psihologiei

    Unele comportamente mai puţin obişnuite la oameni, cum ar fi vorbitul cu voce tare fără un interlocutor (adică vorbitul de unul singur), pot avea conotaţii negative în percepţia generală: acest comportament ne poate părea ciudat sau stânjenitor. Cu toate acestea, experţii în sănătatea mintală consideră că, atâta timp cât vorbitul singur nu este asociat cu alte comportamente problematice, acesta poate fi chiar benefic.

    De exemplu, copiii vorbesc adesea cu ei înşişi, iar potrivit psihologiei, acest obicei îi ajută să obţină rezultate mai bune în activităţile care implică mişcarea. Se pare că, atunci când numim lucrurile cu voce tare, gândurile noastre devin mai tangibile, iar memoria se îmbunătăţeşte considerabil, 20minutos.

    A vorbi singur cu voce tare nu este un act iraţional
    A gândi cu voce tare este un fenomen care, deşi este „privit ciudat” de societate (pentru că mulţi îl asociază cu nebunia), este de fapt un lucru normal şi chiar benefic pentru memorie şi alte funcţii mentale.

    Potrivit lui Gary Lupyan, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Wisconsin, într-un interviu pentru postul de televiziune BBC, „a vorbi singur nu este deloc iraţional”. Numeroase studii recente au arătat că auto-vorbirea poate îmbunătăţi capacitatea de concentrare şi memorare.

    În cadrul unui experiment, unui grup de persoane i s-au prezentat pe un ecran mai multe obiecte. Cei care rosteau cu voce tare denumirea obiectelor le puteau identifica mai rapid. Gary Lupyan susţine că, atunci când menţionăm ceea ce vedem, creierul activează informaţii vizuale pentru a recunoaşte obiectul mai repede decât dacă nu l-am rosti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro