Blog

  • Bolojan şi oficialii sud-coreeni au discutat despre retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă

    Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit joi, la Palatul Victoria, vizita oficială a preşedintelui Adunării Naţionale a Republicii Coreea, Woo Won-shik, aflat în România împreună cu o delegaţie sud-coreeană de rang înalt.

    În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au reconfirmat caracterul strategic al relaţiilor bilaterale şi au apreciat extinderea cooperării sectoriale, cu accent pe domenii precum energia nucleară civilă şi industria de apărare.

    Un punct major pe agenda întrevederii a fost proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, unde compania sud-coreeană Korea Hydro & Nuclear Power Co. este implicată direct, alături de parteneri din Canada şi Italia. Contractul, în valoare de 1,9 miliarde de euro, este considerat un pilon strategic pentru securitatea energetică a României şi pentru consolidarea rolului său regional în domeniul nuclear.

    „Salut implicarea partenerilor sud-coreeni într-un proiect care aduce tehnologie avansată, expertiză şi stabilitate energetică. Este un exemplu de colaborare economică în domenii cu valoare adăugată ridicată”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

    Şeful Executivului român şi-a exprimat deschiderea pentru consolidarea schimburilor comerciale şi atragerea de noi investiţii din Coreea de Sud în sectoare prioritare pentru economia românească.

    Vizita delegaţiei sud-coreene are loc în contextul întăririi Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Coreea, lansat în 2008 şi reafirmat prin Declaraţia Comună adoptată în 2024. Dialogul politic, cooperarea economică, dar şi relaţiile culturale şi educaţionale se află pe un trend ascendent, fiind susţinute prin contacte bilaterale constante la cel mai înalt nivel.

  • OpenAI ar pregăti lansarea GPT-5 în august

    OpenAI are în plan să lanseze GPT-5 la începutul lunii august, împreună cu versiuni mini şi nano, care vor fi disponibile şi prin intermediul API-ului său, scrie publicaţia tech The Verge, citând surse din industrie.

    “La începutul acestui an, am aflat că inginerii Microsoft pregăteau capacitatea serverelor pentru modelul de generaţie următoare al OpenAI, GPT-5, care ar fi urmat să apară încă din luna mai. După teste suplimentare şi unele întârzieri, surse familiare cu planurile OpenAI mi-au spus că GPT-5 este acum aşteptat să fie lansat chiar luna viitoare”, scrie jurnalistul Tom Warren pentru The Verge.
    Directorul general al OpenAI, Sam Altman, a declarat de altfel recent pe X că „va lansa GPT-5 în curând”, fără a oferi detalii.
    Noul model, a cărui lansare era aşteptată în această vară, va fi prezentat ca un sistem de inteligenţă artificială care integrează modele distincte şi poate îndeplini funcţii diferite, spre deosebire de un simplu model AI unic.
     

  • Ce valoare are agricultura în România: Producţia vegetală, animală şi serviciile conexe au avut în 2024 o valoare totală de 100 miliarde lei, în scădere cu 4,3%. Segmentul vegetal a avut o reducere de 10%, iar cele animal a crescut cu 5%

    Producţia din agricultură, atât cea vegetală, cât şi cea animală, a avut anul trecut o valoare totală de 100,5 miliarde lei, în scădere cu 4,3% faţă de nivelul din 2023, în condiţiile în care segmentul vegetal a avut o reducere de 10%, iar cele animal a crescut cu 5%, potrivit datelor semidefinitive ale Institutului Naţional de Statistică.

    Astfel, producţia vegetală a avut o valoare de 55 miliarde lei, cea animală de 42 miliarde lei, iar serviciile agricole de 3 miliarde lei, în scădere cu 5,2 %.

    Comparativ cu 2023, structura evidenţiază o scădere a ponderii producţiei vegetale la 55% (-5,3 p.p.) şi o creştere a producţiei animale la aproape 42% (+4,8 p.p.).

    Serviciile agricole au rămas relativ constante, deţinând o pondere de 3,2%.

    Pe segmentul vegetal, cea mai mare pondere, din punct de vedere valoric, este deţinută de cereale (29%), urmate de legume şi pepeni (19%), alte grupe (leguminoase boabe, plante tehnice, flori, produse secundare etc. – 15,7%) şi fructe şi struguri (12%).

    Faţă de situaţia din 2023, anul trecut s-a remarcat o creştere a ponderii valorii producţiei la alte grupe (+4,5 p.p.), legume şi pepeni (+2,4 p.p.), fructe şi struguri, respectiv la plante de nutreţ (+0,7 p.p., pentru fiecare categorie).

    În schimb, a scăzut ponderea la cereale (-6,4 p.p.), plante uleioase (-1,7 p.p.) şi la cartofi (-0,2 p.p.).

    În cazul producţie animale, cele mai mari ponderi sunt deţinute de produse obţinute din prelucrarea laptelui (29% din valoarea totală a producţiei pe ramură), bovine (25%) şi păsări (22,6%).

    Comparativ cu 2023, anul trecut au avut loc creşteri ale ponderii la bovine (+2,1 p.p.), ovine şi caprine (+1,0 p.p.), porcine (+0,6 p.p.) şi produse obţinute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+0,1 p.p.). Scăderi ale ponderilor valorii producţiei au fost înregistrate la păsări (-3,6 p.p.) şi la alte grupe (produse apicole, sericicole, cabaline -0,2 p.p.).

  • Cod roşu de caniculă: Termometrele vor arăta până la 43 de grade în weekend

    Vineri e în vigoare o alertă Cod portocaliu în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în sudul Dobrogei continentale. Valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade şi vor caracteriza o noapte tropicală.

    Restul ţării e sub Cod galben de căldură persistentă.

    Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Maramureşului, sudul şi centrul Moldovei, nord-estul Munteniei şi în nordul Dobrogei continentale. Maximele se vor încadra între 33 şi 37 de grade, iar minimele în general între 18 şi 21 de grade.

    De asemenea, local în Transilvania, Moldova şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni (<2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

    Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi izolat şi în restul teritoriului.

    Sâmbătă, va fi Cod roşu în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei continentale.

    Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă şi se vor înregistra temperaturi maxime de 39…43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

    Minimele termice vor fi cuprinse între 22 şi 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

    Tto sâmbătă, va fi Cod portocaliu în Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul şi estul Munteniei, sudul Moldovei şi nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18…22 de grade şi local vor caracteriza o noapte tropicală.

    Duminică, valul de căldură se va extinde în nordul Crişanei, Maramureş, nord-estul Transilvaniei, centrul Moldovei şi pe litoral. Va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Maximele se vor încadra între 33 şi 36 de grade, iar minimele, în general, între 17 şi 20 grade.

    Duminică şi luni valul de căldură se va restrânge treptat spre sudul şi estul ţării.

    Sâmbătă seara şi în noaptea de sâmbătă spre duminică vremea va deveni treptat instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării.

  • Viviana Corneţeanu, cofondatoare şi COO HempAID şi Molecules of Youth: Sportul este un instrument ştiinţific de optimizare. E despre structură, claritate, performanţă

    …spune Viviana Corneţeanu, cofondatoARE şi COO HempAID şi Molecules of Youth, divizia de longevitate a grupului Republica BIO. Ea adaugă că a fondat un brand dedicat longevităţii pentru că stilul de viaţă din spatele acestui concept exista deja cu mult înainte ca businessul să prindă contur.

    Se visa procuror criminalist, motiv pentru care a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti, dar parcursul său profesional s-a reconfigurat odată cu primele experienţe în sales şi marketing, care i-au deschis apetitul pentru business, strategie şi branduri cu sens. Iar acum este în tabăra antreprenorilor, construind afaceri. Spune că a schimbat siguranţa carierei clasice pe construcţia de afaceri care educă, inspiră şi rezistă. „Nu bifez liste. Construiesc businessuri care contează: pentru mine, echipă şi societatea în care trăiesc.”

    În urmă cu trei ani a cofondat alături de Ciprian Stancu, fondatorul Republica BIO, HempAID şi Molecules of Youth, divizia de longevitate a grupului. Grupul Republica BIO a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 2,4 milioane euro iar în martie 2025, Molecules of Youth, divizia de longevitate a grupului, a lansat noua gamă de vitamine şi minerale, pentru care a fost alocat un buget de investiţii de peste 100.000 euro. „După lansarea gamei de colagen în vara anului trecut, în martie 2025 am extins portofoliul MOY cu o gamă premium de vitamine şi minerale. Vara aceasta pregătim lansarea a patru produse noi, în formule versatile, delicioase, special gândite pentru a fi integrate cât mai uşor în rutina zilnică”, afirmă Viviana Corneţeanu.

     

    Ce hobby ai şi cât timp îi dedici? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Sportul a făcut mereu parte din viaţa mea. De la vârsta de 6 ani am început să practic atletism de performanţă, apoi am continuat cu baschet, tenis şi, în general, cu orice formă de mişcare care presupunea efort fizic susţinut şi spirit de competiţie. Azi, între două şedinţe şi un call, îmi găsesc echilibrul în meciurile de baschet, antrenamentele de forţă şi alergările în natură, în special cele pe munte.

    În fiecare zi dedic între 30 de minute şi 2 ore sportului, ca parte dintr-un program de 4 ore pe care îl rezerv exclusiv pentru mine. În acest timp, îmi construiesc o rutină de dimineaţă complexă, care include expunere la soare, sport, meditaţie, yoga, organizarea zilei şi diverse obiceiuri de biohacking.

    Nu e un ritual rigid, dar e o structură care îmi ancorează ziua şi mă ţine în formă: fizic, mental şi emoţional.

    Am fondat un brand dedicat longevităţii pentru că stilul de viaţă din spatele acestui concept exista deja cu mult înainte ca businessul să prindă contur. Lansarea Molecules of Youth (MOY) a fost, de fapt, o extensie firească a unui mod de viaţă în care credeam profund.

     

    Ce corespondenţe există între acest hobby / sport şi afaceri?

    Deşi sunt adepta sporturilor de echipă, unde paralelele cu lumea afacerilor sunt evidente (leadership, colaborare, strategie), în ultimii ani m-am ataşat de alergările montane. Am început cu o competiţie de 10 km în pădurea Băneasa, iar de acolo a fost o progresie naturală: 11 km, 13 km,
    21 km, 24 km… până la 32 km parcurşi anul trecut pe vârful Piatra Mare din Predeal, timp de 7 ore, cu o diferenţă de nivel de peste 1700 de metri.

     

    Ce am învăţat?

    Că nu există un manual de instrucţiuni. Când eşti în pantă, nu alergi – mergi. Îţi dozezi energia pentru când terenul îţi permite să accelerezi. Exact ca în business: sunt perioade în care urci greu şi constant, dar dacă rămâi prezent, vine şi momentul tău.

    Traseul e lung. Poate dura 7-8 ore. Ai nevoie de un plan. Dar, la fel ca în business, planul se adaptează din mers. Uneori, la fiecare oră.

    Şi, cel mai important, trebuie să te descurci. Indiferent cât de bine eşti pregătit, vor apărea momente în care nu funcţionează nimic conform planului. Nu e semnal, ţi se termină apa, ai o crampă. Şi te întrebi dacă să mai continui. Dar exact în aceste momente se formează rezilienţa adevărată, aceea care te face bun şi la business, şi la viaţă.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    După somn, sportul este al doilea pilon esenţial al longevităţii. Dacă înainte îl practicam instinctiv, acum îl văd ca pe un instrument ştiinţific de optimizare. E despre structură, claritate, performanţă.

    E acel tip de rutină care îţi oferă nu doar energie fizică, ci şi capacitatea de a lua decizii mai bune, de a gestiona presiunea, de a-ţi păstra echilibrul într-o zi haotică.

    Pentru mine, sportul a devenit un spaţiu de reîncărcare şi recalibrare. Mă ajută să mă conectez mai bine la mine, dar şi la ceilalţi. Iar asta se vede inclusiv în business, în felul în care ascult, în felul în care prioritizez, în felul în care iau decizii.

    Cred în ideea de longevitate şi în business. Să construieşti ceva care durează înseamnă să ai răbdare, disciplină, ritm, capacitatea de a te adapta şi de a rezista în timp. Sunt reguli nescrise ale echilibrului care se aplică la fel de bine în viaţă, în sport şi în afaceri.

     

    Ce beneficii are hobby-ul pentru tine?

    Mă ajută să gândesc mai limpede, să rămân motivată, să iau decizii mai bune. Mă disciplinează. Mă aşează în zi. Şi îmi oferă energia necesară să fiu prezentă şi în business, şi în echipă, şi în relaţiile care contează. Fie că e vorba de o oră de yoga, o oră de cycling sau un meci de fotbal, îmi aleg activităţile în funcţie de nevoile corpului. Merg pe ideea de echilibru pe termen lung.

    Există regulile aplicabile în hobby şi în afaceri? Dacă da, care?

    Sigur că da. Iată o listă:

    • Ai răbdare.

    • Fii disciplinat.

    • Găseşte echipa potrivită.

    • Setează obiective clare şi înţelege „de
    ce-ul” din spatele lor.

    • Învaţă constant.

    • Fii pregătit să te adaptezi.

    • Joacă corect.

    • Bucură-te de drum.

    Şi, poate cel mai important: Fii sincer cu tine, în sport, în business, în viaţă.

    Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby şi afaceri?

    Cred în ideea de principii care nu se încalcă, indiferent cât de mare ar fi câştigul pe termen scurt. Atât în sport, cât şi în business, integritatea, disciplina şi respectul pentru jocul corect sunt reguli care nu se negociază. Poţi adapta ritmul, poţi ajusta strategia, dar valorile rămân pe loc. Ele sunt linia de start şi linia de finish, în acelaşi timp.

     

    Ce tip de sport / hobby nu ai practica niciodată? De ce?

    Sporturi în care riscul e mai mare decât beneficiul. Nu m-a atras niciodată ideea de bungee-jumping sau paraşutism. Nu pentru că nu le înţeleg, ci pentru că nu mă atrage acel tip de adrenalină. Prefer o anduranţă conştientă, care se construieşte în fiecare zi.  

  • Cea mai mare bancă din America pregăteşte o schimbare spectaculoasă, ce rescrie regulile finanţelor globale şi începe să ofere credite chiar cu moneda despre care zicea că este folosită doar de „traficanţi de droguri şi asasini”

    JP Morgan Chase, cea mai mare bancă din SUA, face un pas major spre integrarea criptomonedelor în sectorul financiar tradiţional, explorând posibilitatea de a acorda împrumuturi garantate direct cu active digitale precum bitcoin şi ethereum. Surse apropiate discuţiilor afirmă că banca ar putea lansa această facilitate începând cu anul viitor, deşi planurile nu sunt încă gata, scrie Financial Times.

    Această mişcare marchează o schimbare de paradigmă semnificativă pentru Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan, care în 2017 declara tranşant că bitcoin este o „fraudă” ce „va exploda” şi un instrument folosit doar de „traficanţi de droguri şi asasini”.

     Între timp, discursul său s-a nuanţat, Dimon afirmând recent că „nu recomand fumatul, dar îţi apăr dreptul de a fuma. La fel şi cu bitcoin: cumpără dacă vrei.”

    Intrarea JPMorgan pe zona creditelor garantate cu criptomonede ar semnala o deschidere mai largă a industriei financiare reglementate către activele digitale, pe fondul unei atitudini mai favorabile din partea autorităţilor americane. Adoptarea recentă de către Camera Reprezentanţilor a primului cadru legislativ pentru reglementarea stablecoin-urilor, monede digitale ancorate în active precum dolarul american, a fost primită cu entuziasm de marile bănci.

    De altfel, alte instituţii financiare, precum Morgan Stanley, analizează la rândul lor extinderea operaţiunilor în zona crypto, inclusiv prin platforme precum E*Trade. Goldman Sachs, deşi prezent pe piaţa crypto prin produse derivate şi consultanţă, nu acceptă încă criptomonedele ca garanţii directe pentru credite.

    Provocările nu lipsesc: utilizarea criptomonedelor drept garanţii implică riscuri de volatilitate, probleme de conformitate cu legislaţia anti-spălare de bani şi soluţii tehnice privind administrarea activelor în caz de neplată. JPMorgan nu păstrează criptomonede pe bilanţ, astfel că ar urma să colaboreze cu terţi, precum Coinbase, pentru custodia activelor.

    Chiar dacă JPMorgan a fost reticentă faţă de criptomonedele consacrate, banca nu a stat departe de inovaţiile digitale. În 2019, a lansat JPM Coin, una dintre primele monede digitale susţinute de o bancă, destinată facilitării plăţilor instituţionale rapide şi sigure.

    Această pivotare spre creditele garantate de criptomonede reflectă o tendinţă globală de integrare a activelor digitale în economia tradiţională, iar marile bănci nu îşi mai permit să ignore potenţialul pieţei crypto, estimată la trilioane de dolari. JPMorgan joacă astfel o carte strategică, cu mize mari pe viitorul finanţelor digitale.

     

  • CEO-ul OpenAI, compania care a creat ChatGPT, lansează un avertisment dur către industria financiară. Cum ar putea inteligenţa artificială să distrugă această industrie?

    Sam Altman, CEO-ul OpenAI, compania care a creat ChatGPT, lansează un avertisment dur către industria financiară: inteligenţa artificială evoluează rapid şi pune în pericol sistemele actuale de securitate bancară.

    Într-un discurs susţinut marţi în faţa unor lideri financiari şi autorităţilor de reglementare AI din SUA, Altman a transmis că instituţiile financiare trebuie să înveţe să “depăşească” tehnologia pe care el însuşi a contribuit la dezvoltarea ei — altfel, riscă pierderi semnificative şi o criză sistemică de încredere.

    „Ce mă înspăimântă cel mai tare,” a declarat Altman, „este faptul că încă mai există instituţii financiare care acceptă amprenta vocală ca metodă de autentificare pentru transferuri de sume mari. Este complet nesigur. AI-ul a depăşit deja majoritatea metodelor actuale de verificare a identităţii, cu excepţia parolelor.”

    Avertismentul vine în contextul în care tehnologiile de tip generativ — precum cele dezvoltate de OpenAI — devin tot mai accesibile. În opinia lui Altman, acest lucru amplifică riscul unei „crize majore de fraudă” alimentate de AI, cu potenţial de destabilizare financiară globală.

    „Societatea trebuie să înveţe să reacţioneze diferit.Felul în care ne autentificăm, în care ne protejăm datele — toate acestea trebuie regândite radical. Este un moment crucial.” a spus el.

    În cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, Altman a fost întrebat ce îl ţine treaz noaptea.

    Răspunsul său: un atac financiar de proporţii, posibil orchestrat de o putere ostilă care utilizează un AI mai avansat decât cel al SUA. Acest scenariu ar implica, printre altele, accesarea sistemelor financiare şi „furtul banilor tuturor”.

    Îngrijorările lui Altman sunt împărtăşite şi de industrie. Un studiu realizat recent de Accenture pe un eşantion de 600 de lideri în securitate cibernetică din bănci arată că 80% dintre aceştia consideră că AI-ul generativ oferă atacatorilor un avantaj tehnologic semnificativ, depăşind capacitatea băncilor de a reacţiona eficient.

    Mesajul lui Sam Altman este clar: adaptarea rapidă la noua realitate digitală nu mai este opţională, ci vitală. În joc nu mai sunt doar datele, ci banii şi încrederea unui întreg sistem financiar.

     

     

  • Cod portocaliu de caniculă pentru a treia zi consecutivă în judeţul Giurgiu

    Se menţine un val de căldură persistent, însoţit de disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, ceea ce impune măsuri sporite de protecţie pentru populaţie.

    Temperaturile maxime prognozate pentru această perioadă sunt cuprinse între 37 şi 39 de grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa între 20 şi 22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

    ISU Giurgiu recomandă locuitorilor să se deplaseze în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul; să evite aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00 şi să poarte haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.

  • Lovitură pentru Harry şi Meghan: Netflix le-a anulat contractul de 100 de milioane de dolari

    În 2020, prinţul Harry şi Meghan Markle, după plecarea lor din familia regală, au anunţat public un parteneriat important cu Netflix. Acest acord, în valoare de 100 de milioane de dolari, avea ca scop să ajute cuplul să-şi construiască o carieră independentă în mass-media. Prin intermediul companiei lor de producţie, Archewell Productions, s-au angajat să creeze documentare, seriale şi alte programe menite să „inspire schimbarea”.

    Netflix, la rândul său, spera că notorietatea lor şi controversele care îi înconjurau vor atrage un public global masiv. Lansarea ulterioară a documentarului biografic „Harry & Meghan” a generat într-adevăr un număr semnificativ de spectatori, interesul pentru cuplul căzut în dizgraţia casei regale britanice fiind unul semnificativ. Cu toate acestea, acesta nu a fost urmat de celelalte proiecte planificate şi promise.

    Surse media internaţionale indică faptul că nemulţumirea Netflix a provenit din lipsa de activitate percepută a cuplului. În afară de documentarul biografic unic, se pare că aceştia nu au reuşit să livreze alte producţii substanţiale. Mai multe proiecte anunţate, inclusiv serialul animat „Pearl”, au fost fie anulate definitiv, fie au rămas blocate în faza conceptuală.

    În plus, în cadrul strategiei mai ample a Netflix de reducere a bugetului şi evaluare mai strictă a rentabilităţii contractelor exclusive, decizia de a rezilia acordul cu Archewell Productions pare să fi fost o mişcare strategică.

    Deşi rezilierea contractului cu Netflix reprezintă o lovitură semnificativă pentru reputaţia lor, aceasta nu marchează sfârşitul aventurilor lor în mass-media. Cuplul menţine în continuare un parteneriat activ cu Spotify, deşi această colaborare a fost supusă unei analize atente în urma rapoartelor conform cărora podcastul lui Meghan, „Archetypes”, nu a avut impactul anticipat.

    Pe termen lung, ducele şi ducesa de Sussex ar putea avea nevoie să-şi diversifice platformele sau să exploreze căi alternative de conţinut, cum ar fi cărţi, discursuri publice sau colaborări la scară mai mică.

    Plecarea lor din familia regală britanică le-a acordat, fără îndoială, o mai mare libertate, dar le-a şi pus o presiune imensă pentru a-şi construi cariere independente. Pierderea contractului cu Netflix este un indiciu clar că statutul de celebritate nu este de multe ori suficient; industria divertismentului cere, în cele din urmă, rezultate concrete şi interes cât mai mare al publicului, dincolo de poveştile personale.

  • Kelly Osbourne, primul mesaj de la moartea tatălui său: Mi-am pierdut cel mai bun prieten

    Ultimul său concert a fost deosebit de emoţionant pentru fiica sa Kelly, care s-a logodit în culise cu partenerul ei de lungă durată Sid Wilson, din trupa Slipknot. Numeroşi membri ai familiei au fost prezenţi la Villa Park pentru a-l susţine pe aşa-numitul „Prinţ al Întunericului” la ultima sa reprezentaţie.

    Pe scenă au urcat şi muzicieni celebri precum Ronnie Wood de la Rolling Stones, Metallica şi Guns N’ Roses.

    În 2003, Ozzy şi fiica sa au lansat un cover al piesei Changes de la Black Sabbath, care a ajuns pe primul loc în topul single-urilor din Marea Britanie, potrivit BBC.

    În primele sale comentarii de la moartea lui, Kelly Osbourne a postat pe Instagram versurile de început ale cântecului: „Mă simt nefericită, sunt atât de tristă. Am pierdut cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată”.

    Duo-ul tată-fiică era cunoscut pentru faptul că avea o relaţie apropiată.